Trăiască vinul Tohani, că tare mi-a plăcut!

Povestea mea cu vinul Tohani a început cu un pahar de rose în octombrie anul trecut. L-am gustat, mi-a plăcut, l-am fotografiat. Tohani a văzut “isprava” și așa am ajuns să ne împrietenim – eu să le beau vinul mai des, mai atent, și ei să-mi povestească detalii din vie. Chiar dacă jumătate din prima mea sticlă de Fetească Neagră Tohani s-a vărsat pe parchet, restul s-a băut și e cu amintiri. Pentru că asta îți face vinul. Te ciupește de limbă și-ți dă chef de viață. Uneori și curaj. Te face să spui adevărul și numai adevărul. Asta dacă-i în cantitatea potrivită. Altfel vorbești mult și spui prostii! Cu vinul bun nu te îmbeți, te delectezi, îl lași să te descopere. Cum v-am povestit AICI că fac francezii. Vinul veselește inima omului” scrie și în Psalmi. Și chiar așa e. Tocmai m-am întors din prima mea vizită într-o vie ca-n filme și sunt fericită. În loc să dorm, m-a lovit “o beție de cuvinte” și scriu despre experiența Tohani. O pauză de București după 110 kilometri. Într-o joi de iulie. Vara.

Pupile și papile.

A fost ca-n tabără. Eu și alți colegi jurnaliști am plecat la 16.30 spre dealurile pline ochi cu viță de vie – Tohani Gura Vadului. În două ore am fost acolo. Cum am coborât din autocar, gazdele ne-au scăpat de zăduf cu o vizită în crama de vinificație. O sală rece, un laborator unde “se coace” licoarea roșie, încadrată de cisterne uriașe din inox și butoaie de lemn cu cepuri. S-au spus multe detalii tehnice interesante de către specialiștii în vin, dar ochii mei erau ocupați să vadă iar nasul să simtă mirosul înțepător. Când bei vin, auzul e secundar. Mirosul și gustul sunt importante. Aici am luat prima gură de vin – un Sauvignon Blanc Cuvee Nicolae – deși, culmea, ne aflam pe tărâmul vinului roșu. A fost un vin prietenos, rece, bun, cu un caimac alb de mărgele deasupra. De-a lungul periplului, somelierul Tohani Ștefan Timofti a știut prea bine cum să ne toarne și vin, și povești. E ca un MC, un entertainer desăvârșit. Până să pună vinul în pahare e glumeț, ne tachinează, ne trage de limbă, ne face prezenți, apoi, brusc, redevine serios, își bagă nasul în pahar, și-ți spune răspicat subtilitățile.Apogeum – fructe de pădure! Le-ați simțit?”

Vin de vară. Vis de vară.

Am ieșit din crama de vinificație, am mai făcut câțiva pași prin soare, cât să ne încălzim, și-am mers la crama unde stă parte din averea Tohani. Sticle de vin neetichetate (strică vinul!), dar cu o valoare care nu trebuie să fie scrisă niciunde. Vinurile prestigioase sunt numerotate și aranjate perfect pe rafturi iar pânzele de păianjen le certifică prețul. Timpul înseamnă gust desăvârșit iar vinul bun cere răbdare, răbdare, răbdare, la fel ca în viață. Nimic dârz nu s-a construit la repezeală. Iar vinul roșu intens, pe care am avut privilegiul să-l gustăm în premieră, are deja doi ani de când stă în butoaie și va mai odihni încă pe atât până să fie îmbuteliat. În 2020 promit să-mi iau o Fetească Neagră Tohani și o să știu că am fost printre “cei aleși” (n-am zis eu, a zis-o somelierul. Sunt puține crame care deschid un butoi de vin “neterminat” doar pentru oaspeți!). Când am ieșit din beci, paharele noastre de vin s-au aburit. Ștefan Timofti ne-a povestit cum s-au păcălit niște ruși veniți în vizită la Tohani într-o vară. Au băut mult și bine în cramă, doar au antrenament, iar când au dat cu nasul de soare aproape au leșinat. Vinul e înșelător, doar frigul te ține treaz.

Șase ore, mai multe vinuri și un apus splendid!

Noi am fost cumpătați, mai mult am degustat și-am plecat să vedem spectacolul naturii. Rânduri de viță așezate soldățește spre soare, ciorchini de struguri încă verzi, cer senin și ici colo câte un nor. Când am ajuns sus, pe platoul viilor Tohani, Virgil Mândru, viticultorul băcăuan care deține brandul ne-a spus așa: De fapt, aici ar fi trebuit să venim din prima. Aici începe povestea vinurilor Tohani”. Apoi ne-a indicat parcelele cu Shiraz,  Flori de Gheață, etc. Apusul comandat special pentru noi în viile Tohani a învăluit într-o lumină portocalie lotul de Tămâioasă Românească. A fost ca un fel de Revelion. Aproape de înserat, s-au tăiat cu sabia gurile a trei sticle de spumant rose-portocaliu, chiar în culoare soarelui adormit. Oare câte simboluri se ascund în vița de vie? Cum o fi la cules? Dar la răsărit? Trăiască vinul Tohani, că tare mi-a plăcut! N-a fost bere gratis, ci viță de vie. Știți ce are Tohani în plus? Suflet, și istorie, și medalii la New York. Șase dintr-o lovitură. O să urmeze comunicatul și fotografiile oficiale, dar eu n-am mai avut răbdare.

Fotografii: Oana Țepeș-Greuruș

Share now! Cheers later!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *