Mai sunt foarte puține zile până la Crăciun și-am zis să vă îndulcesc în așteptarea Moșului cu o listă utilă și apetisantă – cea mai bună ciocolată pe care o găsiți în București, dar și online. Aveți de unde alege – franțuzească, belgiană, made in Transilvana ori în Toscana – Amedei, Domori, Godiva, Maxim’s, Angelina, Ciocolata lu’ Răzvan, Krausz, etc. Dacă nu reușiți să umpleți sacul până în ajun, nu-i nimic. Ciocolata e bună mereu, nu doar de sărbători.
Caramels, bonbons et chocolats…
CIOCOLATĂ DE CASĂ
Deschid lista cu ciocolata de casă, unul dintre deserturile mele preferate. Am mâncat și mi-a plăcut de la: Mara Mura, Zexe Braserie, La Pravelescu. Am aflat că și cea de Beans&Dots, după o rețetă Dan The Baker, ar fi delicioasă. Le fel și ciocolata de casă PaulaAna, pe care o găsiți la Nasu’ Roșu. Ah, au și halviță cu nucă, și biscuiți, și cornulețe, și caramele cu unt! #GustăNostalgia Iar zilele trecute, am zărit ciocolata de casă cu nucă și în meniul NOUA pentru Crăciun. N-ar fi fain să o găsim tot timpul anului la ei la restaurant? Ba da!
Cei de la Zexe spun așa: ciocolata de casă dă timpul înapoi până în perioada minunată a copilăriei. Și așa și este!
CIOCOLATĂ MADE IN RO
Enumerarea continuă cu două brand-uri de ciocolată Made in RO, de fapt, Made in Transilvania – Idicel – Mureș și Sântimbru – Harghita. Or mai fi și altele, cu siguranță, însă despre Ciocolata lu’ Răzvan și Krausz – Handmade Premium Chocolate cunosc mai multe detalii, așa că le recomand cu mare drag. Despre ambele am scris la Designist, aici și aici. De la Răzvan, ciocolata artizanală bean to bar cu prune și palincă e musai de gustat, la fel și sortimentul cu nucă. Iar la Krausz, bătaia se dă pe bonbons cu cremă de nucă și ciocolata cu zmeură.
O ciocolată delicioasă, într-un ambalaj cu mască, dar una faină, tradițională, cum se poartă de Anul Nou la Idicel.
Ciocolată cu lapte și fructe sau ciocolată neagră cu fructe? Ambele!
Dacă locuiți în București, vizitați ritualic cofetăria Capșa din centrul Bucureștiului. Bomboanele de ciocolată sunt senzaționale. Mie îmi plac toate, și sunt zeci de feluri – cu alune, nuci, cafea, vișine, struguri. Dar, dacă ar fi să fac un top, cele cu nuga, sortimentele cu susan și portocale sunt preferatele. Observ că le puteți comanda și online de aici.
CIOCOLATĂ FAIMOASĂ
În unele locuri din București găsiți mărci celebre de ciocolată. O iau alfabetic cu Angelina, made in France, descoperită pe rafturile Comtesse du Barry. Până să ajung să gust vestita lor ciocolată caldă în Tea Room-ul elegant de la Paris, ori cel din New York City proaspăt inaugurat, mă mulțumesc cu o tabletă delicioasă – lapte și caramel, savurată pe treptele Ateneului, imediat cum am ieșit din boutique. Oh la la la!
Angelina are o istorie îndelungată cu ciocolata – „depuis 1903!”
Tot la Comtesse du Barry mai găsiți ciocolată de la Maxim’s – ador les crêpes dentelle, pătrățele Le Chocolat des Français, tablete BIO în ambalaje cool și colorate, multe feluri de ciocolată de la Chapon, ori Mademoiselle de Margaux. Nu-i așa că sună foarte bine combinația ciocolată și ceai Earl Grey?
Un, deux, trois, niciuna!
De la ciocolata franțuzească, trecem la vecinii belgieni și renumitul brand Godiva. O puteți comanda de la ZipUP, din secțiunea Duty Free. Nu uitați să puneți în coș și o cafea. Tot de la Godiva, firește.
O cutie cu surprize – praline de ciocolată de la Godiva!
Belgine sunt și bomboanele din vitrinele ciocolateriilor Leonidas. Recitind lista până aici, îmi dau seama că Moș Crăciun e într-o mare dificultate, însă orice va alege nu va da greș. Uite, de exemplu, într-o pauză de shopping, ar putea să tragă o fugă pe la gelateriile bucureștene cunoscute în oraș: la Friddi va găsi o selecție de ciocolată fină din boabe de cacao selecționate Amedei Tuscany, la Velocità sunt pline rafturile de comori de la Domori, iar la Venchi, găsește multe bomboane și tablete de ciocolată Venchi, desigur.
Domori.
Amedei Tuscany.
Rămân la Italia și închei lista cu bomboanele de ciocolată și răvașe de la Baci, le găsiți la supermarket. Îți vine să le mănânci pe toate numai ca să afli ce mesaje îți (mai) transmite Universul. Haha!
Fotografii: prin brand-urile enumerate – paginile de Facebook
Citiți și:
Aperol, caimac sau colivă? Unde găsiți cele mai inedite arome de înghețată
Altfel de Cola. Nici Coca, nici Pepsi
Tu știi cine vinde gogoși la București? Eu da!
Brutării faine cu pâine bună. La București!
Share it NOW!
One thought on “Cea mai bună ciocolată: fină, artizanală, made in RO sau de casă”