Poveste pentru copii: La metrou, ca la mare

Pepa și Iancu stau liniștiți pe peron. Totul e perfect în subteran! Bate vântul când ajunge trenul, e plin de copii grozavi, oamenii-s gălăgioși și ieșirea gratuită pentru toată lumea. N-ai nevoie de telefon deștept să te distrezi. Apeși un buton luminos și deschizi singur ușile. Intri în vagon și start joc. Stai într-un picior, îți ții echilibru și, la o adică, poți să faci un duș imaginar agățat de bară, cu apa șiroind dintr-un mâner de plastic. Dacă n-ai chef de haz și țopăială, te uiți pe geam la tunel și dai să numeri cu voce tare. Unu, doi, trei și tot așa până la o sută vreme de două stații. Apoi o iei de la capăt, de data asta, în engleză! Stai în genunchi pe scaun, te ridici să vezi harta, verifici de zece ori liniile, culorile și repeți mersul trenurilor. Ștefan cel Mare, Iancului, Piața Muncii… Când te plictisești, bați din picior și pui întrebări.

– Metroul ăsta e gri?

– Nu e gri, e argintiu!

Altădată, repeți tabla înmulțirii și cânți „mulți ani trăiască, la mulți ani”, dar cât poți tu de tare! Știi că-n stație se aude cu ecou! Iar când ți-e foame, mănânci. Covrigi cu mac, pufuleți, merdenele, banane, ciocolată și floricele sărate. Sunt multe chioșcuri în subteran și au de toate. Îți faci aprovizionarea ca lumea pentru drum. După masă stai un pic, firește! Ai chef să dormi, dormi un pui de somn. La metrou e ca la mare!

– Uau, cât loc pentru role! Și pentru trotinetă! Să venim într-o zi să ne dăm pe peron! zise Iancu.

– Închide gura! Nu vezi că e curent, să nu răcești! s-a auzit mama lu’ Iancu și mătușa Pepei cu trei secunde înainte să apară convoiul de vagoane cu farurile aprinse. Părinții ăștia, cum să faci roșu în gât? E doar briza metroului de la Dristor! „Urmează ștația Timpuri Noi, cu peronul pe partea dreaptă”.

Verișorii Pepa și Iancu iar se duc în parc. Mai au o săptămână de vacanță și uite că n-au văzut marea nici vara asta. Of! Of! Unii copii stau la plajă din scutece. Ei intră mâine-poimâine în clasa zero și habar n-au ce gust are apa sărată și nici nu s-au bălăcit în valuri prinși într-un colac lebădă. Și sunt mulți ca ei. Același parc și același traseu trei luni. Îi cred că s-au cam săturat de groapa mică de nisip, tobogane și leagăne care scârție.

– Da’ de ce mergem la Izvor? Ce-i asta? Eu vreau să simt o fericire adevărată, se plânse Pepa mușcând din paiul înfipt într-un suc cu fructe.

Tușa moțăia și n-a auzit să-i răspundă. Așa că Pepa își face de lucru cu paiul ros pe harta metroului. Și Iancu? Iancu imită decolarea unui avion. Trenul ajunge la Mihai Bravu și staționează două minute. Coboară toată lumea și nu mai intră nimeni. Nici măcar un țântar! Pepa și Iancu nu observă că-s singurii călătorii. Poate dacă ar fi văzut s-ar fi speriat și-ar fi luat-o la fugă. Pepa e îndrăzneață. Iancu e un fricos.

Mai mult ca sigur ar fi zburat spre ieșire, dar nu înainte să-și trezească mama.

Următoarea oprire, Piața Unirii. Abia aici se petrece o ciudățenie. În metroul deja gol cu Pepa, Iancu și mama lu’ Iancu, care e și mătușă Pepei, intră grăbită o doamnă cu un mop magic. Scrie pe cutie, „mop magic”! Femeia se învârte o dată, se învârtă de două ori, se învârte de trei ori, se uită-n stânga, se uită-n dreapta, ochește un scaun albastru, față-n față cu Pepa, și, când să-și găsească locul, „Atenție, se închid ușile!”, mopul scapă din cutie, în jurul lui se formează un vârtej, vagonul se umple de baloane de săpun, și, deodată, trenul prinde o viteză de neînchipuit. „Urmează stațiunea Saturn cu plaja pe partea dreaptă!”

– Uau, Pepa, ai văzut, ai auzit, bate pumnu’!

– Ba nu, bate palma, Iancu! Mergem la mare! Mergem la mare!

Cei doi se ridică de pe scaune, suflă-n baloane, bat din palme, se lungesc până ajung la mânere, se leagănă pe vârfurile picioarelor și dansează în timp ce urlă „lalala”-uri și „hăhăhă”-uri. Mopul magic se potolește și stăpâna misterioasă bifează într-o agendă cât palma o nouă misiunea îndeplinită. Pepa îi zâmbește, „Doamna Mop Aduce Marea” își pune pe nas ochelarii de soare giganți și pornește dansând cu mopul spre ultimul vagon.

– Știi ce, Iancu, mi-aș lua un metrou numai al meu!

– Și io mi-aș lua! Portocaliu!

– Să ne ducă de câte ori vream la mare. În fiecare an! Ba nu, de mai multe ori în fiecare an!

– Mami, trezește-te! Metroul a ajuns la Saturn!

– Tușa, sunt cea mai fericită! Mă dor picioarele după atâția kilometri! Te rog, nu mai pot să urc scările, ia-mă-n brațe și scoate-mă la soare!

Poveste scrisă la invitația NOI Povești.

Ilustrațiile sunt realizate de Diana Necșulescu.

Citiți și:

Poveste de seară: Zău că mă topesc după citit

O poveste pentru copii: Omik, fulgul ce zapează

Poveste modernă: Capra cu un ied și o Cenușărească

Share the story! NOW!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *