Este primul articol pe care-l scriu în 2024, așa că, dați-mi voie, să încep cu tradiționalul „La mulți ani!”. Să vă bucurați de fiecare zi din cele 366 cât are Anul Nou bisect, să fiți sănătoși și mereu voioși. Mai las aici și urarea pe care am scris-o pe pagina mea de Facebook: „Să aveți un an sclipitor ca un disco ball!”. Urările fiind zise, să înceapă lista altfel #goinfashion33 pentru ianuarie 2024. S-a încheiat povestea 2023, nu mai rimează cu goinfashion33, 33 e numărul de recomandări cu care v-am obișnuit în ultimele luni, dar, nu-i nimic, 2024 e o altă poezie care abia se scrie. Pam-pam.
Cuvintele lui 2024, pe tabla de joc.
Spun că-i altfel lista din această lună pentru că am 33 de cuvinte mari, dar și câteva recomandări pentru ianuarie 2024. Departe de București și mai aproape de familie și prieteni, de sărbători, am adunat de la cei pe care i-am întâlnit offline și online 33 de cuvinte pentru un 2024 cuminte. Adică, mai așezat și mai liniștit. S-au strâns o samă de „cuvinte-dorințe”, „cuvinte-ziditoare” și „cuvinte-învățăminte”. Le-am cules de la 33 de oameni faini, de toate vârstele – între 9 și 75 de ani. Sunt oameni pe care i-am întâlnit în primele zile din acest an față-n față sau cu care am vorbit online. Pentru că i-a plăcut exercițiul, s-a implicat și sora mea Irina. Colegii ei de birou ne-au ajutat să completăm lista cu dorințe în cuvinte pentru 2024. N-am cerut detalii de la nimeni, unii însă mi le-au oferit și m-am bucurat să le consemnez.
Alege un cuvânt pentru 2024. Unul singur. Al tău care e?
Au fost ani în care scriam liste întregi de dorințe – pe categorii. Erau multe lucruri pe care voiam să le fac musai, să le bifez numaidecât. Însă pentru 2024 am simțit că îmi doresc un singur lucru: 1. ORDINE. Pe toate planurile. Acesta este primul cuvânt, e al meu și o să-mi iasă. Cu Dominique Loreau, aliat de nădejde încă din prag de An Nou, nici n-are cum să nu se întâmple. Pe 31 decembrie 2023, eu citeam de zor „Arta rafinamentului” și-am aflat pentru a nu știu câta oară cât de simplu ne poate fi traiul dacă vrem: „Oamenii pot să trăiască bine cu mult mai puțin decât își închipuie. (…) Să trăiești în lux înseamnă, mai ales, să trăiești liber de orice griji și de orice angoase legate de viitor, să fii capabil să apreciezi fiecare moment al existenței și să ai destulă înțelepciune, cunoaștere și discernământ ca să trăiești în pace cu tine însuți”. Citiți Dominique Loreau și aplicați ce vi se potrivește.
Acum urmează o serie de trei cuvinte – două de la prietene tare dragi mie și unul de la o cititoare goinfashion.ro. Aleg să continui enumerarea cu definițiile lor pentru 2024 deoarece, fără să știe, au adăugat imediat cuvântului, „pe toate planurile”, la fel ca mine. Mi s-a părut interesantă coincidența și alăturarea. Așadar, avem 2. CUMPĂTARE pe toate planurile și 3. ABUNDENȚĂ pe toate planurile. Nu cred că cele două se resping, ci se completează. Iar 4. AUTENTICITATE, cum am scris deja, vine de la o cititoare a blogului pentru care sunt recunoscătoare. Diana a reacționat într-un scurt mesaj la o postare pe Instagram, așa că n-am ratat ocazia să-i cer cuvântul pentru 2024. Mi-a răspuns „autenticitate, fie că e vorba de propria persoană și valorile noastre, de propria înfățișare, de lucruri, de mâncare, timp liber petrecut cu rost sau nu. Să nu mai deviem de la propriile rădăcini pentru alții sau alergând după lucruri efemere.” Sună bine, așa să ne fie.
Zâmbiți, vă rog! Suntem în 2024.
Mergem mai departe. 5. ASCENSIUNE este cuvântul lui Matei, un adolescent deștept și talentat, în vârstă de 16 ani. Și ce potrivit este pentru anii frumoși pe care-i trăiește! Sunt sigură că o să ajungă mare, o să inventeze motoare și o să cânte la chitare electrice, așa cum își dorește. Dacă tot am vorbit de motoare, aici e momentul să vă anunț că rulează deja în cinematografe filmul „Ferrari”, cu Adam Driver, Penélope Cruz și Shailene Woodley. Abia aștept să-l văd.
Ferrari, pe lista de dorințe pentru 2024. Ferrari filmul.
6 și 7. Chiar în prima zi din 2024, am adunat două dintre cele mai frumoase cuvinte din această listă – VIAȚĂ și OPTIMISIM. O pereche de cuvinte de la un cuplu aflat împreună de mai bine de patru decenii. Sunt iubitori de artă, natură, călătorii și, cel mai important, aproape de Dumnezeu și de morala creștină.
8. David, cel mai mic dintre respondenți (dacă tot am încropit acest sondaj îmi permit să folosesc termenul din sociologie), mi-a zis FAIN fără să stea deloc pe gânduri. Să aveți un 2024 fain și frumos! Cum puteți să faceți asta? Mergeți la teatru, la cinema, la muzeu, la operă. Jucați-vă, ieșiți la plimbare, la cafea, la un ceai de iasomie. Citiți. Ascultați muzică bună. Alegeți să vedeți mereu partea plină a paharului sau.. a ceștii. Apropo, la Casa Capșa au o ciocolată caldă foarte interesantă. Un choco bomb care se topește în laptele cald. Încă un detaliu important – bila de ciocolată e plină de bezele mici-mici. E de mers, doar iarna mai ține până cel puțin în martie.
Trecem la 9. ALEGERI. Și nu e vorba doar despre tururi de alegeri electorale, organizate la noi și în alte 60 de țări, în 2024. Importante și ele, dar și noi, în fiecare zi din viața noastră, facem alegeri și luăm decizii. Alegeți tot ce-i bine și frumos. De exemplu, expoziția „Universul lui Salvador Dali”, deschisă până în mai 2024. Bilete și detalii aici. Iar Picasso mai e la Muzeul de Artă Recentă (MARe) până la sfârșit de ianuarie. Mergeți neapărat, dacă nu ați ajuns încă. Am văzut că e în desfășurare și o tombolă la care se câștigă un city-break, la Paris, la Muzeul Picasso.
Expoziție musai de văzut în 2024.
Iar ca să faci alegeri corecte ai nevoie de 10. CLARITATE, că-i mai bună decât toate! Este un cuvânt pe care l-a ales o altă prietenă apropiată, foarte atentă la emoțiile și trăirile ei. Îi doresc să se împlinească și să găsească răspunsurile de care are nevoie.
11. Părinții mei mi-au spus SĂNĂTATE și 12. ÎNȚELEPCIUNE. Sănătatea e un dar prețios de care e musai să avem grijă chiar și la tinerețe. Nu ignorați sănătatea fizică și emoțională, aveți grijă de voi ca să puteți avea grijă de alții. Faceți sport, călătoriți, citiți, dansați și vă veseliți. Cât despre înțelepciune vine și ea doar dacă avem grijă să îmbătrânim frumos. Să iubim, să iertăm, să învățăm toată viața. Prima carte pe care am citit-o în ianuarie este „Neuroplasticitatea – Secretul longevității creierului”, de Leon Dănăilă. Am subliniat multe paragrafe, unul dintre ele este un bun îndemn pentru începutul de an: „Datorită neuroplasticității creierului avem posibilitatea de a învăța lucruri noi și de a ne îmbunătăți abilitățile și memoria. De fiecare dată când învățăm să facem ceva nou, să ne amintim că datorăm asta neuronilor și plasticității sinaptice. Plasticitatea creierului stă la baza capacității de învățare și memorare, fiind esențială pentru flexibilitatea noastră mintală și comportamentală.” Eu vreau să merg la bowling în ianuarie pentru că nu am fost niciodată.
Iar acum foarte potrivit este să aduc în discuție 13. DISCIPLINA & RUTINA. Sunt două cuvinte de care nu s-a despărțit prietena mea Roxana. „Vreau să savurez în fiecare zi lucrurile mărunte care mă fac fericită – aroma cafelei de dimineață, muzica pentru suflet, plimbarea, să observ cerul, norii, clădirile și oamenii. Ar mai fi disciplina – să fac sport, să citesc, să zâmbesc, să povestesc cu oameni dragi.” Uite un loc interesant pentru întâlniri cu prietenii. Algoritmii mi-au adus în cale – pe rețele – o cafenea sympa – The Italian Vintage Shop, aflată pe Strada Vasile Alecsandri, la numărul 2. E un magazin cu suveniruri, unde poți să stai la o cafea și un pahar cu prosecco. Sigur l-ați văzut pe Instagram. Mă gândesc să-i trec pragul să văd cum e să-ți bei cafeaua printre porțelanuri.
La mulți ani, 2024!
Rămânem la fragilitate. 14. ÎNDRĂGOSTIRE este cuvântul care vine de peste mări și țări, de la prietena mea veselă și deșteaptă de la New York, Ina. La acest capitol doar faptele vorbesc. Să ni se întâmple firesc ca o blândă adiere de vânt, așa „să prindem dragoste de cineva”. Iar după ce ne îndrăgostim, spre America să pornim, doar din vară, după 20 de ani, sunt din nou zboruri directe București – New York City.
15. Nici cuvântul IUBIRE nu lipsește din Micul Dicționar pentru 2024. Am primit și aici o completare de la Ștefana: „Iubirea cuprinde compasiune, iertare, bunătate și gânduri curate.” Adaug aici și dragostea pentru lectură. Cărțile sunt cei mai buni prieteni și învățători care nu te dezamăgesc niciodată. Andreea Vrabie lansează un club de carte în care nu doar se citește, ci se și povestește. Participanții își spun poveștile lor de viață. Ca să fiu sinceră, mă tenează „Biblioterapia”. Sunt curioasă cum se defășoară un astfel de club de carte. Mai multe detalii găsiți aici, pe pagina de Instagram a Andreei.
16. Am cerut cuvinte și pe Instagram-ul goinfashion. Au sosit 2 răspunsuri. Primul cuvânt – CURAJ. Al 2-lea, și al 17-lea aici – FERICIRE. Din nou, aș spune că le stă bine împreună.
18. Ce-ar fi viața fără un dram de NOROC? E și el pe lista lui 2024. Nu e vorba aici neapărat de loterie, este mai degrabă șansa de a fi omul potrivit la momentul potrivit.
Roma și un bănuț cât o dorință în faimoasa Fontana di Trevi.
19. Când m-am întâlnit cu verișorii de la Piatra a doua zi de Crăciun, am povestit despre Roma, orașul lor de suflet. Am uitat să le cer un cuvânt pentru Anul Nou, apoi ne-am revăzut și mi-am dat seama că lor li se potrivește cel mai bine Roma. Aproape că au făcut o tradiție și merg cel puțin o dată pe an în Orașul Etern. Așadar, adaug pe lista cuvintelor pentru 2024 ROMA. Ador rutina care ține de călătorii și mai vreau la Roma.
20. Lângă Roma o să așez RECUNOȘTINȚA. Este cuvântul pe care l-a ales primul om nou pe care l-am cunoscut chiar în prima zi din 2024. Când am ajuns cu poveștile la călătorii, am aflat că Andreea își dorește să viziteze cât mai curând Roma și sunt sigură că așa va fi. Adaug aici o idee pentru 2024 – începeți să scrieți într-un jurnal al recunoștinței cel puțin un lucru bun pe zi. Sigur există măcar unul. Un mic dejun delicios, de exemplu. În oraș, e bun și gustos meniul de la Butter Coffee Shop.
De la prietenii și de la familia din Franța am primit două cuvinte tari 21.PACE și 22. ADEVĂR. Le stă bine împreună și m-am bucurat că vin din Franța Cea Dulce, de la La Rochelle și de la Paris. Pace a spus și Ioana, foarte atentă la ce se întâmplă în Gaza. Să nu uităm că alt front de război e atât de aproape și de noi. 23. Iar lângă pace și adevăr se așază ENTUZIASMUL, sosit tot via Paris, de la BIoana.
Parisul e întodeauna o idee bună. Chiar și în anul cu Olimpiada.
24. Culmea, de la Londra, mi s-a zis un cuvânt franțuzesc – JOYEUX. Sinonimele din Larousee sună la fel de suav: allègre, enjoué, épanoui, euphorique, gai, gai comme un pinson, guilleret, heureux, hilare, jovial, radieux, ravi, réjoui, riant. Cu această înșiruire de cuvinte vreau să vă anunț că la Institutul Francez franceza se învață cu inima. Găsiți aici mai multe detalii despre cursurile online de limba franceză.
25. Dar avem și un englezism potrivit pentru 2024 – UPGRADE, tot de la prietenii de la Londra. N-am cerut detalii, dar eu îl traduc ca „un mai bine”, „diferit de anul trecut”. Dacă tot am zis de Londra, în 2024 îmi doresc să beau mai mult ceai și mai puțină cafea. Pentru cocktails s-a deschis un nou bar – Condesa și din ce am văzut pe Instagram e foarte fain locul.
26. Sora mea Irina are un râs grozav și molipsitor, așa că și-a ales un cuvânt pe măsura zâmbetului ei larg – BUCURIE. Iar de la colegii de birou a adunat 27. LINIȘTE și 28. REALIZĂRI. 29. S-a întâmplat și să cer un cuvânt și să primesc două – LINIȘTE SUFLETEASCĂ.
30. Avem și de trei ori SPERANȚĂ pentru 2024. Când am contabilizat cuvintele primite, am observat că sănătate și speranță se repetă cel mai des. Îmi plac ambele. Iar speranța vine la pachet cu încrederea. Aici includ din nou o recomandare – piesa de teatru „Sentimentul fragil al speranței”, deja în programul Odeonului. Detalii și bilete aici.
Un spectacol în regia lui Carmen Lidia Vidu, cu texte adaptate din “Gen, revistă”
31. Umăr la umăr, lângă speranță se află CREDINȚA, cea mai importantă ancoră pentru fiecare dintre noi. A fost răspunsul Ștefaniei, fondatoarea Asociației Cuib.
32. Verișorii mei de la Brașov au adăugat listei două cuvinte minunate: TREZIRE și 31. BLÂNDEȚE. Primul, ca trezvie, se află scris și pe medalionul meu. Starea de prezență e salvatoare, să nu uităm asta. Iar blândețea mi-aș dori să-mi fie stil de viață.
33. Închei cu ECHILIBRU sau MĂSURĂ, așa le-am primit, așa le scriu. Mi-au plăcut tare mult. Poate pentru că țin de ordinea pe care mi-o doresc în 2024.
Am primit și răspunsuri cu… BANI sau CRIZĂ. Uite așa îmi amintesc că n-am scris încă articolul “Dă-ți bacșiș”, deși am telefonul plin cu fotografii adunate din cafenele și bistrouri cu faine headlines care să te convingă să lași tips. Dar câte n-am zis eu că scriu în 2023 și n-am scris. Sper să fiu mai ordonată și mai harnică în 2024, să scriu mai des aici, pe blogul goinfashion.ro.
Am recitit această lista de cuvinte de multe ori și sunt recunoscătoare pentru toți oamenii pe care-i cunosc și care mi-au dat cuvântul lor pentru 2024. Mie îmi place cum se anunță anul – cu ordine, măsură, blândețe, îndrăgostire, speranță, credință, bucurie, claritate, ascensiune, abundență, optimism, viață.
2024, să fii un an fain și blând cu noi!
Dacă ar fi să alegi un cuvânt pentru anul care tocmai a început, tu ce alegi? Lasă-l în comentarii.
Fotografii: Unsplash și prin brand-urile enumerate
Citește și:
„Învățăcelul cel viteaz”, ghid de învățare pentru copii, pentru tine și pentru oricine
Poveste de seară: Încântat, Madam Plictiseală!
Les Films de Cannes à Bucarest: Am văzut toată viața la cinema!
“Acum”-ul. “Les plus belles années d’une vie”, un film despre frumusețea prezentă a vieții
Cum m-am hrănit aproape o săptămână dintr-un coș cu legume Bio&co