Omik era un cristal de nea diferit de semenii lui. Făcea orice numai să nu ajungă în stratul mare de zăpadă prăjită. Auzi, să stea el zile-n șir “depus”, ca alții, în plapumă, să fie când și când vreun bulgăre aruncat cât colo, sau, dacă are noroc, om de zăpadă în vreo curte?!? Plictisitor! Omik era rebel iar Gerul Năprasnic cel mai bun prieten al lui. Fără el, Omik s-ar fi topit într-o clipă și n-ar mai fi avut parte de seriale în familie. Lui Omik îi plăcea să stea lipit de fereste și să spioneze ce se-ntâmplă în casele oamenilor. Și avea ce vedea! Și ce-i mai auzeau urechile! Copiii și părinții au show-uri nesfârșite în zilele cu ger mare. Vara casele-s pustii dar iarna e agitație în dormitoare. Ăia mici se cer afară, ăia mari se tem de guturai. Copiii vor înghețată, părinții le toarnă pe gât ceai de tei și sirop.
Acum ia imaginați-vă voi un fulg de omăt dezghețat din fire, care mănâncă pop-corn, stă picior peste picior pe marginea geamului și râde în hohote. Ba se mai află în treabă să dea și replici neprietenoase. “Ce să caute copiii la zăpadă, fulgii de nea nu se prind ca muștele? Lasă-i să stea la căldură!” Ăsta era Omik. Noroc că nu-l auzea nimeni. Într-o iarnă a nimerit fix în mijlocul unei dispute.
– Nu vreau căciulă și nici mănuși. Nu o să-mi pun fularul la gură. Eu vreau să fiu clovn!
– Ducu, nasu’ roșu o să te transforme mai degrabă într-un măscărici mucos!
Omik și-l imagina deja pe puștiul neînfrigurat neînfricat în arena circului jonglând cu cinci portocale. Iar strănuturile și mucii i-ar fi ruinat numărul. Portocalele se rostogoleau pe jos iar Ducu-clovnul nu mai contenea cu zap-ciu-urile, mucii îi curgeau ca lumânările iar când dădea să-și scoată batista din pantalonii largi și peticiți, scotea câte un balon colorat și neumflat. “Auzi, cu răceala nu-i de glumă!” Omik se prăpădea de râs!
– Lasă-l să iasă afară dezbrăcat. Lume, lume, vine circul! striga Omik dincolo de fereastră. Noroc că nu-l auzea nimeni.
Lui Omik îi plăcea să se uite la același geam câteva zile la rând. Se plictisea și nu stătea mai mult de șapte zile. Era perfect când venea Vântul Puternic chiar mai devreme de o săptămână și-l ducea la altă casă și la altă poveste. Numai că, într-o seară, Omik s-a enervat la culme. Era cât pe ce să se topească de furie chiar dacă afară erau țurțuri de gheață. Nervii l-au făcut să-i clocotească sângele în tot corpul. Miruna și-a umplut geamul camerei cu abțibilduri roz, fix în locul unde se instalase confortabil domnul fulg Omik. Oare nu-i plăceau rozul și păpușa Barbie nesupusului cristal de nea?
Vă invit să citiți sfârșitul poveștii AICI, pe www.noipovesti.ro. Locul unde o să tot descoperiți povești de seară, de weekend, de adormit copiii, părinții, nepoții și bunicii. Unele sunt scrise de mine, așa că sunt foarte mândră și bucuroasă. Plus că e abia începutul. Site-ul poveștilor noi se lansează, oficial, curând. Dar eu n-am mai avut răbdare și-am furat startul. Proiectul NOI Povești a prins contur după minunatul atelier de scriere creativă ținut de scriitoarea Adina Popescu și organizat de Revista de povestiri. Ilustrațiile grozave (inclusiv pentru povestea lui Omik) sunt realizate de Magdalena Voiculeț. Și-am încălecat pe-o fragă și te-așteptăm cu LIKE-uri AICI, lume dragă!
Citiți și:
Poveste de seară: Zău că mă topesc după citit
Poveste de seară: La metrou, ca la mare
Poveste modernă: Capra cu un ied și o Cenușărească
Share is good! Be good!
One thought on “O poveste pentru copii. Omik, fulgul ce zapează”