N-aș fi crezut vreodată că voi ajunge să fiu nevoită să port mască. Prefer rujul meu roșu! Dar, cum unde-i lege nu-i tocmeală, o voi face. Știu că nu e chiar comod, însă, dacă tot suntem obligați să avem mască pe față, măcar să fie una in fashion. Firește, la fel de important este să ne protejeze sănătatea. Chiar am râs zilele trecute când o amică întreba, pe Facebook, mai în glumă, mai în serios, cu ce se asortează masca. Cu pantofii, cerceii, poșeta, bluza? 😷
Indiferent care ar fi răspunsul, în marele magazin online ABOUT YOU găsiți peste o sută de modele de măști, majoritatea unisex, pentru toate gusturile – simple, colorate, ori cu mesaje, imprimeuri diverse, sau create de designerii Karolína Kurková, Lena Gercke – LeGer și Bill Kaulitz – MDLA. Le vedeți aici!
Ordonate într-o categorie nou creată pe site, „măști de pânză”, accesoriile (cum să le zic altfel?) au prețuri de producător și se vând fără niciun adaos comercial. De asemenea, costurile de achiziție și transport sunt afișate la vedere, în dreptul fiecărui produs.
Lansarea măștilor în shop-ul online s-a întâmplat în urmă cu trei zile, pe 12 mai, iar cei de la ABOUT YOU promit să actualizeze constant stocurile. Peste 4 milioane de măști vor fi disponibile în următoarele săptămâni. Am observat că cei de la retailer-ul german au luat lucrurile foarte în serios și au scris pe site informații utile și corecte despre purtarea măștilor: de ce să porți mască, cum se poartă corect o mască textilă, cum se spală o mască textilă, dar și precizarea că măștile textile sunt gândite doar pentru situații cu risc scăzut de contaminare.
Citiți și:
Jurnal de pandemie – Londra, Paris, New York
Primăvara de la Londra: soare cu ploaie de restricții
„Ajut din inimă”, o campanie de fapte bune
Fotografii: prin ABOUT YOU
Share NOW!