Mai întâi a fost o ramă din lemn. Fain sculptată și ornată, cum nu vezi în fiecare zi pe Instagram, mi-a atras atenția. Apoi am descoperit florile, desenele, dălțile frumos aliniate în atelier și lingurile de lemn. Curioasă să aflu cum a ajuns să sculpteze și să studieze la Londra, i-am scris lui Daniel. Iar intuiția m-a ghidat întocmai și de această dată.
Rama de la care a pornit povestea, una de pus în ramă și la „rana” tinerilor care cred că nu mai au nicio șansă
Povestea lui Daniel Ponde are un pic din „The Wall”. În timp ce descopeream detalii despre parcursul tânărului maramureșean, la Londra, în minte îmi cânta hitul Pink Floyd – „We don’t need no education / We don’t need no thought control”. Și asta pentru că Daniel nu și-a găsit locul în școala din România. Recunoaște că nici nu i-a plăcut neapărat cartea, nici n-a fost ghidat – provine dintr-o familie modestă, dar har și talent avea, de mic, din belșug.
Deși avea talent la desen, Daniel Ponde n-a avut norocul să-l fructifice în școală
În iernile friguroase, îți amintește că desena împreună cu mama sa la gura sobei, iar la 11 ani a ajuns prima oară într-un atelier de tâmplărie, în comuna natală Băiuț: „Tatăl meu avea prieteni care lucrau cu lemnul. Iar în casa noastră apărea ba o draperie sculptată, ba o măsuță de lemn cu faine ornamente. Și, într-o seară, le-am spus părinților că eu vreau să învăț sculptura în lemn. A doua zi eram deja în atelier și, de atunci, am mers încă doi ani la rând. Au fost primii ani în care am aflat elemente de baza despre sculptură. După această perioadă, meșterul care mă învățase una-alta, prietenul tatălui meu, era destul de bătrân, așa că mi-a dăruit toate sculele. Într-un atelier improvizat, m-am apucat să lucrez de unul singur uitându-mă la lucrăriile pe care le aveam prin casă. Eu zic că talentul era ascuns undeva în interiorul meu, iar meseria am început-o în atelierul acestui om. Trăiește și în ziua de azi. Lui îi datorez tot ce am reușit!”.
Daniel a plecat din Țara Lemnului, în țară străină ca să-și împlinească visul
Dar, până la reușită în sculptură pe meleaguri britanice, Daniel a făcut o școala profesională și Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” la Baia Mare. S-a dovedit că mânuiește bine și cheia franceză ca mecanic auto, nu doar dalta ascuțită: „Până la 25 de ani, am fost autodidact. Am lucrat lemnul cu scule destul de vechi și simțeam nevoia să investesc mai mult în meseria asta. Nu reușeam să-mi cumpăr tot ce aveam nevoie, nici bancul de lucru nu mai era cum trebuie. Așa că, în 2015, am venit la Londra cu gândul să strâng bani și să-mi fac un atelier adevărat. Eram însetat să ajung un profesionist!”.
Lemnul are viață și lumină! Iar Daniel știe și simte să-l transforme în artă
Cu mintea și sufletul la visul lui mare, a acceptat tot soiul de joburi: mecanic auto, mentenanță la hoteluri și ajutor prin bucătăriile restaurantelor. Timpul trecea, iar dorul maramureșeanului de a sculpta lemnul devenea tot mai puternic. Așa că a decis să transforme magazia din grădina casei londoneze de cărămidă în care locuia într-un mic atelier. Și-a reînceput să sculpteze. Ce bucurie! Cucerit și foarte interesat de arhitectura Londrei – monumente, clădiri vechi, muzee, s-a apucat să studieze, să citească mai mult, să afle. Deci nu-i de mirare că visa ornamente în fiecare noapte, iar ziua le desena și sculpta în micul său atelier. Dar tot nu era destul.
„Îi musai să fac o școală adevărată!”. A zis și-a trecut la fapte.
De un an de zile, Daniel Ponde își trăiește visul pentru care a muncit. Este student la „City & Guild of London Art School”, învață despre artă și cioplește într-un loc încărcat de istorie. Colegiul de artă a fost fondat în anul 1854! Dacă ar fi după el, Daniel ar lucra non-stop. Se oprește să viziteaze muzee și să ia la pas Londra, mereu cu ochii spre arta care-l înconjoară și-l pasionează. Acum se află în vacanță acasă, la Băiuț. Mi-a spus că și-a adus dălțile cu el și lucrează la câteva comenzi în vechiul său atelier. În pauze colindă plaiurile maramureșene și culege hribi uriași. Să citiți interviul! E o lecție de viață.
„City & Guild of London Art School”
Oana Țepeș-Greuruș: Cum ai ajuns să studiezi la Londra? Povestește-mi cum e la „City & Guild of London Art School”? Care e structura cursurilor? Dă-mi detalii din programă. Cât e teorie, cât practică?
Daniel PONDE: Setea de cunoștinte în domeniul sculpturii m-a făcut să caut o școală și așa am dat de „City & Guild of London Art School”. Totul a început cu o vizită la ei. Era Open Day și, pentru că am petrecut ziua întreagă uitandu-mă cum lucrează studenții, la un moment, am fost luat prin surprindere de unul dintre profesorii de sculptură. M-a întrebat dacă îmi place ce văd și dacă practic și eu sculptura. Așa am intrat în vorbă cu el și, spre norocul meu, am avut cu mine o floare sculptată. Am fost inspirat s-o pun în rucsac, parcă simțeam că urmează să o arăt cuiva acolo, lucru care s-a și întâmplat!
O floare cu noroc!
După 10 minute am fost prezentat de acest profesor directorului școlii, iar în alte 10 minute deja mă plimbam cu el prin toate studiourile și atelierele lor, uitând că eram doar un simplu vizitator. Am fost pur și simplu fascinat! Am început să-mi fac dosarul pentru înscriere, toate au fost bune și frumoase până când am dat de problema banilor. N-am reușit să găsesc finanțare pentru plata studiilor și, din păcate, am fost nevoit să renunț. Dar nu m-am lăsat. După un an, am încercat din nou. Eram mult mai pregătit din multe puncte de vedere. A trecut deja primul an și pot să spun că sunt captivat de felul în care se studiază aici.
Daniel Ponde (al 4-lea din dreapta), în atelier, alături de colegii săi
„City & Guild of London Art School” oferă specializări în multe domenii legate de artă și restaurare – Fine Art, Historic Carving, Art Histories, iar la majoritatea se pune preț pe practică – 90 %, iar restul e teorie – istoria artei. Cursurile sunt foarte bine structurate. De exemplu, programul săptămânii include ore de desen, sculptură, sculptură în clei, caligrafie, tâmplărie, desen în natură, iar vinerea toată ziua se studiază isoria artei. O jumătate de zi la școală iar cealaltă jumătate vizitând muzee cu profesorul, prin oraș. Orarul se schimbă în funcție de semestru și anul de studiu.
Programul pentru cei full time, cum sunt și eu, este în fiecare zi de luni până vineri de la ora 9:00 dimineața până seara la 17:00, doar că atelierul este deschis până seara la ora 20:00. Așa că majoritatea studenților stau până seara târziu să-și termine proiectele. Eu am făcut asta zilnic, timp de un an, plus că aveam și un job part-time după ora 20:00. În consecință, se studiază foarte intens, însă nu te deranjează deloc pentru că îți place ce faci.
Dacă ar putea, Daniel ar sculpta zi și noapte!
Cum se desfășoară o oră în atelier? Cine sunt profesorii? Ce dotări și ustensile au studenții la dispoziție? Câte feluri de dălți există?
Orele petrecute în atelier se desfășoară cu voie bună – profesorul se află printre noi, ne atrage atenția și ne explică de ce și unde să corectăm, în fundal se aude o muzică plăcută, se simte miros de clei și lemn peste tot! Profesorii mei sunt artiști renumiți. Au participat de-a lungul timpului la proiecte foarte importante în Marea Britanie și peste hotare.
Când învățarea e o bucurie, nu o corvoadă
Avem dotări, ustensile și materiale de ultimă genarație, inclusiv scule tradiționale foarte vechi, folosite de multe generații. Funcționează oricum la fel de bine și azi! Am terminat primul an și am avut șansa să studiez în cel mai nou studio, inaugurat anul trecut – locul are bancuri de lucru noi și acoperiș de sticlă pentru lumină naturală.
De la natură – lemn și cea mai bună lumină
Dălțile sunt multe ca număr și se clasifică în funcție de dimensiune și formă – structura si curbura tăișului. Există undeva la vreo 7 tipuri de dălți pe care le folosesc sculptorii. Nu mă refer la dimensiunea lor, ci la felul în care arată și scopul pentru care sunt folosite în executarea lucrării. De exemplu, dălțile cele mai folosite sunt cele drepte și cele curbate – ca formă a tăișului, la care se mai adaugă alte dălți plate, numerotate de la 1 la 11. Iar la fiecare număr sunt diferite dimensiuni – numărul 1 sau 5 au câte 14 dălți diferite ca dimensiune a tăișului. Astfel, un singur tip din cele 7 poate avea 160 de dălți. Așadar, în total, un sculptor poate ajunge să aibă nevoie și de 300 de dălți.
Un sculptor are nevoie de sute de dălți
Povestește-mi despre sculptură și rame. Ce te inspiră? Cum alegi modelele? Cât de mult muncești la o ramă? Cum se întâmplă întreg procesul? Pare unul destul de migălos.
Încă sunt la început de drum și nu prea mă simt în masură să dau lecții despre sculptură. Cât despre ramele sculptate, acestea sunt doar o mică parte dintre multele proiecte pe care le am în plan. Vreau să fac peste 10 tipuri de rame sculptate și oglinzi, decorate cu diferite modele și stiluri. Îmi plac foarte mult cele Baroque, Rococo, în stilul Louis al XIV-lea.
Britanicii țin la patrimoniul lor, așa că investesc în educația tinerilor talentați, dornici să restaureze obiectele vechi și prețioase. Iar ramele sunt printre ele
Cât despre rame, în general, pot spune că sunt foarte complexe. Ai nevoie de cunoștinte în domeniu tâmplăriei, cât și în domeniul sculpturii atunci când le execuți. Exista o varietate foarte mare de rame, sunt modele vechi, făcute cu secole în urmă. Așa că te poți inspira din muzee, cărții, chiar și o plimbare în oraș poate să-ți ofere detalii pentru crearea unei rame. La Londra sunt foarte multe clădiri fabuloase, ornate cu sculpturi – resurse importante pentru tinerii sculptori și arhitecți de azi.
Ca timp, realizarea unei rame depinde de complexitatea modelului și de mărimea ei. Lucrarea începe cu pregătirea materialului. Acesta umează să fie planat, fie cu ajutorul uneltelor de mână, fie folosind o mașinărie pentru planarea suprafeței lemnoase. În funcție de cum vă arăta rama, se debitează cele patru laturi la dimensiunile dorite. Se trece la procesul de îmbinare pentru colțuri, iar aici contează foarte mult tipul de rama pe care o execuți. De obicei, ramele mai mici se îmbină de la început și apoi se sculptează. Pentru cele mari e invers – întâi sculptezi, apoi le îmbini.
Ramă by Daniel Ponde, work in progress
Migala e doar pentru cei care le admiră și privesc atent produsul finit însă, pentru sculptori, totul merge ca la carte.
Care e proiectul cel mai fain la care ai lucrat până acum? Dar cel de care ești cel mai mândru?
Toate proiectele mi-s importante și dragi, fără să conteze că au fost făcute înainte de a începe școala la Londra sau între timp. Cel mai mândru sunt însă de o ramă Sansovino, un stil inventat și numit după marele arhitect renascentist Jacopo Sansovino. Modelul care m-a inspirat a fost creat în Veneția, la jumătatea secolului al XVII-lea. Sunt bucuros că această lucrare a ajuns la Principesa Margareta a României. Mătușa unui coleg de-al meu a cumpărat-o și i-a oferit-o cadou Alteței Regale.
Se spune că lemnul e viu și că transmite permanent emoție și căldură. Ce înseamnă pentru tine lemnul? Care-i cel mai potrivit să-l transformi în artă? De ce-l iubești?
Da, este adevarat! Pentru mine, lemnul este materialul care, atunci când îl lucrez, mă liniștește și mă întoarce în natură! Lemnul înseamnă enorm de mult. Povestea mea cu lemnul, cum am spus, a început în copilărie înainte să sculptez. La noi, în Maramureș, loc cunoscut si sub numele de Țara Lemnului, toate-s făcute din lemn – de la casă până la lingura cu care mâncam. Lemnul e materialul în jurul căruia am crescut și am trăit, mi-a oferit căldură sentimentală, dar și fizică în iernile geroase. Mă supără defrișările masive, ar trebui să respectăm mai mult natura și lemnul.
Sculptură realizată de Daniel Ponde
Cel mai potrivit lemn pentru sculptură, după părerea mea, este lemnul de tei sau de plop. Sunt esențe mai moi și au fibra deasă, care nu necesită ascuțirea dălților prea des și nici nu se distrug, cum s-ar întâmpla în cazul lemnului de stejar. Stejarul este, de asemenea, folosit pentru sculptură, însă ai nevoie de dălți profesionale, rezistente. Eu folosesc și stejar, dar, în general, sunt ocupat cu lemnul de tei, folosit de majoritate sculptorilor. Am observat că în țările nordice, dar și în Marea Britanie, Germania sau chiar Franța, se lucrează mult cu această esență, atât pentru sculptură cât și pentru structuri de toate felurile. Cum am spus, stejarul este mai dur și perfect pentru schimbările climatice din aceste țări, unde plouă destul de des și există un grad mare de umiditate în aer.
Cât de grea și cât de frumoasă e meseria pentru care te pregătești?
Eu nu o văd ca pe o meserie grea pentru că-mi place. Sculptura în lemn este atât de frumoasă încât nimic nu mă mulțumește mai mult decât munca în atelier, orele petrecute în executarea lucrărilor. Cu fiecare proiect nou, simt o legatură interioară foarte strânsă între mine, proces și munca finită. Iar la final rămân cu o bucurie imensă. Știu că toți căutăm azi fericirea, iar eu aici o regăsesc. Sculptura e ca un refugiu – petrec ore întregi cu mine, iar mâinile, câteodată, lucrează parcă singure. Sculptura e o altă cale de a te deconecta și medita în același timp!
Când muncești cu drag, nu simți cum trece timpul
Ai un mentor? Care sunt sculptorii pe care îi admiri?
Am și mentori, am și sculptori pe care îi admir. Sunt sculptori contemporani precum Patrick Damiaens, Patrick Burke, Alexander Grabovetskiy, iar din trecut Gian Lorenzo Bernini, Grinling Gibbons și mulți alții.
Ce alte pasiuni mai ai? Ce faci în timpul liber la Londra? Ai apucat să vezi toate muzeele? Care e preferatul tău?
Am multe alte pasiuni. Îmi place sportul, iubesc plimbările în natură. Joc șah, citesc, îmi place să desenez, deși face parte din studiu, obișnuiam să restaurez obiecte vechi de mobilier.
Desenele din copilărie, cu mama, aveau să-l pregătescă pe Daniel pentru School of Art la Londra
Am vizitat cele mai importante muzee, utile în studiul sculpturii – Victoria and Albert Museum – preferatul meu, The National Portrait Museum sau The Wallace Collection. În general, vizitele la muzee fac parte din programa școlii și au loc în fiecare vineri. Și nu se merge doar la muzee, ci și la monumente istorice. Anul acest chiar urma să plecăm cu clasa la Paris, să vedem muzeele de acolo. Doar că, din cauza pandemiei, călătoria s-a anulat. De asemenea, în anul doi, școala organizează un trip de 3 săptămâni la Veneția, timp în care studenții au de vizitat monumente, muzee și trebuie să deseneze foarte mult!
Muzeul de Istorie Naturală, Londra
Apropo de pandemie. Spune-mi cum a fost în lockdown la Londra? Ai avut unde să sculptezi? Cum ți-ai petrecut timpul?
Carantina a fost o perioadă normală pentru mine. Am fost ocupat să finalizez proiectele de pe ultimul semestru, am participat online la cursuri, zilnic am avut meeting-uri cu profesorii, plus că făceam sculpturi în micul meu atelier din grădină. Până la ora 15.00 studiam, apoi ieșeam în parc, la alergat sau la plimbare.
Care e planul tău? Ce-ți dorești să faci după încheierea studiilor? Întoarcerea în România este printre variante? Ce ți-ar plăcea să faci acasă? Există viitor, în România, pentru arta lemnului?
Ideal ar fi să ajung într-o echipă de sculptori, fie să lucrez pe cont propriu. Îmi doresc să ajut la restaurarea sculpturilor vechi. Mi-ar plăcea să iau parte la restaurarea interiorului Palatului Westminster – Parlamentul Regatului Unit. Proiectul a fost deja prezentat clasei mele. Acolo lucrează și unii dintre profesorii noștri – ne țin la curent cu stadiul renovărilor, ba chiar ne-au dus pe șantier. Proiectul de restaurare se întinde pe 5 ani și mi-ar plăcea să ajut. Așa că vreau să rămân la Londra după terminarea studiilor.
Palatul Westminster
Însă și întoarcerea în țară este o variantă, deși, recunosc, mi-e un pic frică și nu am încredere că în România voi fi apreciat așa cum merit, după atâta amar de timp și bani investiți în studii. Nici nu știu dacă mai sunt școli cu un asemenea nivel de studiu direct pe tema sculpturii în lemn sau piatră, cum se întâmplă, aici, la Londra. Îmi aduc aminte când voiam să mă înscriu în România la Școala de Artă și-am fost ignorat pentru că nu aveam diploma de bacalaureat. În schimb, la Londra, am fost apreciat pentru că am mâna formată pentru sculptură, am talent.
Nu vreau să mă plâng prea mult de țara mea – oricum o port în suflet și o reprezint peste tot pe unde umblu în lumea asta. Mereu mă voi întoarce acasă măcar de trei ori pe an. Chiar dacă sunt demoralizat de experiențele din trecut, nu am uitat de unde am plecat, de ce am venit la Londra și nici de visul meu. Mi-ar plăcea ca, într-o zi, să dau și altora din experiența pe care am câștigat-o aici. Să-mi deschid un atelier și să-i învăț meserie. Până atunci, merg acasă în vacanțe și nu stau departe de sculptură. Intru în vechiul atelier de care are grijă tatăl meu și mai fac o lucrare-două pentru cine-mi cere. Nu vreau să fiu uitat de tot.
În primul an de studiu, Daniel Ponde are deja mai multe lucrări faine
L-am mai întrebat pe Daniel cum ar arăta o ușă din lemn sculptată de el. În loc de răspuns mi-a trimis o fotografie. O vedeți mai jos.
În încheiere, vreau să vă spun că cele mai frumoase uși de lemn sculptate se află la Mănăstirea Stavropoleos. Îi au pe cei doi arhistrategi ai oștilor cerești – Arhanghelii Mihail și Gavriil, plus flori, Soarele și Luna. Să mergeți să le vedeți, dacă nu le știți!
Pe sculptorul maramureșean Daniel Ponde îl găsiți aici, pe Instagram. Să-l urmăriți! A promis că-și face și site, unde să-i putem admira toate lucrările.
Fotografii: prin Daniel Ponde, „City & Guild of London Art School” – pagina de Facebook și Unsplash
Citiți și:
Pianista Teodora Țepeș: „Lăsați copiii să asculte muzică clasică!”
Câtă artă am consumat într-o lună cu 110 lei
Cum trăiește prezentul actrița viitorului- Alexandra Andrei
Daniel Rădulescu, momente și schițe: „Eu nu cred în talent, cred în muncă excesivă”
Cum arată și ce face profesorul care schimbă vieți
Share it NOW!
