Verișorii de la Brașov și a lor fetițe minunate, Emma (7 ani) și Eva (aproape 2 ani), au devenit, oficial, furnizorii mei de povești inspirate din realitate. După „Înghețată pentru arici”, pe care o citiți aici, iată o nouă întâmplare. Ilustrațiile au fost desenate chiar de Emma-Ioana Dărăbăneanu. Spor la lectură!
Pepeni de oraș
Vouă vi s-a întâmplat,
Semințe de harbuz, în curte, să aruncați, în timp ce felia roșie-zemoasă o înfulecați?
„Desigur!” veți răspunde-n cor
„Dar ce-i cu această curiozitate?” parcă vă și aud spunând – râzând – dându-vă coate
„Nu-i lesne de înțeles că sâmburii negri care n-ajung în burtă aterizează, pe sol, ușor, în mai puțin de o secundă?”
Eh, aici vă contrazic!
Depinde cât de mare-i pofta
Sunt unii care savurează pepenele – la bucată – și nu mănâncă felia dintr-o dată
„Nu credem că există așa ceva? Ai auzit dumneata, mărite scriitor?”
Nu doar c-am auzit, ba chiar această specie de mâncăcioși am întâlnit
Cubulețe mici de pepene în bol își pun, iau și o furculiță mică și ciugulesc lubeniță
„Cum așa ceva? Ce blasfemie! Să nu-ți faci râs de clovn cu zeamă de harbuz? E un abuz!”
Sunt de acord cu voi, dar magazinele-s pline de fructe tocate puse-n cutii de plastic și-n frigider depozitate
„Protestăm! Fructe în plastic nu mai vrem să vedem! Mușcatului din măr ne aliem! Zgomotul de fălci deloc bizar e un adevărat dar pe lângă vitaminele pe care ionatanul, de exemplu, le conține”
Aveți dreptate! Dar haideți să vă înveselesc și în continuare să vă povestesc
Semințele de pepene vin din natură și de le scapi în curte nu produc pământului nicio încurcătură, e adevărat?
„Adevărat! Nimic de comentat! Zi-ne, zi-ne, suntem curioși ce intrigă mai vine!”
Vă rog să aveți răbdare, urmează o mega dezvăluire cu rang de mare știre
Nu vă mai țin pe jar că poate un festin cu nuci, mere, pere, gutui și struguri buni aveți în plan, că toamna e în toi și roadele-s de soi
În curtea unei case din orașul Ghimbav, la Brașov, chiar lângă a lor terasă, au răsărit mai mulți verzi-dungați cu bostanii de la Dăbuleni frați
„Vrei să spui că nu au fost plantați intenționat? Că au ieșit la întâmplare din semințe aruncate când Dărăbănenii mâncau verile trecute, la soare, pepene pe săturate?”
Ați intuit corect, nu mai e niciun secret
Mama le-a depistat frunza în tufa ei de trandafiri
Și pepenii i-a lăsat să se dezvolte-n voie, lângă roze,
Pianista casei i-a udat și la clape le-a cântat
Mezina atent aproape zilnic i-a cercetat
Iar tatăl s-a bucurat că șapte pepeni de la piață n-a mai cărat
Ei bine, da, toți s-au mâncat!
Ba chiar și eu, recent, din unul am gustat.
Citiți și:
Poveste nouă în versuri, inspirată din realitate: Înghețată pentru arici
Poveste în versuri: Noru’ Iscoditoru’
Poveste de seară: Încântat, Madam Plictiseală!
Poveste de seară: Zău că mă topesc după citit
O poveste pentru copii: Omik, fulgul ce zapează