#OrașulFetelor: Anca Dumitrescu, „Love Story” din București

E Bucureștiul un oraș romantic? Voi ce spuneți? Eu vă invit să acceptați c-ar fi. Să-l priviți cu ochi buni și să-i dați mai mult de-o șansă. Merită! Bucureștiul e locul unde se iubește, fără îndoială. Dacă sunteți atenți veți vedea îndrăgostiți la tot pasul. Tineri care se sărută cu adorație stângace și adolescentină – fără să le pese unde sunt, cupluri care poartă dialoguri spumoase la trecerile de pietoni. Oameni care nu-și spun nimic dar se țin strâns de mână. Iar confesiuni despre amor auzi adesea, în subteran. La metrou.

Anca Dumitrescu trăiește iubirea în Bucureștiul ei drag, orașul de care s-a îndrăgostit la prima vedere, în urmă cu 13 ani. Iar pentru ea, Bucureștiul e cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care o poți trăi. E o declarație pe care o scrie mereu, în fel și chip, ghidată de emoții și prezent. Iar în ultima vreme a notat ca într-un jurnal, pe pagina ei de Facebook, despre iubire și oraș. Sunt texte pe care vă invit să le parcurgeți împreună, să vi le imaginați –  sunt frânturi din viața citadină a Ancăi.

Noua poveste din #OrașulFetelor începe cu jazz și vin roșu! E aproape vară.

„Era sfârșit de mai, n-o să uit. Orașul era deja plin de tei în floare și, pedalând pe întuneric spre casă, trăgeam atât de puternic aer în plămâni de parcă aș fi vrut să-mi umplu alveolele cu tei. În coșul bicicletei aveam un vinil cu coperta spălăcită și ruptă pe la colțuri. Un prieten drag, care urma să plece de tot din țară mi-l dăruia. Era un vinil cu confesiunile lui Johnny Răducanu, unul pe care-l știam atât de bine și pe care-l ascultaserăm împreună în atâtea nopți de vară pe terasa lui de pe Batiștei. Ne prindea așa târziul, uitându-ne la Intercontinental, comentând vinul din pahar și mereu, dar mereu ajungeam la aceeși concluzie: că vara, Bucureștiul e cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care o poți trăi. Că suntem norocoși că trăim aici, că ne putem bucura de el. Acum începea o altă vară, el pleca, vinilul rămăsese la mine, așa că povestea trebuie să meargă mai departe. Am ajuns acasă, am deschis larg ferestrele spre casa domnului Enescu și-o sticlă de vin roșu. Am ascultat, cumva în așteptare, acel vinil. În așteptarea verii care urma, în așteptarea unei noi etape, cu gândul la toate obiceiurile pe care le lăsăm în urmă atunci când unii oameni aleg să meargă pe alt drum. Singura constantă rămânea acel vinil și muzica lui. E și acum aici cu mine, pus bine în cutia cu viniluri, iar serile de vară petrecute pe balcon sunt încă folosite ca pretext să dau drumul pick-up ului pentru Confesiunile domnului Răducanu”.

24 iunie 2020

„Mă gândesc uneori la viață ca la o clipă.
Un moment care-ți intră-n piept și-l face să bată mai tare.
Bucurii mărunte.
Ca-n seara asta pe treptele calde ale Ateneului. Locul unde mă retrag zilnic să citesc și să mă uit la oamenii orașului.
Ecler cu mascarpone și zmeură pe buze.
O fetiță-zână ce nu contenește să-mi facă cu mâna. Îi răspund și eu și-aș lua-o în brațe s-o pup.
Aerul cald al verii, rochia de pânză veche.
Ziua de Sânziene.
The weight of love de la The Black Keys în căști.
Senzația că ce citești e pură magie. (Anuradha Roy, te iubesc!)
Atât de senin totul, atât de blând. Atât de ușor”.

21 iunie 2020

„Mi se întâmplă des ca atunci când îl citesc pe Saramago să am impresia că are răspunsuri la toate problemele ce uneori îmi încearcă sufletul. Cam așa și azi, pe cea mai frumoasă ploaie, citind pasajul de mai jos, am zâmbit și l-am notat în caietul meu de gânduri și alte nimicuri, astfel încât atunci când vreau să forțez timpul, să-mi amintesc de vorbele lui: <Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine sa fim, avansam, ne oprim și dăm înapoi la ordinele lui, greșeala noastră e ca ne închipuim că-l putem trage pe sfoară. La urma urmei, mergem odată cu timpul, în timp, și niciodată în afara lui, oricât ni s-ar reproșa că rămânem pe dinafară>.”

17 iunie 2020

„rochia-nflorată udată de ploaie

tălpi desculțe ce pedalează străzile orașului

ploaie parfumată de tei

sâni înmuguriți

Charles Aznavour în căști

viața ca o poveste de dragoste fără de final.

și-un pic din Baudelaire pe vârful limbii:

<Je veux bâtir pour toi, Madone, ma maîtresse>.”

11 iunie 2020

„mereu îndrăgostită.
de oameni
de divinitate
de creație
de versuri, poezie și neant”.

17 mai 2020

„O să postez această fotografie doar ca un reminder pentru anii care vin. Un reminder ca azi era o duminică de mai, caldă și ușoară ca o rochie albă de pânză, uitată pe funia de rufe. O duminică de mai pe Calea Victoriei, o zi în care oamenii respirau adânc orașul, la pas, pe biciclete, role sau skatere. Nu cred că azi suntem nici mai liberi, nici mai fericiți. azi e doar azi, tot ce putem face este să ne uităm atent în jur (atâta natură ce merită contemplată!) să ne pișcăm de braț ca să realizăm că nu e un vis, să fim recunoscători și să nu luăm nimic de-a gata. Mâine cine știe… am învățat că e mai bine să nu te bazezi pe el.”

15 mai 2020

„Există un moment în viața unei femei în care își amintește de ce s-a îndrăgostit de un bărbat. Ce și cum i-a plăcut la el, ce a făcut-o să simtă fluturi în stomac sau să plece de-a casă târziu în noapte după un schimb de mesaje. Așa și eu, în noaptea asta pedalând cu jind pe Calea Victoriei, mi-am reamintit de ce iubesc atât de mult Bucureștiul.

Mi-e amant de 13 ani și n-am reușit încă să mă plictisesc de aventura asta cu el. Din contră, relația atinge în fiecare an dimensiuni noi, odată cu fiecare început de mai, când Bucureștiul devine irezistibil. Pielea începe să-i miroasă a verde crud, a soc în floare, apoi iasomia lui îmi intra noaptea în dormitor și din punctul ăla orice se poate întâmpla.

Și-apoi teiul. Bucureștii cu teii lui au chestia aia sexy-romantic-cuceritoare-irezistibilă care te face să nu vrei să dormi nopțile, când mirosul lor inundă orașul, de teamă că ai putea pierde din minunea asta efemeră. București, mi-a fost dor de tine. Ce bucurie să te regăsesc!”

Fotografii: Andreea Mitran pentru „Simple stories. A slow living brand.” și Unsplash – Mădălin Cosmin 

Citiți și: 

#OrașulFetelor: Chestii, delicii, vicii, etc.

#OrașulFetelor: Hai afară, pe terasă, în aer liber

Share it NOW! 

 

One thought on “#OrașulFetelor: Anca Dumitrescu, „Love Story” din București

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *