Mi-a dat Dumnezeu patru bunici straşnici. Sunt oameni adevăraţi, harnici cum rar mai găseşti. De la ei am primit multe lecţii şi poveşti. Pe unele le-am înţeles la vremea lor, pe altele le înţeleg abia acum, când sunt mare. Însă despre dragoste e greu să vorbeşti cu oricine. Se fâstâcesc şi părinţii, d-apoi bunicii. Iar noi, noi ne căutăm bezmetici jumătatea, ne lăudăm cu iubiri şi nu avem răbdare să stăm împreună o vreme, darămite o viaţă întreagă. Ei au. Sunt căsătoriţi de 60 de ani şi au sărbătorit nunta de diamant pe 14 noiembrie 2012. Părinţii tatălui meu sunt nedespărţiţi din 1952. Iar matematica cuplului lor arată cam aşa: trei copii, un băiat şi două fete, 7 nepoţi, 5 strănepoţi (cel mare face 20 de ani) şi nenumărate poveşti.
Aşa că într-o duminică, i-am rugat să-mi spună şi mie câteva, dar mai ales despre iubirea lor. Au reacţionat ca nişte copii, şi până să-şi dea seama că vorbesc serios şi-au tot pasat întrebările de la unul la altul. Într-un final, pe un ton serios, la 85 de ani, bunicu’ Toader recunoaşte: “Ne-am cunoscut la horă, în sat, şi nu ne-am mai lăsat. A fost singura podoabă!”
Bunica Ileana începe să râdă şi completează: “Ei, poate pe la dans, mai lua pe alta, să-mi facă contra! Ne tot întâlneam la şezători, cum era atunci. Noi fetele torceam cânepă, in, mai scăpam fusul jos, iar baieţii nu ni-l dădeau dacă nu primeau o sărutare. Am mai uitat, a fost demult”.
“Dragoste musai!”
Deşi ştiam că nu are cum să fie altfel, pentru că-mi stătea pe limbă şi aveam în cap sterotipul că, în trecut, erau aranjate căsătoriile, i-am întrebat: “A fost dragoste?” “Dragoste neapărat, dragă. Dacă nu îţi place un om te duci pe lume. Nici nu poţi să mergi pe drum lângă el”, îmi mărturiseşte, cu blândeţe, bunica.
Ce le-a plăcut unul la celălalt?
“Era frumoasă şi harnică. Asta negreşit”.
“El era foarte înalt, frumos, om la locul lui, om de vază, Teodor Ţepeş-Greuruş a lu’ Ilie a Târgului”. Cum aici nu-i rost de prea multe vorbe, le dau dreptate şi nu cer detalii.
Povestea merge mai departe.
După câteva luni de joc la horă, duminica, şi joacă la clacă, în câte-o marţi, în 1949 tânărul fecior pleacă în armată. În doi ani şi şase luni, cât a fost sergent, la Fălticeni şi Braşov, a avut o singură permisie. S-au văzut o dată, dar şi-au scris mereu. N-a existat vreo promisiune, însă bunica l-a aşteptat ca o Penelopă.
“După liberare am continuat prietenia. În ’52 l-am luat pe fratele meu mai mare şi am fost la peţit. Am cerut-o, mi-au dat-o şi am stabilit nunta. Aveam 26 de ani şi ea era mai mică cu 3 ani”, zice mândru bunicu’ şi recunoaşte că n-a avut nici inel şi nici n-a stat în genunchi. Cu toate astea, Ileana a zis “da” şi s-a apucat de cusut. Aşa cum cerea tradiţia, mireasa, ajutată şi de alte tinere din sat, a ţesut şi cusut cămaşă cu flori şi iţari albi pentru viitorul soţ: “Era şi cam pretenţios, dar a ieşit numa bine!” La fel şi “rochia” miresei: cămaşă, fustă creaţă, catrinţă, pliu şi bârneţ, toate ţesute şi cusute cu migală chiar de mâinile ei. Şi-au fost gata în 3 luni.
Nuntă cu 4 perechi de naşi, o vioară şi o dobă
A urmat nunta, pe 14 noiembrie 1952, de lăsata secului, într-o duminică, la casa mirelui. Au amenajat afară un cort şi un pod de joc. Au făcut sarmale, friptură şi cozonac. Iar de băut au dat rachiu şi vin. Bunica îşi aminteşte că în noaptea nunţii a nins şi că nuntaşii s-au adunat la dans şi prin căşi. Le-a cântat de hore, o zi şi o noapte, ţiganu’ Gavriluţ cu o vioară şi o dobă. „Bine le mai zicea”, îşi aminteşte bunelul, mare amator de joc.
O casă, un pom, un copil
După nuntă, n-au avut lună de miere, ci s-au apucat de muncă. “Din piatră şi din lemn am câştigat bani şi ne-am făcut casa noastră. Aveam terenul de la părinţi, aveam bârne lungi, am mai adunat şi alte materiale, apoi ne-am apucat de construit şi, într-un an, ne-am mutat în locuinţă nouă.”
E casa în care locuiesc și acum, la Bicazu-Ardelean, în satul Țepeșeni. Are inițiala stăpânului T. Ț., crucea la loc de cinste, și multe inimi sculpate în lemn.
Bunelu’ în cerdacul casei cu inimi și inițialele numelui său, T. Ț., Teodor Țepeș
Primăvara au arat, au semănat, vara au urcat la munte, la fân, toamna au cules, iar iarna mergeau la lemne şi făceau var. Li s-au născut copiii. Primul a fost băiat, Gheorghe (tatăl meu), motiv de mare bucurie. Apoi, au venit şi fetele, Maria şi Lucreţia, şi ele aşteptate şi dragi. Au urmat nunţile lor, copiii lor, casele lor. “Am avut multe bucurii, am muncit şi Dumnezeu ne-a rânduit.”
Dulceaţa căsniciei
E greu să pui într-un articol o viaţa împreună, nici nu vreau asta, aşa că ne întoarcem la dragoste şi la secretul căsniciei de 6 decenii: “Atâta timp cât ne-am luat împreună, ca să construim o viaţă alături, a trebuit să ne înţelegem, aşa încât să ne pară dulce viaţă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a trecut timpul atât de repede şi parcă în urmă cu câţiva ani ne-am luat împreună”, vorbeşte ca din cărţi bunicu’. Şi ce frumos sună “ne-am luat împreună”!
Bunica are şi ea un sfat: “Cea mai importantă e înţelegerea, când unul se enervează, celălalt trebuie să rămână calm. Îi mulţumim Celui de Sus că ne-a ajutat şi, acum, cei 60 de ani de căsătorie mi se par ca un vis”.
Deci nu-i adevărat că dragostea durează 3 ani. Altul e adevărul: “Căsătorie fără dragoste nu se poate, nu există. Şi dacă e iubire, căsătoria trebuie să dureze o viaţă, dacă nu… ”, vine concluzia de la bunica Ileana.
Dragostea alege
Ceilalţi bunici, Viorel şi Silvia Ţepeş, părinţii mamei mele, s-au dus. Cât au fost cu noi, bunicu’, fiu de pădurar, ne povestea mereu ce greşeală era să facă cu însurătoarea. Nu s-a mai dat după o fată dintr-un sat mai îndepărtat, când un consătean în etate i-a spus aşa: „Măi, Viorele, în tăt satu’ ăsta, nu găseşti tu o mândră!”
Deşi aprig din fire, bunicul a stat, a cântârit şi i-a dat dreptate.
După un timp, a venit şi i-a zis: „Bade, ştii la cine m-am gândit? La Silvia, e harnică, e cuminte. Bine te-ai gândit Viorele, să ştii că o să faci casă cu ea!”
Şi aşa a fost.
Deşi bunica juca de ceva vreme cu alt băiat, bunicu’ a convins-o să-l ia în horă şi, apoi, de bărbat. Şi ei au construit o casă, au făcut 3 copii, tot un băiat şi două fete (Gheorghe, Maria şi Virginia – mama) ca şi bunicii din partea tatălui, au muncit pământul, iar bunica a ţesut cele mai frumoase haine pe care le-am văzut vreodată.
Au trăit 55 de ani împreună, până când moartea i-a despărţit.
Ce-am învăţat eu din poveştile bunicilor mei: dragostea e simplă.
n.r. Am scris povestea lor în 2013, între timp, bunicii mei au ajuns 65 de ani de căsătorie și se bucură de încă doi strănepoți. Iar pe 15 octombrie bunicu’ a împlinit 90 de ani. Chiar și la vârsta asta citește ziarele, se uită la meciurile de fotbal și a urmărit foarte atent alegerile din America.
n.r. În 2020, l-am pierdut pe bunicul, iar fix un an mai târziu, l-a urmat, în cer, și bunica.
Vedeți AICI imagini document filmate de nişte turişti străini în 1964, la o nunta la care naşi au fost şi părinţii tatălui meu. După 40 de ani, străinii s-au întors cu înregistrarea la Bicazu-Ardelean. Cine îşi imagina că într-o perioadă în care abia găseai fotograf să ai parte şi de filmare.
Citiți și:
Interviu de suflet cu bunicul meu. Teodor Țepeș-Greuruș a împlinit 90 de ani de înțelepciune.
Fotografii: Oana Țepeș-Greuruș și din arhiva bunicilor
Superba povestea bunicilor tai !!