Goinfashion33: Anda Docea, o scriitoare cu stil și atitudine

 

Când jurnalista și scriitoarea Anda Docea îți spune că i-ai adresat întrebări grozave, iar tu, așa cum te-așteptai, primești răspunsuri minunate, aveți de câștigat voi, cei ce veți citi. Interviul cu Anda surprinde trei mari secvențe – televiziunea, cartea și „Dilema”. Plus un pic de poezie și-o idee de vlog.

Veți mai descoperi, firește, autori, lucruri nespuse despre vacanțe, doruri, copilărie, mări, deserturi și zări. Dar și mărunțișuri la modă – idei de shopping, accesorii și nuanțe de ruj. Iar pentru că Andei îi place mult cuvântul „curios” și spune că de la el încep toate poveștile, mă opresc aici cu introducerea.

Așadar, fiți curioși, citiți mai departe! Citiți tot!

1. Ești jurnalistă și scriitoare. Ai lucrat în televiziune, la revistă, ai scris o primă carte, dacă ar fi să faci un dosar, așa cum se întâmplă să pui la cale pentru „Dilema veche”, despre viața ta profesională de până acum, spune-mi, cu ce-ai ieși pe prima pagină? Care ar fi titlul potrivit? Dar subiectul cel mai amplu, cu cele mai multe semne?

La Dosarele din Dilema veche, prima pagină, argumentul, se scrie la final, după ce toate articolele au fost pus cap la cap și s-a întors tema pe toate părțile. Sper ca la un virtual dosar despre mine să mai am încă pagini de scris, unele pragmatice, altele mai boeme. Pe prima pagină cred că ar merge titlul unei melodii de la U2 care îmi place foarte mult, I Still Haven’t Found What I’m Looking For. Subiectul cel mai amplu, care ar fura și din spațiul celorlalte, ar fi, fără îndoială, televiziunea. I-am dat foarte mult din timpul, energia și dorința mea de a face lucruri care să conteze, într-un fel pe care, la momentul respectiv, l-am considerat potrivit. Iar de pe urma acestei etape din viața mea am rămas cu povești, oameni și experiențe de toate felurile.

2. Timp de 16 ani te-am văzut la TVR. Ai făcut reportaje, interviuri, ai prezentat emisiuni în direct, ai scris în redacție, ai luat atitudine. Care este proiectul tv pe care l-ai îndrăgit cel mai mult?

M-am angajat în TVR în 2003 și cred că am mai prins ceva din vechea școală de televiziune în care învățai să faci de toate. Începeai de la a duce niște casete sau a scrie niște fișe de duzină și, cu multă muncă și poate un dram de noroc, în ani de zile ajungeai să prezinți o emisiune în direct. Sunt convinsă că mai există și alte rețete, la mine asta a funcționat. Proiectul în care m-am implicat cel mai mult a fost tocmai o emisiune în direct pe TVR 1, Ia atitudine! se numea, pe care o prezentam și care se difuza luni dimineața. Încercam să aducem în atenția publicului activitatea ONG-urilor, a sectorului neguvernamental, inițiative caritabile, oameni care fac lucrurile să se miște în societate. Și să ajutăm privitorii să se implice, să nu rămână simpli spectatori la ce le arătam. Am avut și ediții speciale foarte grele. Colectiv s-a întâmplat în acea perioadă. Emisiunea a durat doar două sezoane dar, datorită ei, am cunoscut niște oameni grozavi, cu care mai păstrez legătura.

3. Acum cinci ani, lansai prima ta carte „Camera de Hotel”, la Editura Herg Benet. A venit oare vremea pentru o nouă carte de proză scurtă? Sau poate chiar un roman? Așa cum ai promis. Aștepți un an impar?

Și cât de lungi au fost acești ani! Am mai adunat suficiente povești pentru o altă carte de proză scurtă, dar parcă tot aștept un moment potrivit. Mai am idei în minte pe care încă nu le-am pus în cuvinte și am început și o idilă cu năbădăi cu poezia, din acest an. Zic cu năbădăi pentru că poeziile se scriu când vor ele, nu aș putea garanta o continuitate în direcția asta. Cât despre un roman, nu știu, tendința mea este să tot elimin – iată, de la proză scurtă am ajuns la poezie –, dar n-aș spune că nu va fi niciodată. În 2015, când am lansat Camere de hotel, viața mea era aranjată cu totul altfel. Am dărâmat lucruri și încă nu am terminat cu reconstrucția, mai este ceva până la partea de decorațiuni. Dar da, cred că va fi într-un an impar chiar fără să îmi propun neapărat asta, viața mea avansează în valuri.

4. Ai avut blog de la începuturi, scrii și acum pe unul nou – andadocea.ro. Cum îți alegi subiectele? Ca om de televiziune, nu te tentează să-ți faci un vlog?

Prin 2006-2007 a fost perioada „romantică” a blogurilor, ca să-i zic așa, nu aveam încă Facebook și eram de părere că nici nu va prinde la noi, așa că blogurile erau ca niște pagini personale prin care puteai interacționa cu lumea. Cele mai multe erau semnate cu pseudonim, așa ne știam între noi, se organizau diverse întâlniri, se dădeau premii, era o atmosferă grozavă. Cu foarte mulți m-am regăsit ulterior pe Facebook, cu numele reale, evident. Cu unii am rămas bună prietenă până azi. Vreo patru-cinci ani am scris pe blogul revistei Tango, acum mai scriu și pe blogul Dilemei vechi, pe lângă articolele pentru print. Pagina mea, andadocea.ro, o am de ceva vreme, chiar dacă scrisul acolo se face cu întreruperi. Păstrez pentru blogul meu subiectele personale, scrise într-un alt stil decât cele pentru Dilema, dar și texte de ficțiune.

Urmăresc destui vloggeri, în general din afară, sincer nu m-am gândit niciodată să fac asta, deși legătura cu televiziunea este una firească. Mie nu îmi plăcea să urmăresc în reluare nici emisiunile mele, deși ar fi fost indicat, pentru a vedea ce pot îmbunătăți sau ce nu merge, sunt foarte pretențioasă cu mine însămi și probabil aș fi găsit prea multe lucruri de schimbat. Pe când pentru a sta în fața ecranului și a scrie nu am nevoie de nici o pregătire suplimentară.

5. Hai să povestim un pic și despre modă. Ce nume poartă stilul tău vestimentar? Ce te inspiră?

N-aș spune că am un stil vestimentar bine definit, de fapt, am doar două categorii de haine: foarte comode sau foarte elegante. În viața de zi cu zi prefer încălțămintea sport chiar și la rochii și am o pasiune deosebită pentru pantalonii scurți de orice fel. La ocazii, tocuri foarte înalte și rochii strălucitoare. Nu există cale de mijloc, la mine.

Urmăresc diverse canale YouTube dedicate modei, știu ce se poartă, dar aleg doar ce îmi place sau mi se potrivește, hainele comode și în același timp șic. Și mai obișnuiam, când vizitam alte țări, să stau undeva câteva ore și să analizez lumea care trecea. Rusoaicele sunt cele mai elegante, acolo pantofii cu toc înalt sunt la ordinea zilei.

6. Care este designer-ul tău preferat? Care este designer-ul român care îți place?

Cuvântul „designer” pe mine mă duce automat cu gândul la haine elegante, purtate de vedete la petreceri și pe covorul roșu. Îmi place John Galliano pentru reverența pe care o face în fața siluetei feminine prin rochiile pe care le creează. Tom Ford pentru elementul de nou care nu exclude croielile clasice. Preferata mea rămîne însă Elie Saab – transformă în realitate rochiile pe care le visează orice fetiță care nu se îndoiește că la maturitate va fi o prințesă. Dacă ar fi să îmbrac o rochie creată de un designer român, acela ar fi Maria Lucia Hohan. M-aș simți ca într-un basm.

7. Ce carte citești acum? Scrie aici un fragment care ți-a plăcut și, eventual, l-ai subliniat.

Anul trecut, în toamnă, am avut ocazia să particip la lansarea cărții Trei femei, de Lisa Taddeo, la Libraria Humanitas de la Cișmigiu, și chiar să schimb două vorbe cu autoarea. O incursiune în intimitatea feminină prin intermediul a trei istorii adevărate, cu trei personaje pe care Lisa Taddeo le-a cunoscut în amănunt vreme de aproape zece ani. O carte de non-ficțiune, de fapt, în care jurnalismul se îmbină cu literatura. Atunci am pus-o deoparte și am ajuns la ea abia acum, dar sunt de părere că ne întâlnim cu anumite cărți, și cu anumite persoane, exact atunci când trebuie, în viață. Iată un paragraf:

Sloane știa că nu se poate călători cu ușurință înapoi în timp pentru a reda o amintire. Poarta care păzește realitatea copilăriei cuiva este mare și grea din punct de vedere existențial și simpla deschidere a ei îți consumă mai multă energie decât te-ai aștepta. Dar mai sunt și trucuri: trebuie să selectezi anotimpul corect din anul corect. Nu poți căuta bombănind la modul generalizat și să speri că descoperi motivul pentru care te temi să lupți.

8.  Știu că iubești rujul roșu. Câte să tot fie în colecția ta? Ai o nuanță, o marcă preferate?

Folosesc rujul extrem de rar, la ocazii speciale, iar atunci mi se pare că unul roșu dă o notă de eleganță, indiferent ce culoare ar avea ținuta. Am câteva, mereu iau câte unul, nu ajung să le folosesc niciodată până la capăt. Yves Saint Laurent este marca mea preferată pentru farduri și parfumuri, cred că și din pricina ambalajului auriu extrem de sofisticat. Cred că se numește chiar Le Rouge nuanța.

9. On-line shopping sau cumpărături clasice în magazine? Ce preferi și de ce?

Înainte de pandemie cumpăram ceva online doar dacă nu găseam în magazine. Acum m-am obișnuit să comand inclusiv haine, să le returnez dacă nu sunt potrivite, să vânez diverse reduceri, să compar prețurile din mai multe locuri virtuale și să mi se pară chiar mult mai comod să-mi fie livrate acasă. Colindatul prin magazine are însă farmecul lui și recunosc că îmi lipsește. În ultima vreme am cumpărat mult mai puține haine și accesorii ca înainte, mi se pare că am sărit cumva peste două sezoane și am aterizat în toamnă. N-am apucat să port nici rochiile pe care le aveam deja, am lucrat de acasă și am ieșit extrem de puțin.

10. Spune-mi, te rog, câteva reviste, site-uri și bloguri pe care le citești și urmărești constant.

Încep ziua cu revista presei primită pe mail de la PressOne și cu Concentrat, newsletter-ul celor de la Decât o Revistă. Nu ratez nimic de la Recorder și de la Scena9. Pe autorii de bloguri mai vechi și mai noi îi urmăresc mai mult pe Facebook, constant pot zice că intru pe blogul lui Mihai Vasilescu, pe care îl apreciez de multă vreme pentru subiectele alese și pentru scriitură. El reușește să facă o distincție între postările de Facebook și cele de blog și cred că așa ar fi cel mai bine să stea lucrurile în online. Și, evident, citesc tot ce apare pe site-ul Dilemei.

11. Care este cuvântul drag de care ai abuza în scris sau l-ai tot rosti pentru că-ți place cum sună?  

Cred că ar fi „curios”. „Am fost curioasă să aflu…”, „Curiozitatea m-a împins să…”, „Dacă n-aș fi fost curioasă să întreb, n-aș fi aflat că…”. E un cuvânt fain, cu care încep toate poveștile.

12.  De ce spui că nu există alegeri greșite?

Greșite nu există, dar care puteau fi gândite mai bine, da. Nu fac parte dintre cei care zic că nu ar schimba nimic dacă s-ar întoarce în trecut, eu aș schimba o grămadă de lucruri. Îmi tot spun că atunci, la momentul respectiv, am ales așa cum am crezut că e mai bine, prin prisma cunoștințelor și a experienței mele din acel punct al vieții. De asta nu le pot numi „greșite”. Așa cum au fost luate, alegerile m-au dus în niște locuri, la niște oameni și nu cred că e deloc sănătos să ne acuzăm zi de zi că puteam face altfel în trecut.

13. Ce accesorii predomină în garderoba ta? Cum ai ajuns să porți o jartieră albastră la lansarea cărții?

Cel mai mult îmi plac cerceii. Când eram eu studentă la Jurnalism, la începutul anilor 2000, Andreea Esca începuse să poarte în fiecare seară la pupitrul știrilor cercei din ce în ce mai extravaganți, mereu alții, iar noi voiam toate să fim ca ea. Am o colecție impresionantă, deși port extrem de puține perechi, mai revin la ei, îi mai uit, îmi cumpăr alții și alții. Sunt o persoană destul de activă și mi se pare că brățările și inelele mă incomodează. Nu mă despart însă de ceas.

Cu jartiera, povestea e amuzantă. Am primit-o de la Eveline Păuna, colega mea din TVR la acel moment, care a și vorbit la lansarea cărții. Mi-a adus-o ca să păstrăm tradiția conform căreia la o nuntă sau, extrapolând, într-un moment important cum este lansarea primei cărți, e nevoie de ceva albastru. Iar eu am decis că trebuie purtată pe loc.

14.  Mă întorc la lectură. Cum alegi ce citești? Ai o rutină? Vin cărțile spre tine sau le cauți tu? Ești fidelă unei povești ori începi mai multe odată? Ai kindle?

Urmăresc rubricile de carte din publicațiile și site-urile pe care le citesc, pentru a afla ce a mai apărut nou. Am norocul să am niște prieteni în domeniu cărora nu le scapă nimic și, de multe ori, merg pe mâna lor. Mă ghidez și după autor, dacă scrie pe gustul meu în general încerc să-i caut toate cărțile. Încep mai multe, da, am câteva cărți cu semne în ele, cu subiecte din domenii diferite, pe unele le citesc cap-coadă, pe altele pe rând, pe capitole, în paralel. Caut în librării autorii români contemporani, mai ales dacă scriu proză scurtă sau poezie. Nu am kindle, obișnuiesc să car câteva volume cu mine peste tot, dacă nu dau foile și nu pun un semn de carte în mod real mi se pare că nu intru în poveste.

15. De ce ți se face dor cel mai des?

Cred că cel mai dor îmi e să fiu din nou la vârsta la care să pot spera că e timp pentru toate, că lucrurile pe care mi le doresc chiar se vor împlini dacă lucrez la asta și sunt perseverentă, că există undeva un echilibru și, cumva, măcar într-un plan al vieții mele, miracole se pot întâmpla. Se spune că atunci când pierzi speranța asta, viața se transformă în simplă supraviețuire și începi încet-încet să îmbătrânești, așa că încerc să n-o las să se stingă de tot.

16. Dulce sau sărat?

Întotdeauna dulce, decadent de dulce.

17.  Facebook sau Instagram?

Facebook pentru scris, deși a devenit din ce în ce mai obositor și mai agresiv, Instagram pentru poze, pentru ceva mai multă liniște.

18. Ești ardeleancă de la Aiud, ai făcut facultatea la Cluj și locuiești de ani buni la București. Cum te-a schimbat/agitat Capitala? Dacă te-a schimbat.

Așa e, am locuit în Cluj șase ani, iar în București mai bine de 17. Mai mult ca sigur că m-a schimbat, e un cu totul alt ritm de viață. Cât am fost mai tânără, am încercat aproape cu disperare să mă adaptez, să mă integrez, să țin pasul, pe măsură ce au trecut anii sunt tentată din ce în ce mai des să mă întorc la o viață mai liniștită, în Ardeal sau în altă parte. Capitala m-a făcut mult mai prudentă în privința oamenilor, mi-am dat seama că vorbim limbi diferite de multe ori, nici eu nu mă fac înțeleasă, nici nu sunt de acord cu felul lor de a fi. Am câteva persoane la care țin și cu care pot fi eu însămi, dar de cele mai multe ori îmi e mai greu acum decât cu 17 ani în urmă.

19. Ce seriale urmărești? Care este filmul pe care l-ai văzut de câteva ori fără să te plictisești?

Seriale urmăresc mai puțin, de regulă când încep unul trebuie să fie foarte recent, cum au fost The Morning Show sau The Handmaid’s Tale la vremea respectivă, îmi plac însă foarte mult mini-seriile (recent am văzut Unorthodox și Fosse/Verdon) și documentarele.

Filmul de care mă leagă cele mai multe amintiri și pe care aș putea să îl revăd la nesfârșit este All the President’s Men, cu Robert Redford și Dustin Hoffman, cred că am ales meseria asta datorită lui și, de câte ori mă prinde iar acțiunea (chiar dacă nu respectă întocmai faptele reale), mă simt cumva din nou la vârsta la care credeam că povestea mea cu jurnalismul va fi una spectaculoasă.

20. Unde/cum/de la cine ai învățat cea mai bună și utilă lecție de stil?

Cred că am învățat testând și greșind destul de mult, în televiziune mai ales, dar acolo e mai dificil să alegi și să combini ceva ce să dea bine și pe sticlă, nu doar în viața reală. Am constatat că nu toate culorile care îmi plac mă avantajează, nici în vestimentație, nici în machiaj. Dar, ca să fac un rezumat, când ai un moment de îndoială sau de lipsă de inspirație, alege o rochie roșie. Și neapărat tocuri înalte.

21. Cum arată biblioteca ta? Cum sunt organizate cărțile? Le păstrezi pe toate sau, din când în când, le mai donezi? Ai abonament la vreo bibliotecă din oraș?

De mult timp îmi propun să îmi fac ordine, să pun autorii români separat, cărțile cu autograf în altă parte, cele preferate undeva în față, iar cele începute sau care urmează să fie citite la vedere. Încă nu am reușit. Multe cărți sunt încă la Aiud, neavând mașină, nu le-am adus niciodată. Am donat doar dublurile, am avut și din acestea.

Abonament la biblioteci aveam în Cluj, mai ales pentru cărțile despre film atât de greu de găsit altfel, dar în București am cumpărat ce m-a interesat, întotdeauna.

22. A fost vară și e pandemie. Ai reușit să evadezi pe undeva? Ce planuri ai pentru toamnă?

Am fost foarte speriată la început și am stat în casă vreo patru luni. Apoi mi-am dat seama că povestea asta nu se va termina prea curând și că viețile noastre trebuie să meargă mai departe și să-și definească o nouă normalitate. Abia în august am fost câteva zile la munte și în septembrie o săptămână în Ardeal. Toamna este un anotimp minunat pentru excursii de o zi-două la Sinaia sau la Bușteni. Chiar și pentru o fugă la mare.

23. Care e playlist-ul momentului? La ce concert/festival visezi să ajungi, când o fi să fie din nou cu putință?

În perioada de izolare am văzut documentarul Miss Americana despre Taylor Swift și mi-a trezit interesul asupra ei. Nu pot spune că am ascultat-o prea mult până acum sau că ar fi fost pe gustul meu, dar cel mai recent album al ei, Folklore, compus din aprilie încoace, mi se pare grozav și îl ascult aproape zilnic. Altfel, de la piese care erau la modă când eram eu în liceu, până la cele din anii 70 sau la muzică românească, ascult de toate.

Iubesc festivalul Untold pentru că mă leagă și mai tare de Cluj, am fost acolo de la prima ediție, are o atmosferă cu totul specială, iar în cele patru zile pot spune că mă simt chiar fericită. Anul acesta, din păcate, a fost fără Untold, dar nu mai e atât de mult până la ediția din 2021.

24.  Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai din copilărie?

Cred că spectacolele de balet, cu rochii albe de tul și paiete argintii cusute de bunica mea. Am făcut balet câțiva ani și pregăteam aceste reprezentații îndelung, scena era momentul nostru de glorie. Nu-mi plăceau toate coregrafiile, am urât dansul modern, dar Valsul florilor de Ceaikovski era ceva special.

25. Ce înseamnă pentru tine „creativitate”?

Să vezi lucruri acolo unde nu le vede nimeni. Să tranformi orice întâmplare banală într-o poveste și orice om într-un personaj.

26. Numește, te rog, trei locuri preferate și care te inspiră din București.

Muzeul Țăranului Român, unde am lansat Camere de hotel, într-o seară foarte caldă de mai, luna în care Bucureștiul este cel mai prietenos. Parcul Ioanid, mic și cochet, parcă din alt veac, peste drum de cinema Elvira Popescu și aproape de un loc cu înghețată de casă strașnică. Cărturești Verona, pentru toate serile în care am intrat acolo pentru că mă simțeam mai abătută sau confuză, iar câteva sferturi de ceas petrecute între cărți, în liniște, făceau miracole.

27. Îți mai spune cineva Andreea, așa cum e numele tău din buletin?

Doar reprezentanții instituțiilor statului, unde mă recomand cu numele meu real. Altfel, nu l-au folosit nici măcar părinții mei. Îmi place însă că Sf. Andrei e sărbătoare națională și o ocazie pentru mine de a fi centrul atenției.

28. Cum ar trebui să se îmbrace un bărbat mișto?

Cu o cămașă croită ca la carte. Dacă poate avea o anumită nuanță de albastru, e și mai bine. Iar dacă albastrul acela i se asortează la ochi, e perfect.

29. Faci shopping când mergi în vacanțe? Cu ce te întorci acasă pe post de suvenir?

Dat fiind că sunt destul de cheltuitoare, las shopping-ul pentru ultimele două zile, e mai sigur pentru bugetul meu. Îmi cumpăr în general haine de la firmele pe care nu le avem în România, poate cu un ușor specific local, ceva inedit, de obicei în culori vii.

30. Cum sună pentru tine planul ideal de weekend?

Ar trebui să fie la munte, un timp în afara ceasului, cu trezit târziu, cu mâncare bună și plimbare, fără telefon sau televizor, doar cu vorbit și tăcut împreună.

31. Ești colecționară? Dacă da, spune-mi și ce colecționezi.

Când eram copil, colecționam orice, mai bine zis nu aruncam nimic – de la timbre, autocolante și ambalaje până la jucării, scoici și suveniruri de orice fel. Acum am observat că am păstrat biletele de la toate filmele pe care le-am văzut de când sunt în București, din vremea când erau pe hârtie și nu online. Și că iau câte o piatră din locurile unde ajung și care înseamnă ceva pentru mine. Am și acum pe birou, pe post de prespapier, o piatră de pe plaja de la Cannes, din ultima excursie făcută înainte de pandemie, în februarie.

32. Spune-mi o mare la care ai vrea să te întorci, un oraș unde ți-ar plăcea să locuiești și un om căruia ai vrea să-i afli povestea.

M-aș întoarce oricând pe plaja de la Nisa, la Mediterana, unul dintre locurile magice, cu totul neplanificate, unde am ajuns vreodată. Sau la Balcic, la Marea Neagră, unde n-am mai fost de 10 ani și mi-e tare dor de albul lui. Mi-ar plăcea să trăiesc la Londra. Nu e nici cel mai frumos, nici cel mai primitor, cu siguranță nici cel mai ieftin oraș în care am fost, dar am împlinit 30 de ani acolo în prima mea călătorie singură în afara țării și a reprezentat declarația mea de independență. În plus, vorbesc și limba, pentru mine e vital să pot comunica fluent.

Mă atrag foarte tare oamenii care au curajul unor schimbări radicale în viețile lor, fie că e vorba de ieșirea din relații personale sau profesionale nepotrivite, fie de îndrăzneala de a începe ceva nou, într-un alt domeniu sau chiar în altă țară. Aș sta oricând de vorbă cu unul dintre ei pentru a afla mai multe despre linia fină dintre teamă și curaj.

33. Pentru ce ești recunoscătoare?

Că n-a fost nevoie să renunț la a fi copil nici măcar o zi.

Fotografii: Florin Stoica, Unsplash și prin Anda Docea

Mai multe chestionare despre stil găsiți aici, în rubrica goinfashion33.

Share it NOW!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *