Laura Olaru, povestea genților de poveste

laura olaruÎnainte să o cunosc pe Laura Olaru eram sigură că face genți dintotdeauna. Dar nu-i așa. Și-a descoperit pasiunea pe la 40 de ani, când alte femei acceptă cu greu schimbările și n-au curaj să o ia de la capăt. Însă Laura a riscat și a câștigat o nouă viață. Și-a pus mâinile la treabă, a început să facă primele plicuri din piele, s-a mutat de la Constanța la București și, deși are zeci de modele de genți lansate și vândute, la 45 de ani, Laura Olaru îmi spune că mai are multe de învățat.

Am renunțat la tot ca să ajungem unde suntem. Nu-mi pare rău, numai că primii ani au fost grei. Chiar sunt mândră de ce-am făcut. Sunt oameni care m-au ajutat, dar n-am avut un PR și n-am plătit să se scrie despre mine”.

Laura vorbește la plural pentru că în toată “nebunia” i-a fost alături, a susținut-o și încurajat-o familia. Părinții, surorile, fratele și fiul. Iar soțul ei, George, muncește cot la cot alături de ea încă de la început. Familia și prietenii noi, pe care i-a câștigat odată cu aventura Laura Olaru, sunt punctul ei de sprijin.

„Mai sunt momente când mă întreb dacă am făcut bine să o iau pe drumul acesta. Dar primesc un telefon de la un client mulțumit, ori de la un jurnalist care-mi cere detalii despre genți, și-mi revin. Uit că uneori rămânem fără bani sau depindem de alții.”

Brandul Laura Olaru a debutat ca un hobby. Prin 2012, Laura și-a cumpărat un plic handmade, pictat, și s-a gândit că dacă ar avea o mașină de cusut ar putea să-și facă singură mai multe plicuri și în mai multe culori. Așa a început să caute anunțuri cu “vând mașină de cusut” și să cumpere bucăți mici de piele. Nu știa nimic despre marochinărie dar a avut suficient curaj cât să treacă la fapte. Prima mașină de cusut i-a cumpărat-o mama ei de la Râmnicu Sărat. O are și acum în atelierul de la București. La fel și plicurile. Mi le-a arătat, le-a întors pe toate părțile și nu s-a sfiit să spună că nu erau deloc perfecte.

Am pornit cu chestii simple și am marșat pe culoare care poate să-ți ia ochii de la lucrătură. Am cliente care au cumpărat și plicurile pe care le-am făcut la început dar și gențile de acum. Eu sunt mândră de tot ce fac. Cred că oamenii sunt îngăduitori cu mine sau poate chiar le plac gențile mele.”

rucsac Laura Olaru

Simpaticul, cel mai îndrăgit rucsac Laura Olaru

Laura OlaruNu doar că tot mai multe femei îi poartă creațiile însă le plimbă prin lumea întreagă și îi trimit Laurei fotografii și mesaje de la Paris, Roma, Milano, New York. O bucură nespus feedback-ul clienților iar când acesta a venit chiar de început și-a dat seama că e pe drumul bun. La primele târguri la care a participat Laura Olaru cu genți și mici accesorii din piele a plecat acasă cu primii bani câștigați din munca mâinilor ei. În plus, a început să cunoscă oameni faini și să-și facă prieteni.

Sunt foarte fericită pentru ce mi se întâmplă. Am făcut și greșeli. Însă nu vreau să fie niciun client nemulțumit. Aș putea să o iau de la capăt oricând dar asta îmi place ce fac și mă încarcă bucuria oamenilor. Acum 2 ani, la Marche de Noel a venit Dan Coma și m-a felicitat. E un om care știe despre ce vorbește iar asta te îndeamnă să mergi mai departe.”

Înainte să facă genți, Laura a lucrat la o casă de schimb valutar, apoi a administrat câteva magazine cu haine. Iar despre marochinărie a învățat de la mai mulți oameni și este recunoscătoare. N-a făcut vreun curs, ci a petrecut zile întregi lângă doi-trei meseriași și-a prins meserie și secrete despre cum se face o geantă. “Poți să lucrezi și două zile la o geantă. Nu sunt doar câteva cusături.” O ajută foarte mult soțul ei, iar de cele mai multe ori vin dimineața și pleacă din atelier abia la 10 seara și uneori muncesc și duminica. Nici de vacanțe adevărate nu au prea avut timp în cei 3 ani de Laura Olaru.

Laura Olaru

Laura și soțul ei, George, fac echipă bună și în atelier, nu doar în viața de cuplu

Chiar dacă sună a clișeu, important e să vrei, să fii consecvent și sincer cu tine. Nu cred că există o formulă a succesului. Depinde foarte mult de fiecare. Eu nu sunt un om bogat, dar trăim din marochinărie așa cum putem”.

În liceu, Laura Olaru scria poezii și-i plăcea geometria, azi desenează genți deși nu se consideră un designer. Îi vin ideile noaptea și abia așteată să le transforme în tipare și apoi să croiască pielea. Dacă înainte să aibă propriul brand de genți, Laura avea dressing-ul plin de poșete, azi nu prea iese dintr-o geantă sac neagră și un rucsac, creații proprii. Deși îi plac nespus culorile, ea nu le îmbracă niciodată dar le admiră pe femeile care o fac și asortează la ținute accesoriile ei.

Femeile care poartă Laura Olaru sunt femei mișto. Sunt vesele, deschise și sincere.”

În ziua în care am vizitat-o pe Laura la atelier, la început de martie, se muncea de zor pentru Materia, târg de design din piele.

Materia adună oamenii care fac ei cu mâinile lor genți. Dacă pentru unii târgurile înseamnă competiție, pentru mine înseamnă evoluție. Pentru că mă uit în stânga și-n dreaptă și mă motivează să vreau mai mult, să fiu mai bună. Otilia Flonta are 20 de ani de experiență în spate, Dan Coma la fel. Sunt oameni de la care ai ce învăța.”

Laurei Olaru îi place să spună povești iar multe dintre gențile ei încep cu o poveste. Sigur ați auzit deja de Simpaticul, Happy Bag, Milenko, Triunghiul. Iar Zâmbărici, cea mai recentă colecție de rucsacuri made by Laura Olaru, este inspirată de Adela, nepoțica Laurei. O fetiță de nici doi ani, tare veselă și alintată de Laura chiar Zâmbărici.

rucsac Laura Olaru

ZÂMBĂRCI, cea mai nouă colecție de rucsacuri pentru copii, semnată Laura Olaru

„Despre Laura Olaru sper să audă cât mai multă lume. Să fie o geantă purtată. Însă dacă mă îmbogățesc o să-mi fac un atelier de pantofi și bijuterii. Deocamdată fac genți. De visat, visez mereu.”

De-a lungul timpului, Laura Olaru a bifat mai multe colaborări și participări la evenimente importante și prezentări de modă. Iar lista cu oamenii cărora le mulțumește e lungă. Alin Gălățescu, Maria Dermengiu, Adina Buzatu, Irina Milenkovic sunt doar câțiva dintre ei.

triunghi Laura Olaru

Triunghiul, cea mai căutată geantă Laura Olaru

La 40 de ani am lăsat tot și am luat-o de la capăt. Sunt o norocoasă. Alți oameni muncesc 20 de ani ca să ajungă aici. Sunt un om sensibil și am plâns mult la chestii care nu-mi ieșeau. N-a fost ușor, dar aș lua-o oricând de la zero.”

Pe Laura Olaru o găsiți AICI, pe pagina de Facebook, pe www.lauraolaru.rodar și în magazinele partenere, Cărturești (secțiunea ROD), Galeria Galateca, We Love Couture, Endra, Moja. Firește, puteți să vă programați oricând o vizită în atelierul Laurei Olaru, să puneți împreună la cale geanta la care visați.

Foto deschidere: The Storyalist

Share is fashion! Goinfashion!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *