Fac sport constant de ani buni. Nu sunt autodidactă, nu mă pricep la fitness și nu știu cu ce se mănâncă toate aparatele cu greutăți dintr-o sala, deci prefer să merg conștiincios la clase. Așa se face că, de-a lungul timpului, m-am intersectat cu mai mulți antrenori. Fiecare cu un stil propriu și chiar mantre care să te ajute să dai tot și să ai rezultate. Ei bine, aici voiam să ajung. La dialogul din capul tău de om chinuit, sufocat de durere cu “nu mai pot”-ul pe limba scoasă de un cot și vocea antrenorului care nu-ți dă pace. “Mai ai cinci, fă-le! Mai ai trei, fă-le! Două. Poți, fă-le!” și te obligă să poți. Și poți, măcar de rușine, dacă nu din voință.
Din fericire, eu nu am întâlnit antrenori cărora să nu le pese de progresul “clienților”. Posibil și pentru că am selectat atent orele la care merg. Iar cei mai mulți instructori știu că nu-i de ajuns să-ți numere repetările și improvizează. Bagă texte! Aș zice că multe dintre ele sunt foarte bune de pus într-un brief și apoi pe masa directorilor de creație din agenții. Dar asta-i altă poveste.
Motivaționale, nu glumă!
Cel mai bun copywriter pe care l-am întâlnit la sală este Bogdan Dochian. După salutul de rigoare, clasele lui de trx încep mereu cu întrebarea “Mai aveți ceva de făcut astăzi, ca să știu”. Nimeni nu răspunde și trecem, supuși, la chin chiar de la încălzire. Geno, mersul piticului, fandări, flotări, toate condimentate cu “Te doare, te bucuri!”, cel mai des slogan pe care îl auzi de la Bogdan.
“Stai acolo, îți place. Lasă-te să simți durerea. Mai jos, încă puțin. Insistă!”. Oricât de masochist ar suna, vrei nu vrei, ajungi să faci asta. Suporți. “Hai! C’mon! Poți, încă una!” Și când crezi că ai scăpat, bei o gură de apă, mai oftezi și te ștergi de sudoare, Bogdan te anunță un pic ironic că “Dumnezeu a fost crud cu tine și ți-a mai dat un picior”. Urmează alte fandări, pe stângul, plus încă o serie de flotări cu “fundul tare”. “Flotări, nu mătănii! Hai, pieptul jos! Nu mai știți care pieptul sau ce? Hai! Încă una. Pieptul jos am zis!” Ți-ar veni să râzi dar nu poți. Te rogi și plângi! Plângi și te rogi. Să treacă. Hai c-am scăpat și de data asta. “Bravo! Mai vreți să veniți data viitoare?” Din nou nimeni nu răspunde. Pe fețele tuturor se citește resemnarea. N-ai încotro, vrei și, uite, că mai și poți. Ora următoare de trx ești din nou pe bariade, ba chiar simți ceva supărare când clasa lui Bogdan e full și tu ești pe lista de așteptare că ai uitat să-ți faci rezervare. Cine zicea că oamenii fug de durere?
Greu sau greu. Ce alegi?
Celălalt Bogdan, Bogdan Popa e un pic mai blând în exprimare și nu atât de “tăios”. Dar, chiar și așa, cu zâmbetul pe buze, reușește să scoată untul din noi la trx. E genul de antrenor care te lasă să alegi. Doar că, ce să vezi, alegi dintre două exerciții grele. “Care poate adaugă flotare. Care nu, nu!” Știe că exercițiul e crimă și pedeapsă chiar și fără o amărâtă de flotare, dar noi nu știm, și facem și flotarea. “Hai, fiecare în ritmul lui. Fă cinci! Nu mai multe. Cinci! Gata! Bravo. Am terminat, mai avem o planșă. De un minut, ce-i un minut!” Vă spun eu, un minut cu picioarele în trx, drept ca o scândură e undeva la ani lumină și nu prea-ți vine să crezi când auzi de la Bogdan că “au trecut 20 de secunde. Stai acolo! Încă puțin. Mai ai 15. Încă 10. Rămâi acolo! Stai pe genunchi dacă nu mai poți. Nu renunța! 5,4,3,2,1. Gata! Bravo!”
“La pilates ne răsfățăm din greu”
Să nu vă imaginați că doar antrenori de trx, bossu, body-pump, grit sau alte combinații cardio sunt puși pe “rele”. La fel e și la pilates. Isabela Lăcătușu ne zice mereu că la pilates ne răsfățăm. Da, de unde! Ne-om mișca noi ca niște mici balerine pe o muzică zen, dar, vedeți voi, abdomenele sau pilates push-ups nu dor mai puțin pe acorduri instrumentale. Și mai are Isabela o vorbă. “Dacă voi n-ați mai mânca, eu n-aș avea ce munci.”
Tare blândă este Cornelia Condeescu. Are o voce calmă și e mereu zâmbitoare. Așa că nu te-ai aștepta ca un astfel de om să te supună la greu. N-are cum. Când însă la începutul orei ne anunță că a băut vreo două cafele și un shake proteic e vai de capul nostru. Cornelia schimbă des exercițiile, în sensul că sunt tot mai grele de la o oră la alta. “Știu că doare, de asta le-am ales. Hai încă puțin. Bravo! Chiar n-am avut ce corecta”, “Încearcă! O încercare este doar o încercare. Nu e nimic greșit.” Cornelia ne chinuie, ne dă și sfaturi de nutriție și noi o iubim și o iertăm de fiecare dată cu gândul la abdomenul cu pătrățele și picioarele ei perfecte. Vrem și noi!
Un stil unic și minunat, pe care l-am descoperit recent, are și Elena Stoikova. Tot la pilates. Este rusoaică, dar vorbește o română impecabilă, cu un accent adorabil. Însă nu se joacă deloc la clasă. Ne rupe, ca să fiu sinceră. O să număr de câte ori ne zice “Muncește burtica”, “trage buricul înapoi”, “încordează abdomenul”. Îi pasă de fiecare și nu se lasă până nu muncește toată lumea. Odată la momentul pilates swimming ne-a zis așa. “Fetele, imaginați-vă că eu sunt pe patul de moarte, la spital, iar ultima mea dorință e ca toată lumea să țină picioarele perfect drepte la următoarea repetare.” Totul pe un ton cât se poate de ferm și serios. Dacă nici Elena Stoikova nu e un antrenor care iubește ce face și te motivează, apoi nu mai știu cine e.
Motivaționalele nu lipsesc nici de la yoga. Dar pe alea le știe toată lumea. Sper că ați fost la sală azi! Dacă nu, go! Antrenorii vă așteaptă! Cu exercițiile și vorbele la ei. O să fie greu, dar fun. Allez-allez!
Fotografii: Pinterest
Citiți și:
Cum te motivează antrenorii să dai tot ce poți la sală: “Te doare, te bucuri!”
Share is good! Be good!
One thought on “Cum te motivează antrenorii să dai tot ce poți la sală: “Te doare, te bucuri!””