City break la Timișoara, „orașul lui Brâncuși”

Am ajuns pentru prima oară la Timișoara, Capitală Culturală Europeană în 2023, pe 24 ianuarie 2024. De Mica Unire. Ne-a ademenit expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”. Chiar dacă biletele online erau de mult vândute, am riscat și tot am plecat. Știam de la București că ne așteaptă câteva ore bune de stat la coadă, în frig, ca să prindem două dintre cele 360 de bilete disponibile offline, zilnic, la Muzeul Național de Artă Timișoara.

Brâncuși. Constantin Brâncuși.

După o călătorie de 50 de minute cu avionul București – Timișoara, aproape că am aterizat în Piața Unirii. Am coborât la ora 8.00 din avion, iar ca să fim eficiente și să ajungem într-un sfert de oră la Casa de bilete a muzeului, am comandat un Bolt la aeroport. Numai că șoferul de ride-sharing a întârziat un pic mai mult pentru că se blocase aparatul unde urma să achite parcarea. „No, nu-i bai!” Omul și-a cerut iertare în dulcele glas bănățean și am pornit la drum. Centrul Timișoarei este pietonal, așa că ne-a lăsat în Piața Țepeș Vodă. Frumoasă coincidență, noi Țepeș, uite că punem prima oară piciorul în Timișoara chiar într-un loc cu nume de Țepeș.

Piața Țepeș Vodă – Timișoara

Nici bine n-apuc să întreb încotro e Muzeul de Artă, că zăresc prin ceață un șir lung de oameni. La câțiva pași era!

Piața Unirii – Timișoara

Am călătorit light, dar tot aveam un troler mic și un rucsac după noi. Așa că eu m-am pus optimistă la rând, cu povestirile lui Cehov sub braț, iar sora mea Irina a mers la hotel să lase bagajele. Era 8.30 și în fața mea vreo 100 de oameni. N-am stat să-i număr, dar au făcut-o „partenerii de suferință”. E mult spus suferință. Pentru mine a fost o experiență grozavă și mă bucur tare mult că am avut parte de ea. M-a călit. M-a scos din zona de confort și nu regret nimic. Am avut o companie faină, am auzit povești, am citit, am sărit ca să nu îngheț. M-am simțit ca la un concert tare. Simt că am muncit ca să merit o vizită la muzeu – să văd prima mare expoziție Brâncuși din România, deschisă după jumătate de veac. Răbdarea mi-am pierdut-o aproape de final. O să vedeți și de ce. Revenim la coadă și primele impresii despre Timișoara… la frig.

„Așteptându-l pe Brâncuși”

„Doi – zece” – „doi – zece” – probă de răbdare, la coadă la Brâncuși

E ceață și sunt zero grade în Piața Unirii. La București erau -5, în avion admirasem răsăritul iar aici, din cauza pâclei, abia se zăresc vestitele clădiri colorate. Îmi place atmosfera din jur. E rumoare. Oamenii povestesc fel și fel de lucruri. De la politică, la parenting și democrație. Ori citesc. Sau cer să li se țină rândul și fug rapid să-și ia o cafea. „Ceau! Noi suntem tot aici, stăm!” răspunde la telefon tânăra din spatele meu, felicitată că e răbdătoare deși n-a prins cozile din vremea lui Ceaușescu și nu știe cu ce se mănâncă așteptarea. Suntem planton la muzeu deja de o oră, timp în care rândul crește, iar singurii care ne țin companie sunt oamenii din serviciul de salubritate și porumbeii. „E atât de frig că stăm numa’ într-un loc”. Deodată, coada care tăia piața se mută paralel cu muzeul. Trebuie să facem loc militarilor pentru parada de Ziua Unirii Principatelor. Încep pregătirile. Se aude prin stație binecunoscutul „Doi – zece” – „doi – zece” pentru proba de microfon. „Noi ar trebui să fim parada”, rostește apăsat o voce din rând. Are dreptate. E demn de paradă și laudă gestul miilor de români care au așteptat la coadă pentru Brâncuși zile în șir. Mai puțin de aplaudat e organizarea. Când în Piața Unirii bate ceasul 10.00 se deschide casa de bilete și primul grup de oameni intră dincolo de porțile Palatului Baroc să cumpere bilete. Între timp își face apariția un cerșetor. Merge țintă la un tânăr din rând pe care-l ochise și îi cere 20 de lei pentru un loc mai în față. „Hai, îmi dai?” Nu-i crezut și pleacă nervos.

Ei bine, de pe la 11.00 încolo, când hora unirii și discursurile oficialilor timișoreni erau istorie, începem să ne pierde răbdarea. Între timp ajunsese și Irina. Noi și restul lumii de la coadă nu înțelegem de ce merge atât de greu vânzarea biletelor. Aveam să aflăm când am trecut pragul casei de bilete – era un singur calculator și o singură imprimantă. Atât. Angajații erau drăguți și destul de calmi în fața valului de nemulțumiți. „O să aveți ce să le povestiți nepoților!” a fost răspunsul pe care l-a primit o doamnă după ce a cerut explicații. Haz de necaz. Zău dacă nu era mai eficientă varianta – ca odinioară – să tai bilete pe loc, ștampilate și parafate, cu banii jos, fără POS-uri și QR coduri. Nu cred că era mare cheltuială dacă se mai puneau 1 – 2 ghișee.

Aur curat!

„Ceau, bufnițelor!”

La ora 11.30, după 3 ore de așteptare, cumpărăm 2 bilete pentru ora 15.30. Tare mult ne-am bucurat de izbândă și repede am fugit să mâncăm și să ne încălzim. Căutam cafeneaua „Doppio”. O găsim, dar e închisă. În geam e anunțul și o promisiune „Ne vedem joi!”. Era miercuri și zi liberă toată ziua, așa că ne-am dezmorțit un pic la faimoasa librărie „Două bufnițe” de vizavi, apoi am mers la „Dei Frati”-ul timișorean, am băut un ceai de mușețel și am mâncat bine de prânz. Pentru desert și cafea am ales „Garage Cafe”. Cu ochii pe fereastră și atente la tot ce mișcă, începem să ne simțim ca-n vacanță într-un frumos oraș european. Se tot aude „Ceau!”, „Ceau!” în jurul nostru, așa că „Mica Viena”, cum i se zice Timișoarei, aduce și cu… Italia. Ne place. E multă lume care citește la cafea, iar la brutăria „Prospero” există și un raft cu cărți de împrumut. Tare-i fain la Timișoara!

„Cititorul bănățean”

„Ordine și haos”. Expoziția Brâncuși, artă modernă, artă bănățeană și artă contemporană

După festin și o scurtă plimbare pe străduțe, ajungem din nou la Muzeul de Artă Timișoara pentru mult așteptata expoziție Brâncuși. Totul merge ceas de data aceasta. Mulți dintre vizitatori își fac deja fotografii cu portretul artistului care tronează pe holul muzeului elegant.

Despre expoziția Brâncuși

Biletele pentru care am așteptat atât de mult sunt în sfârșit scanate, ni se deschide ușa înaltă și pătrundem în micro universul lui Constantin Brâncuși. N-ai timp să zăbovești prea mult. Totul se întâmplă pe repede înainte. Vin alți vizitatori din urmă. Dar, chiar și așa, față-n față cu sculpturile lui Brâncuși nu mai vezi nimic altceva. Ești copleșit de frumusețe și te bucuri că trăiești. „Pasărea Măiastră”, „Peștele”, „Mademoiselle Pogány”, „Rugăciune”, „Somnul”, „Orgoliu”, „Supliciu” strălucesc și te ademenesc. Sunt dintr-o lume pe care o cunoști și n-o știi. Asiști iar și iar la „Începutul lumii”. Omul și artistul Brâncuși ți se dezvăluie pas cu pas. Portativul cu refrenul „Mulți ani trăiască”, trimis lui Brâncuși de Sfinții Constantin și Elena, ori o scrisoare sinceră cu „Dragă Brâncuși, Ce mai faci?” , aduc sculptorul și mai aproape de public. „Dragă Brâncuși, Ce mai faci? Te văd pe schelă și alb de ghips. Seara lângă sobă. Încălzește bine.”

Vizitatorul-prezent

În camerele discret luminate, am întâlnit și un vizitator ideal. Omul a fost prezent. S-a bucurat pe deplin de moment. S-a oprit, a admirat, a citit, a memorat – cu adevărat – în minte și în suflet. N-a făcut fotografii, ca mine și restul lumii. Își căra bagajul și privea cu interes. Regret că nu mai avem exercițiul de a trăi clipa fără accesorii digitale. Mă bucur însă că scriu acum la o săptămână de la vizită și reușesc să refac cu ochii minții întreg traseul.

Am ales să vizităm toate galeriile Muzeul de Artă Timișoara și bine am făcut. Colecția de icoane, colecția Corneliu Baba, tablourile semnate de Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Theodor Aman, Ștefan Luchian merită văzute. Recunosc că m-a cuprins oboseala la un moment dat, noroc însă cu pereții colorați care te ajutau să vezi mai bine și să nu-ți pierzi concentrarea.

Când am ajuns la expoziția „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă”, am avut parte de o surpriză. Suzana Fântânariu, una dintre cele mai importante artiste contemporane din România, se afla acolo. Ce bucurie să ne întâlnim cu artistul chiar în timp ce vizitam expoziția! Jurnalistul din mine n-a rezistat și cum tocmai ne arătase o bunicuță pe un raft cu cărți vechi, i-am cerut Suzanei Fântânariu să ne recomande o singură carte veche: „Cine citește Biblia e suficient. Nu mai trebuie să citești nimic. Dacă tu o citești cu atenție, îi dai o interpretare, o adâncime, nu mai trebuie să citești nimic. E filosofie, e istorie, e religie, e știință”. Găsiți fragmentul pe Instagram-ul Goinfashion, în Highlight-ul Timișoara. L-am publicat cu acordul ei. „Aici e haosul. În celelalte încăperi e ordinea. Sunt mii de exponate. Ai nevoie de timp să le descoperi” ne-a mai spus Suzana Fântânariu.

Catedrala Mitropolitană

Privește orașul!

Timișoara, plimbare cu aromă de cafea

În prima zi la Timișoara, după vizita la Muzeul de Artă, dau să-mi verific numărul de pași. N-aveam nici 6.000. „De unde să ai mai mulți, dacă ai stat”. Are dreptate Irina. Am așteptat 3 ore la coadă și ne-am plimbat mai puțin decât obișnuim noi în vacanțe. Nu-i nimic. Am recuperat a doua zi când am avut parte de soare și o zi aproape primăvăratică. Pentru micul dejun am mers la „Neața”. Iar cafeaua am savurat-o la „Doppio”, unde am vrut musai să merg. Am povestit și pe Instagram.

La început de an, nu știam dacă o să mai ajungem la Timișoara deși ne doream de ceva vreme, dar am văzut la Flavia, pe Instagram, cafeneaua Doppio, decorată cu un disco ball minunat. Iar cum urarea mea de an nou a fost „Să aveți un an sclipitor ca un disco-ball” , mi-am zis că e un semn bun și un start potrivit pentru 2024. Intuiția m-a adus, așadar, prima oară la Timișoara. După ce ne-am cinstit cu un shot cu ghimbir în mini cupe de șampanie, am continuat plimbarea pe jos, am intrat în librării, am cumpărat vederi, bilete la teatru, am vizitat Catedrala Mitropolitană Trei Ierarhi. Apoi am traversat Bega pentru o pauză dulce la „Comun”, un coffee shop scăldat în soare, cu vedere la bulevard și tramvaie.

„Just Do It moment” la Comun Coffee Shop

Am încheiat vizita la Timișoara cu o cină la restaurantul „Vinto” și un spectacol la Teatru Național Mihai Eminescu. Am pus în bagaj 10 potcoave cu mac de mâncat, amintiri și fotografii mii. Apropo, dacă vă plac prăjiturile cu mac, la Timișoara e de mers. Au chec cu mac și vestitul Baigli extra cu mac. Delicioase toate și câte or mai fi și nu le-am descoperit încă.

Hrană pentru ochi