Românca Ioana Lovin le predă galezilor engleză academică

 

Școala românească nu pierde doar elevi foarte buni, ci și profesori cu har. Și unii și alții pleacă fără regrete din „România educată”. Nu vă imaginați că aleg o cale (mai) ușoară. Nicidecum. De cele mai multe ori, dascălii lasă un loc călduț la catedră, riscă și iau totul de la capăt – încep o viață nouă într-o școală nouă. Departe de familie și prieteni, nu-și abandonează profesia și învață străinii materii la care excelează.

#Selfie – Ioana Lovin, în pauza dintre orele de engleză – acum – online

Ioana Lovin este profesoară de limba engleză în Wrexham, Țara Galilor. Mai are un pic și împlinește un deceniu de când i se spune „teacher” și nu „profa”.

Școlită la Iași, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Limbi Străine, Ioana a predat deja la cinci universități și trei colegii internaționale din Marea Britanie – Aberystwyth University, The University of Manchester, The University of Liverpool, Bournville College, Birmingham College, Kings College Bournemouth, Coleg Cambria, University of Chester.

University of Chester

Deși mi-a spus că motivele plecării din România au fost financiare, de fapt, Ioana a luat calea străinătății să câștige mai mult decât lire. În joc au fost performanța și respectul: „Aici mă simt apreciată, încurajată, motivată – pasiunea pentru predare crește de la o zi la alta; pe scurt, am avut parte de experiențe pe care nu le-aș fi avut dacă rămâneam în România”.

Așa că nu se laudă cu averi prin conturi, însă are o experiență bogată și o carieră solidă. Ba chiar visează să poată ajuta cumva România, țara unde s-a format, grație unor profesori grozavi pe care nu i-a uitat și cărora le mulțumește. Ei au învățat-o să cânte refrene în limba franceză și să gândească în engleză. Datorită lor a ajuns profesoară.

A fi sau a nu fi

Când a terminat facultatea, Ioana nu și-a făcut niciun fel de socoteli – și-a ascultat sufletul și-a ales vocația, nu vreun job într-o mare companie.

Profesoara Ioana Lovin are amintiri frumoase din perioada în care a predat în România, mai ales că a fost o profă și o dirigă cool, iubită de elevi: „Patru ani am predat la liceu – Colegiul Tehnic „Dimitire Leonida” – Iași, Liceul Tehnologic Economic Administrativ Piatra-Neamț și încă un an la fosta mea școală generală, Școala 3 – Piatra-Neamț. Satisfacțiile au fost nenumărate, mai ales când vedeam că elevii vin cu drag la ore, chiar și unii cărora școala nu prea le era pe plac. Am avut și bucuria să văd elevi care au făcut progrese majore și au participat la concursuri. Au fost niște ani frumoși pentru mine. Încă mai țin legătura cu foștii elevi, unii chiar au ajuns în Marea Britanie pentru studiile universitare.”

N-a fost roz în România, nu e totul roz nici în Regatul Unit, însă am rugat-o pe Ioana să-mi povestească mai multe despre experiența ei. Să înțelegem cum e la case mai mari, de ce la ei se văd rezultatele iar noi nu mai reușim să punem capăt unei reforme educaționale. Să aflăm despre școală – acum – cu mască și restricții, în pandemie.

Urmează un interviu sincer și fără patimă despre a fi profesor în Marea Britanie și a nu mai fi profesor în România.

Oana Țepeș-Greuruș: Când ați hotărât să plecați din țară? A fost o decizie grea? De ce Marea Britanie? Cum au fost începuturile? V-ați adaptat ușor?

Iona LOVIN: Decizia de a pleca din România a fost foarte grea, ne gândeam deja de câțiva ani. Motivele au fost în primul rând financiare. Cu salariile noastre abia reușeam să plătim chiria și facturile. Nu se mai putea! Așa că am început să ne gândim la o soluție și am ținut cont că nu vrem să ne abandonăm carierele. Pentru noi, plecatul din țară a însemnat să continuăm ce am început, să reușim să avem un trai decent și să facem ce ne place. Eram conștientă că studiile universitare și masterale nu erau de ajuns, așa că am aplicat pentru doctorat la cinci universități din Marea Britanie și am primit cinci răspunsuri pozitive. De ce UK? Pentru că nu cred că e realizare mai mare să studiezi limba engleză decât la ea „acasă”; pe lângă asta, o diploma britanică are o „greutate” mai mare în găsirea unui loc de muncă și am vrut să obțin toate calificările necesare pentru a-mi putea continua cariera în Regatul Unit. Chiar și acum, învățământul universitar și post-universitar britanic are mare „greutate” în lume, sute de mii de studenți străini aplică an de an din motive asemănătoare.

Nu e nicio tragedie!

Începutul a fost greu, dar am avut noroc să îl am pe soțul meu alături, și ne-am sprijinit. Cel mai dificil a fost să fim departe de familie și prieteni, am fost singuri mult timp, dar ne-am obișnuit. Adaptarea nu a fost neapărat grea, căci galezii sunt foarte prietenoși, extrem de zâmbitori și politicoși. Sinceră să fiu, am început să ne simțim „ca acasă” destul de repede. În schimb a fost greu să mă adaptez sistemului de învățământ britanic, extrem de diferit de cel românesc, nu numai la organizare, dar mai ales la cerințe, expectative, metode de învățare și predare.

Spune-mi cum ai ajuns să te angajezi în sistemul lor educațional. Ai dat un examen? Care a fost jobul de debut și unde? Cum ai fost primită de colegi?

M-am angajat la o lună după ce am ajuns, am predat part-time limba italiană în cadrul Facultații de Educație la Universitatea din Aberystwyth, Țara Galilor (unde îmi făceam și studiile doctorale). Am văzut anunțul pe site-ul universității. Erau doar șase ore pe săptămână și m-am decis să încerc. Deși nu am studiat limba italiană la facultate, o știu la nivel profesionist. Am fost invitată la interviu, am predat două ore la clasă și-am dat un test. Acesta a constat în planificarea unei lecții la nivel începător, cu materiale date și anumite obiective de atins. Interviul a avut loc în italiană și engleză, a durat 30 minute și-a fost cu întrebări legate de dezvoltarea profesională și educațională, precum și despre diferite scenarii la clasa. A fost o mare surpriză când mi s-a oferit postul, nu mă așteptam. Am avut, așadar, ocazia să învăț mai multe despre sistemul educațional și să mă obișnuiesc cu schimbările, mai ales în mediul universitar bazat pe studiu individual.

După 6 luni am obținut primul contract de predare a limbii engleze în cadrul aceleiași universități, dar la Departmamentul de Limbă Engleză pentru Studenți Străini. Aici practic am reînvățat să predau; cu alte cuvinte, a trebui să dau „reset” la tot ce știam din România și să învăț de la zero. Metodele, tehnicile și materialele sunt foarte diferite – o să dau doar un exemplu, nu avem manuale! Materialele pentru clasă sunt pregătite de noi, profesorii, în baza unei planificări anulale detaliate. Planificarea se discută în cadrul catedrei, în ședințe cu colegii; se lucrează la planificări în grup, fiecărui grup i se alocă un anumit nivel (i.e. începător, intermediar, avansat) și lucrăm în funcție de obiectivele cursului și nevoile studentului. Odată ce planificarea este terminată, fiecare profesor începe să-și gândească lecțiile, să caute sau să fabrice materiale. E important că profesorii se ajută și în această etapă. Pentru mine ultimii nouă ani sunt o continuă învățare.

Coleg Cambria este unul dintre cele mai mari colegii din Țara Galilor

Începutul a fost emoționant, eram mereu îngrijorată dacă nu o să mă descurc, totul era nou, aveam milioane de întrebări. Cu toate acestea, colegii au fost minunați, înțelegători, răbdători, chiar dacă uneori simțeam că îi bombardez cu întrebări. Nimeni nu s-a supărat, mi s-a explicat clar, cu exemple, au împărțit materialele lor cu mine, m-au „dădăcit” – absolut minunați au fost! A fost un episod amuzant când am intrat în așa-zisa cancelarie, unde fiecare dintre noi avea biroul și calculatorul personal, și am întrebat cât costă să fotocopiem din cărți. Mare mi-a fost mirarea când mi s-a spus că e gratuit pentru profesori, nelimitat, și mi s-a arătat dulapul cu rechizite. De atunci, multe s-au schimbat, experiență mea s-a îmbogățit, au trecut nouă ani, timp în care am predat în cadrul a cinci universități și trei colegii internaționale. Și încă mai învăț!

Ce faci acum la Coleg Cambria? Povestește-mi cum se face școală la unul dintre cele mai mari colegii din Regatul Unit.

Am ajuns la Coleg Cambria în 2019, imediat ce am terminat concediul de maternitate. Aici predau Academic Skills, ceea ce înseamnă limba engleză la nivel proficiency pentru uz academic, engleza pentru cercetare, scriere academică (eseuri, rapoarte, lucrări de licență/disertație), gândire critică, tot ce este necesar pentru că un student în sistemul de învățământ superior britanic să se poată descura, atât la nivel universitar cât și post-universitar. Am două grupe de studenți din toată lumea, dar și nativi, nu doar străini, toți vor să acceseze studiile universitare/post-universitare sau să-și îmbunătățească lingvistica pentru dezvoltarea profesională. Studenții mei sunt medici, ingineri, asistente medicale, avocați, foarte ambițioși și determinați.

One, two, three… Toamna se numără cursurile cool la Coleg Cambria

Concomitent predau și la Universitatea din Chester, în cadrul International English Centre, același tip de cursuri că și la Coleg Cambria, dar cu predilecție studenților la Inginerie, Medicină și Știinte – sunt studenți care deja studiază în cadrul universității, atât străini cât și nativi. Anul acesta, cursurile sunt online din cauza pandemiei, dar acest lucru nu ne împiedică să oferim cursuri excepționale, interesante și interactive.

Apoi, în timpul verii predau cursuri de pregătire studenților pentru studiile universitare și post-universitare.

Ai deja destui ani de experianță în sistemul britanic, știi cum stau lucrurile în România. Suntem îndreptățiți să spunem că vrem „o școală ca afară”? Ce au ei și n-avem noi? Ce avem noi și nu au ei? Din punct de vedere educațional.

Experiența de 9 ani în sistemul britanic mi-a „deschis ochii”, cum se spune, și pot compara cele două sisteme, cu bune și rele, într-un mod foarte obiectiv. Nu voi spune că sistemul britanic e perfect, 100% eficient. Are defecte că oricare altul, dar se potrivește culturii și mentalității britanice, și nu numai. Străinii care vin să studieze aici spun că începutul e greu, până înveți regulile și-ți schimbi stilul de învățare conform cu cerințele de aici, dar, ulterior, admit că e mai ușor, că are sens, și, cel mai important, dă rezultate.

„Vrem o școală ca afară!”

În ceea ce privește sistemul românesc, schimbări majore au loc an de an, de multe ori schimbări radicale și bruște, care aduc confuzie în rândul elevilor și părinților. „Se vrea” imitarea unor sisteme din alte țări și combinarea unor caracteristici care nu se potrivesc neapărat sau nu se potrivesc cu mentalitatea și cultura românească. Școală ca „afară” nu putem avea pentru că „afară” accentul se pune pe calitate, nu cantitate. „Afară” părinții nu sunt atât de interesați de notele din timpul anului școlar, nici profesorii de altfel, în școala primară nu sunt medii ca în România. Se pune, în schimb, accentul pe „progresul” făcut de elev, dacă crește la fiecare materie, dacă evoluția respectivă e îndeajuns de rapidă sau elevul are nevoie de ajutor. „Ajutorul” (student support) lipsește în școlile din România – există doar nota mică și ședința cu părinții, unde responsabilitatea cade în brațele părinților. În școala britanică, când un elev întâmpină dificultăți la o materie, primește ore suplimentare, ajutor din partea unui profesor – ce-i drept nu au doar un profesor la clasă, ci au și asistenți care ajută în astfel de cazuri.

La liceu, în România, încă se studiază foarte multe obiecte, indiferent de profil. Personal, mă bucur că am cunoștinte din mai multe materii, oferindu-mi acum posibilitatea să predau studenților de la inginerie și medicină, de exemplu. Cu toate acestea, nu pot spune că a fost ușor să mă pregătesc pentru bacalaureat și, în același timp, pentru admiterea la o facultate cu profil diferit. În sistemul britanic, în ultimii doi ani de liceu (upper secondary school), elevii au doar 3! obiecte în general – sunt cele trei materii la care vor susține și examenele la sfârșitul liceului (A-Levels). Studenții mai buni pot alege să dea examene la 4 sau chiar 5 obiecte, după îndrumarea profesorilor. Așadar, timp de doi ani se concentrează pe pregătirea pentru aceste examene. Acest lucru nu cred că ar fi acceptat ușor în România nici de părinți și nici de profesori.

Tehnicile de predare aici sunt interactive, mult mai vesele, distractive, cu un accent pe comunicare, lucru în grup, mobilitate. Personal, pe mine m-a impresionat modul în care se învață chimia, biologia și fizica – totul prin experimente. Orele au loc în laboratoare, unde elevii pot pune în practică teoria și, astfel, învață mult mai repede. Această tehnica ar fi foarte greu de pus în practică în multe din școlile din România, din motive evidente: buget, spațiu, etc.

Ai doi copii. Cum e la ei la școală sau la grădiniță? Vorbiți românește cu ei? Ce le spuneți despre România?

Avem doi băieți minunați, amândoi sunt născuți în Marea Britanie. David-Ștefan are 6 ani și jumătate și este în clasa a II-a, și Lucas Gabriel Alexander care vă împlini 2 ani în decembrie și merge deja la grădiniță. Vorbim românește cu ei, bineînțeles, dar, câteodată, lui David trebuie să-i dăm explicații în engleză, ca să înțeleagă mai bine ce vrem să spunem.

Cum și eu și soțul meu lucrăm, David a început să meargă la dădacă (childminder) de la 8 luni, iar comunicarea a fost exclusiv în engleză. Același lucru s-a întâmplat și când a împlinit 4 ani și a mers la școală (clasa zero – Reception), de aceea limba lui maternă este engleza, iar româna a învățat-o ca limbă străină. David este foarte mându că poate vorbi românește, chiar dacă nu foarte bine și încercăm să-l încurajam cât putem de mult să cunoască cultura românească.  Avem o școală românească în Liverpool și sperăm să poată merge și David în curând, cursurile sunt pentru copiii de la 7 ani.

Nu se pun note, iar orele sunt relaxate și distrative în școlile din Marea Britanie

Școală lor este foarte distractivă – cu program de la 8.45 până la 15.10, cu două pauze – una de 20 de minute, la ora 11.00, pentru gustare și cea de prânz de o ora. La clasă au o învățătoare și două teacher assistants. Cele trei doamne sunt minunate și răbdătoare, organizează tot felul de activități creative și distractive, indiferent dacă se învață matematică, limba engleză, științe sau artă. De exemplu, săptămână aceasta, au învățat despre artistul contemporan Andy Goldsworthy, originar din Cheshire, care folosește elemente naturale în arta să; activitățile au progresat de la descriere la practică, oferind copiiilor posibilitatea de a scrie, citi, asculta și crea. Tabletele și tablele interactive sunt folosite zilnic în activități diverse, ceea ce face mersul la școală și mai interesant. Ce mi se pare extraordinar este că învățătorii și profesorii sunt foarte respectați și munca lor este mereu apreciată, părinții primesc sfaturi și fișe suplimentare să lucreze cu copiii, dar fară a-i suprasolicita. Dacă un elev are dificultăți, totul este discutat și rezolvat prin critică pozitivă și încurajare.

Cum a fost în perioada de lockdown? Cât de serios s-a ținut școala online acolo? Cum se desfășoară lucrurile acum, la început de an școlar? Care sunt regulile? Ce spun părinții? Dar profesorii? Ce temeri există?

Am avut 16 săptămâni de lockdown, restricțiile au fost în general respectate în zona noastră, Wrexham. Am traversat o perioadă grea – copiii n-au înțeles foarte clar ce se întâmplă și de ce nu își pot vedea prietenii și merge la școală. Școala online s-a ținut foarte serios, și nu a fost prea greu de aplicat pentru că, în general, tehnologia este folosită des în învățare și predare. La nivel primar, folosim o aplicație numită Seesaw prin care părinții pot comunica cu învățătorul, pot vedea fotografii sau filmulețe cu copilul lor în timp ce face anumite activități, primesc informații de la școală. Și copiii au profilul lor unde învățătorul adaugă activități (challenges) și fișe de lucru, care trebuie rezolvate de pe o zi pe alta sau săptămânal.

Părinții au făcut tot ce se poate pentru a recapitula, desi nu a fost ușor deloc. La nivel liceal și universitar, orele au fost live, online, pe diferite platforme (Zoom, Microsoft Teams, Google Clasroom, Mash.me) cu orar ca la școală.

Ca profesor, a fost o perioadă foarte obositoare. A fost nevoie să mă organizez temeinic, să-mi pot pregăti lecțiile, să mă obișnuiesc cu platformele, să mă lupt cu conexiunea la internet… elevii nu știau nici ei cum să facă mai bine, dar au învățat să lucreze individual ceea ce este un element cheie în învățământul britanic. Pentru părinți a fost însă cel mai greu, mulți lucrează de acasă, nu au îndeajuns de multe laptopuri sau tablete, mai ales dacă au mai mulți copii.

Cu mască!

Se tot vorbește de o generație pierdută, sacrificată – „generația pandemie”. Tu ce crezi? Cum arată viitorul elevilor supuși la atâtea schimbări și provocări într-o perioadă scurtă și plină de incertitudini? Ce e de făcut? Există măsuri concrete în sprijinul lor?

Într-adevăr ne confruntăm cu o situație fără precedent și ne temem de efectele secundare ale pandemiei. Iar elevii sunt printre cei mai afectați – apare frica de eșec, în primul rând, apoi panica legată de viitor. Toată lumea este speriată, mai ales cei mici care nu reușesc să înțeleagă prea bine ce se întâmplă. David, fiul meu cel mare, știe de virus, i s-a explicat și la școală și acasă, și întreabă destul de des dacă vom muri – nu prea este o întrebare pe care vrei să o auzi că părinte, nu-i așa?

Cu toate acestea, lecțiile online nu trebuie să fie sinonime cu eșecul, dar necesită training în folosirea calculatorului și platformelor online, precum și de formare continuă în domeniul metodelor de predare online. Din păcate, în unele țări calculatorul/telefonul mobil/aplicațiile nu sunt foarte des folosite în predare, telefonul mobil fiind chiar interzis la ore.

Ai regretat vreodată că ai plecat din România? Crezi că mai sunt șanse să vă întoarceți?

Nu am regretat și nu regret deloc – am reușit să-mi continui cariera, să mă dezvolt profesional, să ajung să mă specializez într-un domeniu foarte interesant și să am multe satisfacții. Am ajuns să predau în mediul universitar, să cunosc studenți și profesori din toată lumea, să particip la conferințe, să colaborez cu specialiști din domeniul meu, după cărțile cărora învățam în facultate. Parte din formarea profesională, am călătorit și în China, o experiență unică pentru mine că om și profesor. Ca profesionist, mă simt apreciată, încurajată, motivată – pasiunea pentru predare crește de la o zi la alta; pe scurt, am avut parte de experiențe pe care nu le-aș fi avut dacă rămâneam în România.

Fix așa!

Ca mamă, mă bucur să pot oferi o alta șansă copiilor mei, o altfel de educație, un altfel de viitor, sper mai bun, cu altfel de deschideri și oportunități. Nu am plecat din România să ne îmbogățim și nici nu am reușit asta; ducem o viață normală, cu salariul care ne ajunge de pe o lună pe alta, dar suntem fericiți și împliniți. După programul de muncă, care este de la 9.00 la 17.00 zilnic, indiferent câte ore am, pot mă dedic familiei – acest lucru nu se întâmpla în România unde simțeam că muncesc 24/7. Așadar, nu cred să ne întoarcem prea curând, dar mereu spunem că la pensie ne-ar plăcea să revenim acasă. Să ne vedem copiii mari și realizați întâi.

Dacă ar sta în puterea ta să ajuți sistemul educațional din România, ce ai face? Care ar fi prima măsură?

Mi-ar placea să pot împărtăși din experiență mea de la catedră. Spuneam mai devreme că unul din motivele pentru care „o școală că afară” nu se poate este insuficiența cursurilor de training și formare continuă – unele eficiente, contemporane, utile, cum ar fi platformele online. Mi-ar plăcea să fac astfel de workshop-uri, dar, mai întăi, să mai „cresc” un pic, și să crească și Lucas fiul meu, să-mi recapăt independența.

Vorbeam de folosirea aplicațiilor pe telefonul mobil în predare – visez de mult timp să scriu exemple de lecții folosind astfel de soluții digitale. Din păcate, degeaba noi profesorii ne străduim să evoluăm, dacă la final programele și subiectele de examen sunt tot de modă veche. De asemenea, aș vrea să pot face cumva ca sistemul educațional să nu uite și de învățământul special și special integrat, să nu fie menționat doar ca teorie pe pagini web și în cărți, ci aplicat și la clasă. Aud din ce în ce mai des de dificultățile întâmpinate de astfel de elevi și părinții lor în cadrul școlii și în afara ei, de copii deosebiți care nu sunt acceptați în colectiv, despre materiale și programe care nu sunt construite și pentru ei.

Ce-ți place cel mai mult la meseria de profesor? Care sunt învățătorii/profesorii care ți-au marcat existența? Cum ai convinge un tânăr din România să aleagă meseria de profesor? Ce i-ai spune?

Cea mai mare satisfacție am când văd că studenții mei reușesc să facă progrese majore în timpul cursului și să obțină notele necesare pentru a fi acceptați de universitate. De asemenea, mă bucură enorm legătura care se creează cu studenții – grupele fiind mici, de cel mult 16 persoane, ajung să-i cunosc foarte bine pe fiecare în parte, să-i înțeleg, pot să-i ajut mai mult. Ador când studenții reacționează pozitiv la sfaturile mele și se obișnuiesc repede cu tehnica de lucru. Îmi place să-i încurajez, le spun să fie ambițioși și să nu se teamă de greșeli – ele sunt, de fapt, semnul învățării, să fie curioși să afle mai mult, să obțină mai mult.

Studiul individual este cheia sistemului educațional britanic

Am avut multe modele extraordinare în timpul anilor de școală, și am încercat să „fur” câte puțin de la fiecare: căldura cu care mi-a îndrumat primii pași doamna învățătoare Emilia Drăgan, pasiunea pentru limba franceză și tehnicile inovatoare ale doamnei profesor Nina Ciobanu, umorul și pasiunea pentru gramatică ale domnului profesor Paul Sandovici, căldura, îndrumarea și sprijinul doamnei diriginte Niculina Rotaru, ambiția și încrederea spre reușită, inspirate de doamna profesor Cristina Grigori care m-a încurajat mereu și mi-a arătat că pot mult mai mult decât credeam eu, curiozitatea pentru cunoaștere și importanța vorbitului corect și academic, încurajate de doamna profesor Elena Petruț. Toți profesori la Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra-Neamț.

Doamna profesor Cristina Sofrone, șefa de catedră de la Colegiul Tehnic „Dimitire Leonida”, m-a învățat totul de la zero, m-a îndrumat și încurajat mereu, oferindu-mi un exemplu de pasiune pentru primii mei pași în meseria de profesor.

Lista este lungă – am avut norocul și onoarea să fiu îndrumată de profesori extraordinari pe care nu îi voi uita niciodată. Cred din tot sufletul că a fi profesor nu este doar o meserie, e o stare sufletească; pentru a deveni profesor nu sunt de ajuns trei ani de facultate. Nicio sută de diplome nu te vor învață să fii un bun pedagog, ci doar experiența, răbdarea, dorință de cunoaștere, bucuria de a ajuta, de a participa activ la formarea unui om.

Fotografii: prin Ioana Lovin, Unsplash și University of Chester, Coleg Cambria – paginile de Facebook

Citiți și:

Cum arată și ce face profesorul care schimbă vieți 

Amintiri din viitor. Tu știi ce meserie o să aibă copilul tău?

Poveste de seară: Încântat, Madam Plictiseală! 

Monica Bâșu despre homeschooling și buna educație a fiicei sale

Share it NOW!

 

One thought on “Românca Ioana Lovin le predă galezilor engleză academică

  1. Felicitari! La Secondary ati predat? colegiile de adulti si universitatile sint un loc unde te simti bine ca profesor, dar what about Secondary, academiile….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *