Salut! Sunt Ramses Omul de Zăpadă și, de vreo două decenii, trăiesc verile în librăriile cu aer condiționat. Prin anii ’90, mai aveam și eu chef să plec în țările calde, să stau cu bulgării-n soare până mă făceau una cu nisipul și să-mi revin la viață abia după un coctail cu nucă de cocos și muuultă gheață pisată. Viață de boier, ce să vă povestesc! Nu mă deranja nimeni și nimic, nici măcar briza fierbinte. Deh, eram și eu mai tinerel, mai rezistent, mai copt! Acum m-am reprofilat și am trecut la alt huzur, mai puțin periculos pentru abdomenul meu pufos cu buric din cărbune. Merg la librăria din colț cu Banu Manta. Au cel mai bun aer condiționat din oraș. Le-am testat pe toate și m-am fript de câteva ori. Prima oară am intrat și eu la nimereală, atras de vitrina cu Apolodor. Știți voi, pinguinu’ ăla mic și simpatic cu frații lui din Labrador. Era să nu mă mai vedeți! M-am așezat lângă tejghea, stăteam la rând cuminte, pregătit să cer o agendă pe 2018, când mă trezesc că-mi ridică cineva oala de pe vârful capului și începe să urle în singura mea ureche pâlnie:
– Alo, alo, băiete, oamenii de zăpadă n-au ce căuta la “Pescărușul”! E interzis, n-ai văzut afișul?! Ce crezi că-i aici, bal mascat în luna lui cuptor? se răstește bodyguard-ul la mine aruncându-mi săgeți de mânie.
– Bine, șefu’, de unde să știu eu!
– Hai, hai, afară cu tine! Și vezi că-ți cade nasul!
Păi cum să nu-mi scap morcovul pe parchet, fraților, când simțeam cum valuri, valuri de căldură mă topesc imediat ce gardianul m-a luat în primire. Norocul meu cu un puști care se juca de-a avionul că mai venea un pic de aer rece. Și când a văzut cum mă topesc, o doamnă simpatică s-a oferit să mă treacă strada la „Pescăria lui Matei”. Se știa cu tipu’ și i-a cerut o favoare.
– Matei, saluuuut! Te rog, hai bagă-l repede un pic la rece pe…
– Ramses! Sunt Ramses Omul de Zăpadă, am rostit cu un glas sfârșit, sleit fiind de puteri.
– Încântat! Matei.
Știu că era bucuros să mă vadă, sunt unul dintre cei mai chipeși oameni de zăpadă, dar drept să vă spun nu-mi ardea de politețe. Îmi venea să m-arunc pe gheața din vitrină lângă păstrăvii frumos aliniați, ori să țip “Ajutooor!” fix ca paznicul din librărie. Glas de-aș fi avut! Noroc că am fost luat de-o creangă și băgat direct în congelator, lângă cutiile cu somon roz norvegian. În ciuda mirosului, în trei secunde pe ceas am ațipit și-am visat ajunul Crăciunului din 2012, anul în care m-am împrietenit cu lectura și Miruna. Mă tot scuzam că n-am timp să citesc, că eu trebuie să fiu mereu pe fază, știți voi, băgam texte! Doar că Miruna, o școlăriță isteață, cam ca Mathilda lui Dhal, aveam să aflu mai târziu, s-a încăpătânat să-mi spună povești copilărești. Pe multe le știa pe de rost. Lupii lui Ramos, Motanul Încălțat, Alice în țara minunilor, faimosul Micul Prinț, ba chiar îmi mai recita poeziile lui Alecsandri. Versurile din Iarna și Miezul iernii mi-au ținut de frig multe veri. Ziua ninge noaptea ninge/ Dimineața ninge iar mă ungeau pe suflet când afară frigea asfaltul! Tot Miruna mi-a făcut cadou un fular din cașmir și fișe de lectură. M-a pus să citesc cât e vara de lungă, chiar dacă eram în vacanță. Am avut numai de câștigat, prieteni. Mi-a salvat viața de la monotonie!
Ce vedeți voi acum e pagina mea de jurnal. Am scris-o prin iulie trecut, la librăria Banu Manta. Nu vă zic numele ei, dacă mă trezesc că vine concurența peste mine. Voi știți câți oameni de zăpadă se fac într-o iarnă. Zeci? Sute? Mii? Sunt milioane! Câte unu la fiecare gașcă de la grădi, alta la fiecare casă cu grădină, plus prin parcuri, la baza pârtiilor, sau chiar pe la bloc am zărit câțiva. Și asta în nenumăratele țări acoperite de zăpezi.
Ramses Omul de Zăpadă vă salută cordial! Sunt la treabă, amici, zâmbesc de dimineața până seara lângă patinoarul din Cișmigiu și mă bucur de vremea asta perfectă! E 23 noiembrie și sunt 4 grade Celsius la București. Când nu citiți la căldurică, hai să vă căliți la o bulgăreală. Eu unul mă topesc după citit! E o metaforă, nu vă alarmați, tot din cărți am aflat. Altfel sunt bocnă, la datorie toată iarna. Și nu uitați, vă mai spun o dată, țineți minte – toți oamenii trebuie să citească, inclusiv ăia de zăpadă, ca mine. V-am pupat!
Ilustrație: Ruxandra Maria Sassu
Poveste scrisă la invitația NOI Povești! Dacă și copiii voștri știu unde se duc oamenii de zăpadă în vacanță de vară, puneți totul într-o poveste, ori un desen și, apoi, într-un mail spre un super concurs cu premii. Mai multe detalii aici. Spor la scris și ilustrat!
Share the story!
One thought on “Poveste de seară: Zău că mă topesc după citit!”