Obiect de cochetărie și potolit arșița, cândva, evantaiul era un accesoriu nelipsit vara. Cu timpul însă, a fost înlocuit de ventilatoare și aparate de aer condiționat. Cum, necum, evantaiul rezistă în memoria colectivă. Pentru o mică briză, primul gest când ți-e cald și ești într-o încăpere, pe stradă sau într-un mijloc de transport e să-ți fluturi sub nas ce ai la îndemână un ziar, o factură sau revistă. Și câți dintre noi n-am făcut acordeon o foaie de hârtie, n-am improvizat un evantai fix ca-n copilărie, să scăpăm măcar un pic de năduf și să ne răcorim! Vă invit să aflați mici detalii despre evantaiul contemporan și să vă alegeți modelul preferat. Ori, dacă v-ați convertit cu totul la tehnologie, găsiți, la final, o selecție de mini-ventilatoare. Cu sau fără usb.
“Nu-mi doresc altă ocupație, decât să agit acest evantai și să-mi fac o ușoară briză”, Paul Arène (1843-1896), poet și scriitor francez. Ce îndemn potrivit pentru vară!
În fotografie alt Paul, Sir Paul McCartney
Evantaiul contemporan
Evantaiele sunt mai degrabă obiecte de artă, le vedem în filme, în pictoriale și reviste lucioase, show-uri de dans sau la prezentări haut-couture, pe podium, dar și în primele rânduri din public. Iar dacă arunci un ochi pe rețelele sociale, minunatele accesorii de făcut vânt, din mătase, dantelă, pene sau hârtie de orez par să-și recapete din faimă și utilitate. Nu sunt la fel de dichisite, se pot personaliza, au mesaje amuzante și imprimeuri actuale: flamingo, pepeni, ananași și cornete de înghețată etc. Mai multe pe Gofansgo.es.
Conceptul de evantai vine din China. Iar evantaiul pliabil a fost inventat în Japonia, inspirat de aripile liliecilor. În secolul al XVII-lea, portughezii au adus evantaiul în Europa și, de atunci, în Spania și Franța se deschid ateliere de producție.
Spania
Tradiția evantaiului se păstrează și azi în Spania, iar accesoriul poartă denumirea de abanico. Nu-i așa că demonstrațiile de flamenco n-ar mai fi atât de spectaculoase fără un joc gestual cu ajutorul evantaiului? Plus că orice spaniol care se respectă are cel puțin un abanico, mai ales în Andaluzia. Îl vedem adesea și la Regina Letizia, în ciuda protocolului strict. Abanico se poartă în continuare la nunți, petreceri și chiar la plajă. Mă așteptam să găsesc ușor pe google.es zeci de magazine on-line cu abanicos de vis. Nu știu să vă spun de ce, dar am ajuns cu greu și la Augustinastudio.com, brand specializat în accesorii pentru plajă, unde un evantai asortat la cearșaf costă 16 euro.
Noroc însă cu Instagram și drumul bătătorit după hashtags care te duce mereu fix unde ai nevoie. Am căutat #abanico și-am ajuns, după câteva clicuri prin Mexic și conturi no name, la site-ul Abani & Co, un magazin fain din Barcelona. Au modele frumoase, pentru toate vârstele și prețuri până în 30 euro. Când am fost la Barcelona am petrecut vreo oră într-un magazin numai cu evantaie superbe. Țin minte că oferta era destul de bogată. Până și Kling, un brand cunoscut de haine made in Spain, a lansat în colecția pentru vară un evantai-pepene cu numai 8 euro bucata. E tot mai clar că evanataiul revine în tendințe!
În trecut, femeile își alegeau cu grijă evantaiul, se uitau la tema ilustrației și culoare. Fiecare nuanță avea o semnificație și transmitea un anumit mesaj. De exemplu, evantaiul roz pudrat reprezenta inocența, romantismul și sensibilitatea. În timp ce un evantai roz aprins înseamna feminitate, seducție și pasiune. Cred însă că în secolul XXI, simbolurile stau în like-uri pe Facebook și inimioare pe Insta.
Franța
Nici Parisul nu e mai prejos. Duvelleroy, la maison francaise cu o istorie de 190 de ani în arta evantaiului, a readus la viață accesoriul seducției. Boutique-ul a fost redeschis în 2010 și succesul este tot mai mare de la un an la altul. Modelele couture sunt unicat și realizate manual de artistul Frédérick Gay. Obiectele de colecție ajung să coste și câteva mii de euro. Mai există și evantaie publicitare produse special pentru nume mari precum Dior, Guerlaine, Cartier sau Jean Patou. Însă prețul unui evantai prêt-à-porter Duvelleroy, fabricate în atelierele din Spania, începe de la 39 euro. Cele mai populare sunt evantaiele cu mesaje: “oui”, “superfan”, “fantastic”. Le descoperiți pe toate AICI.
Moda evantaielor cu mesaj a cuprins și Londra. Khu Khu Fine Fans le vinde în Selfridges cu 35 de lire bucata. Cea mai populară este colecția statement. Sunt negre iar scrisul e alb. “I’m a fan”, “Blow me”, “Air Head”, “Stay cool” dau cel mai bine în poză. Și uite așa, evantaiul și-a găsit o nouă întrebuințare – accesoriu pentru selfie, bun de Instagram – și-a ajuns la festivalurile cool, ori în cluburi.
În trecut, evantaiele aveau și un limbaj propriu. Dacă era ținut pe obrazul drept, răspunsul era “da”, pe obrazul stâng, “nu”. Dus discret în dreptul buzelor înseamna, firește, “sărută-mă”. Iar dacă aveai evantaiul în mâna dreaptă și era deschis în dreptul feței mesajul era “urmează-mă”. Nu știu câți îl mai aplică azi, dar cei de la Duvelleroy îl promovează cât pot de des.
the Vera Pilo este un alt brand franțuzesc care vinde vânt. Nu râdeți, chiar așa sună sloganul lor. Vera Pilo only sells wind! Sunt făcute în Franța și asamblate manual în Spania. Au zeci de modele (uni, exotice, grafice, cu pene, dantelă) iar prețurile sunt accesibile. 30 de euro. Le găsiți pe toate AICI.
“De la futil la util nu e decât un suflu!” dar parcă sună mult mai bine în franceză, “Du futile à l’utilité pfff… Il n’y a qu’un souffle!” E titlul unui articol de blog care m-a dus pe site-ul EN CAS DU CHALEUR. E musai să vedeți AICI evantaiele create de Elsa Fabrega. Vă avertizez, sunt un pic deocheate! Artista este pasionată de istoria și mai ales codul și limbajul secret pe care îl transmite accesoriul și are de gând să scrie chiar o mică “biblie” cu semnificația mesajelor.
Japonia
“Evantaiul rămâne şi azi un obiect aparte în societatea niponă, însoţind în mod necesar vestimentaţia tradiţională. În plus, e un accesoriu decorativ important în diverse ceremonii şi ocazii sociale”. Se folosește în teatru și arte marțiale. Evantaie din Japonia găsiți și la noi în magazinul Takumi. Sunt nenumărate modele minunate și pot fi un cadou special pentru cineva drag. Cel mai ieftin e 59 lei.
Tot japonezii au inventat uchiwa, un soi de evantai în formă ovală, rotundă sau pătrată, din bambus sau plastic. Un accesoriu nelipsit din verile cu temperaturi de peste 40 de grade. Există și varianta electrică, uchiwa se conectează prin usb și te răcorește. Ei zic că e mai silențios decât un ventilator clasic. Îl vedeți într-un clip de prezentare AICI. Să vă uitați, o să vă amuze!
România
Când am anunțat subiectul articolului într-un short preview, pe Facebook, o cititoare goinfashion.ro m-a anunțat că la Muzeul Naţional Cotroceni se întâmplă expoziţia “Povestea evantaiului”. Ține până pe 30 august 2017 și e găzduită în Salonul Cerchez şi Sufrageria regală. Sunt expuse peste 100 de evantaie şi accesorii (mănuşi, lornioane, pudriere, etc.).
Detalii despre programul și tarifele de la Muzeul Național Cotroceni găsiți AICI.
Piesa de rezistenţă a colecţiei este evantaiul cu autograful Principesei Maria – datat la 23 februarie 1897. Pe acelaşi evantai se regăsesc şi însemnări în limbile franceză şi spaniolă alăturate unei melodii pe portativ, dedicată domnişoarei Zoe Arion (fiica ambasadorului României la Sankt Petersburg între 1897 – 1908).
Dacă mergeți la expoziție, o să vedeți și două evantaie vechi aduse de la Viena, datate în jurul anilor 1740 şi 1750, realizate pe schelet din fildeş, unul brodat cu fir de aur şi aplicaţii de paiete, iar celălalt cu modele florale în foiţă de aur şi argint.
Mi-a plăcut foarte mult și această frază din descrierea evenimentului: “Realizate din plăci de lemn de santal, tei, păr ori bambus, cu mânere în trafor, sidefate sau lăcuite, cu foaia din mătase, voal, dantelă, pene, pânză cu motive pictate într-o varietate uimitoare de modele şi culori, evantaiele s-au concretizat în elemente definitorii pentru o lecţie de modă şi de ce nu, de istorie a vieţii cotidiene universale”.
“Evantaiul” gadget
Mult mai puțin elegante în comparație cu evantaiele, mini-ventilatoarele electrice au ajuns să fie la modă. Vedetele de la Hollywood le folosesc deja de câțiva ani. Jennifer Aniston, ori Alec Baldwin sunt doar două exemple. Iar la debutul verii, publicația britanică The Evening Standard a publicat o listă de shopping pentru mini-ventilatoare de mână, cu prețuri între 3 și 13 lire. O puteți analiza AICI. Ce-i drept, la noi eu nu am prea văzut, nici în magazine, nici în birouri și nici pe stradă. Par de jucărie, dar cum nu am folosit nu știu cât sunt de eficiente. Găsiți de cumpărat nenumărate modele în magazinele on-line. De exemplu, pe eMag, un mini-ventilator portabil bun și pentru smartphone costă 24 lei, iar în varianta cu 15 lei stocul era epuizat. Le vedeți AICI.
Mă întorc la evantaile clasice și vă las cu un clip realizat de Vogue USA cu Elle Fanning. Elle Fanning’s Fan Fantasy. Un video creativ după un scenariu oarecum previzibil, un joc de cuvinte și o probă de dicție între fan – evantai în limba engleză și Fanning – numele frumoasei actrițe. Mi l-a arătat Bianca în urmă cu ceva timp și îi mulțumesc.
Fotografii: Pinterest, EN CAS DU CHALEUR, Abani & Co, Duvelleroy, the Vera Pilo
Share is fun! Be fun!