Sibiu: toți ochii pe „FAUST”!

În 2024, afișul de la „Fabrica de Cultură” este chiar cel de la premiera FAUST, pe 19 septembrie 2007, cu Ilie Gheorghe, în rolul Doctorului Faust. Actorul se îmbolnăvește, iar în 2017, după un deceniu de „Faust”, îl înlocuiește Miklós Bács. Un an mai târziu, actorul Ilie Gheorghe moare la 77 de ani și sunt programate două spectacole în memoria lui.

Atenție, articolul conține spoilers! „Faust”-ul lui Silviu Purcărete se joacă, la Sibiu, de 17 ani. Eu l-am văzut abia duminică. La fix o săptămână după ce s-a anulat pentru prima oară o reprezentație din cauza îmbolnăvirii unui actor din rolul principal. Așadar, a fost să fie pe 22 septembrie. Aproape la ceas aniversar. Premiera a avut loc pe 19 septembrie 2007. M-am dus cu așteptări, e drept, dar n-am citit recent critici, ori vreun review pe rețelele de socializare, n-am văzut nicio fotografie cu decorul. După o zi și jumătate de plimbare, era să zic pas cu pas, prin Sibiul plin de lucarne, pornim spre uzina Teatrului Național „Radu Stanca”, nu pe Bulevardul Corneliu Coposu 2, ci pe Strada Tirajului 1-3. Din centrul capitalei cultural europene (2007), mergem cu Bolt. O decizie înțeleaptă. Nu-i de dus pe jos, am văzut traseul până am ajuns la Fabrica de Cultură și nu pare prietenos cu pietonii: „Să știți că oamenii s-au plâns că-i frig și strâmt la Faust”, ne anunță ca un staroste șoferul sibian înainte să-i mulțumim și să ieșim din mașină. Afară-i zi de vară.

TSUAF. FAUST.

„Branding, frate!”

FAUST FORWARD

Mai sunt 20 de minute până la spectacol, cât ne învârtim, facem 2-3 poze cu „Faust” și-al său branding una cu cerul și deja-i coadă mare la intrare. Ne așezăm la rând și, foarte rapid, fără să ne fie scanate mult râvnitele bilete („Faust” e sold out dintotdeauna), intrăm într-o hală imensă cu ochii lui Mefisto care ne privesc de peste tot și imediat în sala de teatru improvizată.

Ochii din hala FAUST

Nici nu bănuiți ce se ascunde în spatele acestui zid de carton!

Două fete cool dirijează publicul ca la circulație. Lumea mișună, șușotește, își caută locul. Un cor cântă îngerește dincolo de cearșaful imaculat care ține loc de cortină. Aud și un pian. În dreapta mea, o profă cu clasa de adolescenți. Tinerii își fac selfie-uri, se hilizesc, povestesc. Ca la teatru în 2024.

Niciun strop de culoare

„ – Faust ăsta e un roman sau ce-i?

– Da! Îi ditai romanu’ de Goethe. Are peste două mii de pagini. (n.r. are aproape 500 în traducerea lui Lucian Blaga)

– Spectacolul se joacă din 2007. Oare o avea profit?

– Nu știu ce să zic!”

FAUST, la Sibiu. Afișul din 2024, Ofelia Popii (Mefisto) și Miklós Bács (Faust), în rolurile principale. Cele două reprezentații programate pentru luna noiembrie sunt deja sold out.

Cât n-a început!

Îmi notez în Notes dialogul de mai sus și mă uit la ceas. Ora 17:06. Totul în jur e alb-negru-gri. Lumina devine tot mai difuză, se trage cearșaful și începe „Faust” – cu stângul pentru mine. O spectatoare vecină își deschide telefonul și filmează nestingherită minute în șir. Și-a filmat, și-a tot filmat până când n-am mai rezistat și-am protestat: „Nu aveți voie să înregistrați tot spectacolul!” Mi-a răspuns senină că ea nu filmează deși lumina roșie de pe ecran se vede din avion. E adevărat că nu a existat un mesaj care să amintească publicului regulile de bun simț. Sunt însă sigură că am zărit la intrare semnele cu interzis. Mă adun și încerc să-mi iau gândul de la ispita aflată la un scaun gol distanță, mă concentrez la cea de pe scenă. Mefisto cu un glas pițigăiat ce nu poate fi ignorat. Nici doctorul Faust și prescripțiile lui despre știință, credință, dragoste.

Mefisto, „ieșire de urgență”

Ochi și urechi

Apar și dispar elemente din construcția regizorului. Încă nu știu dacă a sărit sau nu un câine de vânătoare adevărat într-un dulap. L-am zărit sau mi s-a părut? Decorul e atât de viu și greu încât mi-a tăiat în multe rânduri textul pe care îl căutam cu insistență chiar și subtitrat în engleză. Apropo, traducerea lui „Faust” este impecabilă. Curge melodios, frazele sunt apăsate de vocea actorilor Miklós Bács și Ofelia Popii cu o dicție perfectă și modulații neînchipuite. Vezi mai multe decât încerci să auzi. Scena e cât pământul, așa că ochii nu te lasă să ciulești nicicum urechile. A fost un efort de care mi-am dat seama abia acum când scriu, la cinci ore de la finalul spectacolului. Nu am realizat pe loc ce trăiesc. Nici n-am simțit când au trecut 120 de minute. Am fost încremenită, mi-au tremurat genunchii. Cât nu m-am închinat la un moment dat!

FAUST, cu subtitrare în engleză

Muncim în fabrica lui Purcărete. Actori și spectatori. Noi storși de vlagă, pe propria scândură, înecați în frici și apoi invitați pe bune în focul mefistofelic. O mulțime de simboluri îți invadează retina. Muzica vieții și a morții te zdruncină. Arlechinii scot flăcări pe gură, ocnașii cară cărbuni încinși. Ce se întâmplă aici? Unde mă aflu? E cabaret? Un concert rock? Casă de toleranță? Abator? Circ? Scena e un ospiciu! Un mormânt deschis! Cred că este prima oară când trăiesc, la teatru, emoții din alt registru. Dar care, repet, sunt greu de identificat acolo. Partea bună este că aproape de finalul spectacolului te miști, apoi îți cauți și găsești mai repede locul, cum bine a remarcat sora mea. La intrarea și la ieșirea din iadul lui Purcărete, în realitate, se întâmplă un dialog cu șoferul de pe Bolt.

„ – Ești la „Faust”?”

– Da!

– Hai spre ieșire că dacă intru eu îi blochez pe toți.”

Mașina are numere de Cluj, dar omu’ de la volan nu-i molcom de fel. Claxonează, schimbă banda, dă flash-uri. Ajungem cu bine. Mergem pe jos, încojurăm Piața Mare – Piața Mică, traversăm Podul Minciunilor, intrăm într-un Carrefour Express și cumpăram pufuleți. Până și scanarea produselor mi se pare acum din alt film. Te aștepți să vezi în apropierea ta un ins care-ți vânează orice mișcare și-o notează bănuitor într-un laptop.

Am scris la cald, dar cred că experiența „Faust” o să mă urmărească multă vreme și altele noi vor fi impresiile. Închei cu un citat din Silviu Purcărete, pe care l-am găsit pe pagina de Facebook a Raisei Beicu: „Eu mă desprind de spectacolele pe care le fac în seara premierei. Spectacolul trăiește cum vrea el mai departe. Uneori se degradează grav, alteori se menține, alteori eșuează în plictiseală, iar alteori se întâmplă lucruri spectaculoase. Faust a trecut dincolo de ce e un spectacol, e un fenomen turistic. Nu mi-am propus niciodată lucrul acesta. Nu cred că este unul dintre cele mai bune sau interesante spectacole ale mele. E un spectacol bine făcut, mi-a plăcut și mie, dar soarta lui depășește imaginația mea.” Fix așa.

„Teatrul e o bucurie. O trăim împreună”. Aici scândura spectatorilor.