„Acum”-ul. „Les plus belles années d’une vie”, un film despre frumusețea prezentă a vieții

„Cha ba da ba da – cha ba da ba da /  Chance pour toi et moi ba da ba da da ba da ba da/ Toi et moi ba da ba da da ba da ba da/ Toi et moi ba da ba da da ba da ba da /Toi et moi”, sigur l-ați auzit, e un soundtrack clasic al cinematografiei franceze, care îmi cântă în minte încă de vineri seara, când am văzut “Les plus belles années d’une vie”, în deschiderea Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. Cha ba da ba da e o stare de spirit, spun criticii francezi de film, iar eu aș zice că versurile și fragmentul muzical, semnat Francis Lai, sunt pline de speranță și că invită la o a doua continuare a poveștii de dragoste, după Un homme et une femme” și Un homme et une femme 20 ans déjà”. Și, din fericire, s-a și întâmplat. După mai bine de jumătate de secol, regizorul Claude Lelouch a avut inspirația să mai scrie un scenariu și să readucă pe marele ecran idila celor doi faimoși protagoniști Jean-Louis Duroc și Anne Gauthier. Cum i-a venit ideea „Les plus belles années d’une vie” ne-a mărturisit chiar Lelouch, pe scena Cinema PRO, în interviul care a urmat proiecției. În orice caz, filmul este independent și puteți să-l vedeți chiar dacă nu cunoașteți cele două părți.

„Hazardul și calea de mijloc mi-au dat cele mai bune sfaturi în viață. Când am organizat redifuzarea filmului împreună cu actorii din rolurile principale, ca să marcăm 50 de ani de la lansare, mi-am dat seama că i-am urmărit pe cei doi mai mult în sală, decât pe ecran. În timp ce priveau Un homme et une femme, Jean-Louis Trintignant și Anouk Aimée își șopteau la ureche, au plâns, au râs, s-au ținut de mână. Așa că le-am propus imediat să mai facem un film.”

Deși starea de sănătate a actorului Louis Trintignant, acum în vârstă de 88 de ani, nu e cea mai bună, regizorul i-a construit întreg rolul în jurul vocii sale inegalabile. Așa că o să-l auziți recitând poeme de Paul Verlaine și Boris Vian, ori flirtând, spunând bancuri și vorbe de duh – „Moartea e taxa pe care o plătești după ce ai trăit”, “E mai ușor să cucerești o mie de femei decât să o seduci de o mie de ori pe aceeași”, „Suntem fideli doar până găsim ceva mai bun”, „Ar fi bine ca țânțarii să devină și ei vegetarieni.”

„Les plus belles années d’une vie” e un film rendez-vous, o întâlnire unică în care ești sedus de forța prezentului. Deși „acum”-ul poveștii de iubire dintre „Un homme et une femme”, (re)trăită după 50 de ani, face des apel la trecut, se derulează și din amintiri, simți că viața merge înainte orice ar fi, ba chiar mai există loc de visare și proiecții. De ce? Pentru că „cei mai frumoși ani din viață sunt cei pe care nu i-ai trăit încă”. Acesta este citatul lui Victor Hugo, care e și motto-ul scris la începutul peliculei, dar și parte din refrenul atât de cald interpretat de Nicole Croisille și Calogero. Sunt cuvinte care te urmăresc introspectiv 90 de minute și pe care vrei să nu le (mai) uiți imediat cum ieși din cinema.

„Filmul este o declarație de dragoste pentru viață. Mi-a fost teamă să nu fie prea trist, mai ales că moartea le dă târcoale personajelor, așa că am adăugat mult umor”, Claude Lelouch.

La vie, l’amour, le cinema

Așa cum am scris deja, dincolo de filmul blând pe care am avut norocul să-l văd la gala de deschidere Les Films de Cannes à Bucarest a fost grozav să asist, după rularea proiecției, la un dialog între public și legendarul regizor Claude Lelouch. Și-au fost un feedback plin de emoție și răspunsuri cu abundență de aforisme lelouchiens, cum le place juranliștilor francezi să numească învățăturile regizorului de Oscar. Regret că nu am avut reportofonul la mine să le fi înregistrat, însă am reușit, după cum vedeți, să iau notițe.

„Mi-ați dat mai mult curaj să cred în iubire. Și să vorbesc despre ea fără frică” i-a spus o tânără regizorului, iar o alta l-a întrebat dacă mai există azi povești de iubire ca-n film și care e romanul de dragoste preferat. Ce i-a răspuns? Cartea este “The Bridges of Madison County”, Robert James Waller, după care Clint Eastwood a făcut filmul cu același nume. Cât despre dragostea în zilele noastre,“Dragostea este viață chiar și atunci când te face să suferi. Dragostea este un miracol, e ceva inexplicabil. De-a lungul timpului mi-am dat seama că oamenii cei mai fericiți sunt cei care se lasă conduși de emoții”.

„Magnifique! Magnifique!” a rostit, la microfon, și o doamnă din aceeași generație cu personajele.“Am 80 de ani și mă bucur că am început să înțeleg mai bine niște lucruri, astă seară, datorită filmului. Ați surprins foarte bine sentimentele omului care ajunge la această vârstă și vă mulțumesc”. Apropo de etate, să știți că cei doi actori Jean-Louis Trintignant și Anouk Aimée, regizorul Lelouche și interpreta soundtrack-ului Nicole Croisille sunt toți octogenari.

„Filmele sunt rezultatul observației. Ador muntele și marea, anotimpurile, totul. Sunt un om curios. Apoi, eu iubesc oamenii inteligenți și vreau să îi arăt în filmele mele”, Claude Lelouch.  

În finalul filmului „Les plus belles années d’une vie” este inclus și scurt-metrajul C’était un rendez-vous, în care vedem Parisul în toată splendoarea sa, o cameră subiectivă (n.r stil de filmare ce ofera publicului o viziune speciala sau perspectiva asupra unui personaj dintr-un film sau punctul de vedere explicit al regizorului), dintr-un Citroen condus cu mare viteză de însuși Lelouch. „A fost o nebunie! Sunt mândru, dar mi-e și un pic rușine. Să știți că totul e real. Nu a fost trucat nimic. Când era semaforul roșu, chiar a fost roșu, și nici nu s-a umblat la accelerație în montaj. Mă bucur că mi-a ieșit, pentru că a doua oară nu aș mai fi făcut-o. Când sunt în spatele camerei nu mi-e frică de nimic și sunt capabil să fac și astfel de lucruri”. Dacă vă este dor de Paris-ul matinal, la 6 dimineața, urmăriți aici 8 minute, în cea mai mare viteză. Un traseu între Porte Dauphine și Sacré-Cœur.

Deși e un pic mâhnit de avalanșa filmelor pentru tv, Claude Lelouch privește cu optimism viitorul cinematografiei, în era smartphones: “Sunt miliarde de oameni care filmează zilnic grație telefoanelor inteligente. Printre ei sunt sigur că se află și viitori cineaști. Avem nevoie de ei! Și sunt ușor invidios că nu mai pot fi din nou tânăr”.

„Iubesc artiștii care ne explică inexplicabilul. Miile de oameni care urmăresc un concert, dacă te uiți la fețele lor, vezi că sunt în paradis, iar cei care ascultă un discurs politic se află în infern”. Așadar, haideți să mergem în rai și să facem binging de filme bune, filme de Cannes. La București.

Fotografii: afișele filmului “Les plus belles années d’une vie” și Pixabay

Share! And action! 

 

 

 

 

 

6 thoughts on “„Acum”-ul. „Les plus belles années d’une vie”, un film despre frumusețea prezentă a vieții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *