Brutării faine cu pâine bună. La București!

Am tot scris de-a lungul timpului povești despre pâine – când am descoperit rețeta Flour Power cu maia, ori aventurile Sunday Chef în bucătărie și, destul de recent, isteria pâinii făcute acasă, în pandemie. Dar știți voi ce lipsește? O listă cu cele mai faine brutării din București, și sunt câteva!

Am avut norocul să le descopăr grație prietenei mele Irina Stroe, iubitoare, cunoscătoare și promotoare a mâncatului sănătos. Irina e în stare să străbată orașul de la un capăt la altul pentru pâinea sănătoasă preferată – musai cu maia!, iar lista ei de cumpărături e perfect organizată. Pune în coș ce-i mai bun, alege BIO, ECO și produse locale. Are ritualuri, magazine pe care le frecventează constant, știe unde se vinde cel mai bun lapte de migdale din oraș, cea mai bună cafea, chec divin, portocale siciliene, pricomigdale și câte și mai câte. Mă întorc la pâine și la „lista Irinei” cu cele mai cool brutării din oraș, locuri cu pâine bună și alte delicii. Online și offline.

Pornim călătoria de la Grain Trip – strada Nerva Traian 16. De aici, Irina cumpără cel mai des pâine fără gluten (consumă moderat gluten) – după gustul ei, ar fi cea mai reușită din oraș. Tot de aici adesea alege noutățile din meniul cu produse apetisante de peste tot din lume, unele care nu prea există prin alte locuri în București – tacos, lipii, bao – sandvișuri de origine asiatică cu chiflă gătită la abur, Kouign Amann, pâine moale evreiască Challah, ori Borodinsky, de la ruși, etc.

O pâine tare gustoasă au și cei de la Nasul Roșu – strada Cornescu 12. Dar nici plăcintele poale în brâu nu-s de ici de colo: „Nu se compară cu nicio plăcintă de la Moldova, și asta datorită ingredientelor – faină măcinată la moara cu pietre, ricotta și, bineînțeles, maia”, își justifică Irina recomandarea.

Iar o vizită la Companion – Șoseaua Mihai Bravu 199A, se lasă musai cu un shopping pe cinste – o senzațională pâine cu ceapă (se face la comandă în 24 ore!), pricomigdale care ți se topesc în gură și sărățele din făină integrală.

Yammy-Yammy! e (aproape) tot ce-i „copt în inima orașului”, la Pain Plaisir – strada Barbu Delavrancea 1 & Puțul lui Zamfir 60. Irina alege pâine țărănească, pâine bio intermediară și baghetă cu chorizo. Iar eu aș adăuga și câteva chifle pufoase cu lapte pentru un mic dejun à la française.

„O pâine foarte bună din faină bio și maia, dar și alte produse de patiserie foarte gustoase fac cei de la Artizanii by Demetra Organic Bakery – Bulevardul 1 Mai 28, livrează în multe locuri și stau foarte bine pe partea de customer service, cel mai bine. Biscuiții cu ciocolată de la Two Minutes sunt de la ei; raport calitate-preț, excelent! Și făina e BIO, ceea ce găsești rar la noi”, completează lista Irina.

Când n-are vreme să colinde orașul pentru pâine, prietena mea comandă online de la painesanatosa.ro o pâine făcută dintr-un tip de grâu ancestral. Îi zice alac – einkorn. Iar de la Flour Power, merge la sigur pe sortimentul pâine cu hrișcă. O adoră! Și cum știu prea bine ce pâine face Carmen Pop – v-am povestit aici despre pasiunea ei, vă recomand pâinea cu brânzeturi și pâinea cu măsline de la Flour Power. Sunt grozave!

Închei „lista Irinei” de brutării și patiserii bucureștene cu ceva dulce – checurile de la Daneza, pregătite din ingrediente premium: „Checul cu macha, cel cu smochine și checul cu sfeclă sunt senzaționale și merg bine la cafea. Le găsiți și la Two Minutes! – strada Aricescu 50A”.

Mai îngăduiți-mi să adaug trei nume: Brot Manufactur – bulevardul Ion Mihalache 128 pentru pâinea cu două tipuri de făinuri, Miez Brutărie Artizanală – strada Piața Amzei 10-22, pentru pâinea intermediară și Cuptorul Brâncovenesc – Dristorului 87, pentru biscuiții cu brânză și chimen. Un fel de pogacele ardelenești apetisante!

Voi de unde vă cumpărați pâine bună la București?

Fotografii: Unsplash și prin brand-urile enumerate – paginile de Facebook

Citiți și:

Pâinea noastră de pandemie

Aperol, caimac sau colivă? Unde găsiți cele mai inedite arome de înghețată

Altfel de Cola. Nici Coca, nici Pepsi

Tu știi cine vinde gogoși la București? Eu da!

6 thoughts on “Brutării faine cu pâine bună. La București!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *