„Ciocu’ mic și joc de glezne!” pare să fi decretat nemilosul virus în rândul sportivilor, campionilor și suporterilor. „Da’ de unde! ” a venit ca un fulger răspunsul lui Mircea Meșter. Rămași fără Olimpiadă, fotbal pe pâine la EURO 2020 și tenis la discreție, deci, <Adio, cronici!>, jurnaliștii n-au stat pe bară. Or fi suspinat un pic, nu mult!, că le-a fost luată „jucăria”, au mai frământat o pâine ca-n pandemie, s-au mai încălzit cu glumițe dulci-amare, pe Facebook, până într-o zi de 7 mai când au intrat din nou pe „teren” și-au lansat „Melancronici”, un produs editorial marca mirceamester.ro. Powered by Nerds & Words. O serie de 10 cronici de 10 ale marilor evenimente sportive din istoria României. Fotbal, tenis, handbal, atletism. 💪
O încântare! Scriitura echipei are darul să mai îmblânzească vremurile noi și să ne pună neuronii în mișcare. Mi-a plăcut proiectul, îl citesc, așa că i-am scris lui Meșter, l-am întrebat una-alta, iar el mi-a răspuns în timp record. Sunt 6 întrebări despre sportul care a fost și care va să fie.
Oana Țepeș-Greuruș: Covid 19 – Sport 0. După un început de an fără prea mult sport mare, tribune goale și zero urale cât de cronică să fie melancolia?
Mircea MEȘTER: Dureros de cronică. În ianuarie, aveam impresia că tufișurile care ardeau pe lângă Australian Open sunt o amenințare pentru sport. Astăzi, amintirea asta e dulce și pe alocuri amuzantă. Pe de altă parte, ne-am plâns mai mereu de faptul că ritmul în care scriem cronici de sport e infernal, în special când vorbim despre competiții care au loc în partea opusă a planetei și trebuie să inventăm povești amuzante scrise la ore la care în general ne chinuim să ținem ochii deschiși, darămite să facem lumea să râdă. Am primit ce-am cerut: pace și liniște. Se pare că nici asta nu-i varianta bună. Mai săpăm. 😃
TVR a dat în reluare meciurile naționalei de aur, voi scrieți melancronici. Ce crezi că mai urmează? O luăm de la capăt – ne întoarcem la oi(nă)? 😃
Știm deja din viață că atunci când lucrurile o iau razna, ne întoarcem la rădăcini și-ncercăm să ne dăm reset. Uneori, asta înseamnă o săptămână departe de excel-uri în vârf de munte, fără telefon și cu gleznele mângâiate de trifoi. Alteori, cum s-a întâmplat acum, atacăm moartea subită cu amintiri plăcute. Ambele soluții sunt probabil reflexe tipărite adânc în ADN-ul nostru, diferă doar forma în care ne este administrată pilula.
Cum ai interpreta, în cheia noii realități, celebra frază „Ai, n-ai mingea, tragi la poartă!”?
Ai, n-ai poartă, cauți o minge. ⚽ Altfel o iei razna și urci pe pereți ca melcul pe garduri.
Mircea Meșter, „melancronicarul”
Ai un pronostic? Când revine sportul în teren? Și, mai ales, cum revine? Pe ce scenariu ai paria după revenirea la normal?
Deja a revenit și continuă să revină, dacă-mi permiți barbarismul. Problema e de fapt mult-discutata revenire la normal. Pentru că nu cred că normalul ăsta va mai fi normalul pe care-l știam pentru o perioadă. Așa că nu cred că va fi o revenire completă, ci mai mult un hibrid între ce știam că înseamnă anterior sportul și compromisul vremurilor pe care le trăim. Și asta pentru că, cel puțin în perioada imediat următoare, vor exista probleme cu lucruri care anterior erau banale, cum este transportul transcontinental, de exemplu. Nici măcar micul dejun la hotel nu mai e cum a fost, darămite un zbor de 12 ore într-o cutie cu alți 300 de străini.
Într-o notă mai amuzantă – cum crezi că vor suna scandările cu spectatori care poartă măști, deci fără semințe și vuvuzele, așezați din 8 în 8 în tribunele stadionului?
Televiziunea care produce și transmite meciurile din Bundesliga a găsit soluții la asta chiar înainte ca spectatorii să stea răsfirați din 8 în 8 scaune: cu tribunele goale, auzim în boxele televizoarelor urale și huiduieli. Nu-i ajută deloc pe jucători, dar măcar ei sunt plătiți (bine) să facă asta, nu plătesc, așa cum se întâmplă în cazul nostru. Soluția e nouă pentru sport, dar e pusă în aplicare de ceva vreme în domenii paralele, precum industria auto. În mașinile de astăzi sunt șanse majore să ți se pară că auzi motorul puternic de sub capotă, dar sunetul să-ți fie de fapt livrat prin boxe fără ca tu să te prinzi neapărat de unde vine.
Dar să-ți răspund la întrebare: cred că sportul e în esență un hibrid între joacă pură și o formă de artă, iar sportul profesionist mai are și dimensiunea business-ului. Dacă joaca nu are neapărată nevoie de spectatori ca să existe, arta devine artă doar când publicul o conștientizează, o identifică, o recunoaște și o consfințește astfel. În momentul ăsta, ne mulțumim cu partea ludică a poveștii. Și cu business-ul care a împins revenirea în condiții de compromis. Bine c-a revenit și așa, primul petic verde apărut pe televizor după pauză a făcut la nivel mental cât 1000 de conferințe sforăitoare și pe alocuri haotice ale autorităților din toată lumea.
Închei ca la fotbal – ce la transmiți fanilor melancronici?
E riscant să folosim termenul „transmis” în epoca măștii pe față. Sper doar să găsească puterea să râdă și când suntem sub asediu. Cât timp avem puterea de a râde, stăm bine. 😃
Râdem, glumim, da’ mai și citim! Seria „Melancronici” e abia la jumătate. Primele 5 episoade fac deja valuri pe net și vă țin de foame tot weekend-ul. Foame de sport mare. Firește. Fiți campioni și consumați tot ce se scrie bine!
Episodul 2: 1972. Ilie Năstase. Finala US Open.
Episodul 3: 1976. Nadia la JO de la Montreal.
Episodul 4: România la CM de Handbal masculin.
Episodul 5: 1952. Iosif Sârbu la JO de la Helsinki.
Fotografii: prin Mircea Meșter, Nerds & Words și Unsplash
Play HARD! & Share it NOW
