20 de sfaturi bune despre sănătate dintr-un vechi caleidoscop

Dacă tot m-a prins carantina acasă, la părinți, am luat biblioteca la aranjat și triat carte cu carte, cam în stilul KonMarie. Așa am dat peste mai multe comori – cărți vechi de povești pentru copii, dicționare, titluri de care uitasem că le avem și o grămadă de cărticele practice, la modă în tinerețea părinților mei. Le-am răsfoit pe toate, iar pe una am adăugat-o stivei cu volume de (re)citit. Este vorbe despre „Terapeutica naturistă”, un caleidoscop scris în ’87 de un vestit medic radiolog al vremurilor, Arcadie Percek.

Mi-a plăcut că autorul livrează sfaturi direct din natură. Povestește – pe capitole – despre nenumăratele beneficii pe care le primim noi toți de la soare, apă, aer și pădure. Sunt și informații despre alimentația corectă, acupunctură, homeopatie, aromoterapie, ori terapia pe calea mierii sau cea cu ajutorul argilei. Eu însă vreau să mă opresc la soare, aer, apă și pădure și vă spun, pe scurt, ce-am aflat și mi-am notat. Sunt sfaturi bune, cifre și curiozități.

Soare ☀️

Soarele, după cum știți, este sursa luminii, a căldurii și a vieții. De altfel, noțiunea de soare aproape că se suprapune peste aceea de sănătate. Tot ce merge, respiră și trăiește pe binecuvântata noastră planetă este, așa cum plastic s-a exprimat Camille Flammarion – un copil al soarelui.

Între forțele soarelui, în primul rând trebuie avute în vedere radiațiile sale calorice, luminoase și ultraviolete, fără de care viața pe pământ nu ar fi posibilă.

Helioterapia este terapia cu lumină solară, iar fototerapia sau actinoterapia reprezintă, în special, terapia prin ultraviolete. Ultravioletele influențează metabolismul, respirația, digestia, circulația, sistemul nervos și glandele cu secreție internă.

Lipsa de lumină excerită influențe negative asupra dezvoltării intelectului și invers. De exemplu, s-a observat cum creierul nou-născuților se dezvoltă mai bine dacă aceștia stau lângă ferestre însorite.

Helioterapia, cura de soare, nu poate fi făcută la întâmplare, ci numai la indicațiile medicului.

Aer 💨

Trebuie să știm că există două feluri de a mânca: o dată în numele aparatului digestiv, când ingerăm, în mod normal trei mese pe zi și, o dată în numele aparatului respirator, când ingerăm – de data aceasta oxigen – în contul a 15-18 mese pe minut!

Având în vedere marea importanță a oxigenului în viață, omul și-a dorit întotdeauna în mod instinctiv un aer bun. Tot instinctiv omul simte această realitate mai ales la munte, în păduri și în crânguri, știut fiind că aceste formațiuni vegetale alcătuiesc în ansamblu plămânii Terrei, și asta tocmai datorită conținutului lor bogat în oxigen. Emily Dickinson, cea mai mare poetă americană scria: „Știu undeva un crâng, pe malul unei ape, unde aerul este atât de tare și de bun, încât ori de câte ori stau acolo, fie și numai pentru o jumătate de oră, mă întorc acasă nu numai mai puternică, ci și mai bună.”

Medicina trebuie întotdeauna să mențină în conștiința oamenilor preocuparea de bază pentru puritatea acestui element esențial al vieții care este aerul.

Pare paradoxal, dar s-a putut constata că aerul condiționat îi scade omului capacitatea de muncă, uneori îi poate da chiar stări depresive și, în orice caz, sporește îmbolnăvirile de tipul răcelilor, reumatismelor și maladiile cardiovasculare. De ce? Pentru că aerul provenit de la aparatele de aer condiționat este curat, dar nu întotdeauna proaspăt, adică luat direct de la sursă, din atmosferă, și îi lipsesc două elemente esențiale: ozonul și ionii.

Gimnastica respiratorie este în definitiv un act educațional. Este preferabil ca acest gen de respirație să fie practicată în special în cursul gimnasticii zilnice de înviorare și în fața ferestrei deschise. Activându-ne respirația, îmbunătățim implicit și circulația sângelui și tonifiem în aceeași măsură și mușchiul inimii.

Apă 💧

Orișice ființă vie este, din anumite puncte de vedere, creația soarelui și a apei. Apa este purtătorul vieții pe pământ, pentru că ea reprezintă unul dintre cei buni solvenți pe care i-a produs vreodată natura.

Pierderile în apă ale organismului se accentuează progresiv, în așa fel încât la 30 de ani conținutul hidric al organismului uman este de 60%, iar la 70 de ani de circa 46%. Pe măsură deci ce îmbătrânim, ne „uscăm” în mod treptat, exact așa cum se întâmplă cu arborii.

Apa este, în primul rând, „vinovată” de tenul întins și catifelat al feței pe care îl avem în copilărie și adolescență, ca și de uscarea sa în ultima perioadă a vieții.

Nu există senzație mai chinuitoare decât setea. Dacă la foame omul poate rezista mai mult de o lună, la sete nu va putea rezista decât câteva zile.

Băile semnifică absorbția forțelor ascunse ale apei, ale pământului și ale vegetației, precum și absorbția oboselii și a impurității corpului. Regele chinez Ching Tang avea gravat pe cada băii următoarele: „Reînnoiește-te complet în fiecare zi; fă-o din nou, și încă o dată, și veșnic la fel, întocmai cum face natura”.

Pădure 🍃

 „De câte ori, în mijlocul arborilor muți și neclintiți nu ne-am simțit ca în tovărășia unor vechi și buni prieteni guralivi! De câte ori nu le-am destăinuit lor durerile noastre și de câte ori, mai cu seamă, nu ne-au alinat ei aceste dureri! Pădurea ne-a dat nouă, locuitorilor acestor meleaguri, nu numai lemn, hrană și protecție, reprezentând din acest punct de vedere cea de-a doua casă a noastră, ci și o anume filozofie a vieții”, Calistrat Hogaș.

Este demonstrat că un singur arbore de coronament mijlociu, dă în 24 de ore oxigenul necesar pentru trei oameni, în timp ce un singur hectar de pădure ne furnizează în contextul unei zile însorite, în jur de 220 kg oxigen, pe care îl răspândește în văzduh, absorbind în schimb 280 kg de bioxid de carbon.

Citiți și: Mai avem nevoie și de arbori. Peisagista Diana Culescu, pledoarie pentru orașe verzi 

Un hectar de pădure de molid reține în jur de 32 de tone de praf, această cifră fiind în cazul pinului și fagului de 56, respectiv 63 tone! Pădurea este un autentic magnet verde.

Pădurea reprezintă un excelent mediu pentru mișcare și în special pentru alergări deoarece îmbină în mod fertil beneficiile mișcării cu acelea ale oxigenării. Viața, după cum știm, se identifică cu mișcarea. Nu există viață în afara mișcării, și din această pricină, imobilismul echivalează, cel puțin pe plan biologic cu moartea.

Sedentarismul reprezintă nu numai o stare potrivnică naturii umane, ci și una eminamente nocivă, creând condiții favorabile pentru apariția și dezvoltarea a numeroase boli. Mișcarea reprezintă un autentic arhitect al organismului. Mișcarea așterne patul longevității, creând, așadar, condiții nu numai pentru adiția de noi ani vieții, ci și de viață anilor. Apoi, mișcarea accelerează și procesele psihice, înviorând ca atare spiritul.

n.r. Fragmentele cu sfaturile pe care tocmai le-ați citit au fost extrase, chiar așa cum apar, din cartea „Terapeutica naturistă”, de Arcadie Percek.

Fotografii: Unsplash

Citiți și:

Cum te motivează antrenorii să dai tot ce poți la sală: “Te doare, te bucuri!”

Romanian dream. Adriana și Adrian Gheorghiu s-au întors din Canada cu planul perfect – Power Yoga România

De la stewardesa la instructor de yoga. Clara Huzu despre un job la înălțime și o pasiune care o ține cu picioarele pe pământ

Share NOW!

 

One thought on “20 de sfaturi bune despre sănătate dintr-un vechi caleidoscop

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *