Veronica ne pregătește pentru America de Sud!

Veronica Solomon este studentă la animație la HFF Potsdam Babelsberg, în Germania, la Berlin. Până să ajungă să facă școală la nemți, Veronica a lucrat ca animator și ilustrator în România. Mai face comics din când în când și, spune că, într-o altă viață a absolvit UAD – Cluj Napoca, secția Ceramică. Însă, acum, nu despre artistul Veronica Solomon este povestea, ci despre turistul Veronica în America de Sud. I-a plăcut mult Columbia dar n-ar zice nu nici dacă ar trebui să se mute, mâine, în capitala Argentinei, Buenos Aires. Poate și pentru că, acolo, industria de animație este în floare. Veronica nu a ajuns la Rio ( destinație mediatizată grație Campionatului Mondial de Fotbal organizat în Brazilia în 2014), dar a colindat 7 țări sud-americane. “Senhoras e senhores”, vă invit să intrați în atmosferă!

Cum a fost să ai America Latină la picioare aproape jumătate de an?

Am stat 4 luni și jumăte. Din care 2 luni jumătate am făcut practică într-un studio de animație din Buenos Aires. Deci mi-au rămas ceva mai puțin de 2 luni pentru călătorii, având în vedere că a trebuit să mă întorc în Buenos Aires pentru zborul de retur în Berlin.

Puțin, mult prea puțin timp, nu pot să zic că am cunoscut cu adevărat America Latină în timpul ăsta. Am trecut în 7 săptâmâni prin 7 țări (Ecuador, Bolivia, Peru, Chile, Argentina, Columbia, Uruguay). Ăsta nu e un mod recomandabil de a călători. Dar plănuiesc să mă întorc.

BOLIVIA

Ce are America de Sud și n-are Europa?

O impresie bună, neutră sau deloc despre români și România. Sincer, pentru prima dată, de foarte mult timp nu m-am simțit jenată să spun ca sunt din România. Dimpotrivă. Pentru majoritatea oamenilor cu care am vorbit eram primul cetățean român pe care-l întâlneau și dincolo de glumițele cu Dracula și câteodată Hagi, am avut șansa sa fac eu prima impresie.

Știu că portul popular din Mexic arată senzațional și e foarte colorat. Cum se îmbracă sud-americancele?

Nu cred ca poți pune toate sud-americancele în aceeași ‘oală’ sunt diferențe enorme. De exemplu, Buenos Aires-ul e o metropolă, e foarte cosmopolit… așa că viața, mi s-a părut o combinație între Berlin și București… inclusiv la capitolul vestimentar. Un pic cam des, și nu neapărat în avantajul lor, femeile poartă leggings pe post de pantaloni. Și ca să sărim la cealaltă extremă, în La Paz și în restul locurilor pe unde am fost în Bolivia, majoritatea localnicelor (cholitas) poarta costumul tradițional.

Ai câteva sfaturi utile pentru cei care vor să plece în „cucerirea” Americii Latine?

Nu știu dacă sunt cea mai în măsură să dau sfaturi… depinde de ce fel de călătorie îți propui. Eu am fost destul de low budget: hosteluri, couchsurfing, multe autobuze de noapte. Un avantaj enorm e să vorbești spaniola… și să vorbești: cu localnici, cu alți călători, pe mine m-a ajutat mult. Și engleza și chiar germana câteodată. Un smartphone e util. Eu nu am unul, așa că m-am informat prin hosteluri și ciber-cafe-uri mereu pentru bucata următoare din traseu. Sunt multe platforme și bloguri de călătorie cu sfaturi utile.

Înainte de a pleca am primit o grămadă de avertizări și de scenarii sumbre. Tot felul de pericole, de la jaf , la pus droguri în bagaj, la sechestru… Am fost destul de precaută, dar am ales să-mi petrec timpul afară explorând, decât ferindu-mă. Și înafara unui episod relativ hilar și penibil pentru ‘bandit’ în Bogota, nu mi s-a întâmplat absolut nimic.

ECUADOR

Ce să NU faci în America de Sud?

Să nu bei Chicha, glumesc, la capitolul culinar eu nu-mi prea permit aventuri, fiind nițel cam sensibilă. Și dacă te apucă să te cațeri pe stânci pe unde nu e traseu marcat, fă bine și ține minte pe unde te-ai cățărat.

Dacă ar trebui să rămâi în America de Sud ce țară ai alege și de ce?

N-aș putea alege acum. Trebuie să mai văd și alte țări… să le revăd pe cele prin care am trecut în grabă. Argentina are deja o industrie de animație destul de dezvoltată, din punctul ăsta de vedere ar fi candidata ideală, plus ca am prieteni în Buenos Aires. Pe de altă parte, Columbia mi-a lăsat o impresie foarte bună, mai ales oamenii, dar știu că e o țară cu multe probleme.

Ai avut peripeții? Povestește-ne măcar una.

Cum ziceam, prea mari peripeții nu am avut – sunt chiar dezamagită un pic. Să povestesc ce mi s-a întâmplat în Bogota: merg pe stradă în miezul zilei căscând ochii în jur ca o turistă ce mă aflu. Traficul închis în centru la ora prânzului ca cetățenii ce lucrează în zona să se poata deplasa liniștiți între birou și restaurant. Lume multă, colorată, relaxată. Să nu vă închipuiți Bogota un fel de capitală din lumea a treia, e mult mai șic și mai modernă decât Bucureștiul. Eu nicio treaba, umblu agale, cu ochii pe sus, cu aparul foto atârnat de încheietura mâinii. Se apropie de mine un individ de vârstă mijlocie într-un costum cam ponosit și cam teatral, stofă cu dungi verticale subțiri, a la gangster. Mă întreabă daca știu cât e ceasul. Îmi scot mobilul, îi răspund… știam că nu de asta mă oprise, eram curioasă ce urmează.

COLUMBIA

Mă întreabă de unde sunt, văd unda de confuzie de pe fața lui când îi spun: din România (unde o fi și asta?) Și de cât timp sunt în Colombia? Și-mi place? Și cat mai stau?

După care trece la ofensivă: că cică e de fapt polițist – și-mi arată o ‘legitimație’ absolut neconvingatoare, dar îl las să-și facă numărul… Că daca mi s-au oferit droguri? Nu. Dar poate o să mi se ofere… Mă rog, nu consum, nu mă interesează. Da, dar ar trebui sa am un card – pe care ar trebui să-l aibă toți turiștii, pentru cazul în care ni se oferă droguri să ne putem adresa de urgență poliției. Ok, e clar, îmi spun, e o schemă. Îi zic: aham , interesant, și de ce nu mi s-a dat cardul ăsta la frontieră? Nu știe, dar ar trebui să-l urmez ‘la secție’ – ‘aici aproape, dupa colț’. Îmi pare rău, nu pot acum, am o treabă, îi zic. Dar s-ar putea să am probleme fără card, că o să mi se ceară la autogară sau în aeroport. Îi zic: am trecut deja prin 3 autogari, în Colombia, nimeni nu mi-a cerut nimic. Da, dar totuși să vin cu el, că nu e departe. Mă plictisisem. Îi zic: știi ce? Du-te tu înainte, ca io am de dat un telefon. Și am plecat.

Observasem deja că posturi de poliție ambulante se găsesc relativ la fiecare colț în centru în Bogota. Mă duc la unul, îi povestesc tărășenia și rog un domn (un puști de fapt) să-mi arate legitimația. Cum bănuiam, total diferită de cea a ‘agentului special’ de mai devreme și îmi confirmă că nu exista niciun ‘card de turist’.

Cum a inspirat America Latină artistul Veronica?

Sincer, am cam lăsat ‘artistul’ deoparte în călătoria mea. Am căutat inspirația la un nivel mai degrabă uman, am vrut să mă pun în afara zonei mele de confort, dar n-am reușit să fac exact ce am vrut. Ce plănuisem inițial era să locuiesc și să lucrez la ferme organice, sau în comunități ecologiste… dar cum regulile școlii din Germania la care încă studiez erau să fac ceva în domeniu pentru cel putin 3 luni, n-a mai rămas timp și pentru asta.

CHILE

Toți ochii vor fi ațintiți spre Brazilia, țara gazdă a Campionatului Mondial de Fotbal în 2014. Cât de “periculos” se trăiește la Rio?

Nu știu nimic de Brazilia, am cunoscut mai mulți brazilieni pe drum sau călători care au trecut prin Brazilia, dar eu nu am fost. Am înțeles ca Rio e destul de periculos, gen jafuri la ordinea zilei, dar negociabil. Adică te poți înțelege cu hoțul să nu-i dai chiar tot ce ai, mai ales dacă ești student (poveste de la un student spaniol).