Liviana Rotaru a fost colega mea la Evenimentul Zilei și făcea parte din gașca “băieților răi” de la Investigații. Dar, dacă ar fi să mă întrebați ce-mi amintesc despre ea din redacție, primul lucru pe care vi l-aș spune e că râde cu gura până la urechi. Mereu. Nu țin minte să o fi văzut vreodată supărată. Și asta pentru că Liviana iubește viața, are curaj, e perseverentă, își depășește fricile și trăiește în prezent. Iar de când a învățat să zboare deasupra apei, ca un pescăruș, Liv e un alt om. Kiteboarding-ul chiar i-a schimbat viața și i-a transformat existența într-o călătorie. “Secunda aia când îţi ţii respiraţia şi pur şi simplu stai adunat, liniştit, secunda aia când cedezi şi nu lupţi, ci aştepti, face diferenţă! Ca să faci asta trebuie să-ţi disciplinezi mintea, să fii mai puternic decât instinctul, decât reflexul, decât toate comportamentele pe care ţi le-ai însuşit! (…) Când în sfârșit ai reușit, te plimbi pe suprafaţa apei, domini malul, oceanul, valul, domini toate fricile, nesiguranţele, handicapurile, te ridici deasupra propriilor limite. Asta face orice sport dintr-un om: îl recompune! Kite-ul te învaţă să ai răbdare, să îţi controlezi emoţiile, să îţi recunoşti vulnerabilităţile, să-ţi accepţi şi să-ţi depăşeşti slăbiciunile, să fii în contact cu natura, să tinzi spre un echilibru între minte şi corp. Kite-ul te educă, te ajută să te bucuri de moment, să râzi, să-ţi deschizi mintea şi sufletul şi să devii conştient de puterea pe care o ai. Nu este un sport, ci un mod de viaţă.” Acesta e, cu siguranță, cel mai lung chestionar goinfashion33 de până acum și merită să-l citiți până la capăt. O să vă regăsiți negreșit în povestea Livianei, așa că vă invit să-l parcurgeți cu răbdare, iar, la final, treceți un sport nou pe lista de rezoluții din 2018. Ori poate o teamă de confruntat și depășit. Ieșiți din zona de confort! “Nu există bariere! Noi suntem propriile bariere!”
1. Ești redactor șef la andreearaicu.ro, dar ai lucrat câțiva ani și în departamentul de investigații de la Evenimentul Zilei. Cum a fost trecerea de la ‘hard news’ la ‘soft news’?
Din când în când şi eu mă mir de evoluţia mea profesională; nu e cea mai obişuită în breaslă, dar nici nu am tânjit vreodată să fiu un om obişnuit. Nu mi-a fost uşor să trec de la quality newspaper la women lifestyle însă ceea ce m-a ajutat este că, de fapt, eu nu m-am schimbat prea mult în cei 11 ani de când am intrat în presă. Şi când scriam despre afacerile lui Dorin Cocoş citeam Vogue şi îmi plăceau pantofii, la fel cum acum, când scriu despre pantofi şi mă raportez la Vogue, continui să fiu cu ochii pe Monitorul Oficial şi să răsfioesc SEAP-ul, ca să văd cum se atribuie contractele pe bani publici. Zonele mele de interes sunt aceleaşi – de la politică la New York Fashion Week nu ratez nimic – şi cred că aşa ar trebui să facă orice jurnalist. Indiferent care e numele angajatorului tău, e obligaţia ta profesională şi personală să aduni informaţii din cât mai multe zone, să înţelegi lumea în care trăieşti, să încerci să ţi-o explicit şi să nu uiţi că, de fapt, cel care îţi plăteşte salariul este cititorul! Ca să ajungi la el, trebuie să trăieşti tot ce trăieşte el – şi drama că şeful Camerei Deputaţilor este un condamnat penal, şi drama că, uitându-te dimineaţa în dulapul care geme de haine, îţi spui cu deznădejde că nu ai sweater-ul ăla mişto de la Ioana Ciolacu. Sigur că am fost şocată când, la nişte ani de când plecasem de la Evenimentul zilei, o colegă de birou m-a întrebat “Cine e Dan Şova?” – cum să nu ştii cine e Dan Şova?!?!? –, dar între timp am devenit mai tolerantă. Dat fiind traseul profesional de până acum, sunt foarte curioasă ce va urma!
2. Schimbăm subiectul, dar rămânem tot la chestii hard/soft și te rog să-mi povestești cum ai intrat în aventura kiteboarding. Beneficiile sportului sunt multe, le-am citit, așa că te întreb cât se poate de serios – cum ți-a schimbat kite-ul viața? Cum au fost primele încercări? E un sport pentru toată lumea?
Cel mai important e că, da, kiteboardingul mi-a schimbat viaţa. Dacă stăm să analizăm serios, foarte puţine lucruri ne schimbă viaţa cu adevărat! Fiecare are un stil de viaţă şi există pasiuni pasagere, acţiuni care vin şi trec, fără să ne schimbe profund traiul, fără să modifice, de exemplu, modul în care ne cheltuim banii sau modul în care aratăm sau ne îmbrăcăm sau mâncăm sau călătorim sau iubim. Vin şi trec, noi rămânem, în mare, la fel. Mie, însă, kite-ul mi-a schimbat radical viaţa! De altfel, asta cred că face orice sport pe care îl practici nu la nivel de diverstiment – dacă te duci de două ori pe iarnă la patinoarul din Cişmigiu şi îţi închiriezi nişte pantine şi stai o oră pe gheaţă, jumătate din timp ţinându-te de mantinelă ca să îţi faci nişte selfieuri pentru Instagram, nu poţi spune despre tine că patinezi!, nu practici sportul ăsta, doar bifezi o activitate impusă de conjunctură; e o activitate de sezon, populară, deci te duci şi tu – ci la nivel cât mai aproape de performanţă. Kiteboardingul mi-a schimbat viaţa total: de când îl practic m-am schimbat la toate nivelurile: arăt altfel (mult mai bine, adică!), simt altfel, îmi petrec timpul altfel, mă îmbrac altfel, îmi cheltuiesc banii altfel, beau altfel, analizez oamenii altfel, îmi doresc alte lucruri decât înainte, mă bucur de altceva, am alte aşteptări şi alte împliniri decât aveam înainte de a practica acest sport. Cum a intrat în viata mea? Graţie unei călătorii în Brazilia.
E pentru toată lumea? Nu, nu cred că e pentru toată lumea! De ce? Pentru că e un sport greu, care te solicită total – fizic şi psihic! E un sport care îţi pune viaţa în pericol dacă nu eşti disciplinat. Orice greşeală, orice moment în care nu respecţi regulile exact te poate costa sănătatea! E un sport care îţi cere totul – concentrare, răbdare, forţă mentală, forţă fizică, rigoare, anduranţă, curaj, determinare, muşchi, mobilitate, atenţie distributivă, calm, entuziasm, bani, odihna, timp, rezistenţă la durere, ambiţie – pentu că îţi dă totul. În primă fază îţi dă totul… peste cap, însă, pentru că procesul de învăţare este foarte dur fizic, dar mai ales emoţional. La început simţi că eşti neajutorat, mic, simţi realul raport dintre om şi natură (niciodată omul nu va învinge natura şi e destul de greu să renunţi la reflex – avem cutuma mentală de a crede că noi controlam totul, că noi luam deciziile şi mediul doar reacţionează la dorinţele noaste, lucru total fals când eşti realmente pus faţă în faţă cu elementele naturii, cum sunt oceanele, vântul, valurile – şi să înţelegi că reuşeşti doar dacă eşti total disciplinat), te frustrezi, eşti intimidat, tentaţia de a renunţa este de 90%, simţi că eşti o fiinţă limitată, nu un învingător şi e foarte greu să accepţi asta. Noi cu toţii credem despre sine că suntem invincibili. Greşit! Când te loveşte un val şi te ţine secunde bune sub apă, nu prea mai eşti invincibil. Reflexul e să te zbaţi ca să ieşi la suprafaţă, nu? Te lupţi, tu eşti puternic, instinctul de supravieţuire îţi dictează să te împotriveşi. Nu! Consumi energie degeaba în lupta asta cu valul, cu natura. Trebuie doar să îţi păstrezi calmul şi să aştepţi o secundă în plus decât ai aştepta în mod normal. Secunda aia când îţi ţii respiraţia şi pur şi simplu stai adunat, liniştit, secunda aia când cedezi şi nu lupţi, ci aştepti face diferenţă! Ca să faci asta trebuie să-ţi disciplinezi mintea, să fii mai puternic decât instinctul, decât reflexul, decât toate comportamentele pe care ţi le-ai însuşit! Apoi, poţi învăţa acest sport doar dacă eşti dispus să suferi fizic! Nu e obligatoriu să o faci, ştiu rideri care au învăţat să se dea cu kite-ul fără să-şi rupă o unghie, dar trebuie să ştii că te expui unui pericol real şi enorm. La început pur şi simplu trebuie să ai disponibilitatea de a-ţi pune în mod conştient viaţa pe tavă, trebuie să accepţi că poţi să te juleşti, că te umpli de vânătăi, că există riscul de a-ţi luxa o mână, de a-ţi rupe o coastă şi câte şi mai câte. Repet, nu e obligatoriu şi, din fericire, accidentele nu sunt chiar dese, dar sunt.
Dacă eşti o domniţă care se duce la doctor când îşi rupe o unghie, mai bine te apuci de popice decât de kite! Deşi nici la popice nu e aşa uşor precum pare şi riscul de a-ţi sări gelul de pe unghiile forma migdala cu desene e iminent! Apoi, după ce ai luat suficientă apă sărată în ochi, în nas, în urechi, în gură, după ce efectiv ai băut mai multă apă de mare, de ocean, de lac – depinde unde înveţi – decât credeai că e omeneşte posibil plus un litru în plus, după mai multe dimineţi când o să te trezeşti cu nişte vânătăi pe care nu ştii când le-ai făcut, dar care arată de parcă te-ai bătut cu galeria lui Dinamo, după ce te dor muşchi pe care nici nu ştiai că îi ai, într-o zi o să te simţi ca un pescăruş! O să te ridici pe placă, kite-ul nu o să mai tragă de spatele tău ca un bezmetic, nu o să te mai târască, ci o să fie blând cu tine şi o să te plimbe peste apă. Atunci o să simţi totul. E o senzaţie pe care doar riderii o simt, nu poate fi explicată, nu poate fi povestită în cuvinte pentru că nu există ceva similar… nu am cu ce să o compar… e un zbor! Te plimbi pe suprafaţa apei, domini malul, oceanul, valul, domini toate fricile, nesiguranţele, handicapurile, te ridici deasupra propriilor limite. Asta face orice sport dintr-un om: îl recompune! Fiind în permanenţă expus pericolului – în fiecare secundă rişti să te răneşti dacă nu respecţi regulile – capacitatea de concentrare este maximă. Ţi se modifică pur şi simplu creierul! Automat, toată viaţa ta se schimbă! Ajungi în Vietnam să mănânci pho bo cu nişte localnici care îţi devin prieteni deşi singura limbă pe care o vorbesc şi pe care o înţeleg e vietnameza, ajungi în Sri Lanka unde stai o lună pe malul Oceanului Indian, fără acces la telefon sau internet, dar de unde îţi culegi singur nucile de cocos din pomii din curte şi le mănânci cum mâncai în copilarie cireşe direct din pom, ajungi în Insulele Capului Verde unde faci kiteboadring pe plaje unde turiştii vin să vadă rechini, ajungi în Filipine unde faci Revelionul pe o plajă albă, unde se bea rom pentru că e mai ieftin ca orice suc, ajungi în Insulele Canare unde e primăvară tot anul şi viaţa ţi se schimbă pentru toată viaţa. Când practici un astfel de sport, ţi se schimbă întreaga percepţie asupra lumii. Vezi altfel oamenii. Eşti mai tolerant, mai înţelegător, mai liniştit, nu te mai consumă aceleaşi mize mici ca înainte… când ai trecut prin experienţele impuse de acest sport, când ai educaţia riguroasă a sportului care te taxează la orice greşeala, îţi dai seama că eşti cumva deasupra „pericolelor”cotidiene.
Eu eram foarte fricoasă înainte de kite! Acum, când aud pe cineva că se plânge îmi vine să râd, într-un fel… totul e, de fapt, bazat pe nişte reguli şi, dacă le respecţi, poţi face orice îţi doreşti tu! Nu există bariere! Noi suntem propriile bariere! Nu e nimic cu adevărat grav în afară de probleme de sănătate! Teoretic, toţi ştim asta. Nu toţi o conştientizăm, însă, şi şi mai puţini ne comportăm şi luăm decizii bazându-ne pe acest adevăr. Kite-ul te învaţă să ai răbdare, să îţi controlezi emoţiile, să îţi recunoşti vulnerabilităţile, să-ţi accepţi şi să-ţi depăşeşti slăbiciunile, să fii în contact cu natura, să tinzi spre un echilibru între minte şi corp, te învaţă, de fapt, să-i cunoşti corpul, să vezi cum reacţionează la stres fizic, la durere, la lipsa de antrenament, kite-ul îţi modelează caracterul, te „avansează” de la portar la atacant, te ajută să înfrunţi orice greutate cu o forţă mult mai mare decât te credeai în stare, kite-ul te educă, te ajută să te bucuri de moment, să râzi, să-ţi deschizi mintea şi sufletul şi să devii conştient de puterea pe care o ai. Nu este un sport, ci un mod de viaţă. Viaţa mea a devenit o vacanţă, o călătorie spre orizonturi îndepărate, sunt într-o continuă explorare pentru că acesta e şi principiul de bază al acestui sport – vântul te trage spre mal, dar tu te împotriveşti curentului şi mergi spre larg! Bonus, acest sport te face să arăţi şi foarte bine!
3. Care este cea mai faină amintire pe care o ai de astă-vară?
Eram pe o plaja din Sicilia, la apus, cu doi foști colegi din şcoala generală. Sunt nişte oameni pe care nu îi mai văzusem de 12 ani şi cu care nu credeam că mă voi regăsi vreodată. Stând pe plaja aia, împreună, am avut sentimentul că Dumnezeu m-a lăsat câteva ore să mă întorc în anii copilăriei şi să mă simt ca atunci, liberă şi fericită. Sunt absolut convinsă că în momentele alea m-am întors în timp – e un sentiment copleşitor!
4. Ce nume poartă stilul tău vestimentar? Ce te inspiră?
Dacă “simplu” poate fi nume, atunci ăsta e! Mă inspiră mama, Victoria Beckham şi Linda Tol.
5. On-line shopping sau cumpărături clasice în magazine? Ce preferi și de ce?
Prefer shopping on-line pentru că e mai eficient – nu-mi place să merg prin magazine, să pierd timpul cu probatul, cu încercatul.
6. Care este designer-ul tău preferat? Care este designer-ul român care îți place?
Designerul meu preferat e Karl Lagerfeld. Sunt o mare fană a Ioanei Ciolacu!
7. Facebook, Twitter sau Instagram? Ce folosești cel mai de? De ce?
Folosesc Facebook şi Instagram în aceeaşi măsură. Primul pentru poveşti, informaţie şi comunicare, Instagram pentru inspiraţie şi visare.
8. Care este cel mai inspirat cadou pe care l-ai primit?
O maşină de scris.
9. Ce branduri fashion îți plac? De ce?
Îmi place COS pentru modele şi materiale, îmi place MassimoDutti pentru finisaje şi texture, îmi place Adidas pentru confort.
10. Spune-mi, te rog, câteva reviste, site-uri și bloguri pe care le citești și urmărești constant.
Zi de zi mă uit pe Hotnews, CNN, Digi24, Refinery24, Elite Daily, People, adevărul.ro, WhoWhatWear. Consum, în aceeași măsură Recoder, Vanity Fair, PsychologyToday, SUB25, VICE și Mediafax. Bloguri nu citesc, iar în ceea ce privește revistele cumpăr DOR, OK Magazine, Dilema, ELLE și VOGUE.
11. Care este dorința ta cea mai mare pentru 2018?
Să fiu sănătoasă.
12. Care sunt culorile pe care le porți cel mai des?
Alb și negru.
13. Ce accesorii predomină în garderoba ta?
Nu port accesorii în afară de ceas și un inel.
14. Ce carte citești acum? Care este scriitorul pe care nu l-ai trăda niciodată?
Ernest Hemingway e iubirea vieţii mele… oricât aș încerca, nu îl pot trăda. Acum citesc “Fiica ascunsă” a Elenei Ferrante, dar nu e nici pe departe la fel de buna precum “Prietena mea genială.”
15. De ce ți se face dor cel mai des?
De părinţi.
16. Care este desertul tău preferat? Dar condimentul?
Desert? Sunt mai multe, dar sunt total dezarmată în faţa carrot cake-ului de la Starbucks. Cât despre condiment… piperul! Pentru că îmi place sarea!
17. Ești mereu cu zâmbetul pe buze. Care-i secretul?
Aşa m-am născut! Sunt un om vesel în mod genetic, sunt plină de viaţă, am o voioşie pe care părinţii mei spun că au observant-o încă de când eram mică şi pe care mi-au cultivat-o. Zâmbesc foarte mult şi o fac pentru că aşa simt, sunt un om optimist şi glumeţ.
18. Cum arată și cum e organizat dressing-ul tău?
E mai degrabă dezorganizat…nu am hainele nici măcar organizate pe sezoane pentru că mă îmbrac după cum mă simt şi, nu o data, m-am dus la birou, iarna, îmbracată în pantaloni scurţi şi vara cu un pulover. Dar dacă trebuie să dau un răspuns concret, arată… alb şi negru!
19. Ce seriale urmărești? Care este filmul pe care l-ai văzut de câteva ori fără să te plictisești?
Nu mă uit la seriale! Comit un sacrilegiu şi vă anunţ că nici măcar Sex and the City nu am vazut integral! Nici House of Cards… nimic! Pur și simplu nu mă uit la seriale, nu mă atrage genul. În ceea ce priveşte filmele, însă, lucrurile sunt diametral opuse. Le consum des şi cu repetiţie, unul dintre preferate fiind The Reader.
20. Unde/cum/de la cine ai învățat cea mai bună și utilă lecție de stil?
Cred ca am învăţat-o de la Victoria Beckham. Metamorfozarea ei din acea Posh Spice pe care nu o plăceam absolut deloc în Victoria de azi, cu un stil super-minimal & clean, e entuziasmantă.
21. Care sunt produsele tale de beauty must-have?
Pasta și periuța de dinți. Fără orice altceva aș putea trăi fără nicio problemă zi de zi, dar niciodată fara niște dinți curați și strălucitori! Restul, mascara, fond de ten… sunt opționale! Igiena niciodată!
22. Crezi că există reguli și trend-uri în modă pe care trebuie să le respectăm?
Da, cred că există regula bunului simț! E musai de urmat că altfel ajungem să facem din grotesc o virtute.
23. Călătorești des, în toate anotimpurile și în toată lumea. Ce destinație te-a cucerit definitiv?
Of! Nu știu… sunt câteva locuri de unde am nişte amintiri pe care ştiu sigur că nu le voi uita niciodată: Fuerteventura, Toscana, SriLanka, Boracay şi Parisul.
24, Ce NU ai îmbrăca niciodată?
Cred că aș îmbraca orice, depinde unde trebuie să ajung!
25. Unde ai băut cea mai bună cafea?
În Gokceada.
26. Știu că îți plac sporturile de iarnă. Patinezi foarte bine iar de schiat ai învățat destul de recent. Cât de greu ți-a fost pe pârtie?
Schiez de cinci ani și mi-a fost atât de greu încât în a doua zi de când mi-am pus clăparii în picioare am plâns atât de tare că mi-a înghetat cagula pe obraji. Dar plângeam de ciudă că nu pot controla schiurile mai repede. Sunt o fire competitivă şi în două sezoane am ajuns să schiez mai în forţă decât instructorul meu. Asta şi pentru că îmi place viteza.
27. Pe muzica cui ai dansa cât e noaptea de lungă?
Pe muzica băieţilor de la Kings of Leon. Îmi place la nebunie să dansez…
28. Cum ar trebui să se îmbrace un bărbat mișto?
În costum! Am o slăbiciune pentru această ţinuta pentru că sunt îndrăgostită de tata, iar el, de 32 de ani de când îl ştiu, a făcut o artă din a purta costum!
29. Faci shopping când mergi în vacanțe? Cu ce te întorci acasă pe post de suvenir?
Nu prea fac shopping în deplasare, adică nu fac deloc! Îmi cumpăr ceva doar dacă îmi e neapărat necesar. Cumpăr, clişeistic, câte un magnet, în rest, nu ţin minte ceva special.
30. Motto-ul tău este…
Dragostea e singura salvare.
31. Șampanie sau vin roșu? Ce preferi?
Pe amândouă! 🙂
32. Știu că plecați în vacanța de iarnă la cald și bine și, mai ales, vânt potrivit pentru zmeie. Așadar, ce o să porți în noaptea de revelion, costumul de neopren ori rochia roșie din mătase? 🙂
Costumul de baie!
33. Pentru ce ești recunoscătoare?
Pentru familia mea – am nişte părinţi absolut minunaţi, o soră pe care o iubesc nespus de mult şi care mă iubeşte la fel – pentru toţi oamenii pe care îi iubesc, pentru că sunt sănătoasă, pentru că Dumnezeu are grijă de mine şi mi-a îndeplinit toate dorinţele, sunt recunoscătoare pentru tot ce trăiesc pentru că am cu adevărat o viaţă extraordinară, plină de bucurii, surprize frumoase, momente de împlinire, linişte şi reuşite. Am foarte puţine regrete – de fapt, am unul singur –, dar, cum timpul nu poate fi întors, mă bucur zi de zi de viaţa mea.
Fotografii: prin Liviana Rotaru
Descoperiți AICI mai multe chestionare goinfashion33. Și, dacă v-a plăcut pe la goinfashion.ro, vă aștept cu un Like și pe pagina de Facebook, AICI.
Share it NOW!
