#Webstock. A fi sau a nu fi blogger în zilele noastre

quote

Niciodată nu m-am autointitulat blogger. Sinceră să fiu, prefer mai degrabă titulatura de jurnalist. Poate și pentru că am scris ani buni în redacții importante iar revista mea on-linegoinfashion.ro – nu este un jurnal despre mine. Se întâmplă rar să povestesc în detaliu ce mi se întâmplă. Plus că nu mă regăsesc în nicio tabără din blogosfera mioritică. O fi rău?

Știu doar că îmi place să scriu și că scriu bine. Firesc. Dar, din păcate, nu e de ajuns. Alta e calea succesului! Așa că, după ce am văzut că Ina Țăranu-Hofnăr – Inoza – merge la Webstock, m-am înscris și eu, culmea ca blogger! Oamenii m-au primit și, vineri, sper să mai aflu mai multe despre hăul social-media în care mă scald și poate mă dumiresc încotro. Numai că programul Webstock e foarte plin. Iar dacă o să plec de acolo cu cel puțin trei chestii pe care să le și aplic mă voi declara mulțumită. Dar poveștile, poveștile rămân și merg la suflet. Abia aștept să-i aud pe actorul Marius Manole și doctorul Cătălin Cîrstoveanu.

O să merg negreșit la sesiunile Social Media Talk, Finding Inspiration și încă ceva. Să fie blogging? Să fie Instagram? Ori trends? Nu m-am decis. Sunt șase micro-conferințe și nu-i ușor de ales. Oricum o să vă povestesc cum a fost, dar să știți că tot ce se întâmplă la Webstock este transmis LIVE, AICI, pe www.2017.webstock.ro, începând cu ora 9.00. Ne vedem la Webstock, cel mai mare festival de social-media!

webstock

Share!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *