#ArtIsLife
Răspunsul e din patru cuvinte – am fost la muzeu. Și nu la unul, ci la trei. Mă rog, sunt două – Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul „Theodor Pallady”. Al treilea e, de fapt, o expoziție foarte simpatică la care am ajuns fără să vreau, „Muzeul Jucăriilor”. Așa cum am scris aici, aveam deja pe listă Casa Melik, planul era stabilit, doar că, după ce am plecat de la Stavropoleos, eram cu sister la telefon și, în loc să fac dreapta pe Calea Victoriei să merg spre Universitate, am luat-o stânga să vorbesc în soare. Atunci mi-au picat ochii pe afișul cu „Muzeul Jucăriilor”, pus în fața Muzeului de Istorie, și-am decis să fac un scurt popas să văd despre ce-o fi vorba. Și bine am făcut! A fost o experiență grozavă, dar și un pic bizară. Veți vedea!
Alo, Miliția?
Cum se face la vremuri noi, mi-am pus – regulamentar – masca, am intrat, mi s-a luat temperatura și-am fost îndrumată spre Casa de bilete. Până să ajung acolo m-am „împiedicat” de statuia cetățeanului de la Tomis, iar în shop de kitsch. Frumusețea muzeului, cred eu, trebuie să se vadă în orice colț privești, iar magazinul cu suveniruri și bilete e aglomerat și fără noimă. Asta la o primă vedere, că n-am stat să analizez. Am plătit cei 20 de lei pentru expoziția permanentă, dar și expozițiile cu jucării și „Aurul Împăraților Chinezi”. Noroc că am intrat rapid în tunelul copilăriei și am uitat de neajunsuri. Ba chiar am sărit și-un șotron, dacă tot l-am zărit în drumul spre exponatele pline de amintiri.
Doamne, ce experiență! E raiul și un pic de iad, aș zice. Puse una peste alta, jucăriile par creepy, mai ales păpușile, iepurii și, desigur, clovnii. E un amestec de emoții care ți se întâmplă. Dai cu nasul de jucăriile și jocurile tale și aproape că te apucă plânsul, dar și teama când vezi cât de straniu arată grămezi de urși de pluș, păpuși cu priviri pierdute, iar în jurul tău s-a trezit fix atunci să bâzâie o mare muscă.
Râsu’-plânsu’
Dar, dacă te concentrezi pe detalii și nu te lași copleșit de emoții, afli o grămadă de chestii. Cum ar fi că, în anii ‘60, România avea opt fabrici de jucării! De exemplu, la Lugoj se făceau jucării cu cheiță și carusele, la București, jucării mecanice, trenulețe, biciclete, triciclete, iar la Oradea, jocuri din lemn. Pe multe dintre ele le vedeți la muzeu, dar și multe alte jucării vechi din Germania, China, URSS. Aș fi luat acasă „Jocul Cultural” cu întrebări din artă și un telefon roșu cu fir. Cum asta n-a fost posibil, am lăsat un mesaj în cartea de onoare a muzeului: „Ce nostalgie și ce tristețe! Bietele noastre jucării, sper să fie admirate de cât mai mulți!”
Submarinul gri
Expoziția e ca o păpușa rusească – poveste-n poveste
„Muzeul Jucăriilor” e deschis până la 1 iulie, însă pentru că e vacanță copiii au intrare liberă! Eu zic să mergeți în familie – cu părinți, bunici, copii mari și mici. Va fi inedit pentru toată lumea, indiferent de vârstă! Detalii și povești găsiți și aici, pe pagina de Facebook a Asociației Muzeul Jucăriilor.
Focile au chef de joacă
În câțiva pași, am trecut de la jucării la… aur. Minunatele podobele regale din perioada Wanli – Dinastia Ming m-au făcut să uit că abia pot să respir prin mască. Am analizat fiecare ac de păr cu crabi, flori și dragoni, inele de vis, halabarde, sceptre, brățări, coliere și coșuri cu flori dantelate. Expoziția „Aurul Împăraților Chinezi” de la Muzeul Național de Istorie a României este o bucurie pentru pasionații de bijuterii, simboluri, jocuri de cuvinte și, firește, istorie.
Am aflat că există cinci semne ale bunăstării: longevitatea, armonia, ascensiunea în statutul social, prosperitatea și fericirea. Și vă dau o veste bună – liliacul, des gravat în aur, este un animal benefic și purtător de bun augur. În limba chineză, cuvântul fu nu înseamnă doar liliac, ci și bucurie, prosperitate. Așadar, să fim optimiști. Tot răul venit în pandemie de la liliac va fi (mai) binele!
După un scurt tur prin restul Muzeului de Istorie, cu ochii când la statui, când la cerul decupat prin triunghiurile de sticlă, mi-am continuat planul. Muzeul „Theodor Pallady” e la vreo 15 minute de mers alert față de Centrul Vechi. Când am ajuns, la Casa Melik păsările aveau concert, unul pe care-l auzeai bine, departe fiind de bulevardul aglomerat. Așa că am analizat întâi grădină și-am fotografiat hortensiile rozalii. Locul e tare frumos. Gradina e flancată de plopi înalți, iar casa boierească e luminoasă și primitoare, cu ferestre din lemn și feronerie. În interior, deși ai grijă să mergi aproape pe vârfuri tot scârție podeaua, dar nu te deranjează. Dimpotrivă. Zgomotul face parte din poveste. Veți descoperi pânze, gravuri și desene semnate Theodor Pallady, obiecte de mobilier unice, vase și mici sculpturi.
Un colț parizian
Iar în veranda muzeului se organizează cursuri de pictură pentru copii. Costă ridicol de puțin – 7 lei ora! Am întrebat de trei ori ca să fiu sigură dacă am înțeles eu bine. 7 lei! Atât cere o pictoriță pentru cursuri. E infim pentru bogăția care sunt sigură că li se oferă participanților. Cursurile vor fi reluate cât mai curând cu putință.
Inspirație
Am ajuns acasă la ora 17.30. Am mers pe jos vreo 13 kilometri acompaniată de nori de ploaie și furtună, dar norii sunt de bun augur. Așa am învățat eu, azi, în cea mai lungă zi din an, petrecută prin muzee. Dacă a fost sigur? Am purtat tot timpul mască, nu m-am intersectat cu nimeni în afată de custozi și nu am atins nimic, nici înainte n-aveai voie. La muzeu văzul e simțul privilegiat.
Fotografii: Unsplash, Oana Țepeș-Greuruș
Citiți și:
#OrașulFetelor: Hai afară, pe terasă, în aer liber
Cumpără-i amintiri de Valentine’s Day
“Acum”-ul. “Les plus belles années d’une vie”, un film despre frumusețea prezentă a vieții
Câtă artă am “consumat” într-o lună cu 110 lei
Share it NOW!
