Jurnal de vacanță la Bordeaux: francezii, muzica, vinul

Despre francezi se spune că sunt reci și distanți. Cum nu-mi plac stereotipurile, aș zice mai degrabă că sunt rezervați, ca noi toți. La mijloc de februarie, am petrecut șase zile în casa unui cuplu româno-francez, la Montamisé, și-am cunoscut francezi mândri, calzi și politicoși. Gazdele mele, Ana-Maria, Alexandra și Olivier, m-au supus unui adevărat “maraton” à la francaise – pain au chocolat, café, Serge Gainsbourg, vin rouge, ocean, fromage, Serge Lama, poezii, escargots, vizite la castel, Mollat, bisous și des amis. A fost “artă pe pâine!” De fapt, artă pe… baghetă! 😃

Francezii știu să guste viața din plin

Am ajuns la Bordeaux într-o sâmbătă însorită, după trei ore de zbor. Dacă sunteți interesați, să știți că Blue Air are curse direct București-Bordeaux iar cine rezervă din timp găsește bilete la prețuri avantajoase. Nici măcar o sută de euro dus-întors. Și cum nimic nu-i întâmplător, locul meu în avion a fost lângă un cuplu de francezi jolie-jolie și foarte îndrăgostiți. Așa că m-am bucurat să-i văd dezmierdându-se și chicotind, într-o franceză melodioasă, deasupra Pirineilor înzăpeziți. Ah, l’amour! ❤️

Acum să revenim cu picioarele pe pământ. Am plecat spre Franța fără așteptări, m-am lăsat pe mâna prietenilor mei și bine am făcut. Planul lor a fost perfect iar Olivier m-a anunțat încă de la aterizare: “Oana, pregătește-te, o să cheltuim toți banii pe mâncare și băutură!” Cam așa a fost. Norocul meu că între petit dej’ și cină am avut parte de plimbări lungi, pe jos, iar aplicația din telefon a numărat mii de pași, în timp ce mintea mea calcula alte mii de calorii, cu toate că, în final, sloganul vacanței s-a dovedit “le gras c’est la vie” – grăsimea este viață.

Startul maratonului culinar s-a dat la Bordeaux. Trei ore en balade pe străduțele din centrul orașului luminos, jumătate de pahar de kinkely și vreo 15 canelés bordelais mai târziu, am ajuns la cină. Imaginați-vă că de la ora 21.00 până aproape de miezul nopții, patru oameni au “descântat” două sticle de vin roșu sec 🍷 și-au gustat multe feluri de fromage.

Dincolo de bunul gust, orașe și peisaje grozave, Franța îți livrează și multe lecții de viață la un pahar de vin. 🍷 Cea mai importantă e lecția răbdării, a bunătăților savurate în tihnă (chiar și șase ore, mi s-a spus!), fără grabă, a bucatelor povestite, acompaniate neapărat de vin. Și aproape niciodată nu bei vin fără să mănânci, așa că vinul îți devine prieten, și nu dușman. Aici oamenii respectă mâncarea și se străduiesc să nu arunce mai nimic. Gătesc pe loc, improvizează, împart bunătățile – sunt gurmanzi chibzuiți, oricât de bizară ar suna asocierea celor două cuvinte.

În altă seară, ca un musafir-observator, am admirat rapiditatea cu care Ana-Maria și Olivier au pregătit cina, altfel destul de pretențioasă. În nici jumătate de ceas, creveții cu unt, stridiile și melcii, tot cu unt, au fost gata. Firește, am avut și vinul potrivit – alb, dulceag, bine răcit – Rosenhof – ALSACE. 🍷 Ca o paranteză, să știți că doar vinul alb se bea rece, vinul roșu trebuie să fie mereu la temperatura camerei.

Bonjour, fericire!

Duminică am bifat o zi de piață la Poitou-Charentes și întâlnirea cu politețea. Fiecare dialog cu precupeții începe neapărat cu “bonjour madame/monsieur” și se încheie cu un “merci madame/monsieur”, ori “bonne courage”, aproape cântate. Scenariul se repetă în orice loc intri. Magazin, bar, boulagerie, ciocolaterie. Salutul e sfânt la francezi și de cele mai multe ori însoțit de un zâmbet larg. 😃 La fel și obiceiul “faire la bise”. Când faci cunoștință cu un francez, să te aștepți să fii pupat zgomotos pe ambii obraji. E un gest care serios că dezgheață rapid atmosfera! Alors, nu fugiți de pupici!

Tot despre politețe a fost vorba și când ne-am întâlnit, întâmplător, cu tatăl lui Olivier, Jean Pierre Tholance, sculptor și poet. L-am zărit în fereastra unui bar faimos din frumosul oraș Poitiers. Era la o cafea și citea un ziar local. Mi-a plăcut că i s-a adresat lui Olivier pe un ton blând: “comment ça va, mon fils?” Ne-a făcut cinste cu un pahar de vin doux – Coteaux du Layon – și m-a anunțat că vrea să-mi ofere volumul său de poezii, cu dedicație. Așa că, seara, după cidru și clătite sărate delicioase, cu prieteni francezi, am ajuns chez Jean Pierre Tholance, într-o locuință plină de tablouri, cărți și sculpturi din bronz. Înainte să-mi dea autograful, monsieur Tholance a ținut neapărat să-mi citească două dintre poezii și să-mi explice înțelesul cuvintele pe care nu le cunoșteam. “A Oana, en gage de mon amitie! Bien Amicalement! Tholance.” Merci beaucoup, Jean Pierre Tholance!

Vinu-i bun și viața frumoasă!

Nu sunt (încă) profă de vin. A început să-mi placă vinul negru abia la sfârșitul anului trecut, când m-am îndrăgostit. Băiatul a plecat, însă pasiunea mea pentru vin a rămas și uite-mă, autointitulată, amatoare de vin. Ce-am învățat la Bordeaux despre vin? Am învățat că vinul te cucerește subtil, cu fiecare înghițitură, că nu-l bei ca pe apă, ci îi dai timp. Roșu-sec sau alb-dulce, vinul franțuzesc e făcut să te amețească un peu, nici vorbă de beție. Nu cu vin!

Vinul ține de cultura, tradiția și identitatea franceze. De curiozitate, am căutat niște statistici. 85% dintre francezi spun că vinul face parte din arta de a trăi à la francaise și 75% se declară cunoscători. Până și președintele Emmanuel Macron a recunoscut, recent, că bea vin – evident cu măsură – la prânz și la cină, iar o masă fără vin ar fi un pic cam tristă. C’est ça! Iar ca orice francez care se respectă, Olivier are multe sticle de vin în casă. Multe, dar niciodată suficiente. Închipuiți-vă că omul a plecat val vârtej în oraș, fix înainte de prânz, să cumpere sticla potrivită de vin, care să meargă perfect cu puiul la cuptor. Dacă în bucătărie se improvizează, când vine vorba de vin nimic nu-i la nimereală! Până și atenția la detalii, la francezi, e o artă. 20 minute mai tâziu, Olivier s-a întors, fericit, cu un Pinot Noir – BOURGOGNE. O minunăție! A fost vinul care mi-a plăcut cel mai mult! E fin și feminin, mi-a spus, are o culoarea superbă – un roșu clar, ademenitor!

Vișinată, dar și vin de Bordeaux – Chateau HAUT BERNIN – am băut și în casa unor români din La-Rochelle. Cei trei au dat “Târgul Ieșilor” pentru viața lângă ocean și nu regretă nimic. De ani buni adună amintiri faine și colecționează dopuri de plută de la sticlele de vin. Trăiesc à la francaise.

Muzica franțuzească, un ritual obligatoriu!

În frumoasa casă de piatră, la Montamisé, unde am locuit șase zile s-a băut, s-a mâncat și s-a cântat. Chiar live! Ne-am încălzit vocile încă din prima seară, cu două ore și jumătate de karaoke, în mașină, în drumul de la Bordeaux spre Montamisé. Playlist-ul – numai și numai muzică franțuzească – Serge Gainsbourg, Eddy de Pretto, Joe Dassin, Dalida, Serge Lama, Louane, Vianney. Iar zilele care au urmat, refrenul din mașină, seara la întoarcere s-a tot repetat: “Aux Montamisé, aux Montamisé / Au soleil, sous la pluie, à midi ou à minuit / Il y a tout ce que vous voulez aux Montamisé!” V-ați prins, o adaptare după Champs Elysées. Unde mai pui că Olivier are în living patru chitare și orgă în mansardă. Însă cum n-am prea stat în casă ne-a cântat doar într-o singură seară, chitară și voce. Nu mai țin minte piesa, știu doar că printre versuri mai adăuga un “Je t’aime, Ana-Maria!”. Asta că să închei cum am început, cu un cuplu de îndrăgostiți. La vie est vraiment belle! Bucurați-vă și consumați vin roșu cu măsură! Ăsta-i tot farmecul.