10 date importante din viața artistului Leonard Cohen

leonard cohen

Cantautorul, poetul, romancierul, artistul legendar Leonard Cohen s-a stins din viață, ieri seară, la Los Angeles. Avea 82 de ani. În vară, înainte de lansarea ultimului album, artistul canadian a povestit, pe îndelete, cu David Remnick de la The New Yorker. Vă invit să citiți interviul AICI. E greu să faci un sumar, însă iată 10 date importante din viața sa artistică.

– Leonard Cohen s-a născut la 21 septembrie 1934, la Montreal, Canada, într-o familie de evrei polonezi. Cohen a rămas fără tată la numai 9 ani

–  Între 1956 – 1961, după studii de istorie la Universitatea McGill și un an la Columbia University, la New York, Cohen își publică primele poeme “Let us compare mythologies”, “The Spice Box of Earth”, și pleacă cu bursă în Europa, la Londra

– În 1963, Leonard Cohen se stabilește pentru următorii șapte ani pe Insula grecească Hydra. Aici scrie “Flowers for Hitler”, o serie de poeme controversate, apoi “The Favorite Game”, roman despre sacru și profan și “Beautiful Losers”, despre religie și sexualitate. Iar Boston Globe îl compară pe Cohen cu James Joyce.

leonard cohen

– Își începe cariera muzicală în 1968, când lansează și primul album “Songs of Leonard Cohen”, la un an de la succesul “Suzanne”, compusă pentru Judy Collins

– 1970: Cohen pleacă în primul turneu în Statele Unite și Canada iar în Europa, în Marea Britanie, participă la un festival

– În 1988, Leonard Cohen cunoaște un mare succes cu “I’m your man”, un album într-un stil nou și cu texte mult mai triste

– 1994: Cohen se retrage într-o mănăstire budistă pe muntele Baldy, în California iar în august 1966 este hirotonit călugăr zen, sub numele Jikan (Tăcutul)

– 1999: escrocat și aproape ruinat de impresar, Leonard Cohen își reia concertele și lansează un nou album, “Ten new songs”

– 2010: inclus deja în Rock and Roll Hall of Fame din New York (2008), Cohen primește premiul Grammy pentru întreaga carieră

2016: înainte să împlinească 82 de ani, Leonard Cohen, împreună cu fiul său Adam, lansează albumul cu numărul 14, “You wanted darker”. Avea să fie și ultimul. Pe album, Cohen cântă “Hieni, Hieni, My Lord” – “Sunt aici, Doamne” – traducere din ebraică , cu un cor, într-o sinagogă din Montreal.

“Everybody knows” – 1988

“Take this waltz”

“You wanted darker” – 2016

“I’m your man” – 2006

“Halleluja” – 1984

Surse: tvanouvelles.ca, lemonde.fr

Foto: Pinterest, Vogue.es

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *