NOU(A): Mic dejun inedit la B.A.R.: pâine de casă cu unt, șpriț de mere, frigănele și cafele

Tare-i bună dimineața când începe cu un mic dejun pe cinste la NOUA B.A.R., un nou concept de restaurant marca NOUA by Darty Chef Alex Petricean, deschis de vreo trei luni în centrul Capitalei, pe Ion Mihalache la numărul 16. Cu toate că trec aproape zilnic pe bulevardul bucureștean, am aflat despre NOUA Bucătărie Aproape Românească (asta înseamnă acronimul B.A.R.), de pe Instagram. Mea Culpa. Și eu care mă lăudam că sunt un bun observator, uite că, de data asta, n-am fost. Promit să nu se mai întâmple!

Hai să dăm mână cu mână, să mâncăm mâncare bună. La B.A.R. NOUA B.A.R. Iuiuiu! 

Bine totuși că i-am descoperit și degrabă i-am vizitat. Am început cum se cuvine cu prima masă a zilei, sâmbăta trecută, la ora 10.30. Am mers cu fetele și am fost printre primii clienți. Să știți că nu se fac rezervări pentru mic dejun, localul se deschide de la 9.00, sunt multe mese, iar până intră în joc bunătățile de prânz, aveți timp destul să savurați tot meniul pentru un breakfast delicios. Noi așa am făcut. Am scris englezește cum era meniul. Românești sunt ingredientele, din limba lui Jamie Oliver vin denumirile preparatelor împărțite fain frumos pe căprării, mai ceva ca la nutriționist: BAKERY (patiserie), DAIRY (brânzeturi), GREENS (legume și verdețuri), PROTEINS (proteine) și, desigur abia la final, SWEETS (dulciuri). Dar nu-i cu supărare, doar am fost avertizați din prima că la B.A.R. bucătăria e aproape românească.

Așa arată o chiflă de casă NOUA, gustoasă și pufoasă

Pe o foaie de hârtie, bifați ce vreți să mâncați

Oricum tare a fost distractiv să alegem ce vrem. Fiecare dintre noi a primit un mini clickboard cu meniul ca un test grilă unde toate răspunsurile sunt corecte, pe care urma să-și treacă numele și să bifeze ce-și dorește din fiecare categorie. Vă spun sincer că pe mine m-a cucerit ideea „ce-ar fi să-i dăm clientului șansa să scrie”. Îți pune un zâmbet pe față imediat și te aduce mintenaș în prezent sau în copilărie. Chiar mă săturasem de QR-code-uri și, mai rău tablete, pe post de clasicul și elegantul meniu cărțulie. Plus că așa se sparge gheața mai ușor între oaspeți și gazde, oamenii îți află numele și preferințele după ce bifezi, încercuiești, sublinezi, hașurezi cu un creion personalizat NOUA, după caz, 3, 5 sau 7 bunătăți calde și reci din lista generoasă cu 24 de feluri.

Ce să fie, ce să fie în farfurie? Ia și bifează pe hârtie sau pune un „x” ca mine!

Nici nu știi cu ce să începi

În funcție de varianta pe care o alegi e și prețul. Dar cine poate să se oprească la 3. Cât pe ce să-mi iau 7, dar până la urmă am mers pe calea de mijloc. Give me five: pâine NOUA cu unt, un platouaș cu brânzeturi, o salată verde cu mango, feli de măr și castraveți murați, un cârnăcior de casă NOUA cu muștar de pe la noi, iar la desert mini faguri cu cardamon, stafide și frișcă. Însă pe masa noastră nu s-au odihnit prea mult pentru că s-au mâncat și alegerile Briei, Irinei și Cozminei: ouă prăjite, ouă papară cu caș afumat, Cinnamon Roll (oare care o fi corespondentul lui în limba română? Rulou cu scorțișoară, merge?), pastă de pește, cremă de brânză cu sfeclă și frigănele cu unt de arahide și dulceață (era călduț). Regret că n-am luat și Nutella de casă, însă avem un motiv în plus să mai mergem.

Patiseriile și pâinea NOUA B.A.R ajung la tine în coșuri de nuiele, pe un pat de fân

Ador micul dejun. Deși nu sunt matinală, pentru cafea, croasant, pâine cu unt și cu dulceață, miere, iaurt cu cereale etc, ș.a.m.d, mă sacrific oricând și la orice oră din zorii zilei. Să nu uit să vă spun ce-am băut la NOUA B.A.R.: compot, șpriț cu suc de mere presat la rece, ceai cu ghimbir și mentă proaspătă. Au și cafea de specialitate de la MADISON coffee, am mai văzut în Instastories și coctailurile Margareta (Haha!), Leuștean Daiquiri, Pater Smoked Negroni (Pater e rachiu din câte știu), Bucurescopolian sau Caissocată, Wild Aqua (Apă infuzată cu lavandă și soc sau lavandă și izmă), Limonadă infuzată cu fân și sirop de mușețel, Zăganu blondă, vinuri și bule de tot soiul, doar e un B.A.R. care se respectă. Întrebați ospătarul, nu toate băuturile bibilite de ei se regăsesc în meniu.

Înainte să fie șprițul cu vin a fost șprițul cu suc de mere! Hai noroc și sănătate! 

Bine, bine, dar cum e decorul?

Ne-am obișnuit să ne ia ochii design-ul unui resto și să nu mai conteze așa mult cât de bună e mâncarea. Greșit. Nu spun că n-ar fi un aspect important bunul gust, însă în mod cert prioritatea trebuie să fie gustul bun din farfurie, apoi elementele de decor. La NOUA B.A.R. te simți ca acasă și, în timp ce mănânci, mai descoperi o horă colorată, măști de Anul Nou, un ștergar înrămat pe post de tablou, o masă dintr-o buturugă trecută prin timp, ba o covată, ori căni vesele din email. Mi-a plăcut că după ușă, intrarea în restaurant se face printr-o cortină și te simți un pic vedetă când îți faci apariția. Iar dincolo de cortină vă garantez că o  să descoperiți mâncare bună, oameni prietenoși și o atmosferă faină. E posibil ca meniul să se mai schimbe, n-am întrebat, dar la cât de creativi sunt cei din echipa NOUA așa mă gândesc că se vor petrece lucrurile. Cu surprize-surprize.

Detaliile de la NOUA B.A.R. îți amintesc de bunici și copilărie. Mai știți merele care se țineau pe dulap? Există un anume soi care are nevoie de căldura casei să se împlinească aromele

Și bucătăria, d-apoi și barul tot un fel de farmacie sunt. Așa se explică prezența acestor elemente de alchimie în decorul NOUA B.A.R. 

NOUA B.A.R și NOUA Bucătărie Românească, 2 restaurante, mai multe concepte pentru toate gusturile

Pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. NOUA Bucătărie Românească din Popa Nan 7 rămâne restaurant fine dining, dinner only de miercuri până sâmbătă de la 17.00 la 21.00, iar la NOUA B.A.R. pe Ion Mihalache 16 e rost și de un prânz sățios sau o cină cu pretenții, la un preț corect. Programul la NOUA B.A.R. este următorul: luni, marți – închis, miercuri – deschis pentru cină între orele 17.00 – 22.00, joi – vineri – sunteți așteptați la prânz și cină, iar în weekend pentru că sunt multe de povestit și timp destul au și mic dejun, și prânz, și cină. Musai de mers cât de curând, mai ales că pe 2 martie se lansează #DWMT In Residence la NOUA B.A.R., conceptul de sesiune live cu artiști cool din România, upcoming talents, dar și voci cunoscute deja, care vor fi vizionate și ascultate cu un meniu de bunătăți gătite special pentru fiecare eveniment în parte. Dan Byron, solo, cum rar îl vezi, e primul invitat anunță IQads într-un articol. Găsiți detalii aici, pe pagina de Instagram NOUA B.A.R.. Vă mulțumesc pentru lectură și vă doresc poftă bună!

NB. Acest articol a fost sponsorizat de mine. Din fericire, dragostea pentru scris nu trece prin stomac.

Fotografii: Oana Țepeș Greuruș, adică Oana’s iPhone. Scuzați calitatea!

Citiți și:

Micul dejun, un ritual regesc pe care îl iubesc

Meniu FROG de Valentine’s Day: “Cel mai sexy e să faci pâine”

Carmen Pop are rețeta pasiunii – făină, apă, sare și maia. Pâine cu maia.

Liviu Tudoran, un #SundayChef care muncește și gătește toată săptămâna 

Pâinea noastră de pandemie

Aperol, caimac sau colivă? Unde găsiți cele mai inedite arome de înghețată

Altfel de Cola. Nici Coca, nici Pepsi

Tu știi cine vinde gogoși la București? Eu da!

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *