Nicolle Birta e unul dintre puținii oameni răbdători pe care-i cunosc. În epoca eficienței, ea alege să trăiască într-un ritm ghidat doar de emoția prezentului. Iar dacă s-a grăbit vreodată, n-o mai face demult. Toate lucrurile grozave din viața ei – blogul Bistro Margo, programul Hautes Études du Goût, la Paris, studioul Repertoire – s-au petrecut la timpul lor. Nici prea devreme, nici prea târziu. Nicolle știe să se bucure de viață ca un copil. Poate că efervescența-i o avea vreo legătură și cu ziua ei de naștere – 1 ianuarie, de Revelion: “Șampania este mult mai complexă decât credeam și închide în ea o filosofie din abordarea căreia putem prelua multe repere care să ne ghideze prin viața de zi cu zi. De fapt, cred că de asta am iubit atât de mult perioada de studiu din Champagne: pentru că eram acolo să învățăm despre pairing, eram acolo să învățăm despre șampanie, dar am învățat, în final, mult mai mult decât atât: am învățat despre viață”. O viață bună în care Nicolle exersează zilnic meseria de filosof al gustului, scrie povești gurmande, ascultă muzică franțuzească la patefon și trăiește bucuroasă fiecare clipă. Vă avertizez, urmează un chestionar apetisant cu destinația Paris. Nu de alta, dar Nicolle a trăit mai multe vieți acolo, simte orașul și-l iubește cu pasiune. Când îți povestește despre locuri și aventuri pariziene, asiști complet absorbit de amintirile ei. Vizualizezi cafeneaua, bistro-ul chic, plimbarea pe malul Senei, ți se face poftă de vin și delicatese: “Am nevoie de starea de Paris ca de un combustibil care mă ajută să merge mai departe, să-mi hrănesc creativitatea, să-mi găsesc inspirația și să inspir, la rândul meu”.
1. Blogul Bistro Margot a împlinit recent opt ani de povești gustoase. Cum ai descrie această perioadă? Câte #PozeDeLaCuptor să se fi adunat? Care a fost lecția cea mai importantă pe care ai învățat-o în tot acest timp?
Bistro Margot este, fără îndoială, una dintre cele mai mari aventuri pe care mi le-a rezervat viața, una pe care nu mi-aș fi imaginat-o, cu toată creativitatea mea, cu doar câțiva ani înainte ca ea să se întâmple. Bistro Margot s-a născut în 2010, ca un joc între câțiva colegi de birou care se săturaseră să comande de mâncare și să ia prânzul dintr-o caserolă semi-răcită – acel moment în care mi-am dorit să-mi vad colegii fericiti preț de o masă și m-am aventurat – fără nicio experiență – în primele mele încercări culinare. Entuziasmul lor m-a încurajat să încerc și altele, așa că bistroul imaginar pe care ni-l construisem la birou și-a găsit rapid și o casă virtuală, pe www.bistromargot.ro, unde am început să împărtășesc și cu alții din micile bucurii ale vieții.
Dar gastronomia este un domeniu atât de fascinant încât, dacă pornești în explorarea ei, te poate cuprinde cu totul. Așa se face că dintr-un joc am ajuns să descopăr și să învăț o mulțime de lucruri, de la lucruri legate de gastronomie ca artă și știință la tehnici de cooking, styling și fotografie de food, la social media și chiar lucruri legate de de programarea și administrarea unui site – asta ca să enumăr doar câteva dintre ele. Nu știu care este cel mai important lucru învățat. Simt că toate au contribuit, în felul lor, la evoluția Bistro Margot, care în 8 ani a crescut, s-a maturizat și s-a transformat dintr-un simplu blog într-un site complex de food culture & fine living, și la evoluția mea, pentru că odată cu el, am crescut și eu, îndrăznind doar puțin mai mult, de fiecare dată când simțeam că era timpul pentru un alt nivel.
#PozaDeLaCuptor e de dată recentă, a apărut abia după ce m-am mutat în noul studio creativ, dar cu siguranță în 8 ani s-au adunat foarte multe poze, pe lângă cuptor, în jurul lui, cu mâncare, cu mine, poze din bucătării, poze din călătorii. Pe unele le mai actualizez atunci când am ocazia. Toate-mi sunt dragi, pentru că îmi amintesc de cât de departe te poate duce o pasiune dacă o faci cu tot sufletul și câte surprize frumoase îți poate dărui viața, dacă ești deschis să le primești.
2. Ai locuit când la Paris, când în Micul Paris, o bucată de vreme. Te-ai îndrăgostit iremediabil de orașul luminii, ai trăit o grămadă de experiențe și ai “mâncat gastronomie pe baghetă” la Hautes Études du Goût (Le Cordon Bleu Paris – Université de Reims Champagne-Ardenne). Dacă ai putea să te întorci în timp, ce momente ți-ar plăcea să retrăiești? Un top trei.
Parisul este locul în care mă simt cel mai acasă — cu sufletul, cel mai eu, orașul care se potrivește cel mai bine structurii mele interioare. Glumesc mereu spunând că mi-am petrecut acolo cel puțin câteva vieți anterioare – și nu e, de fapt, decât pe jumătate glumă, chiar cred asta, pentru că altfel nu mi-am putut explica conexiunea uimitoare pe care o am cu acest spațiu. Simt că i-am bătut străzile la picior de nu știu câte ori, că am mai trecut pe acolo, că le cunosc și totuși, când sunt acolo, nu mă pot opri, trebuie să merg continuu. Poate de aceea, în mod inexplicabil, eu, care am un simțit al orientării sublim dar lipsește cu desăvârșire, la Paris nu mă rătăcesc — cumva, străzile, pașii; spiritul orașului mă ghidează. “Parisul e o sărbătoare continuă”, spunea Hemingway despre el, iar eu resimt asta din plin de fiecare dată când sunt acolo. Programul Hautes Études du Goût mi-a dat ocazia, într-adevăr, să trăiesc niște experiențe uimitoare, nu doar la Paris, ci și în capitala regiunii Champagne, în Reims: vizită de noapte la Marché de Rungis – cea mai mare piață de wholesale din lume, ghidați de un profesor de geografie de la Sorbona, cursuri cu inventatorul gastronomiei moleculare/note-by-note, Hervé This, experiența unei cine medievale recreate special pentru noi, workshop de șampanie servită la diferite grade de temperatură, în pahare diferite și asociat cu preparate diferite la Maison Mumm, cina educațională de la prestigioasa Maison Krug, catalogată drept cea mai bună șampanie din lume… mi-e foarte greu să aleg un top 3. Aș reveni la Hautes Études du Goût cu totul, la fiecare ediție, ca un antrenament anual. Dar deocamdata voi avea ocazia să revin la HEG chiar peste două luni, în octombrie, pentru ceremonia de absolvire, care va avea loc în capitala șampaniei, Reims. Cât despre Paris, acolo aș reveni oricând, sub orice pretext și cu orice ocazie – și, la drept vorbind, în majoritatea timpului, trăiesc acolo cu gândul.
3. Ești norocoasă. Te-ai întors acasă și ai regăsit Parisul, la București, într-un spațiu cochet, lângă Cișmigiu, peste drum de Conservator. E un loc pe care l-ai transformat în spațiul tău de joacă – Repertoire? Cum ai ales numele? Ce surprize ne pregătești?
Este un spațiu minunat, de care eu sunt absolut îndrăgostită și pe care l-am căutat mult timp, dar care a apărut exact atunci când a fost vremea lui – semn că toate se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple. De multe ori am realizat că dacă l-aș fi găsit atunci când îmi doream eu să-l găsesc, nu s-ar mai fi întâmplat nici Parisul, nici școala. Poate tocmai de aceea universul a hotărât ca eu să aflu de el printr-o întâmplare fericită, la scurt timp după ce m-am întors în țară – un timing cum nu se putea mai bun. Mi-am dorit să fie un spațiu catalizator de energii creative și de oameni creativi, fie că asta se traduce prin proiecte de comunicare sau proiecte food-related. Cum în ultimii ani, cele două direcții și ocupații ale mele au ajuns de multe ori să se îmbine, iar ‘repertoriul’ de servicii s-a extins, numele “Repertoire” m-a inpirat, așa că l-am preferat primelor variante de nume pe care le-am avut în lucru.
4. Revenim la temă. Ce nume poartă stilul tău vestimentar? Ce te inspiră? Cum te-a influențat/schimbat Parisul?
Nu știu dacă poartă un nume specific, dar dacă ar trebui să îl caracterizez cumva, aș spune că este cu siguranță puternic inspirat din stilul French-chic. Îmi plac piesele feminine, simple, în afara trendurilor, care inspiră o anumită eleganță, dar mai ales pe care le pot purta cu naturalețe. Poate de aceea mă regăsesc atât de mult în stilul franțuzesc.
5. On-line shopping sau cumpărături clasice în magazine? Ce preferi și de ce? Ce străduțe cu buticuri chic colindai la Paris?
Mai degrabă cumpărături clasice. Dacă nu se poate altfel, atunci comandă online, dar eu, vorba poetului, “vreau să pipăi și să urlu: este!” Să știi că eu nu sunt o mare shopperiță, n-am suficientă răbdare. În general, cumpăr atunci când îmi place cu adevărat ceva, atunci când chiar am nevoie de ceva sau atunci când există o poveste în spate. Nu prea fac cumpărături impulsive sau de relaxare. La Paris, îmi plăceau mult buticurile absolut fermecătoare din Marais și, desigur, turele de weekend prin Bon Marché.
6. Care este designer-ul tău preferat? Care este designer-ul român care îți place?
Primul nume care îmi vine în minte este Christian Dior, și asta cu siguranță are legătură cu faptul că am avut norocul să pot vedea expoziția Dior de la Musée des Arts Décoratifs la Paris, în decembrie. Viziunea lui asupra creației vestimentare în relație cu feminitatea, estetica pieselor lui, unele dintre ele iconice, moștenirea pe care a lăsat-o generațiilor care i-au urmat – a fost, într-adevăr, o expoziție-eveniment, nu degeaba strângea cozi nesfârșite în fața muzeului în fiecare zi.
Nu am un singur designer român favorit, am însă multe piese create de designeri români, care mi se par foarte creativi și talentați. Pe multe dintre ele le-am descoperit și le descopăr în continuare la târguri, pop-up shopuri sau evenimente, mai ales că la unele dintre ele există uneori și ocazia de a-i cunoaște pe designeri, de a sta de vorba cu ei și de a afla poveștile care le-au inspirat creațiile.
7. Facebook sau Instagram? Ce folosești cel mai des? De ce?
Eu sunt prezentă pe ambele rețele. În ultima vreme însă, îmi petrec ceva mai mult timp pe Instagram, care mi se pare un spațiu mai inspirațional și parcă mai prietenos comparativ cu ce a devenit Facebook-ul în ultimii ani. Pe Instagram scriu preponderent în engleză, și asta pentru că mă urmăresc și prieteni de peste tot din lume și e o modalitate foarte bună de a împărtăși cu ei din activitatea mea, din călătoriile pe care le fac sau din experiențele de care am parte.
8. Odată cu food-blogging-ul a apărut și fotografia în viața ta. Ai un colaj de poze preferat?
Am o serie care îmi place în mod deosebit și care e de găsit pe site la secțiunea “Chef’s Work”, se întâmpla în vara lui 2016, întotdeauna noaptea târziu — pozele din acea serie mi se par în continuare grozave, nu știu să zic dacă asta se întâmplă pentru că chiar sunt grozave sau doar pentru că simt eu în ele emoțiile din acele momente, atunci când le privesc. Altfel, din entuziasm, întotdeauna mi se pare că cele mai recente fotografii sunt și cele mai bune. Apoi vine următoarea sedință foto și mi se pare că acelea sunt cele mai bune — și tot așa. Nu am formație de fotograf profesionist, tot ce am învățat de-a lungul timpului a fost pe cont propriu, citind, observând, analizând, practicând și exersând, însă cred că acest entuziasm se transmite cumva dincolo de imagini, pentru că deseori am primit feedback-uri foarte frumoase, lucru care nu poate decât să mă bucure și să mă încurajeze. Acum, de când sunt la studio, unde una dintre încăperi a fost special gândită pentru fotografie și proiecte de food, iar lumina naturală este din belșug pe tot parcursul zilei, e o adevărată plăcere să pun camera la treabă și să fotografiez, îmi dă o energie fantastică!
9. Ce branduri fashion îți plac? De ce? Care este ultima descoperire?
Nu mă îndrăgostesc de branduri, ci mai mult de anumite piese care mi se potrivesc mie. Mi s-a întâmplat să-mi placă branduri care la un moment dat au schimbat destul de mult direcția și în stilul cărora nu m-am mai regăsit, la fel cum mi s-a întâmplat să merg pur și simplu pe stradă și să văd ceva într-o vitrină care să-mi atragă atenția și să mă facă să mă opresc. Nu e o regulă. Câteva descoperiri din ultimul an: Rouje by Jeanne Damas, Sézane, Elise Chalmin, The Kooples, Zadig&Voltaire, Les Sublimes, Jacquemus.
10. Spune-mi, te rog, câteva reviste, site-uri și bloguri pe care le citești și urmărești constant.
Acum, de când cu social media și cu algoritmii ei întortocheați, îmi dau seama că nu prea am mai urmărit nimic constant. Încerc să urmăresc, pe cât posibil, activitatea prietenilor și a oamenilor care mă inspiră. Reviste – de lifestyle sau profil culinar, în general – îmi place să cumpăr mai ales când călătoresc și mă întorc acasă, de obicei din aeroport în timp ce aștept îmbarcarea, ca o modalitate de a prelungi un pic aerul de călătorie în zilele care urmează revenirii acasă.
11. Am citit undeva că, dincolo de utilitate, cărțile de bucate ne binedispun. Ai o colecție impresionantă. Spune-mi, te rog, trei-patru titluri în care ar trebui să investim pentru povești și combinații de arome?
Never trust a skinny Italian chef a lui Massimo Bottura (cel care deține, anul acesta, și restaurantul nr. 1 din lume, conform World’s 50 Best) e o carte pe care o citești nu ca pe o carte de gastronomie, ci ca pe o poveste. Apoi, Metamorphosis of Taste a lui Dominique Crenn nu doar că te binedispune, dar te umple de emoție, în felul artistic în care doar poezia o poate face, pentru că asta e direcția creativă a lui Dominique Crenn, poetic culinaria. Apoi, le Grand Livre de Cuisine de Alain Ducasse, la care impresionantă este maniera de prezentare vizuală, o parcurgi aproape ca pe o expoziție de artă. Și aș mai adăuga două titluri, două studii pasionante despre bistro-ul clasic francez și le nouveau bistro: French Bistro, de Bertrand Auboyneau și François Simon și Bistronomy, de Jane Sigal. Altfel, sunt foarte multe cărți despre care ți-aș putea vorbi, dar cel mai bine te invit să descoperi biblioteca gastronomică de la studio.
12. Și dacă tot suntem la capitolul lecturi, spune-mi ce carte citești acum? Care este scriitorul francez preferat?
Am rămas cu acest obicei din facultate să citesc mai multe cărți în paralel, așa că mereu pe noptiera mea stau cel puțin câteva cărți. Dar am să-ți povestesc despre cea care mă inspiră cel mai mult, e o cărticică intitulată Carnets de Champagne. Chronique de petits et grands bonheurs — cât de frumos, nu? E un fel de jurnal de impresii și amintiri al lui Rémi Krug, cu povești, anecdote și întâmplări din lumea șampaniei, cu provocări și satisfacții, dar mai ales cu emoția trezită de rememorarea trecutului și a primelor cinci generații care au contribuit la construcția și la evoluția casei Krug, considerată astăzi cea mai prestigioasă casă de șampanie din lume. E o carte în care se citește mai mult decât povestea, se citesc grija și atenția pentru detalii chiar și în felul în care cartea a fost produsă, în copertă, în hârtie, în fontul ales. E o plăcere să-ți treci mâinile peste ea și e scrisă atât de frumos, încât nu mă las să parcurg mai mult de un capitol pe seară, pentru că vreau să amân cât mai mult finalul. Mi-aș dori să nu se mai termine! Pe domnul Rémi Krug chiar am avut ocazia să îl cunosc în cadrul Hautes Études du Goût și pot să spun că vorbește despre șampanie la fel de frumos precum scrie (sau invers), cu un umor fin și o eleganță a discursului impresionante.
Scriitorul meu francez preferat al tuturor timpurilor? În topul meu personal, nu a reușit nimeni să-l detroneze încă pe Michel Houellebecq. Dacă aș avea vreun cuvânt de spus în acest sens, eu lui i-aș acorda Nobelul pentru literatură.
13. Ce accesorii predomină în garderoba ta? Câte berete ți-ai cumpărat de la Paris?
După cum spune o vorbă celebră, cel mai frumos accesoriu e zâmbetul: îmi place să zâmbesc și să aduc zâmbete pe fețele celor din jur. Altfel, am descoperit relativ recent bijuteriile create de Silvia Cornea și m-am îndrăgostit de ele, nu doar pentru că sunt foarte frumoase, ci și pentru că fiecare dintre ele spune o poveste. Îmi mai plac gențile, dar cumva sfârșesc prin a o purta mereu pe aceeași, în funcție de anotimp. Acum, pentru vară, am una cu care m-am întors de la Paris ultima oară, un săculeț din ratan, în stilul coșulețelor de picnic, în care poți îndesa în bunul spirit franțuzesc un buchet de flori sau o baghetă, și pe care scrie cu litere mari și roșii: AMOUR. Te binedispune instant când o vezi, ce poate fi mai frumos decât să mergi cu dragostea prin oraș? Cât despre berete, ai să râzi, am doar una – roșie, desigur! E veche deja, o port de mulți ani și ar trebui să o schimb cu una nouă, dar nu mă îndur. Am trecut prin atâtea împreună.
14. Colecționezi farfurii și ai deja nenumărate modele. Cum le alegi? Care e ultima achiziție?
E o colecție care s-a format în timp, odată cu blogul; la început mă aflam mereu în căutare de farfurii noi, bune de folosit ca props pentru fotografiile de food, apoi am început să fac o adevărată pasiune pentru ele, astfel încât am ajuns să aduc farfurii de prin călătoriile în care mergeam, din diferite colțuri ale lumii, din țară și de oriunde dau peste vreo farfurie care mă inspiră. Știi cum îți povesteam mai înainte că nu sunt mare shopperiță și nu prea cumpăr impulsiv? Nu se aplică și la farfurii, acolo e mereu o colecție de completat. Uneori, vânzătorii de prin magazine se uită puțin ciudat când merg la casă doar cu o farfurie sau cu trei farfurii diferite. Atunci le explic zâmbind: “Știți, fac colecție de farfurii”. Și e haios că apoi îmi zâmbesc și ei, “ah, da? chiar mă întrebam”. Nu cred că am mai mult de două farfurii la fel în colecție. Cum le aleg? Cel mai adesea, după emoția pe care mi-o trezește vederea lor, cu farfuriile trebuie să fie dragoste la prima vedere, ceva din ele, culoarea, forma, textura să ma inspire să văd deja mental, atunci când le privesc, un anumit preparat. Uneori, ideile vin și în sens invers, nu dinspre preparat către suport, ci dinspre suport către preparat. Ultimele achiziții? Niște farfurii de la The Home (mă dusesem să mă uit de un fotoliu…) și un set de platouri de la Design&After (aveau un yard sale…).
15. De ce ți se face dor cel mai des?
Cel mai des mi se face dor… de ducă. La Paris, desigur! Am nevoie de starea de Paris ca de un combustibil care mă ajută să merge mai departe, să-mi hrănesc creativitatea, să-mi găsesc inspirația și să inspir, la rândul meu.
16. Erai cam pretențioasă la mâncare când erai mică. Ce s-a schimbat între timp? Care sunt preparatele tale preferate? Ce te pun prietenii să le gătești?
Da, am fost un copil destul de mofturos. Cu mici excepții, nu mâncam mai nimic, spre disperarea părinților mei, oameni simpli care încearcau să mă hrănească pe cât de bine puteau ei. Sigur că lucrurile s-au schimbat în momentul în care am început să gătesc, pentru că a trebuit să gust, să încerc, să experimentez, să dau o șansă și ingredientelor sau preparatelor pentru care nu-mi aminteam să fi avut vreo afecțiune deosebită. Și, cu cât experimentezi mai mult, cu atât gusturile se modifică.
Ca mâncăruri preferate, îmi plac foarte mult fructele de mare, pieptul de rață cu sos de coacăze (și variațiuni pe aceeași temă) și am făcut o adevarată pasiune pentru tartarul de vită, pe care îl ador.
Cererile prietenilor sunt foarte variate, în funcție de preferințele lor personale, de pofte și de gusturi, dar cei mai mulți se oferă voluntari să deguste orice se petrece la Bistro Margot. Cel mai mult îmi place să fac surprize oamenilor, când aud pe cineva că visează la ceva anume, să pregătesc acel ceva fără să spun nimic și apoi să-l dăruiesc. Bucuria de pe chipul celor surprinși astfel devine și bucuria mea.
17. Suntem prima oară la Paris. Fă-ne un program parfait pentru o zi întreagă! Ce să vizităm, unde să mâncăm, pe unde să mergem en balade.
O zi întreagă nu e de ajuns! (Dacă mă întrebi pe mine, o viață întreagă nu e de ajuns, dar asta e altă discuție). Prima oară la Paris, hm. Presupun că veți vrea să vedeți Turnul mai întâi și mai întâi, așa că propun să începem de acolo. Continuăm pe lângă Sena, pe Avenue de New York, traversăm Pont de l’Alma și, prin strălucitorul Avenue de Montaigne ieșim în celebrele Champs Élysées. Străbatem “cel mai frumos bulevard din lume” (așa e supranumit, la plus belle avenue du monde) până la faimoasa Place de la Concorde, ne tragem sufletul în Jardin de Tuileries, apoi continuăm pe la piramida Muzeului Luvru, pe care sigur veți dori să o fotografiați. Ieșim prin Rue de Rivoli și ne îndreptăm către Jardin du Palais Royal, apoi explorăm zona Chatelet Les Halles, cu biserica St. Eustache și celebra Rue Montorgueil, o stradă istorică unde aveți și multe opțiuni de restaurante, bistro-uri, cofetării (Au Rocher de Cancale, L’Escargot, Fou de Patisserie, Stohrer – cea mai veche patiserie din Paris, doar câteva exemple). Dacă n-ați obosit, continuăm pe la Centrul Pompidou și intrăm pe fermecătoarele străduțe din Marais, un cartier plin de poezie, de care cu siguranță vă veți îndrăgosti. Ne oprim un pic pe rue Pavée, la l’Eclair de Genie și luăm la pachet cele mai bune ecleruri din Paris (da, chiar sunt geniale!), pe care le savurăm apoi pe iarbă, în Place de Vosges, cea mai veche piață din Paris. După acest mic popas, ne întoarcem către malul stâng, tot prin Rue de Rivoli, pe la Biserica St. Paul (o să vă arăt nu departe de aici și una dintre brutăriile mele preferate, plină de istorie, cu un interior fabulos, se cheamă Le Petit Versailles du Marais). Apoi traversăm Sena prin Insula St. Louis și ne îndreptăm către bulevardul Saint-Germain – dacă la noi, veșnicia s-a născut la sat, ei bine, un vechi cântec francez spune că la ei, eternitatea e la Saint-Germain-des-Près. În drumul nostru, la Maubert-Mutualité e și o piață foarte drăguță, cu fromager, boucher, poissonnier și unde găsiți anul ăsta și cel mai bun croissant din Paris (nu e o figură de stil, e chiar cel care a ieșit pe primul loc la competiția anuală de croissante și pot să confirm că e fantastic!). Înaintăm pe bulevard pe la Cluny – La Sorbonne, până ajungem la Odeon, o intersecție minunată în care fie putem lua un aperitiv la Les Editeurs (kir royal să fie, prima zi la Paris merită sărbătorită!), fie direct cina peste drum, la Yves Camdeborde, la Le Comptoir. Sau ambele, dacă avem timp. După masă, o cafea e binevenită, așa că vă propun să ne îndreptăm către cafenelele istorice Café de Flore și Deux Magots, lângă biserica Saint-Germain și să savurăm o cafea acolo. În fine, din St. Germain continuăm plimbarea pe rue Bonaparte, unde nu putem rata o scurtă vizită la Pierre Hermé, pentru cei mai buni macaroni din Paris, pe care îi savurăm pe treptele bisericii Saint-Sulpice: iată, sacrul și profanul se îmbină într-un moment de grație, iar prima zi în Paris se încheie în cea mai dulce notă posibilă. Vi s-a părut mult? Nu v-am arătat decât o mică particică. Sper că v-a plăcut turul, vă mai aștept și altă dată!
18. Cum arată și cum e organizat dressing-ul tău?
Dressingul ca dressingul, rochițe, pantofi, just the usual, dar să vezi recuzita pentru bucătărie și cele două biblioteci gastronomice — acolo organizare!
19. Ce seriale urmărești? Care este filmul pe care l-ai văzut de câteva ori fără să te plictisești? Ce gustări ne recomanzi pentru o seară de Netflix?
De seriale încerc să mă feresc, pentru că dacă descopăr unul interesant și văd câteva episoade care mă prind, atunci trebuie să văd tot sezonul. Sau, de cele mai multe ori, sezoanele – plural. Și-atunci devine periculos. N-am scăpat totuși de Mad Men, Chefs Table (primul sezon rămâne referința pentru mine), Game of Thrones (la care însă întâmplarea a făcut să intru în poveste doar în ultimele două sezoane) și, cel mai recent, Billions, excelent produs și scris.
La filme e mai ușor: am un shortlist cu filme pe care, oricât le-aș revedea, tot nu mă plictisesc. Campion absolut e A good year, în regia lui Ridley Scott după romanul lui Peter Mayle, cu Russell Crowe și Marillon Cotillard. Îmi dă o stare fantastică de fiecare dată când îl văd, și l-am tot revăzut de-a lungul timpului – neapărat cu un vin bun alături, altfel e chiar frustrant! Apoi, Midnight in Paris înainte sau după plecările la Paris și oricând mă cuprinde dorul de el. Un mare clasic, Hannibal (tot Ridley Scott), pentru Anthony Hopkins recitând primul sonet din “La Vita Nuova” în scena operei din Florența. Și ar mai fi două titluri, nu știu dacă sunt neapărat de revăzut prea des — nu-s tocmai ușurele — dar sunt de pus pe lista cu filme de văzut neapărat, din punctul meu de vedere. Sunt cele pe care eu le recomand mereu oamenilor care cred că le-ar înțelege și le-ar aprecia: Only lovers left alive (după ce l-am văzut prima oară mi-am dorit vreo săptămână să fiu vampir în filmul lui Jarmusch!) și La Grande Bellezza, al lui Sorrentino, care la final m-a lăsat fără cuvinte. Sunt fană a cinematografiei italiene, în general. Mi se pare că, în filme, nimeni nu reușește să spună povești așa cum o fac italienii.
20. Unde/cum/de la cine ai învățat cea mai bună și utilă lecție de stil? Ce fac pariziencele de arată mereu impecabil?
Întrebarea asta chiar m-a făcut să mă gândesc serios la parcursul, evoluția și influențele din viața mea. Nu am identificat o personalitate clară care să-și fi pus amprenta așa adânc asupra stilului meu, înclin să cred că stilul personal este mai degrabă o reflecție a lumii noastre interioare, lume care e modelată, la rândul ei, de lucrurile cu care alegem să o hrănim: cărți, muzică, filme, artă, călătorii. Aș spune, deci, că toate acestea, cumulate, au constituit, pentru mine, cea mai bună lecție de stil. Și apoi, fiecare întâlnire cu Franța reprezintă o lecție de stil în sine. Mitul pariziencelor care arată tot timpul impecabil este — după cum mi-au spus-o chiar niște parizience — doar un mit. Impresia “perfecțiunii” lor vine tocmai din faptul că își acceptă și chiar își îmbrățișează imperfecțiunile, învățand să trăiască în armonie cu ele însele și cu lumea lor interioară.
21. Care sunt produsele tale de beauty must-have?
Rujul roșu și parfumul.
22. Care-i rutina ta preferată la București? Cu ce ai înlocuit vizitele la cafenelele pariziene celebre și plimbarea pe malul Senei?
Nu le-am înlocuit, nu se înlocuiesc, n-ai cum, Dar când mi se face dor de Paris — și mi se face dor destul de des! — trec pe la Caramel, pe la Galli, Pain Plaisir sau beau o cafea în colțișorul fermecător de la Creamier. Uneori, atunci când vremea o permite, îmi place să iau cafeaua la pachet și să mă bucur de ea pe treptele Ateneului, privind oamenii care trec. Tot lângă Ateneu, la Comtesse du Barry, găsesc cel mai bun unt din lume, untul Bordier, pe care altfel îl găsesc doar în Franța. În altă parte a Bucureștiului, Coftale, cu terasa boemă și plină de poezie, e locul în care eu mă simt mereu ca acasă (cafea bună, oameni frumoși, prieteni dragi și cel mai leneș motan!). Cred că diferența majoră e că în București merg pe jos mult mai puțin decât în Paris, unde aproape că n-aș mai sta locului. Aici, cel mai mult mă încarc cu atmosfera pariziană de la studio.
23. Îți mai aduci aminte cu ce erai îmbrăcată în momente importante din viața ta? Dă-mi un exemplu.
Cred că dacă fac un exercițiu de memorie, da. Dar ce prefer să rețin din momente importante sunt mai degrabă stări, senzații, emoții. Acum, că m-ai întrebat, trebuie să mărturisesc că în ultimele zile m-am tot gândit la următorul moment important, absolvirea HEG din octombrie, pentru că, după ce am primit vestea oficială, prima întrebare care mi-a venit în minte, în cel mai pur spirit feminin, a fost, desigur: “Cu ce mă îmbrac la festivitate?”. Ce știu sigur e că îmi doresc să fie o rochie în culoarea șampaniei.
24. Ai vreun outfit de vacanță pe care l-ai tot repeta fără să te plictisești? Faci shopping când mergi în călătorii? Cu ce te întorci acasă pe post de suvenir?
Am câteva rochițe preferate, dar în general încerc să mă adaptez fiecărei destinații, astfel încât să mă integrez cât mai mult în peisaj. Încerc să descopăr locurile mai puțin turistice, să mănânc ce mănâncă localnicii, să vorbesc — pe cât posibil — limba lor, iar dacă n-o știu, să învăț mici expresii. Cum s-ar zice, dacă sunt la Roma, să fac ca romanii. Cât despre lucruri cumpărate din călătorii, sunt regina autoproclamată a suvenirurilor comestibile — nu e loc să enumăr aici câte condimente, uleiuri, săruri și alte ingrediente mai mult sau mai puțin obișnuite a adăpostit și a cărat cu ea bătrâna mea valiză de-a lungul timpului! Ultimul astfel de ‘suvenir’ (surprinzator, nu e comestibil!) este o vază cu totul specială, vaza Tsé Tsé, integrată din 1997 în colecția permanentă de design a Muzeului Pompidou. Am iubit-o din prima clipă și mi s-a părut perfectă pentru Repertoire. Mi-a fost însă teamă să o comand online, pentru că este formată dintr-o serie de tuburi de sticlă, unite printr-o structură metalică modulară, așa că am profitat de ultima călătorie la Paris ca să o cumpăr. A venit la pachet și cu o poveste amuzantă, căci întâmplarea a făcut să mi se piardă bagajul pe Charles de Gaulle, așa că vaza Tsé Tsé, pe care am transportat-o în brațe, a fost singurul lucru cu care m-am întors acasă de la Paris.
25. Unde în lumea asta mare ai băut cea mai bună cafea? Dar unde ai luat un mic dejun grozav? Dar o cină memorabilă unde ai bifat?
Cafea: undeva pe o straduță în Roma, la Sant’Eustacchio Il Caffe, cel mai cremos espresso și cappuccino cu o spumă de vis.
Mic-dejun: Les Deux Magots în Paris, într-o duminică, omletă fines herbes și cafea în timp ce priveam trupa de jazz care cântă live în fața bisericii Saint-Germain — nimic special în sine, și totuși, one moment in time. Era o dimineață târzie, așa cum îmi place mie, aproape prânz deja, soarele tocmai ieșise după o repriză de ploaie, iar lumina era ca desprinsă dintr-o poveste.
Cină: o amintire de neuitat este experiența avută la Casa Krug ca parte a programului Hautes Etudes du Gout, o cină educațională care a avut ca temă pairingul mâncare – șampanie, cu un meniu semnat de Arnaud Lallement, Chef L’Asiette Champenoise, 3 stele Michelin și șampanie Krug, desigur.
26. Ai pățit momente de tipul “madlena proustiană”? Să guști o mâncare, să bei o gură de vin, să simți un miros și să-ți revină amintiri faine? Dă-mi detalii.
Da, desigur. Foarte adesea mâncarea nu înseamnă doar mâncare, ci și amintire, memorie, evocare, semnificație, sens. Chiar de curând am trăit un asemenea moment de grație, deși n-a fost declanșat de gust în sine, ci chiar de actul de a găti. S-a întâmplat să găsesc în București un minunat pui de Bresse și, doar prin simpla bucurie de a-l găsi și de a avea ocazia să gătesc cu el, am fost transportată instant Paris, cu gândul și cu sufletul, într-o zi de iarnă fără zăpadă la boucheria din Marché des Enfants Rouges, unde măcelarul mi-a pregătit, cu precizie artistică, cel mai frumos pui de Bresse pe care îl văzusem și pe care îl alesesem cu grijă. Am gătit puiul în ultima zi a anului, de Revelion și amintirea asta mi-a revenit în minte, foarte proustian, în clipa în care, ca-ntr-o simfonie, i-am îndesat pe sub piele, meticulos, puiului meu francez găsit în București lamele fine de trufe de vară românești și preț de o cină, am fost din nou acolo, în Paris, cu gândul și cu zâmbetul.
27. Știu că îți dorești un patefon pentru Repertoire, ce muzică o să răsune în spațiul tău creativ? Ai un playlist pentru iubitorii de cooking?
Patefonul e gândit clar pentru muzică franceză veche, Edith Piaf, Yves Montand, Charles Trenet, Aznavour, Juliette Greco, Georges Brassens, Jacques Brel, Serge Gainsbourg. Eu am playlist-urile mele, da, nu neapărat pentru cooking, ci pentru diferite stări, dispoziții și situații. Dar cred că e bine ca fiecare să-și găsească ritmul potrivit. Unii se concentrează mai bine în liniște, ascultandu-și muzica interioară.
28. Cum ar trebui să se îmbrace un bărbat mișto?
Cum simte el.
29. Care sunt culorile tale preferate? Dar imprimeul pe care îl adori?
Ador roșul și dungile marinărești.
30. Ești născută în noaptea de Revelion, pe 1 ianuarie, și iubești șampania. Povestește-mi cum a fost întâlnirea cu șampania chiar la ea acasă, în Champagne.
Pare o întâlnire predestinată, nu? Și totuși, să știi că nu am conștientizat această legătură până când nu mi-am făcut bagajele să plec în Champagne, semn că, așa cum îmi place mie să spun, nimic nu e întâmplător. Experiența din Champagne a fost, poate, partea mea preferată a școlii, deși, după cum îți spuneam, e greu să fac clasamente, pentru că fiecare experiență a fost unică. Însă, dincolo de informațiile ceva mai tehnice primite la cursuri, am aflat că șampania este mult mai complexă decât credeam și că închide în ea o filosofie din abordarea căreia putem prelua multe repere care să ne ghideze prin viața de zi cu zi. De fapt, cred că de asta am iubit atât de mult perioada de studiu din Champagne: pentru că eram acolo să învățăm despre pairing, eram acolo să învățăm despre șampanie, dar am învățat, în final, mult mai mult decât atât: am învățat despre viață.
31. Francezii au o pasiune teribilă pentru vinuri. Ce-ai furat de la ei? Care-i vinul care-ți place – roșu, alb, rosé?
Aș zice că e chiar mai mult decât o pasiune, e un adevărat stil de viață. Este cultură, moștenire, noblețe, poveste. Mai ales poveste. Și semnificație. Roșu, alb, rosé — fiecare e minunat în contextul potrivit. Vinul și mâncarea trebuie gândite într-un fel mai subtil, astfel încât să fie în acord și să se pună reciproc în valoare, să creeze armonie și echilibru, până când, ascultate atent, să-ți șoptească o poveste. Tot la una dintre cinele educaționale de la Hautes Etudes du Gout, desfășurată la Château Les Crayères, am avut ocazia să-l întâlnesc pe cel mai în vârstă oenolog al Franței, domnul Jacques Puisais, care ne-a ținut o memorabilă lecție despre food & wine pairing, lecție la care am reflectat de multe ori la întoarcerea acasă. Jacques Puisais este și filosof al gustului, ocupație despre care, mărturisesc, nici nu știam că există înainte să ajung la HEG. Nu mi-a trebuit mult însă până să spun, cu entuziasmul unui copil care descoperă ceva fascinant, “filosof al gustului? Clar, asta vreau să mă fac când o să fiu mare!”. Așa că acum încerc să explorez mai mult această direcție în relația dintre vin și mâncare, direcție care simt că mi se potrivește atât de bine.
32. Zi-mi un cuvânt franțuzesc pe care-l adori, o mare la care vrei să te întorci, un oraș în care ai deschide un bistro.
Ador toată limba franceză, mi se pare cea mai frumoasă din lume, atât de plină de muzicalitate încât totul sună mai frumos dacă e pronunțat în franceză. Dacă totuși trebuie să aleg, m-aș opri la acele cuvinte, expresii, interjecții specifice care sunt sarea și piperul conversațiilor uzuale și al căror sens nu poate fi cuprins cu adevărat în română, orice echivalent li s-ar găsi: “et voilà, c’est comme ça!”, “mais non!/ bah oui!”, “c’est du n’importe quoi”, “c’est du jamais vu”, “et alors?”, “oui, mais quand même!”, “c’est top!” și interjecția mea preferată, rostită cu o ușoară notă de uimire în voce, aproape interogativ: “Ah bon?!”. Astea mă amuză cel mai tare și mi se par incredibil de savuroase.
La mare vreau să mă întorc oricând, nu contează care, Eu sunt o persoană solară, iubesc căldura și lumina, iar valurile mării mi se par uneori cea mai bună formă de meditație. Așa că mare nu poate fi decât o bucurie pentru mine.
Orașul în care aș deschide un bistro? Nu mi-am pus niciodată această întrebare și nu am în plan să deschid un local. Locul meu fericite este la Repertoire, spațiul în care mă joc creativ. Dar totuși, de dragul întrebării tale, o să fac un exercițiu de imaginție și o să-mi închipui că o dacă aș deschide ceva, poate că n-aș începe cu un bistro, ci cu o boulangerie micuță, în care să coc într-o veselie baghete și croissante, cât e ziua de lungă, la fel ca-n cântecul lui Joe Dassin – Le petit pain au chocolat.
33. Pentru ce ești recunoscătoare? Și când o să citim o carte cu aventurile tale pariziene?
Sunt recunoscătoare în fiecare zi, pentru tot felul de lucruri mici sau mari. Am învățat să fac din asta o practică zilnică, un ritual cotidian, necesar mai ales în zilele în care pare că n-ai pentru ce să fii recunoscător, pentru că nimic nu se leagă. Uneori o fac în scris, pe o listă într-un jurnal, alteori doar mental, dar e o practică nelipsită. Iar lista, infinită — eu cred că, oricât de obosiți sau dezamăgiți am fi uneori de ce se întâmplă în jur, putem găsi mereu lucruri pentru care să fim recunoscători. Și vom vedea că nu sunt deloc puține.
Sunt recunoscătoare pentru că mă trezesc în fiecare dimineață, pentru că pot să văd lumina și să privesc cerul, pentru că am un acoperiș deasupra capului și că sunt sănătoasă, lucruri simple, dar la care de multe ori ne raportăm ca și când ni se cuvin, uitând că sunt norocoși să le avem și să ne bucurăm de ele. Sunt recunoscătoare pentru fiecare zi cu soare și pentru că am ajuns să am, de cele mai multe ori, libertarea de a face ce-mi place. Sunt recunoscătoare pentru oamenii minunați pe care îi întâlnesc, pe care îi descopăr și care mă inspiră. Sunt recunoscătoare pentru cărți, muzică și filme, care fac din trecerea noastră prin această lume o călătorie mai frumoasă. Sunt recunoscătoare pentru poveștile pe care le adun în fiecare zi și care mă animă, mă locuiesc, mă îmbogățesc. Poate într-o zi, toate poveștile cu parfum frantuzesc și dragoste pariziană se vor cristaliza și într-o carte. Am primit des întrebarea asta în ultimul an și nu cred că este o întâmplare faptul că se tot repetă, ci mai degrabă o energie care plutește în jurul acestei idei și care își găsește mereu aceeași expresie: când scrii o carte cu povești pariziene? Eu cred că totul se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple, așa că atunci când va veni timpul ei, se va scrie și cartea. Poate că, deocamdată, încă mai sunt povești de adunat. Cine poate ști?
Fotografii: prin Nicolle Birta
Share! Partagez!
