Bezele, bezele, unde le găsiți pe ele!

Dacă tot nu mănânc zahăr până la Crăciun, am decis să scriu o listă apetisantă despre și cu bezele. Sunt dulci, pufoase, adorate și căutate în toate sezoanele, dar mai ales iarna. Știm de la americani: în cănile cu ciocolată caldă e musai să plutească mini-marshmallows. La frigărui nu mă pricep, n-am încercat niciodată. Oricum oferta de marshmallows e generoasă și la noi, găsiți desertul în toate magazinele, sub toate formele și culorile.

Traversăm Oceanul, vorba vine, și ne mutăm peste Prut. Cei de la Bucuria au un fel de bezele cu zefir și plombir, îmbrăcate în ciocolată și arome de fructe. Există și variante de bezele moi un pic mai sănătoase. Mi-au făcut cu ochiul unele la OTOTO. Însă preferatele mele rămân bezelele clasice, albe și sfărâmicioase, din cofetărie.

Sărutare sau prăjitură. Ce alegi?

După cum observați lista cu locurile unde găsiți bezele a început! Mergem mai departe cu Pain-Plaisir, unde au ornat deja vitrinele cu simpaticile moțuri de zahăr. Am văzut pe Instagram. Arată foarte fain puse pe ață, dar tot mai bune sunt de mâncat. Se vând la pungă și, după părerea mea, n-ar trebui să lipsească dintr-un cadou de Crăciun.

Mici plăceri

„O bezea extraordinară este crocantă la exterior și moale, dar coaptă, la interior”. Cam așa se prezintă desertul faimos la Zexe Braserie. Bezelele Zexe sunt roz și fain frumos ambalate, gata pentru a fi predate Moșului. Cât despre tarta cu lămâie și bezea nu am multe a vă spune. Ajunge să priviți fotografia de mai jos.

Delicios! 

Ei bine, așa începe capitolul merengue. Ce bunătate! Iar bezeaua italiană (înțeleg că așa i se mai spune) în combinație cu o cremă de lămâie este absolut divină. Au și la Liberté, cofetăria unde mergi pentru o savarină cu mult rom și-ți mai iei și o tartă cu lămâie kalamansi și bezea. Și cel mai bun suc de mere franțuzesc, ușor acidulat! Aveți grijă să păstrați rare aceste momente de răsfăț, altfel își pierd din farmec.

Bezele de nerefuzat!

Nu părăsim Calea Victorie. Aproape vecini cu Liberté sunt cei de la Love You Choux, unde au și bezele clasice (în formă de inimi în lunile februarie-martie) și choux-uri cu lămâie și bezea. S-ar zice că e cea mai fină bezea, cum doar la Paris mai găsești.

Un choux, vă rog!

Ne întoacem la povestea tartelor cu lămâie și bezea pentru unele grozave, adorate de prietena mea Irina. Se află în meniul gelateriei Vice Cream. Tot recomandarea ei este și tortul cu bezea de la Chef Dragoș  Radu. La cum arată, o cred pe cuvânt. Pe chef îl găsiți pe Instagram și Facebook pentru mai multe detalii despre deserturi perfecte și pâine bună.

De Sfântul Andrei, de Ziua Națională, de Moș Nicolae, de Crăciun, de Revelion, de Sfântul Ion. Ce de motive să comanzi un tort!

Închei cu o recomandare de pe Raftul Denisei. O carte delicioasă! Cofetăria cu miracole o să vă teleporteze în Barcelona. Am fost o singură dată, în 2013, și încă îmi amintesc bezelele uriașe din vitrinele cofetăriilor catalane. Sunt un adevărat spectacol. Acum îmi dau seama, parcă și la Chocolat, la noi, aveau bezele destul de măricele. Am verificat pe site, încă mai există. Bezea tradițională cu vanilie și migdale, după această denumire la găsiți.

O lectură apetisantă!

Sper că v-a plăcut lista mea cu bezele, bezele. O să ziceți că lipsește tocmai legendara Pavlova. Așa este, însă eu nu am mâncat Pavlova niciodată și nici nu am aflat unde ar fi cea mai bună din oraș, așa că, dacă știți, scrieți în comentarii. Nu uitați să oferiți bezele celor dragi. Cât mai multe sub formă de sărutări și, uneori, ca desert. Vine Crăciunul! Cumpărați vâsc ca să aveți parte și de bezele.

Fotografii: Unsplash și locurile enumerate prin paginile de Facebook

Citiți și:

Cea mai bună ciocolată: fină, artizanală, made in RO sau de casă

Altfel de Cola. Nici Coca, nici Pepsi

Tu știi cine vinde gogoși la București? Eu da!

Brutării faine cu pâine bună. La București!

Pâinea noastră de pandemie

#OrașulFetelor: O zi și trei mici bucurii – gogoși, bergamotă, cafea

Cel mai bun cheesecake este…

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *