O să încep cu un mare disclaimer – acest articol NU contestă în niciun fel eficiența medicală a măștilor! Purtați mască! Nu despre asta vreau să vorbim, ci despre comunicarea față-n față atunci când doar ochii mai sunt la vedere. Cum se transmite mesajul? Ce s-a schimbat? Ce pierdem când zâmbetul e ascuns? De ce ni se pare că nu auzim bine? Și, cel mai important – cum se desfășoară acum procesul învățării și ce trucuri avem la dispoziție ca să compensăm nonverbalul.
Înainte să povestesc cu psihopedagogul Scarlett Onică despre toate cele de mai sus, m-am documentat. Am citit mai multe articole din presa franceză și-am zâmbit dulce-amar cu fiecare descoperire. ,,Oare s-ar mai fi îndrăgostit Romeo de Julietta dacă ar fi purtat mască?” se întreabă jurnaliștii. Apoi, unii profesori spun că au ajuns să aibă sensibilitatea și expresivitatea unui GPS și se simt ridicol în fața clasei. Măștile îi obligă să ridice tonul, să gesticuleze. Iar cel mai greu pare să fie la orele de limbi străine, când trebuie să vezi cum să vorbești. S-a zis și că Parisul n-ar mai fi Paris odată cu apariția acestor ,,zombi” pe străzi.
Din experiența ultimelor luni, vă spun că nu-i ușor deloc când ai un interviu cu oameni pe care nu-i cunoști și nu poți să zâmbești – surâsul chiar e motorul relațiilor sociale și a ajuns un gest rar în pandemie. Ne mai salvează măștile jucăușe! Însă tot complicată rămâne conversația. Din fericire, întreg corpul nostru e limbaj, așa că ne adaptăm cum putem – dăm din mâini, ridicăm din umeri și ne încruntăm sprâncenele. Cu toate aceste neajunsuri, masca – noul accesoriu sanitar este semn de solidaritate și responsabilitate în pandemie. Purtați mască!
Oana Țepeș-Greuruș: Din motivele pe care le cunoaștem cu toții, masca a devenit un accesoriu obligatoriu – la școală, la serviciu, la teatru, în magazine etc. Nu-i contestăm eficacitatea medicală, însă e clar că prezența ei pe chipul nostru schimbă comunicarea față-n față. Ce se întâmplă de fapt? De ce unora ni se pare că nu auzim sau nu vedem bine când o purtăm?
Scarlett ONICĂ: Masca este un accesoriu care îți conferă protecție și confort psihic. Aud foarte des expresia: ,,Nu te-am auzit bine, îmi cer scuze, poți să repeți?”
De la 4 luni, din momentul în care focalizăm, începem să învățăm limbajul vorbit. Acesta din urmă se învață atât cu ajutorul auzului cât și cu ajutorul văzului. Activarea neuronilor din cortexul vizual este uneori suficientă pentru creier ca să recunoască cuvintele atunci când o persoană vorbește. Am învățat să aflăm ceea ce ni se comunică auzind sunetele din cuvinte și urmărind cuvintele rostite de semenii noștri. Și am învățat să urmărim nonverbalul ca să înțelegem perfect. În momentul de față lipsește ceva! Ne readaptăm și în primă fază nu înțelegem tot ce ni se transmite. Lipsește informația trimisă cortexului vizual, lipsesc microexpresiile de interpretat de pe chipul acoperit de mască. Așa că vom auzi des: ,,poți repeta, te rog?”
În această perioadă m-am întâlnit cu oameni pe care nu îi cunoșteam dinainte și, mărturisesc, a fost mai greu și mai ciudat să le vorbesc cu mască. Ce e de făcut în aceste situații? La ce trucuri putem apela când avem zâmbetul ascuns, iar cel din fața noastră nu ne cunoaște deloc?
Cum să nu fie greu? Simțim persoana din fața noastră în primul rând nonverbal, analizând microexpresii, un zâmbet malițios sau larg, pomeți ridicați a bucurie sau maxilare ce se mișcă trădând iritarea. Rămân ochii, dragii de ochi, mai mult ca oricând ferestre ale sufletului, din care zboară înțelegere, compasiune, oboseală, evitare, dragoste, căldură, dezaprobare, iritare. Poziția capului este foarte importantă: vom aproba vehement sau vom dezaproba la fel de vehement mișcând capul în pozițiile cunoscute. Vom dubla comunicarea verbală cu gesturi largi, care indică și elucidează; când vom explica o direcție de mers, vom arăta ,,dreapta”, ,,stânga”, ,,drept înainte”, folosind mișcări largi ale mâinilor. Lucrăm mai mult cu corpul. Punem membrele la treabă. Vom clipi mai des, vom ține ochii închiși pentru a aproba, vom încreți sprâncenele și zona superioară a nasului, cea aflată între sprâncene, spre a transmite îndoială sau o atitudine gânditoare. Ne vom găsi repere nonverbale pentru această perioadă!
Odată cu apariția măștilor în peisaj e alta și dinamica la cursurile din școli. Cum ar trebui să vorbească profesorii să fie mai bine înțeleși? Cum e cu feedback-ul? Se poate citi nedumerirea, faptul că nu au înțeles explicațiile doar în ochii elevilor? Putem să învățăm cu mască?
Profesorii vorbesc rar și atent. Folosesc o intonație nuanțată, un ambitus susținut. Toți cei care au dorință, găsesc o cale. Le este greu, bineînțeles. Cei din școlile speciale au optat pentru măștile ce oferă transparență în zona gurii. Măștile logopedice îi ajută pe preșcolari și școlarii mici să înțeleagă mult mai bine mesajul de transmis de către dascăli. Și, bineînțeles, în cazul copiilor și adulților cu nevoi speciale o astfel de mască este mai mult decât recomandată.
Putem să învățăm atunci când purtăm mască. Ne adaptăm. Acum vom învăța mai greu. Acum ne vom stimula atenția și puterea de concentrare. Mi se tot vorbește de ,,cumințenia” preadolescenților și adolescenților, total nespecifică vârstei. Ei se concentrează puternic la ceea ce li se transmite. Obosesc mult mai rapid, pe măsura concentrării. Totul vine cu un dezechilibru la pachet. Suntem așa, acum. Vom găsi calea. Chiar mi se vorbește despre faptul că o lecție ce se derulează online îi ajută pe copii să se conecteze mult mai ușor la chipul celui ce transmite și gradul de oboseală este mai redus. Fiecare tip de predare vine cu plusurile și minusurile sale la pachet.
Mai există situația în care mulți dintre noi se simt ridicol cu mască. Unii profesori francezi, citați de Le Figaro, spun că nu mai sunt credibili în fața clasei, au ajuns aproape invizibili, au sensibilitatea și expresivitatea unui GPS. Ar putea fi măștile transparente o soluție care să împace pe toată lumea?
Da. Sunt o soluție. Bineînțeles. Fiecare se simte într-un anumit fel. Ne raportăm la situația ideală. Totuși ,,orișicâtușidepuținînseamnăenorm”, în viziunea mea. În contextul de fața este musai să se umble la volumul de predat și interiorizat. Mai puțin, cu mai multă consolidare. Fără a transmite că ,,bifăm” actul de învățare. Înțeleg că se discută despre acest aspect. Vom vedea.
Mai în glumă, mai în serios, unii susțin că introvertiții sunt cei mai fericiți că pot purta mască. Crezi că este o afirmație adevărată?
Da. Se simt bine! Mai puțin în față. Mai protejați. Mai puțin de observat de ceilalți. Mai buni în conul lor, fără o tensine suplimentară. Ei sunt mai liniștiți: melancolicii și flegmaticii. În schimb sangvinii și colericii fierb. Le este greu.
Probabil că se vor face studii și vom vedea concret care a fost impactul măștii asupra limbajului și procesului de învățarea. Ai un pronostic?
Eu simt îngreunarea procesului fluid exersat în mii de ani. Și totuși, vom găsi căi. Doar cine se adaptează supraviețuiește.
,,Ascult” este motto-ul psihopedagogului Scarlett Onică
Spune-mi cum a fost pentru psihopedagogul Scarlett Onică toată această perioadă – cu pandemie, fără școală, apoi cu școală online. Ce te întreabă părinții? Dar elevii? Crezi că avem o generație pierdută? Sau e prea mult spus.
Nicio generație nu e pierdută. Eu nu cred în generații pierdute. Cred că încurajați corect toți copiii își găsesc calea. Scopul meu este să găsesc potențialul de bun pedagog în fiecare părinte. Să îi determin să își vadă copiii prin ceea ce sunt și nu prin ceea ce sunt mai puțin. Dacă stima de sine rămâne neîntinată vor găsi o cale. Și atunci când vor ajunge medici dedicați sau electricieni pasionați sau croitorese fantastice sau avocați străluciți nimeni niciodată nu îi va întreba în câte luni au învățat tabla înmulțirii sau în ce clasă au învățat să citească cursiv…
Părinții cu care lucrez întreabă cum să îi echilibreze emoțional. Pentru că în perioada pe care o traversăm – acesta e secretul: să le transmitem siguranță acasă, să nu îi înspăimântăm, să îi responsabilizăm, să cerem să se creeze clase sigure emoțional în școli. Să le transmitem cu fermitate că suntem lângă ei, că mereu există o cale, că va fi bine. Se vor uita la noi, vor crede în noi, adulții, și vor căpăta confortul necesar pentru a acumula ceea ce trebuie în minte și în suflet.
Acum este așa. Depinde de noi toți ce fel de adulți vom avea în această generație. Și ce va dărui generația aceasta generației următoare. Nu-i așa?
Pe Scarlett Onică, psihopedagog, specialist în psihologia vârstelor și sociologia familei, o găsiți pe www.scarlettonica.ro și aici, pe pagina de Facebook Ascult. Scarlett face parte și din Asociația Cuib.
Fotografii: Unsplash și prin Scarlett Onică
Citiți și:
Românca Ioana Lovin le predă galezilor engleză academică
Cum arată și ce face profesorul care schimbă vieți
Amintiri din viitor. Tu știi ce meserie o să aibă copilul tău?
Poveste de seară: Încântat, Madam Plictiseală!
Monica Bâșu despre homeschooling și buna educație a fiicei sale
Share it NOW!
Foarte bun articolul, big like!
Mulțumesc, Alina! Mă bucur că ți-a plăcut!