Și e un „job” pe care îl face foarte bine. Cu pasiune și învățare constantă. Acceptă mereu noi provocări, e recunoscătoare și optimistă. Diana este PR-ul-blogger-absolvent de psihologie mereu atent la ce se întâmplă în industrie și cu grijă la mesajele pe care le scrie și dă mai departe. Caută să inspire și să comunice potrivit. Onest. Își dă voie să se descopere și redescopere atât pe plan personal, cât și în profesie. Investește în ea. Face sport, cursuri după cursuri, călătorește, zâmbește și decorează.

Uite, de exemplu, de vreo 50 de zile a schimbat din nou așezarea întâmplărilor din viața ei. Le pune în altă în lumină, măsoară întâi binele: „Fac un exercițiu de recunoștință sub atenta împingere de la spate a Cristinei Oțel, life coach și om uimitor. Mi-e greu să zic în fiecare zi pentru ce sunt recunoscătoare. Uneori efectiv ignor această trecere în revistă pentru că am o zi proastă, în care sunt tristă sau supărată sau furioasă, frustrată. Dar, pentru că l-am antrenat pe Damian în același exercițiu, de multe ori mă forțez să găsesc motive pentru el, pentru continuitate. Și, de cele mai multe ori, oricât de proastă mi-ar fi ziua și oricât aș vrea să mă târăsc într-un colț de lume și să fiu lăsată în pace, îmi dau seama că sunt recunoscătoare”.

Vă invit să descoperiți ce citește Diana Moldoveanu, pe cine iubește, cum arată casa visurilor ei și care este obiectul pe care l-a plimbat după ea de fiecare dată când s-a mutat. Să vă uitați cu atenție și la fotografii, se pare că sunt prima care i-a spus că seamănă cu actrița Emilia Clarke. Nu-i așa că am dreptate?
1. Ești PR și ai un frumos site despre design, căruia i-ai dat un nume interesant – Design Therapy. Cum l-ai ales? Musai povestește-mi când, cum și de unde a apărut pasiunea ta pentru design.
Cred că într-un fel sau altul mereu m-a fascinat zona aceasta. Arhitectura, design-ul de obiect, design-ul vestimentar sau design-ul unui business. Am fost mereu atrasă de latura geometrică a lucrurilor, mi-a plăcut să destructurez idei, pentru a le repune cap la cap, într-un fel nou, diferit. Am urmărit să observ lucrurile, oamenii, din perspective diferite, aut-of-the-box, dar pe vremea aceea nu știam că se numește așa. Iar partea de therapy vine din background-ul meu – sunt absolventă de psihologie.
Am urmărit să ofer prin ceea ce scriam pe site un spațiu de relaxare, de inspirație, indiferent despre ce am scris. Am crezut mereu că a ne crea un spațiu în care trăim, lucrăm pe sufletul nostru este o modalitate de a atinge un echilibru la care toți tânjim, chiar și fără să ne dăm seama. A făcut cursuri de design interior, de stilism, de branding, de marketing, pentru că am vrut mereu să scriu și în baza unor cunoștințe solide, nu doar a intuiției. Defect de jurnalist, desigur.

Acum, la 5 ani de existență ai DesignTherapy, am însă o viziune ușor modificată față de cea cu care am pornit la drum. Este mai aproape de ce mi-am dorit mereu să fac și nu-mi dădusem încă seama de acest lucru. Practic, site-ul merge mai aproape acum de life design, atingând subiecte din home design, travel design, lifestyle, dar și business design, aici evident fiind influențată de ceea ce întâlnesc zi de zi prin prisma firmei de PR pe care o am.
2. Iubești să călătorești, iar pe Design Therapy ai și o secțiune dedicată – Travel Therapy. Spune-mi cel puțin trei locuri din România, numai bune de explorat la sfârșit de toamnă.
Da, cred că asta mi-a lipsit cel mai mult anul acesta. Călătoriile mă încarcă de energie, de inspirație. Încă visez la un roadtrip prin Europa, ca în tinerețe, alături de soțul meu sau de un Camino făcut în doi. Până atunci însă, ne limităm la România, care este superbă. Pandemia ne-a ajutat să descoperim Piatra Craiului, absolut fantastică, iar eu recomand oricui să meargă măcar până la Peștera și să se piardă pe potecile acelea minuscule.
La fel de frumoasă și perfect pentru a fi explorată mi se pare zona Clujului. Și, nu în ultimul rând, întotdeauna mi-a plăcut să merg la mare toamna târziu. Așa că plajele pustii și valurile care se sparg la mal în zile însorite, dar reci de toamnă sunt chiar terapeutice pentru mine.
3. Cât de des ți se spune că semeni cu actrița Emila Clarke?
Ești prima și singura persoană care mi-a spus asta!

4. Hai să povestim și despre modă. Ce nume poartă stilul tău vestimentar? Ce te inspiră?
Stilul meu cred că se numește… Diana. Mai cred că fiecare, de altfel, ar trebui să ne găsim propriul stil. Da, îmi plac influențele franțuzești sau italiene. Oscilez între ținute monocrome sau bicolore și zile în care roșul mă reprezintă cel mai bine. Dar sunt lucruri pe care le port și lucruri pe care le plac. De exemplu, ador stilul Dolce & Gabbana, dar nu aș putea niciodată purta ce ador la el.

5. On-line shopping sau cumpărături clasice în magazine? Ce preferi și de ce?
În ultimul timp online mai mult, din motive obiective, pandemice, dar prefer magazinele. Îmi place să simt texturile, să văd culorile, să văd cum cad anumite croieli. Plus că eu sunt un cumpărător emoțional. Mai ales în cazul designerilor români, prefer să intru în atmosferă.
6. Care este creatorul de modă preferat? Care este arhitectul/designerul îți place?
Cred că am fost mereu un fan Dior. Dacă este să ne uităm la designerii internaționali. În România, Larisa Dragna este clar printre preferații mei. Arhitect… Zaha Hadid. În România, la fel, o mulțime de tineri talentați: Armina Popeanu – Aarchitects, Sorana Leru de la MiSo Architects, Luciana Georgescu de la SpotOnDesign… Dacă vobim de design de obiect, Poemi – ceramică. Curandera – bijuterie minimalistă. Dare to Rug – covoare.
7. Ce obiect de design/mobilier ai cărat cu tine peste tot unde te-ai mutat?
Un tablou – fotografie de Vlad Eftenie.
8. Cum arată casa visurilor tale?
Cu ferestre mari și vedere către o pădure. Cu fotolii confortabile, locuri pentru citit, covoare moi, paturi imense. Dar mai ales cu ferestre mari.
9. Ce brand-uri fashion iubești? De ce?
Nu iubesc brand-uri. Iubesc piese care mă fac să mă simt good about myself. Nu sunt prețioasă, mai degrabă prefer lucrurile în ediție limitată, chiar și cele pre-loved. Totul ține de percepția noastră, de cine suntem într-un anumit moment. De exemplu, am în dulap niște pantofi spectaculoși, de brand, pe care nu pot să-i port. Sau un costum TopShop pe care am dat mult mai mulți bani decât era cazul și în care nu mă regăsesc nicicum. Nici nu știu de ce le-am luat… sau, mai bine zis, Diana cea de acum nu se prinde ce-a fost în capul Dianei de pe atunci.

10. Spune-mi, te rog, câteva reviste, site-uri și bloguri pe care le citești și urmărești constant.
De foarte, foarte mulți ani citesc revista Time. Încerc hard copy. DOR la fel. BoF. Sunt foarte mulți bloggeri pe care îi citesc, prin prisma a cee ace fac și descopăr mereu oameni noi, idei noi, scriituri noi. Nu mai citesc de foarte mult timp site-uri de știri, ci prefer să descopăr știrile prin intermediul celor care sunt mai ancorați la ele. De exemplu, știri din tech știu sigur că gasesc la Vlad Andriescu, la Marius Vasilescu sau la Victor Kapra. Dacă e ceva nou în zona brandurilor de lux, cu siguranță Diana Cosmin a scris deja despre asta. Dacă este vorba de sănătate și sport, sigur la Amir Kiarash găsesc cele mai noi vești. Pentru sustenabilitate mă îndrept către Liana Popa sau Mihai Toader Pasti. Cumva citesc oamenii cu care interacționez. Cu care am lucrat. Pe care îi apreciez și în părerea cărora am încredere. Nu mai am răbdare sa citesc tot. Nici disponibilitate sufletească.
11. Cum te motivezi să faci sport constant?
Hmmm! Oricât de snob ar suna, de multe ori mă motivează Apple Watch-ul meu. Uneori și starea de anxietate cu care mă întâlnesc adesea.
12. În ce city break ai fugi chiar acum?
Greu de ales o destinație. Aș zice Paris. Londra. Veneția. Milano. Dar cred că m-aș urca în primul avion, pur și simplu. Mi-e dor să explorez.

13. De ce iubești Bucureștiul?
Pentru toate tainele lui ascunse. Pentru frumusețea lui care ți se dezvăluie, dacă îi permiți. Pentru că e casa mea, a noastră.
14. Care este scriitorul tău preferat? Ce carte citești acum?
Acum citesc Agilitatea emoțională, de Susan David. Sunt în faza aceea în care descopăr laturi noi ale sinelui. Noi abordări ale vieții mele. Nu am un scriitor preferat. Cea mai constantă iubire a mea este Iona lui Marin Sorescu. Și, prin prisma unei experiențe subiective, una dintre persoanele preferate din lume a devenit Matei Vișniec, cu care am împărțit o jumătate de oră de povești în pandemie, fiecare din colțul lui de izolare, unul la Paris, altul la București. Un scriitor pe care l-am descoperit altfel decât prin scrierile lui. Tu știi despre ce vorbesc!
Citiți și: Telefonul de la Matei VIȘNIEC
15. De ce ți se face dor cel mai des?
De mama. De ducă. De copilul meu. De liniște.

16. Cafea sau ceai?
Cafea. Mereu.
17. Care e rutina ta preferată?
Cafeaua de dimineață.
18. Cum arată și cum e organizat dressing-ul tău?
Arată… bine. Organizez pe categorii de haine și pe culori. Am făcut de curând un curs de styling cu Irina Markovits și mi-a aranjat niște lucruri în minte. Îl recomand cu căldură, e vorba de un program de 30 de zile.
19. Ce seriale urmărești? Care este filmul pe care l-ai văzut de câteva ori fără să te plictisești?
Acum nu urmăresc niciun serial. Mă cam feresc de ele. Prefer să citesc, să nu mă prindă dimineața la televizor, pentru că, dacă mă prinde un serial, acolo ajung. De când trăiesc treaba asta cu parenting-ul nopțile pierdute nu sunt deloc, dar deloc o opțiune pentru mine. Dar mi-a plăcut mult Gambitul reginei. În privința filmelor… plăcerea mea vinovată sunt filmele cu Bruce Willis. Iar eu revăd mereu filme, nu mă deranjează deloc că le-am mai văzut. Le descopăr mereu diferite.
20. Unde/cum/de la cine ai învățat cea mai bună și utilă lecție de stil?
De la mama. Când eram mica și i-am găsit în dulap niște sandale aurii, geniale, și o rochie de mătase cu un imprimeu verde, pe lângă altele. Eram uimită, mama era mai degrabă genul muncitoresc, nu acel glam ce mi se arăta în fața ochilor. Și mama mi-a zis că trebuie să fii mereu pregătită, însă mai mult decât cu hainele potrivite, cu atitudinea potrivită. Într-adevăr, în ținutele acelea, mama era o persoană pe care eu abia atunci am descoperit-o.
21. Ai cont pe TikTok? De ce da? De ce nu?
Oh, nu! I am way too old for this.
22. Spune-mi trei restaurante/cafenele bucureștene, unde-ți place și decorul, nu doar ce au în meniu.
Doar 3? Bread and butter. Moon brasserie. Yoshi. Pizza mania. Atmosfera de la Boiler și decorul improvizat de Paul și Radu afară.
23. Cum e să fii mamă de băiat în 2020?
Cred că la fel cum e să fii în orice alt an. Damian e un copil extraordinar – evident, nu cred că aveai vreo îndoială aici – și în fiecare zi mă face să-mi doresc să fiu un om mai bun. Cred că acum, de când sunt mama lui, obiectivul meu este să nu-l dezamăgesc. Nu bani, nu călătorii, nu faimă. Ci fericirea și împlinirea lui.

24. Tocuri sau flats?
Tocuri. Și adidași albi.
25. Care sunt produsele de make-up și beauty must-have pentru tine?
Mascara, fond de ten, o pudră de la Lancôme pe care o ador, și ruj. Mai spre roșu în ultimii ani. Deși prietena mea cu master în cosmetologie s-ar uita urât la mine și ar zice demachiant, cremă hidratantă, ser, peptide, AHA, SPF și alte chestii pe care nu le pricep, dar dau din cap frumos când mă ceartă.

26. Cel mai frumos oraș din România este…
Acasă.
27. Pe muzica cui ai dansa cât e noaptea de lungă?
Nici nu mai știu cum e să dansezi, mă crezi?
28. Cum ar trebui să se îmbrace un bărbat mișto?
Îngrijit. Nu pot să dictez stilul nimănui, dar o croială care pică fix cum trebuie și un stil îngrijit sigur face minuni. Și pantofii! Ah, neapărat impecabili. Să-ți zic că mai întâi am observant pantofii celui ce urma să-mi devină soț și apoi pe el?

29. Faci shopping când mergi în vacanțe? Cu ce te întorci acasă pe post de suvenir?
Mă întorc cu ceva al locului. Caut mult un suvenir, nu aleg la întâmplare, foarte rar mă întorc cu haine – desi nu pot uita o pereche de cizme geniale luate din Paris. Dar de fooooarte multe ori suvenirul este ceva bun de mâncat!
30. Mic dejun franțuzesc sau cină sofisticată?
Greu de ales. Food is my porn, dacă îmi dai voie să fiu plastică. Deci… răspunde tu în locul meu aici.
31. Cum arată pentru tine un weekend de toamnă ideal?
Dacă e soare, clar afară. În natură. În oraș. Afară, cât mai mult. Dacă e mai mohorât, stăm în casă, sub plapumă, cu cafea multă, cărți, Netflix. Bine, acesta este scenariul de wishful thinking. În realitate suntem sclavii lui Damian. Iar un weekend ideal este cel în care am râs mult și am fost fericiți împreună.

32. Lemn sau piatră?
Lemn.
33. Pentru ce ești recunoscătoare?
Funny thing. De ceva vreme (mai exact 50 de zile azi) fac un exercițiu de recunoștință sub atenta împingere de la spate a Cristinei Oțel, life coach și om uimitor. Mi-e greu să zic în fiecare zi pentru ce sunt recunoscătoare. Uneori efectiv ignor această trecere în revistă pentru că am o zi proastă, în care sunt tristă sau supărată sau furioasă, frustrată. Dar, pentru că l-am antrenat pe Damian în același exercițiu, de multe ori mă forțez să găsesc motive pentru el, pentru continuitate. Și, de cele mai multe ori, oricât de proastă mi-ar fi ziua și oricât aș vrea să mă târăsc într-un colț de lume și să fiu lăsată în pace, îmi dau seama că sunt recunoscătoare pentru Damian, pentru inteligența lui emoțională și empatia ieșite din comun, pentru soțul meu Cristi care – fără să știe – mă face în fiecare zi să caut o versiune mai bună a mea, pentru faptul că, desi departe, încă o am pe mama, pentru sănătate, pentru că avem ce pune pe masă și nu în ultimul rând pentru prieteni.

Oana, am niște prieteni absolut fabuloși! Sigur că m-aș fi descurcat fără ei, dar viața mea ar fi fost mult mai tristă fără ei. Și sunt recunoscătoare pentru fiecare respirație adâncă ce mă aduce mai aproape de mine. Și pentru acest exercițiu de sinceritate neașteptat, pe care l-am făcut azi cu tine.
Mai multe chestionare despre stil găsiți aici, în rubrica goinfashion33.
Fotografii: Ioana Dodan Fab Studio, Lilebuba Photography și prin Diana Moldoveanu
Share it NOW!