„Piața 9”, Calea Victoriei nu e doar o adresă

Inițial m-am gândit că un titlu potrivit ar fi, ca la teatru, „Piața 9, spectacol complet”, așa cum se spune când nu mai găsești bilete la o reprezentație. Însă n-aș fi vrut să se înțeleagă greșit, așa că am schimbat. A trecut o săptămână de la deschiderea Piața 9 la București și Capitala încă stă la coadă. Nu e prima oră când se întâmplă să avem un așa mare interes la lansarea unui nou brand, dar cred că e prima oară când durează zile în șir. Și cum Piața 9 stă foarte bine pe branding – rulează mesajele ca mersul trenurilor în Gara de Nord (pe bune. Mergeți să vedeți panoul electronic, parte din design), nu doar pe rețete (pe încercate), am zis să-mi pun un pic creativitatea la treabă și să ies la înaintare cu 9 mesaje demne de o așa inaugurare.

Piața 9, Calea Victoriei nu e doar o adresă

Piața 9, sold-out de 10

Nu pot cei de la Piața 9 frământa, cât pot bucureștenii mânca

Piața 9, noua ciocolată Dubai (în vremurile bune)

După o săptămână de sold-out, Piața 9 și-ar putea schimba numele, meritat, în Piața Victoriei

Piața 9, cafea de specialitate, patiserie… sold-out

Piața 9 dă ora exactă la București

Croissant-ul de la Piața 9, madlena lui Proust pentru Gen Z?

Cum ai putea să nu iubești, Piața 9 de București

Încă nu am gustat faimoasele croissants, era sold-out când i-am vizitat, într-o marți la prânz, dar bomboanele de ciocolată sunt delicioase. Aștept să mai treacă valul și să mă pot bucura de o vizită în tihnă. Fără grabă, așa, ardelenește. Piața 9. București. Calea Victoriei 145. Bine ați venit!

Fotografii: Piața 9 – pagina de Facebook

Citiți și: 

Vreau patiserii scones la cafea și în România 

Aroma, Arome: Ce-am mâncat și ce-am băut bun la Roma 

Micul dejun, un ritual regesc pe care-l iubesc

NOU(A): Mic dejun inedit la B.A.R.: pâine de casă cu unt, șpriț de mere, frigănele și cafele

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *