Despre parfumuri am mai scris și v-am mai povestit. Acum însă vreau să vă prezint o listă de parfumuri pentru lenjeria de pat. Eu m-am îndrăgostit de ele anul trecut, la Londra, când am vizitat Harrods. La etajul Homewears am descoperit o mulțime de recipiente chic cu parfumuri minunate și proaspete. În magazinele de la noi se găsesc puține. Am avut și mi-a plăcut tare mult spray-ul cu lavandă de la L’Occitane. Vi-l recomand! E drept că putem comanda parfumurile pe internet, dar n-aș încuraja shopping-ul online fără să le mirosiți înainte și să vedeți dacă într-adevăr vă plac. Potrivit Madam Figaro, parfumul pentru lenjerie este simbolul unei epoci trecute, unde naftalina era nelipsită din dulapuri și lenjeria de pat delicat parfumată cu ape florale. Așadar, iată lista. Primele trei le găsiți și la noi.
Diptyque – Eau Plurielle: arome de citrice, mosc, trandafir, iederă și note lemnoase
Unde: BEAUTIK HAUT PARFUMERIE – Boutique Mario Plaza, Promenada Mall, Băneasa Shopping City
Preț: 370 lei/recipient de 200 ml
L’Occitane Eau Universelle Purifiante – Spray revigorant pentru casă și lenjeria de pat. Conține cinci uleiuri esențiale: chiparos, ienupăr, lămâie, cimbru, eucalipt
Unde: L’Occitane în lanțurile de farmacii Sensiblu
Preț: 75 lei, redus de 125 lei/recipientul 500 ml
L’Occitane Brume d’oreille – Spray de lenjerie cu efect relaxant. Are un parfum 100% natural, conține uleiuri esențiale de lavandă, bergamotă, mandarină, portocală dulce și mușcată. Este un produs best seller.
Unde: L’Occitane în lanțurile de farmacii Sensiblu
Preț: 79 lei/100 ml
Guerlain Eau de lingerie este un parfum celebru pentru lenjeria intimă. Face parte din Colecțiile Exclusive și se adresează pasionaților de parfumuri rare. Un parfum delicat, pudrat și floral, cu iris, trandafir, vanilie, lemn de santal și ambră.
Unde: boutique-urile parisiene Guerlain sau în boutique-ul on-line www.guerlain.com
Preț: 81 euro/125 ml
Les Sens de Marrakech – Brume d’oreillers cu flori de portocal, lotus și ghimbir pentru nopți pline de neprevăzut.
Unde: shop on-line Les Sens de Marrakech
Preț: 24 euro/100 ml
Dacă doriți să recițiți interviul cu Artizanii Olfactivi e AICI și pentru povestea parfumierului Iulia Victoria Neagoe clic AICI.
Citiți și:
Vine toamna, răsfață-ți părul cu o brumă parfumată
Menajul ca terapie – îți faci ordine în casă, îți faci curat în suflet
Fotografii: prin brand-urile enumerate
Share is good! Do good!