Se spune că viața omului este de 70 de ani iar anii care urmează sunt o binecuvântare. Pe 15 octombrie 2017, bunicu’, tatăl tatălui meu, a împlinit 90 de ani. 90 de ani de înțelepciune. Și nu spun asta pentru că-i parte din familie. Bunelu’, așa cum ne-a invitat pe noi, nepoții, să-l alintăm, este un om bun, vesel, onest și, mai presus de toate, e un om credincios. “Dacă tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” există doar în basme, în (pe)trecerea noastră pe pământ sunt oameni care știu să trăiască cuviincios vreme lungă. Sunt ei oare deținătorii vreunui secret al longevității? Țin o dietă minune? Au o moștenire genetică de invidiat? Și cum ajung să numere atâtea primăveri?
Nu știu să vă răspund, dar o să vă spun ce face bunicul meu. Sunt detalii pe care le-am observat de-a lungul anilor, dar și sfaturi pe care mi le-a dat. Știam că bunicul nu e vorbă lungă, așa că l-am provocat încă de prin septembrie. Prima oară l-am întrebat direct “ce înseamnă 90 de ani de viață?” N-a sărit cu metafore, povești sau lamentări. A stat în tăcere câteva clipe și, apoi, m-a refuzat elegant: “Nu poți să formulezi un răspuns chiar așa, oricum. Trebuie să te gândești un pic, altfel n-are niciun farmec.” Și-a schimbat vorba. N-am mai zis nimic despre un interviu cu reportofonul pe masă, dar i-am vânat încă de atunci fiecare cuvânt și am notat tot în aplicația Notes, din telefon.
Buna-chibzuială
Deși e un orator bun, are umor și știe să ofere complimente, lui bunelu’ îi place mai mult să scrie, să citească și să asculte, ultimul e un alt atribut pe care aș fi vrut să-l moștenesc și să nu mă chinui să mi-l educ. Din modestie, un pic de teamă să nu fie ceva greșit și un bun-simț cum rar mai găsești, când e vorba de vreun interviu, bunicu’ nu se aventurează. Nu-ți dă răspunsuri pe loc. Preferă să le scrie. În urmă cu patru ani, când a împlinit 86 de ani, l-am rugat să-mi dea câteva sfaturi despre o viață lungă. Cum a reacționat? “Oana, mai bine îți fac o ciornă și ți-o transmit înainte să pleci”. După vreo două ore m-a sunat pe mobil: “Să știi că am scris câteva rânduri, dacă aveți timp puteți să treceți să luați foaia”. Am păstrat scrisoarea și am copiat-o aici cuvânt, cu cuvânt.
Iată ce mi-a scris atunci: “Mă numesc Țepeș-Greuruș Teodor din satul Țepeșeni, comuna Bicazu-Ardelean, județul Neamț. Am etatea de 86 ani și câți vor fi se va vedea. Mă întreabă mulți oameni, Toadere, cum ai procedat de ai ajuns anii aceștia? Apoi, dragii mei, vă fac cunoscut că de mic băiet mi-a plăcut să mă antrenez la muncă având exemplul tatălui meu. Tata era gospodar și muncitor. Totodată am urmat învățăturile bune ale lui: orice treabă cu judecată. Apoi a trecut an de an și deodată mă aflu bătrân. Dar la toate acestea mai este ceva care a ajutat la acești ani: alimentația bună, m-am păzit de excese, de tot ce mi-ar aduce rău. Toți cei care vor ceti aceste rânduri să ajungă această vârstă cu sănătate!” A notat pe verso “mai faci tu completări!” Și, acum, la patru ani distanță, când bunicul a împlinit 90 de ani de înțelepciune și are o minte bună și o judecată dreaptă, spun așa. Dacă ar fi avut mai multă școală, bunicul meu ar fi fost un bun jurnalist, sau chiar scriitor. Eu încă mai sper că are un jurnal secret și scrie mereu într-un caiet, întâmplări, povețe, și o să ni le lase moștenire.
De exemplu, pe paginile albe de la sfârșitul Bibliei din 1968, bunicul a consemnat zilele când și-a pierdut mama, tatăl și fratele mai mare pe care îl venera. Dar și ora cutremurului puternic din 1977. 9.25. Tot acolo, lângă o hartă cu Palestina din Vechiul Testament, mai sunt notate următoarele: “Dragii mei copii, în viața aceasta să vă împăcați ca frații, observați că viața e scurtă și trecătoare”, “Dragii noștri copii, să mai întoarceți câte o foaie să ne mai găsiți numele, Toader și Ileana.” Ambele însemnări sunt datate august 1995. Când le-am descoperit, am fost prea emoționată să-l mai întreb care-i motivul din spatele acestor rânduri. Și, cumva, cred că nici nu mi-ar fi spus. Pentru că bunicu’ nu se plânge. Niciodată. Deși îl dor genunchii și abia face câțiva pași, îți spune bucuros că doarme perfect și că n-a stat în viața lui nici măcar o zi în spital! E un titlu de glorie și îi mulțumește lui Dumnezeu pentru dar și ajutor.
Buna-norocire
O explicație ar fi că și-a ținut mintea ocupată. În tinerețe cu munca, acum cu lectura. Ce citește bunicul chiar și la 90 de ani? Ei bine, citește zilnic din Biblie și ziare din scoarță-n scoarță. Cred că sunt subiecte de actualitate pe care le stăpânește mai bine ca mulți dintre tinerii conectați la nenumărate surse media. La bunicii mei în casă, televizorul se deschide doar la anumite ore, când joacă Steaua, apoi, la o emisiune de folclor, duminica, și, uneori, la știri sau vreun talk-show politic. “Să-mi mai aduceți niște ziare, chiar și mai vechi” este rugămintea pe care o auzim cel mai des de la bunelu’. Iar când le descoperă bunica prin vreo sacoșă, le scoate, i le pune pe pat, lângă el, și îi spune: “Uite-ți, Toderică, arhiva!” Și el și noi ne amuzăm de fiecare dată. Nu de alta, dar schimburile de replici dintre ei sunt savuroase. Bunica e mai emotivă și plânge ușor când povestim una alta, așa că bunicu’ intervine tăios și o roagă “să nu mai ude ochii. Acum vorbim altceva. Sunt băieții la noi!”. “Ce vrei, omule? Eu așa sunt. Vezi-ți de treabă!” vine imediat răspunsul împăciuitor. Sunt împreună la bine și la rău de 65 de ani. Însă despre povestea lor de dragoste am scris când au aniversat nunta de diamant. Să citiți Dragostea în vremea bunicilor mei sau când iubirea durează 60 de ani. Când le urăm “la mulți ani”, și bunicul și bunica ne răspund cu “la mai mulți vouă, dragă!” Iar de ziua noastră ne sună, vorbesc pe rând la telefon, și ne spun “pază de rău, s-avem parte de minte, cinste și înțelepciune”.
Buna-știință
Duminică, 15 octombrie 2017, de ziua lui, bunicu’ a fost mai vorbăreț. Mă rog, nici nu știa că eu urmează să scriu, așa că a fost mai relaxat și pus pe povești. Mai la început ne-a zis cu zâmbetul pe față cum a a citit la ziar că un mire de 104 ani și-a luat mireasă de 89 și că cei doi ziceau că nu-i împiedică nimic să se căsătorească chiar și la venerabila vârstă. Deși dialogul era admirativ la adresa însurățeilor, bunicul ne-a spus că n-ar mai lua viața de la capăt. E împăcat și n-are regrete.
“Mie mi-a plăcut lumea. L-am avut pe Dumnezeu alături și nu mi-a fost frică de nimic. Părinții mereu ne-au spus să avem grijă, să nu facem rău și să nu avem de lucru cu nimeni. Nu știu dacă pe vremea mea oamenii erau așa deștepți ca acum, dar sigur erau mai credincioși. La fiecare poartă, în tot satu’, găseai câte un urcior de lut, negru și cu gura strâmtă, plin cu borviz (n.r. apă minerală de la munte). Era pentru trecătorii însetați, dar nimeni nu se gândea c-ar putea să spurce apa sau să verse vasul. Azi nu mai găsești așa ceva! E diferență mare.”
Nu știe el bunicu’ ce înseamnă conceptul “power nap” însă l-a aplicat cât de des a putut și ne invită să facem la fel. Un răgaz de câteva minute cu capul pe pernă și ești ca nou, bun de treabă: “Da’ de unde să mă gândesc eu, vreodată, ca am să ajung 90 de ani?!? La 60, visam că poate prind 70, 71, 72. Ce să te gândești așa departe? Să vă păziți, dragă, să nu răciți. Aveți grijă de sănătatea voastră! Mai puneți capul pe pernă, chiar și-n timpul amiezii! ”
Bunicul are dintodeauna un respect mare pentru pământ. Deși azi nu-l mai poate lucra, prețuiește grădinile și le poartă de grijă. Când mai află că s-a șubrezit gardul în vreun loc de la munte, ne roagă insistent să nu-l lăsăm așa, să-l reparăm. Cât despre preferințele lui culinare, bunica spune că-i cam gingaș. Nu mănâncă chiar orice și nici mult. Îi plac înghețata, merele, strugurii și vinul alb. Șpriț. Dar cea mai bună hrană pentru sufletul lui este iertarea. “Poate am mai ținut supărare, nu zic nu. Dar nicidecum să fie vorba de ani de zile! Mi-a trecut repede.”
Buna-credință
Relația fiecărui om cu Dumnezeu este o legătură intimă, dar vreau să știți că din viața bunicului meu n-a lipsit niciodată rugăciunea. Mai ales rugăciunile de mulțumire. Credința lui este discretă și semn de recunoștință, nu subiect de laudă: “Ce am dorit mi-am realizat, Slavă Tatălui! Că fără ajutorul lui Dumnezeu nu faci nimic!”
Oare de ce ne ferim să vorbim despre oameni ca despre sfinți? Dacă ați văzut filmul “Saint Vincent” știți unde bat. Ați aflat din scenariu cum un puști reușește să scoată la iveală partea luminoasă a unui bătrân plin de păcate și judecat aspru de lume. Personajul carismaticului Bill Murray nu e ce pare. Să vă uitați la film dacă nu-l știți. AICI e discursul lui Oliver despre oamenii sfinți, ca Vincent, oameni care fac sacrificii și nu renunță niciodată.
În sfârșit, un sfânt nu este doar “un epitet dat divinității”, sfânt mai înseamnă și “om care duce o viață curată”. Iar bunicul meu este un om sfânt! Un om care a făcut mult bine, a iertat și își iubește aproapele. “Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu și priceperea este știința Celui Sfânt. Căci prin Domnul se vor înmulți zile tale și se vor adăuga ție ani din viața”, Pildele lui Solomon, Despre înțelepciune.
Bunelu’, în cerdacul cu multe inimi și casa construită cu mâinile lui, însemnată cu inițialele T.Ț – Toader Țepeș
Cițiți și:
Dragoste în vremea bunicilor mei sau când iubirea durează 60 de ani
Omul sfințește locul. Cum ții în viață o casă veche de 90 de ani
Fotografii: Oana Țepeș-Greuruș, Irina Țepeș-Greuruș
Share is good! Be good!
One thought on “Interviu de suflet cu bunicul meu. Toader Țepeș-Greuruș a împlinit 90 de ani de înțelepciune!”