Mă aflam în podul unei case din Cotroceni. Stăteam într-un colț, înconjurată de vechituri și priveam nepăsătoare raftul cu câini bibelou. Să tot fi fost vreo 30 și ceva, unii mici cât un degetar, iar ăia mai mari sigur nu-mi depășeau palma. Cel mai simpatic era șoricarul bej-prăfuit. Aliniați ca la careu păreau că stau de pază. Erau așa delicați încât nici nu-ți trecea prin cap să-i atingi, dar nici să te apuci să cotrobăi prin locul secret nu-ți venea. Sub privirea lor, un pas greșit și erai ...