Brașovul este întotdeauna o idee bună!

Mai ales când locuiești la București, de unde sunt trenuri la discreție spre munte. Cam din oră-n oră, așa că nu-i musai să ai mașină la scară. Ba chiar s-ar putea să fie mai convenabil, mai sigur și mai comod transportul pe căile ferate. Faci doar 2 ore și jumătate până la Brașov, eviți deja tradiționala aglomerație de pe Valea Prahovei, vagoanele arată bine, prețul e mic (56 de lei un bilet întreg la clasa a II-a!) și peisajul grozav. Nici nu simți când zboară timpul cât ești cu privirea numai după munți. Acum hai să vă povestesc cum am făcut eu, poate puneți și voi la cale o scurtă „drumeție-terapie” la Brașov. De ce nu, chiar cu trenul. Are alt farmec, credeți-mă!

Brașovul cel frumos!

Așadar, m-am pornit la drum fix în mijlocul săptămânii, într-o zi de miercuri. Mi-am cumpărat biletul online cu o seară înainte de pe site-ul cfrcălători.ro. A doua zi dimineața, la 9.55 am plecat din Gara de Nord și la 12.31 eram deja la Brașov, fără niciun minut de întârziere. Călătoresc destul de mult cu trenul, așa că m-am bucurat, și de această dată, să descopăr la „bord” noua generație de „nași”. Sunt tineri, amabili și zâmbitori. Ofereu informații cu generozitate călătorilor, spuneau tuturor „Mulțumesc!” și „Călătorie plăcută!”, după ce-ți verificau biletul. Ce fain e când oamenii își respectă meseria! Și ce norocoși suntem să avem muntele atât de aproape de București. Într-o oră ești la Sinaia. Mă gândesc să vin într-o zi în stațiune doar pentru o cafea și o prăjitură Pavlova deja faimoasă, la cât o laudă pe rețele sociale scriitoarea Anda Docea.

Vedere (im)perfectă de la Brașov.

Bine ați venit la Brașov! 

Deși destul de aglomerat pentru o zi miercuri la prânz, Brașovul are totuși mai multă răbdare cu participanții la trafic față de Bucureștiul claxoanelor. Ori m-am simțit eu turist și n-am băgat de seamă graba. Călătoria a fost una fulger, de miercuri la prânz până joi seara, dar, chiar și așa, am avut timp să-mi vizitez verișorii, să mă plimb, să descopăr locuri noi și să mânănc foarte bine. Ca să fiu sinceră, cel mai mult am petrecut în jurul meselor cu oameni faini, așa că, fără alte introduceri, începe aventura gastronomică. Primul pas – rezervarea la restaurant. Primul pe listă – Dei Frati. Din păcate nu mai aveau mese disponibile pentru cină, așa că am sunat la Bistro de l’Arte. Nici aici n-am găsit, dar n-am închis până n-am rezervat pentru a doua zi la prânz. Concluzia: dacă vreți musai să ajungeți la un restaurant anume, sunați și rezervați din timp, ca să fiți siguri că o să găsiți loc unde poftiți. Brașovul se pare că e mereu plin de oaspeți, nu doar în weekend-uri. No, dar noi seara unde mâncăm?

Ai o scară, o casă, un copac și un cer. Unde vrei să urci?

Cina la Brașov

M-a salvat prietena mea Irina, care știe (aproape) toate noutățile din gastronomia locală și mi-a spus de un resto nou deschis: One Soul. A fost cu noroc și pe sufletul nostru meniul. Unul care mi-a amintit de răsfățul franțuzesc pe care l-am trăit la Poitiers și de vorbele lui Olivier: le gras c’est la vie, adică grăsimea este viață. Ca să înțelegeți de ce, o să fac o scurtă enumerare a meniului degustat: colțunași cu homar și maioneză de busuioc, supă de ceapă franțuzească, cu pâine prăjită și brânză Gruyere, file de cod învelit în avocado și sos Beurre Blanc cu icre de pește, cartofi prăjiți în straturi, conopidă rumenită cu parmezan, piept de pui aromatizat cu tarhon, cartofi Rösti și sos Béarnaise, tocană din burtă de vită și calamar, cu salată de ierburi aromatice, millefeuille cu cremă de vanilie, alune de pădure și caramel sărat, crème brûlée. Pare că am comandat tot meniul, dar ne-a mai rămas ceva și pentru data viitoare. Mai venim!

Mâncarea nu e doar pentru trup, ci și pentru suflet

Ce-mi place să sparg crusta de zahăr de la crème brûlée. Haha!

Hotel la Brașov 

După o scurtă plimbare de seară pe străduțele brașovene, am sosit, în sfârșit, la Schuster Boarding House, un hotel foarte frumos și primitor la care visam să ajung de ceva vreme. Am și scris aici, în lista cu 5 destinații de relaxare, și iată că dorința s-a împlinit. Ne-au primit cu prosecco încă de la recepție, iar în cameră ne așteptau un mesaj de bun venit pe ecranul televizorului și biscuiți delicioși homemade. Camera noastră cu un mic balcon ne-a plăcut tare mult. Am apreciat design-ul, atenția la detalii, așternuturile și patul confortabil.

Data viitoare o să cer această cameră cu divan pentru lectură. Minunată!

De pe această canapea am urcat eu mai multe fotografii și am povestit, la cald, despre vizita la Brașov, aici, pe contul de Instagram goinfashion, în Highlights – Brașov. 

Micul dejun la Brașov

Deși se poate, noi n-am savurat micul dejunul în pat. Ar fi fost păcat să nu ne bucurăm de prima masă a zilei în salonul cochet al Schuster Boarding House. Am început optimist cu un shot detox și am continuat cu preparate mai „păcătoase” sărate și dulci din meniu, destule feluri cât să mulțumească toți pretențioșii aș spune. Tarta cu mere mi-a plăcut foarte mult.

Știți expresia „a mânca cu ochii”? Înseamnă „a se uita cu mare poftă (la ceva)”. În acest caz, design. 

Cafeaua am fotografiat-o pe acoperișul hotelului. Aș minți să spun că am savurat-o acolo. Era destul de frig, dar ar fi meritat sacrificiul pentru priveliștea spectaculoasă. Am prins momentul când ceața, ca o cortină, se ridica de pe orașul cel frumos. Mi-ar plăcea să ajung într-un an, poate chiar 2023, în toate anotimpurile la Brașov și să mă cazez tot la Schuster Boarding House și să mă bucur de priveliște vara, primăvara, toamna și iarna.

Nimic de adăugat.

Prânzul la Brașov 

Stați așa că până la prânz a mai fost o oprire la Brutăria Simplu. Ce să facem dacă ne-a ieșit în cale cu ișlere, biscuiți cu parmezan și miros de pâine caldă. N-aveau șomloi aici și ne-au indicat Pravalia Paprika, însă n-am mai ajuns pe strada Vlad Țepeș unde-i locul, cum n-am mai ajuns nici la cafeneaua de specialitate CH. Data viitoare promitem să nu se mai întâmple.

Pur și simplu pâine bună.

După o oprire la Biserica Neagră și magazinul de suveniruri de unde am cumpărat biletele, am pornit, pe jos, spre Piața Enescu 11 bis, la Bistro de l’Arte. Mi se face poftă și acum când îmi amintesc ce bunătăți am mâncat aici: borș de curcan, supă cremă de ardei copt, pui ca la mama acasă cu piure de cartofi cu busuioc. Erau prepate din meniul zilei, n-am notat atunci denumirile exacte și apoi nu le-am mai găsit online. Sunt sigură că orice ați alege o să vă placă. Desertul se află încă în cărți: Kaiserschmarrn – clătită pufoasă cu stafide înmuiate în rom, caramelizată în unt, cu sos de prune și migdale prăjite și Gomboți (găluște cu prune) desert tradițional transilvănean, preparați după o rețetă brașoveană cu aluat opărit (fără cartofi). Un deliciu! Acum m-aș urca în primul tren spre Brașov numai pentru o masă copioasă la Bistro de l’Arte. După desert, cum (nu) era firesc, o parte dintre noi au mai vrut și-au mai putut înghețată de la Velocita, un loc deschis de puțină vreme și la Brașov.

Ai artă gastronomică și artă de vânzare la restaurantul renumit. 

Mai poți și gomboți!

Gustul copilăriei într-o farfurie.

Gata cu mâncarea, vine îmbarcarea!

Când eram în trenul de întoarcere spre București, primarul Brașovului Allen Coliban anunța pe pagina sa de Instagram că a sosit bradul de Crăciun în Piața Sfatului. L-am ratat la mustață, dar nu-i nimic, uite încă un motiv să revenim cât de curând în orașul frumos și gustos. Închei aici și sper că v-am făcut poftă de o vizită la Brașov.

Cafeneaua de specialitate CH. Data viitoare nu o mai ratăm!

Voi ce locuri faine știți la Brașov?

Fotografii: Daniela Turcanu via Unsplash (foto deschidere) și Oana Țepeș-Greuruș

Citiți și: 

Jurnal de vacanță la Boredeaux: Francezii, muzica, vinul

Traiască vinul Tohani, că tare mi-a plăcut! 

Arta de a trăi: citești cărți de la Mollat și bei vin de Bordeaux

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *