Nu cred că ar fi prima oară, dar azi s-a întâmplat să-mi placă, de pe Facebook, vreo 5 chestii una după alta: 3 sunt scrise de prietenii mei, un alt text e un share la un share, plus un mesaj fain din Vamă. Le-am apreciat apăsând butonul de like, apoi mi-am spus că n-ar fi rău să fac o “tocăniță” din zicerile culese de pe rețeaua lui Zuckerberg. Așadar, vă invit să “gustați” un mic exercițiu creativ. Oamenii care au scris ce urmează să aflați sunt diferiți, posibil să se cunoască – nu știu, n-am verificat, subiectele par altele, însă puse împreună sunt, totuși, din același film. Unul pe care îl trăim cu toții – “Noua realitate”. Citiți, vă rog, și vedeți ce-a ieșit! 🐱
👍 O să încep cu explicația fotografiei din deschidere. “Când te scarpini unde nu te mai doare. Titlul tabloului: <Scene in a Domestic Interior with Children Watching as a Woman is Treated Using an Electrotherapeutic Machine>. No comment”. Am găsit-o la Claudiu Sfirschi Lăudat. PR la Editura Vellant, scriitor de teatru și om de litere, de când e pandemie și #StăAcasă, Claudiu a scos arta la “mezat”, pe Facebook. Și-o face foarte bine. Lipește dialoguri actuale și, hop, arta e mai atractivă. Vă recomand să răsfoiți întreg albumul Corona Mon Amour. E public și îl găsiți aici. “Îți mai torn? E o zi lungă.” Ah, și când te gândești că la prima vedere eu am citit “Îți mai torn o zi lungă?” 😃
“Când e bine să te asiguri că ești destul de amețit ca să poți trece ziua fără să bagi de seamă”
Citiți și: Claudiu Sfirschi-Lăudat: “Viitorul va mirosi a clor o vreme, apoi va mirosi la fel ca înainte”
👍 Apoi am dat cu ochii de o nouă poezie semnată de Angelica Stan – o pagină de jurnal chiar de azi – 30.04.2020. Profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, Angelica scrie poeme grozave și a publicat câteva volume. Ne cunoaștem de la cursul de poezie cu scriitoarea Simona Popescu, organizat de Revista de Povestiri.
“mantrele
nu moartea
ci vecinătatea morții
buza prăpastiei pe care am rămas încremeniți înaintea saltului
marea repetiție a morții
rulată în buclă ridicolă
zi după zi
și în loc de finalul unic și clar
și glorios ca un sex de floare carnivoră
cum așteptăm cu toții
după o viață plină
de întâmplări
vine dereglajul acesta absurd
vine scheletul fricii să danseze pe mesele noastre
jokerul omnipotent
abia ieșit din cutie
râzându-ne-n nas
în bucătăriile noastre galactic – urbane
unde ne bem de unii singuri
stupoarea
decojiți de energii
vine teroarea din mantrele
neputinței
și ne lasă doar pe jumătate vii
pândind invizibilul”.
👍 Câteva postări mai jos, am întâlnit un mesaj la care n-am reacționat din prima. M-a pus pe gânduri: “S-au înmulțit oamenii de bine atât de mult, că am senzația că o să încep să simpatizez ticăloșii” a scris Ileana Achim azi-dimineață, pe pagina ei de Facebook. Ileana este traducător, redactor de carte și omul din spatele Editurii Frontiera.
👍 Următoarea postare care, azi, a primit un like de la mine este un citat pe care l-am văzut pe pagina psihologului Patricia Cihodaru. Ea l-a preluat de la un alt psiholog Anamaria Gheorghiu. Iată fragmentul:
“Bunica mea mi-a dat acest pont odată:
Când vremurile sunt dificile, continuă în pași mici.
Fă ceea ce trebuie să faci, dar fă-o încet.
Nu te gândi la viitor sau la ce se poate întâmpla mâine.
Curăță vasele.
Şterge praful.
Scrie o scrisoare.
Supă de gătit.
Vezi asta?
Mergi înainte pas cu pas.
Fă un pas și apoi pune pauză.
Odihneşte-te puţin.
Apreciază-te.
Fă pasul următor.
Apoi încă unul.
Cu greu vei observa, dar pașii tăi vor deveni mai lungi.
Până când va fi momentul în care te poți gândi din nou la viitor fără să plângi”, Elena Mihalkova, în “Spațiul cheilor vechi”.
👍 Finalul le aparține celor de la Expirat. Au făcut cumva, s-au învârtit, s-au sucit și ne-au luat ei bilete-n Vamă! Cum să nu le dai like! “Răsăritul de 1 mai nu se ratează, fie viscol, fie pandemie. Așa că mâine dimineață la ora 5:30 îndreptăm camera spre plajă și ne aducem răsăritul în sufragerie. După care o ținem așa toată ziua, până-n noapte. Bring you own poison”.
👍 👍 👍 Acum, pentru o mostră de literatură involuntară, vă invit să recitiți, poate chiar cu glas tare, de ce, nu?, cum sună toate textele lipite.
“Când te scarpini unde nu te mai doare”.
“Când e bine să te asiguri că ești destul de amețit ca să poți trece ziua fără să bagi de seamă”.
“mantrele
nu moartea
ci vecinătatea morții
buza prăpastiei pe care am rămas încremeniți înaintea saltului
marea repetiție a morții
rulată în buclă ridicolă
zi după zi
și în loc de finalul unic și clar
și glorios ca un sex de floare carnivoră
cum așteptăm cu toții
după o viață plină
de întâmplări
vine dereglajul acesta absurd
vine scheletul fricii să danseze pe mesele noastre
jokerul omnipotent
abia ieșit din cutie
râzându-ne-n nas
în bucătăriile noastre galactic – urbane
unde ne bem de unii singuri
stupoarea
decojiți de energii
vine teroarea din mantrele
neputinței
și ne lasă doar pe jumătate vii
pândind invizibilul”.
“S-au înmulțit oamenii de bine atât de mult, că am senzația că o să încep să simpatizez ticăloșii.”
“Bunica mea mi-a dat acest pont odată:
Când vremurile sunt dificile, continuă în pași mici.
Fă ceea ce trebuie să faci, dar fă-o încet.
Nu te gândi la viitor sau la ce se poate întâmpla mâine.
Curăță vasele.
Şterge praful.
Scrie o scrisoare.
Supă de gătit.
Vezi asta?
Mergi înainte pas cu pas.
Fă un pas și apoi pune pauză.
Odihneşte-te puţin.
Apreciază-te.
Fă pasul următor.
Apoi încă unul.
Cu greu vei observa, dar pașii tăi vor deveni mai lungi.
Până când va fi momentul în care te poți gândi din nou la viitor fără să plângi.”
“Răsăritul de 1 mai nu se ratează, fie viscol, fie pandemie. Așa că mâine dimineață la ora 5:30 îndreptăm camera spre plajă și ne aducem răsăritul în sufragerie. După care o ținem așa toată ziua, până-n noapte. Bring you own poison”.
Sper că v-a plăcut “tocănița” mea. Faceți și voi la fel, luați din “salata” de pe Facebook numai ce vă place și vă face bine. Iar dacă vă plictisiți cât stați acasă, luați o foaie de hârtie, un pix și jucați “cadavrul delicios” sau “poezia evantai”. E amuzant și vă pune creativitatea la bătaie – primul pas este să scrieți o frază, sus, pe pagina albă. Orice vă trece prin minte. Apoi, foaia se îndoaie, ca să acopere începutul poeziei, dar sub îndoitură să lasă un singur cuvânt de legătură pentru următorul jucător. Și tot așa până la sfârșit. În final, s-ar putea să vă iasă un poem chiar foarte bun. NB. Merge și cu desene!
Fotografii: prin Claudiu Sfirschi-Lăudat, Expirat – pagina de Facebook
Citiți și:
Svetlana Cârstean: “Anxietatea nu e o boală și se tratează cu poezie”
Goinfashion33: Raisa Beicu, stăpâna inelelor și poveștilor
Poveste de seară: Încântat, Madam Plictiseală
To Share or Not To Share! Do Share!