Am ajuns, în sfârșit, la POD. Place Of Display, prima și singura galerie de bijuterie contemporană din România. Ratasem două vernisaje din neamintite pricini, iar recent în momentul când mi-au ieșit în cale, pe Instagram, inele cu iepuri, urși și unicorni mi-am zis că-i musai să nu mai amân vizita. Așa că i-am scris imediat Ancăi Negescu, curatorul și omul POD. între artiști și noi – publicul iubitor de bijuterie, și m-au autoinvitat în galeria de pe Popa Nan 15.
Lumini, umbre și bijuterii
Luni, ora 16.00, am sunat la ușa flancată de bambuși în ghiveci și-am pășit curioasă în galeria de bijuterie și… iubire. Spun „și iubire” pentru că locul luminos destinat bijuteriei de autor a fost amenajat cu mare atenție la detalii și e plin de simboluri. Oriunde privești, te îndrăgostești: scaune din lemn sculptate, tăvi din argint moștenire de familie, herbografie – tablouri cu mesaje caligrafice și petale de flori alese de Mara Presecan, oglinzi, manechine decorate cu fel și fel de broșe, culori optimiste, și, mai ales, desenul lui Ciprian Undrescu.
POD. Place Of Display, artă și bijuterie
„Românii încă se obișnuiesc cu gustul pentru bijuteria contemporană și de autor. Dar sunt deschiși și dornici să afle. Apoi, o astfel de bijuterie presupune o anumită educație, nu place oricui. E un domeniu de nișă”, mi-a povestit gazda Anca Negescu, responsabilă cu „vânătoarea” celor mai faini designeri de bijuterii din România și alte colțuri de lume – Italia, Portugalia, Bulgaria, ba chiar Australia și Columbia.
Poftiți, vă rog, la POD. Place Of Display!
Cum era firesc, la POD. Place Of Display, bijuteriile sunt vedetele și fac parte din decor. Sunt puse între rame metalice, pe pereți, și abia așteaptă să fie descoperite, probate, admirate și luate acasă. Uneori cu totul! Anca mi-a povestit că un domn care a trecut pragul galeriei și-ar fi dorit să cumpere așa-zisul tablou cu bijuterii și coliere din porțelan cu balerine What If I Fly, ca accesoriu de design interior.
Bijou-uri cât vezi cu ochii
La cum arată podoabele puse în ramă, nu m-a mirat deloc! Și apropo de rame, în frumoasa galerie există broșe și cercei sub formă de ramă fotografică ornată cu trandafiri miniaturali din argint. Sunt creația designerului italian Mariagiulia Trento – Novitas Jewelry.
Cerceii în formă de ramă foto, perfecți pentru un selfie!
Eu însă am mers țintit la colecția de inele „Animal Shadows” și nu m-am lăsat până nu le-am probat pe toate. Accesoriile jucăușe sunt create de designerul portughez Aurea Praga. Foarte simpatic este inelul-urs rozaliu, făcut din bronz. Mi-a plăcut și numele seriei „I’Am All Ears”. Nici inelul-iepurele sau pisică nu sunt mai prejos. Cu adevărat statement! Iar modelele cu șnur textil se ajustează la orice mărime și, la o adică, cred că „umbra” poate fi purtată și pe post de pandantiv. Oricum, un mic unicorn din bronz e aducător de voioșie la aproape orice ținută de vară.
Inel-unicorn din bronz
Poveștile de iubire se poartă pe degete
Mult am zăbovit și în colțul unde sunt expuse alte bijuterii de poveste, create după desenele artistului contemporan Mircea Moroianu. Arta a fost transformată în bijuterie de Ioana Streza și Alexandru Burlacu de la Contemporia. Tema colecției minunate este iubirea și felul în care aceasta ne aduce împreună și ne face mai puternici – „Together We Are Stronger”. Ah, ce mesaj frumos și mai ales potrivit pentru vremurile noi și incerte pe care le trăim. Trebuie să rămânem împreună chiar dacă distanța a devenit regulă. M-a emoționat colierul cu un „el” și o „ea” care se ridică unul pe altul, „pentru că dragostea ne înalță”, mi-a spus Anca, pandantivul The Kiss, inelul cu cei doi care se țin de mână, cerceii cu amorezi – toate-s discrete, simple și ne vorbesc sincer despre iubire.
Colierul cu iubire
Apoi, am mai întâlnit dragostea și într-o pereche de cercei din argint, lucrați manual și creați de designerul bulgar Simeon Shomov. Descrierea bijou-urilor de pus la urechi sună așa: „Un cuplu de îndrăgostiți face o plimbare prin văzduh cu balonul cu aer cald”. Iar pentru cei care n-au găsit încă dragostea romantică există inelul sub formă de coroană regală și care amintește de broscoiul din poveste, pe care e musai să-l săruți ca să se transforme în prinț.
O coroană pentru inelar
Este o creație Rita Martinez – designer italian, la fel și cercelul-avion, gata să te facă să zbori cu mai mult curaj și încredere spre o viață împlinită și, de ce nu, spre iubirea la care visezi. Este din bronz placat cu aur roz.
Cum sunt colorate și, în timpul vizitei mele erau puse la fereastră, în cea mai bună lumină solară de iunie, mi-au sărit în ochi broșele „aproape diamante” create de Cleopatra Coșuleț. Așa cum le spune și numele, accesoriile-pin din rășină sunt „Una ca niciuna”. Două nu-s la fel. Într-o altă vitrină se află inelele Cleopatrei din argint și sâmburi de avocado. Arată fabulos! Din expoziția de la POD. nu lipsesc nici micile casete de bijuterii în diverse forme, pictate sau nu.
Broșe unicat
Printre atâtea povești s-a mai strecurat una proaspătă, desenată și simțită cu tot sufletul de Anca Negescu. Este vorba despre o colecție de bijuterii delicate, lansată recent sub brand-ul „Curandera”. Și, din nou, la mijloc e iubirea. „Curandera” înseamnă vindecătoare.
Iar noua colecție este o invitație la explorarea puterii vindecătoare a iubirii, a poveștilor și a naturii. De exemplu, avem un colier cu Luna și Soarele uniți în iubire, într-o reprezentare a momentului sacru al întâlnirii dintre cei doi îndrăgostiți celești: „Sunt modele desenate de mine, cu mâna mea. <Curandera> este o bijuterie de serie mică, e drept cu o încărcătură spirituală, însă nu este bijuterie de autor”, a ținut să clarifice Anca.
Colier What If I Fly
Domnilor, să nu vă gândiți că sunteți neglijați. E adevărat că la POD. mergeți la sigur când sunteți în căutarea unui cadou special pentru femeile din viața voastră, dar aveți ce cumpăra și pentru voi – butoni, insigne, coliere și inele: „Nu recomand nimănui să cumpere o bijuterie de autor dacă nu și-o dorește cu adevărat. Și-ar fi bine să știe și de ce o vrea. Relația noastră cu bijuteriile este mult mai profundă decât cu hainele, le purtăm pe piele, au o poveste, un simbol, le lăsam moștenire. Așa că alegeți o bijuterie pentru că vă place și nu ca să-i impresionați pe ceilalți. Bijuteriile îți dau o stare de bucurie, iar cele de autor sunt lucrate manual, sunt ca mici opere de artă și transmit o poveste foarte frumoasă din partea creatorului”, mi-a spus Anca Negescu, aproape de finalul întâlnirii noastre.
Inel Vika Tonu, de găsit la POD.
Ea vă așteaptă la POD. Place Of Display cu bijuterii și multe povești. Îi puteți scrie înainte de vizită sau puteți merge și neanunțați. O găsiți de luni până vineri de la 12.30 la 18.30. Iar magazinul placeofdisplay.ro e deschis mereu. Anca Negescu promite să diversifice piesele de bijuterie din galerie, să fie mai prezentă în online și este optimistă că expoziția „Oceans of Love”, amânată în martie din cauza pandemiei, ar putea să se întâmple în luna septembrie. Pentru acest eveniment, bijuteriile au fost realizate din plastic de unică folosință iar tema este iubirea și tot ceea ce înseamnă ea.
Anca Negescu, fondatoare și curator POD. Place Of Display
Cât despre mesaj, mai mult ca sigur l-ați intuit – poluarea mărilor și oceanelor trebuie oprită. Iar artiști din țară și străinătate au exprimat asta în piese de bijuterii pe care urmează să le descoperim. Pentru mai multe detalii, intrați aici, pe pagina de Facebook a galeriei POD.
Fotografii: prin POD. Place Of Display și Oana Țepeș-Greuruș
Citiți și:
Listă de primăvară: Cu gândul la parfumuri și bijou-uri
Share it NOW!