„Munți și văi / Râuri repezi / Trecători”. Cam așa și-ar cânta Anca Poncea vacanța petrecută vara asta, acasă, printr-o bucată de mândră Românie. Ardeleancă de la Aiud, mare iubitoare de munte și călătorii, a pornit la pas, Via Transilvanica, prin Moldova lu’ Ștefan. Împreună cu soțul ei, Ovidiu, și un grup organizat, au ales o bucată din ‘ăl mai fain dar și cel mai greu traseu din „drumul care unește” – 60 de kilometri de la Putna la Sadova.
O experiență magică musai de (re)trăit – mii de pași zilnic, peisaje de vis, oameni buni, bucate alese, pensiuni ca-n povești, aer proaspăt și zmeură la discreție: „Am respirat <verdele pur>, ne-am bucurat de imaginea coamelor munților aliniindu-se și suprapunându-se spre orizont în nuanțe de verde și albastru, am mâncat o grămadă de zmeură direct din tufe, am interacționat cu oamenii locului, care abia așteptau să fie salutați și să pornească o discuție în toată regula”.
Anca, Via Transilvanica
Tare greu mi-a fost să selectez doar câteva fotografii din sutele pe care mi le-a trimis. Cum o să vedeți și voi, traseul din Bucovina e grozav, bine organizat, cu borne creative din loc în loc, așa că vă invit să-l gustați din poveștile Ancăi! Apoi, de vă încumetați, să porniți și voi pe Camino de România – #ViaTransilvanica e un traseu cultural, istoric și natural – va avea aproape 1000 km (684 sunt deja gata să fie descoperiți!), care traversează țara de la Mănăstirea Putna până la Drobeta-Turnu Severin. Proiectul Asociației Tășuleasa Social a fost inițiat în urmă cu doi ani iar povestea încă se scrie. Aflați mai multe aici și faceți ca Anca, spuneți și scrieți despre tot ce-i bun și fain în România!
Oana Țepeș-Greuruș: Cum ați decis să plecați pe Via Transilvanica? Cum v-ați organizat? Care a fost traseul și cum l-ați ales? Care a fost planul de bătaie? De unde v-ați luat informațiile? Cum v-ați echipat?
Anca PONCEA: În contextul COVID, era clar că nu vom putea zburda prin țări străine și Via Transilvanica, pe care oricum o aveam în bucket list, era exact ce trebuia și ce ne doream după câteva luni de muncă de acasă și izolare. Așa că am început să studiez riguros informația de pe site-ul lor și am știut din prima că ne dorim să mergem în partea de nord, sălbatică și muntoasă.
Putna, un pârâu frumos și un loc umbros
Și iarba verde de la Putna
Singurele chestii care mai rămâneau de rezolvat erau să mai atragem câțiva prieteni alături de noi – suna a experiență de trăit în grup (deși am învățat ulterior că sunt și oameni singuri care bat drumul zile la rând) și cum facem să ajungem înapoi la mașina lasată la punctul de start? Ambele probleme s-au rezolvat cât ai clipi când am aflat că o cunoștință urmează să meargă pe Via Transilvanica cu un grup organizat de Ionuț de la Bike în Time și evenimentul de pe Facebook suna foarte bine.
Opt mari iubitori de munte pe Via Transilvanica
Legat de echipament, nu am avut nevoie de prea multe. Suntem obișnuiți cu drumețiile la munte și avem cam tot ce ne trebuie. În plus, am ales să dormim la pensiuni la capătul fiecărei zile.
În Bucovina, peste tot e ca acasă!
Povestește-mi la ce v-ați așteptat și ce-ați găsit? Care au fost peripețiile de-a lungul celor 60 de kilometri parcurși? Cum au arătat cele trei zile de colindat munți și văi? Cât de bine e organizat totul?
Ne-am așteptat fix la ce-am aflat – o plimbare prelungită printr-o zonă foarte frumoasă a României și petrecut cât mai mult timp sub cerul liber. Ce am găsit în plus? O companie foarte faină, un grup foarte bine sincronizat, pensiuni superbe, gazde primitoare, delicii gastronomice, mănăstiri de sute de ani foarte frumos restaurate, zmeură pe săturate, bucuria de a descoperi fiecare bornă și de a interpreta imaginea sculptată pe ea.
O mică pauză de suflat și admirat
Am avut și foarte mult noroc. În două zile prognoza arăta ploaie și nu ne-a udat deloc, iar la una dintre stâne au tăbărât pe noi vreo 15 ciobănești furioși și ne-am ales doar cu spaima. Apoi, într-o zi a fost o ceață s-o tai cu cuțitul și am avut niște mici rătăciri din care ne-a salvat Ovidiu cu obsesia lui pentru tehnologie.
Cărări cu flori de munte
Anca, înainte să intre în ceață. La propriu!
Pe ceața aceea, în zonele de pășune niciun marcaj nu era vizibil, așa că harta descărcată de pe site-ul Via Transilvanica și încărcată în GPX Tracker ne-a salvat. Se muncește încă asiduu la semnalizarea drumului, unii stâlpișori cu marcaje sau unele borne erau proaspăt instalate de voluntari.
Hai sus!, Hai sus!, Hai sus!
Vatra Moldoviței
Cam cât de greu a fost de parcurs traseul? Poate să-l ducă oricine la capăt, ori e nevoie de pregătire fizică serioasă?
Traseul parcurs de noi a avut o singură zi mai solicitantă fizic (segmentul Sucevița – Moldovița), cu o diferență de nivel de peste 1000 m, aproximativ 23 km lungime, cu o urcare abruptă și continuă de vreo 2 km pe la începutul traseului. Ceea ce oamenii obișnuiți cu muntele numesc „panta prostului”. 😃 Revenind la întrebarea ta, nu, nu este nevoie de o pregătire fizică prealabilă ci de mult drag de mers pe jos și încălțăminte adecvată. Mai ales pe vreme umedă (ploaie, ceață), încălțămintea impermeabilă și de calitate te salvează de niște bășici. Dar, chiar și cu pantofi buni, după mai multe zile de mers pe jos, durerile de picioare sunt inevitabile.
Un pic de odihnă – cât pentru o poză!
Și-apoi iar la drum Via Transilvanica
Cât de faină e Bucovina? Ce v-a plăcut mai mult și mai mult? Cum sunt oamenii? Ce bunătăți ați mâncat?
Bucovina e magică cu totul! Natura, oamenii, căsuțele alea superbe, mâncarea, tot! Am respirat verdele pur, ne-am bucurat de imaginea coamelor munților aliniindu-se și suprapunându-se spre orizont în nuanțe de verde și albastru, am mâncat o grămadă de zmeură direct din tufe, am interacționat cu oamenii locului, care abia așteptau să fie salutați și să pornească o discuție în toată regula. Am mâncat tot felul de bunătăți gătite cu ingrediente locale, cum ar fi omleta cu gălbiori, tocănița de ciuperci de pădure, șunci și rulade făcute în casă, păstrăv, sirop și gemuri de fructe de pădure, chec cu merișoare.
După prima zi am înnoptat la Sucevița, într-o pensiune de vis. Niste căsuțe de poveste cu o istorie de, probabil, un secol, frumoase că niște bijuterii și aranjate în jurul unei curți largi și verzi, totul îngrijit până la ultimul detaliu. Eu visez să am o astfel de pensiune de câțiva ani și parca m-aș fi trezit în visul meu. I-am rugat pe proprietari un singur lucru: să nu schimbe nimic, că prea era perfect locul acela.
O casă ca-n povești. Zici că-i din turtă dulce!
Chiar și după 20 de kilometri de mers pe jos, zâmbetul rezistă
Vis
În fotografiile voastre apar și fainele marcaje. Care e simbolistica lor? Cum le-ați interpretat la fața locului?
Ha, ha! Era un joc să descoperim bornele și să interpretăm simbolistica lor. Uneori ne-am amuzat teribil – fiecare vedea altceva, bineînțeles. Extratereștri, pitici, sigla de la Peugeot, îngeri, sfinți, unicorni, „Țipătul” lui Edvard Munch‚ Picasso, table de șah, melci sau coarne de berbec, de toate am găsit. Unele erau explicite, dar altele complet misterioase și interpretabile. Poate într-o zi vom ajunge la Tășuleasa să-i cunoaștem pe oamenii minunați care le-au sculptat.
Ce-avem noi aici?
Bornă de bun venit la Vatra Moldoviței
O pădure-simbol
Să fie o piesă de puzzle? Ce ziceți?
Hai că-i simplu!
Știu că în grupul vostru, pe Via Transilvanica, ați avut și o „cuceritoare” de Camino? Din ce ați povestit, se pot compara cele două? Putem să numim Via Transilvanica „El Camino de România”?
Da, una dintre fetele din grupul nostru a fost 39 zile pe Camino. Desigur 39 de zile versus 3 zile nu sunt același lucru, experiențele nu sunt comparabile. Eu sunt sigură că Via Transilvanica vă deveni exact asta, Camino-ul Europei de Est iar mulți turiști din toate colțurile lumii vor alege să admire frumusețile țării noastre și să-și trăiască propriile experiențe și descoperiri de sine pe „drumul care unește”.
Ciumârna
Desigur, e încă mult de muncă pentru ca drumul să fie finalizat și, apoi, să fie adus la nivelul lui El Camino de Santiago și ca dotări și ca notorietate, dar direcția este clară și nu putem fi decât recunoscători pentru asta.
Priviți dincolo de gard și de nori!
Dă-mi câteva cifre – câți kilometri ați mers pe zi, câte obiective turistice ați vizitat, câte borne ați numărat, câtă zmeură ați mâncat, câți oameni ați întâlnit pe traseu etc.
Iaca și niște cifre, deși unele chestii au rămas necuantificate: 60 km, more or less 20 km pe zi. Cam puțin, dar, data viitoare, ne vom aloca mai mult timp și vom face mai mulți. Bornelor le-am pierdut numărul, dar fiecare a fost imortalizată de Ovidiu într-o fotografie.
Nu doar că a făcut, dar lui Ovidiu i s-au și făcut poze cu bornele misterioase
Zmeură am mâncat până i-am exasperat pe cei din grup care nu mâncau. Uite, asta nu am putut înțelege, cum poate trece cineva pe lângă niste tufe doldora de zmeură fară să se înfrupte? Eram trei care mereu rămâneam în urmă din cauza tentațiilor.
Zmeura, cel mai căutat desert de savurat pe Via Transilvanica. Se plătește în timp!
Obiectivele turistice au fost doar mănăstirile Putna, Sucevița și Moldovița. Apoi am explorat mai mult și am descoperit cea mai lungă tiroliană din țară, la Palma, și muzeul ouălor încondeiate din Vatra Moldoviței.
Mănăstirea Sucevița
Oameni am întâlnit foarte puțini, îi putem număra pe degete: într-o zi am întâlnit un om „al muntelui”, în maieu, cu tatuaje, mustăți lungi și răsucite, pălărie și boceluța la cingătoare. Ne-a rămas pe retină pentru că a fost primul om întâlnit și arăta într-un fel aparte.
Apoi, la o căsuță în mijlocul nicăieriului, era un afiș pe gard pe care scria „Apă!”. Era singura sursă de apă de pe porțiunea aceea de traseu, iar bunicul care ne-a ieșit în cale, un sfătos. Ne-a condus o bucată bună de drum, spunându-ne să „nu gălăgim” și să „nu zgomotim” dacă ne întâlnim cu moș Martin. Uneori am gălăgit, dar cu moș Martin nu ne-am întâlnit. Și apoi au mai fost câțiva oameni la stânele pe lângă care am trecut, cărora le datorăm că am rămas nemâncați de câinii ciobănești.
Ssst! Atenție, urși!
Ce sfaturi aveți pentru cei care vor să urmeze același traseu pe Via Transilvanica? Ați face ceva diferit dacă ar fi să luați drumul de la capăt?
La sfaturi aș zice încălțăminte comodă și impermeabilă, voie bună… și atât. În unele zone cazarea trebuie rezolvată din timp, nu toate opțiunile găsite în ghidul Via Transilvanica vor fi disponibile în ultimul moment. Și aș zice că n-ar fi rău să aibă harta porțiunii pe care urmează să o facă încărcată într-o aplicație de tracking, care să funcționeze offline.
Pietrele Doamnei
Sadova
Sunteți călători pasionați. Ce planuri mai puneți la cale Via Transilvanica? Ce-a însemnat pentru voi să descoperiți, la pas, o parte din țară? Cum ai boteza experiența într-un cuvânt sau o frază scurtă?
Ne dorim mult să revenim și să facem o porțiune mai lungă, să coborîm prin Țara Dornelor către Tășuleasa și mai departe către Transilvania și satele săsești. Și abia aștept să fie amenajată porțiunea peste Carpați. Este superbă România și e minunat să avem această oportunitate de a o descoperi la pas.
O vacanță ca un munte de bucurie
„Libertate și fericire în pas de plimbare” – cred că așa aș boteza experiența Via Transilvanica.
No, dacă v-a plăcut aventura Ancăi, cei de la Bike in Time organizează o nouă drumeție bucovineană #ViaTransilvanica, în perioada 16-20 septembrie. Găsiți aici, pe pagina lor de Facebook, mai multe detalii. Spor la drum!
Fotografii: Anca și Ovidiu Poncea
Citiți și:
Pray, love, repeat! Roagă-te, iubește, repetă!
Typography Bucharest – cum se scrie fain frumos prin Capitală
Mai avem nevoie și de arbori. Peisagista Diana Culescu, pledoarie pentru orașe verzi
Share it NOW!
