„Oferă-i un zâmbet. Poate fi singurul!”

Opt martie, Ziua Internațională a Femeii, Ziua Mamei, nu înseamnă doar flori și cadouri, mai înseamnă și conștientizare. Violența domestică există. Iar orice pas care poate stopa fenomenul este extrem de important. „Oferă-i un zâmbet. Poate fi singurul!” este numele unei expoziții de emoții și speranță. Fotograful Mircea Netea a surprins într-o serie de portrete ipostaze tulburătoare prin care trec femeile atunci când sunt victime ale violenței domestice. Expoziția are loc la Park Lake până pe 8 martie și se întâmplă cu sprijinul Primăriei Sectorului 3, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 și asociației YES – Your Educated Society.

Fotografiile sunt expuse la parterul Park Lake (spre ieșirea către parc), și vor fi licitate pe 8 martie. Suma strânsă în urma acestei licitații va fi donată Adăpostului Sfânta Maria, locul unde victime ale violenței domestice pot beneficia gratuit de sprijin și servicii sociale. Găsiți aici mai multe detalii despre licitație.

„Agresiunile domestice sunt un stigmat al societății noastre. Violența în sânul familiei, acasă, acolo unde ar trebui să te simți în cea mai mare siguranță și liniște, afectează imens atât victimele directe ale agresiunilor, cât și alți membri ai familiei, mici și mari. Un pas către normalitate este și acela de a fi bine informat asupra opțiunilor pe care le ai, de care te poți folosi, atunci când pare că ești singur și izolat”, spun reprezentanții YES – Your Educated Society.

Fotografie: prin YES – Your Educated Society

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *