Valentine’s Day 2023: Oare ce să-i iei?

S-a stabilit deja că sărbătoarea de Valentine’s Day e una comercială. Și ce dacă? Nu te oprește nimeni să faci surprize persoanei iubite fără nicio ocazie, dar ceva îmi spune că nu (prea) se întâmplă asta. Așa că haideți să nu mai fim cârcotași, să ne bucurăm, să iubim și să trăim. Chiar dacă Ziua Îndrăgostiților e o sumă de clișee, poți jongla liniștit cu mici dovezi de iubire care zău că n-au deranjat pe nimeni. Am eu câteva exemple.

Dacă n-ați luat bilete de avion să petreceți la Paris, nu-i nimic. Puteți să fiți siropoși și la București. La Pain Plaisir au Baba au Rhum și, mai nou, New York Rolls cu fel și fel de creme. Alăturați desertului o cafea de specialitate cu o inimă perfectă în spuma de lapte și gata surpriza.

Siropos, siropoasă adjectiv – 1. Care are gustul sau consistența siropului. 1.1 figurat, peiorativ. Plin de sentimentalism dulceag

Cappucciono-ul perfect nu exi… Oh, ba da! Artă à la Two Minutes

Patiserie rimează cu iubire

Iar la Casa del Pan găsiți Cub Croissant cu fistic, ciocolată, alune de pădure. N-am gustat, însă arată apetisant. Iar în Ediție Specială și Limitată de Valentine’s Day au lansat Cubo del Amor, cu un decor special plin de inimioare și jumătăți de căpșune.

Î: Câte fețe are un cub croissant? R: Una singură și fericită

Să nu uit, chiar azi am văzut la Zexe Braserie, în vitrina de pe Instagram, că au adus madlene. Unde mai pui că le vând și frumos ambalate cu mesajul: „Vrei să fii madlena mea?” sau „Pișcoțelul meu?” Nu aruncați vă rog cu gogoși în mesager, așa scrie pe Insta. Rămânem cu gândul la Paris și vă invit să mergeți, pe 14 februarie 2023, la Cinema Elvire Popesco pentru o porție de Love”, filmul lui Gaspar Noé. Rulează chiar mâine seară, însă nu vă așteptați la sirop, doar vorbim de Gaspar Noé.

All you need is „Love” 

Profit de ocazie să vă recomand și thriller-ul noir „Decision to leave”, pe care l-am văzut în avanpremieră, la invitația Independența Film. Se lansează în cinematografe pe 17 februarie. Numai bine pentru Dragobete. Mi-a plăcut cum l-au povestit într-un headline distribuitorii: „Un polițist se îndrăgostește de soția victimei unui omor. Păi, nu e bine, domnule chestor!” Nu e bine, dar filmul lui Park Chan-Wook e foarte bun.

Of, dragostea!

Arta are și ea oferte pentru îndrăgostiți. La Art Safari 2023, expoziție proaspăt redeschisă în Centrul Vechi la Palatul Dacia-România, cuplurile plătesc doar un bilet. Iar MARe (Muzeul de Artă Recentă) ne ademenește cu expoziția „Ce-i de văzut. Fotografia în România după 2000 / See What. Photography in Romania after 2000”. Muzeul Național de Artă al României (MNAR) a anunțat deja un tur ghidat aniversar pe 19 februarie, de ziua lui Brâncuși, printre operelor sculptorului aflate în Galeria de Artă Românească Modernă a MNAR, susținut de Miruna Moraru, muzeograf în cadrul Secției de Artă Românească Modernă. „Lucrări precum, Somnul, Danaida, Macheta pilonului Porţii Sărutului, Scaun, Cap de copil, Supliciul, Prometeu sau Rugăciunea vor fi prezentate și contextualizate în cadrul întregii opere brâncușiene” scrie în prezentarea evenimentului creat pe Facebook. Sunt incluse și activități pentru copii.

„Arta se face în minim doi / E secret, rămâne între noi”

Circulă tot felul de glume pe rețelele de socializare despre greaua perioadă care urmează pentru bărbați: cadou de Sfântul Valentin – 14 februarie, cadou de Dragobete – 24 februarie, de 1 Martie – mărțișor, plus alt cadou pentru 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii. Oare merge să oferiți de Valentine’s Day bilete pentru 1 Martie, la „Cabaret”, musical-ul grozav semnat Răzvan Mazilu și pus în scenă impecabil la Odeon? Grăbiți-vă, mâine-poimâine e sold-out spectacolul.


Tot despre iubire se joacă și se cântă și în „Cabaret” 

În lista cu sugestii de cadouri pentru Valentine’s Day 2023, mai adaug un volum de povestiri de A.P. Cehov, cu titlul „Dragostea”. Închei previzibil cu flori. O carte despre flori, „Floriografie. Limbajul ilustrat al florilor – ghid ilustrat”, la care să asortați buchetul de flori preferat de ea.

„Doamna cu cățelul” se află printre cele 12 povestiri din carte

Indiferent ce daruri alegeți în luna îndrăgostiților, nu uita să-i oferiți și amintiri de Valentine’s Day.

Fotografii: Pain Plaisir, Casa del Pan, Independența Film, Cinema Elvire Popesco, Odeon, Humanitas, prin paginile de Facebook

Citiți și: 

Cumpără-i amintiri de Valentine’s Day

Brașovul e întodeauna o idee bună

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *