Jurnal de pandemie – Londra, Paris, New York

Am prieteni buni peste mări, țări și oceane. Ne-am căinat și-am râs-plâns despre vremurile noi, prin mesaje cu emojii și fotografii “de la fața locului”. Așa mi-a venit ideea să scriu, cu ajutorul lor, cum se simte criza la alții. Ce-i diferit? Cum se prezintă orașele bântuite? Ce spun vecinul John, ori amicul Jean? Care-i starea de spirit? Un soi de jurnal (optimist) de pandemie – Londra, Paris, New York.

Ina Bixade, într-un New York mai gol ca nicicând

The Reds, adică Mihaela și Doru Roșu, sunt prietenii mei de la Londra. Au o fetiță de numai 4 luni, așa că, din fericire, lumea lor se învârte acum în jurul Sofiei, și mai puțin a pandemiei. Însă asta nu înseamnă că nu sunt cu grijă. Dimpotrivă. Citesc știrile, sunt responsabili, respectă lockdown-ul, ba se mai și îngrozesc câteodată cu gândul la viitor. Însă teama mai mare e pentru familia de acasă. Din România. Noroc că primăvara își face de cap la Londra, iar plimbările scurte printre cireși înfloriți, în colțurile verzi de grădini englezești, ori pe malul Tamisei îi țin optimiști, în prezent. #EverythingWillBeAlright 

În parcurile londoneze nu e loc deloc pentru bad news – primăvara își vede de treaba ei

🇬🇧 Londra nu mai are același vibe – s-a ascuns după cărămizi

“Chiar dacă nici britanicii nu au fost pregătiți pentru o asemenea criză – le au și ei pe ale lor, nu sunt panicați. Londonezii s-au izolat și ies doar să facă sport sau pentru cumpărături necesare. Aleargă, merg pe bicicletă, în cel mai apropiat parc de locuință, și se întorc acasă. Par calmi, relaxați și precauți. La Tower-Bridge, rar mai vezi 3-4-5 tipi care aleargă, la ferestre copiii au desenat curcubee, iar traficul e mai lejer ca niciodată. Londonezii fac cozi pe care le respectă și sunt foarte bine organizați. Însă e clar – Londra nu mai are același vibe – s-a ascuns undeva după cărămizi. Eu lucrez la Amazon și am cel puțin 100 de livrări pe zi. Așa că ating 100 de uși, 100 de balustrade și mai multe butoane de lift. Coletele le las în prag și nu interacționez direct cu oamenii. Folosesc mănuși și sunt destul de atent și, până acum, nu mi-a fost teamă că m-aș putea îmbolnăvi. Mă simt în siguranță. On-line-ul e pe val, așa că job-ul nu-mi permite să stau acasă. Orice comanzi, a doua zi primești la ușă”, mi-a povestit Doru Roșu.

La Londra, sportul e aliatul de nădejde în vreme de lockdown 

Mihaela e acum și mai recunoscătoare pentru toată viața lor și se bucură de fiecare zi împreună. Chiar dacă până la îmbrățișări, înainte să intre în casă, Doru are un ritual strict – dezinfectează tot – prin mașină, chei, telefon, își schimbă hainele, face duș și abia apoi trece la drăgălit fetele. Tot ea mi-a povestit că, în cartierul londonez în care locuiesc, s-a amenajat un spital Covid într-o nouă hală. “Momentan sunt 500 de paturi, obiectivul e 4000! L-au pregătit în 9 zile, iar coridoarele se întind pe kilometri. Ne-a impresionat și răspunsul britanicilor la apelul secretarului de stat al sănătății Matt Hancock. Voia să adune 250.000 de voluntari, dispuși să livreze bunuri persoanelor vulnerabile, să transporte echipamente medicale, să ofere telefonic o vorbă bună celor aflați în izolare. Ei bine, jumătate de milion de oameni s-au înscris în numai 24 de ore să sprijine NHS-ul (sistemul public de sănătate). Uite cum un popor, considerat rece, reușește să fie unit”.

Home sweet home, la Londra, în plină pandemie

🇬🇧 Și prietena mea Anca Secară trăiește pandemia la Londra. Manager la o multinațională, lucrează de acasă de mai bine de trei săptămâni. Volumul de muncă parcă e mai mare, așa că, prinsă între mail-uri și task-uri, nu a avut timp de pauze. Iese pentru cumpărături și regretă că nu se poate bucura mai mult de primăvară și soarele mai prezent ca niciodată. Iar serile de joi și le petrece aplaudând împreună cu vecinii eforturile medicilor și asistentelor NHS, în lupta cu noul coronavirus. De fiecare dată, un moment cu emoții intense.

“Mind the gap!” – Londra, un oraș pustiu 

Look both ways! – nu e nimeni pe drum

“Blossom blue” 

“Străzile Londrei sunt goale, însă îmi par la fel de pline de farmec ca înainte. De fiecare dată când ies în oraș, observ trecători care se opresc și stau lângă un copac înflorit de parcă ar vrea să ia cu ei acasă tot parfumul de primăvară. Cred că toată această criză ne-a mai apropiat. Londonezii te salută, îți zâmbesc, îți fac loc ca să poți păstra distanța socială. Însă cel mai emoționant moment se întâmplă în serile de joi când toată lumea iese la balcon și aplaudă medicii minute în șir. E impresionant! Ți se face pielea de găină!”, mi-a povestit Anca.

Coada la Tesco este conform legii. Oamenii stau la distanță unii de alții

La o distanță de 450 de kilometri depărtare, de la Paris – despre Coronavirus, pe numele mic Covid 19, mi-a povestit prietena mea Izabela Rinder. Înainte să citesc cum sună gândurile ei despre vremurile noi și incerte, bănuiam că-i lipsesc evenimentele culturale. Fie că e la Paris, sau în trecere prin București, Izabela e mereu undeva – la teatru, la film, la operă, ori la un vernisaj. Însă nu disperă. Are seri de filme vechi în cochetul apartament parizian, citește Jurnalul Annei Frank, gătește bun și simplu, se roagă în toate duminicile. Optimisul e sus și grație soarelui care a fost zilnic la datorie în orașul luminii, încă de la instaurarea izolării, în urmă cu trei săptămâni.

Parisul a luat o pauză 

🇫🇷 La Paris nu mai există cultură, nu mai există joie de vivre, nu mai există planuri de viitor

“Odată cu noile consemne legale, legate de Coronavirus, rutina zilelor pariziene parcă s-a schimbat – domnește o liniște sinistră pe străzi, oamenii se strecoară distant, la câte o farmacie sau la, deja indispensabilele supermarchés singurele spații disponibile fizic pentru orice fantezie comercială; își consumă energia debordantă aplaudând personalul medical din balcoane, de la ora 20.00, după care trec în fața televizoarelor, la jurnalul de seară. Un cor tacit, format din multitudinea aparatelor TV, se instalează, seară de seară, în locuințele parizienilor, avându-i ca protagoniști de neînlocuit pe prim-ministrul Edouard Philippe, mai rar dar consistent, pe însuși președintele Franței, Emanuel Macron, care ne anunță carismatic, săptămânal, că “suntem în război”, pe ministrul sănătății, ministrul finanțelor, și tot așa. Întreaga Franță e mobilizată pentru binele suprem! Cu toate acestea, statisticile cu privire la însuși motivul acestei noi ordini, cresc zilnic. Problemele stringente, alarmist dezbătute în absolut toate jurnalele sunt: lipsa spațiilor și a echipamentelor medicale, lipsa unui tratament minune, apelul la respectarea cu strictețe a acestui confinement, autoizolare și, firește, hăul economic, pe marginea căruia atârnăm cu toții. Nu mai există instituții, nu mai există cultură, nu mai există natură, nu mai există joie de vivre, nu mai există planuri de viitor. Toate acestea atârnă suspendate de punctul semnului interogativ, ce se mărește progresiv. Mai există comerț electronic, mai există corporații, care au trecut la télétravail, există téléecole, home banking și tot ce implică inteligență artificială, spațiu virtual. Cu siguranță acest fenomen se va topi cu un cost mai mic sau mai mare”.

“Stupefacția mea, a unui om normal, rămâne aceea că “cineva” decide unilateral metoda prin care se abordează o astfel de situație. Iar lupta, dincolo de aspectele practice, rămâne una psihologică: de adaptare, de auto-cunoaștere, de reziliență. Aici, la Paris, măcar avem un aliat de nădejde – de trei săptămâni întregi, soarele n-a lipsit nici măcar o zi”.

Și totuși, la Paris, e mereu soare, deși veștile rele curg zilnic

Izabela, la plimbarea… regulamentară pe străzile pariziene pustii

“Mă gândeam, cel mai probabil, iluzia asta a “independenței” și-a pierdut considerabil conturul în aceste săptămâni. Iar tot ce înseamnă SELF – care, love, esteem, satisfaction, actualisation, cred că se dizolvă ușor într-o mare de self-uri, în care înțelegem că, deși venim și plecăm pe rând, tot ce ni se întâmplă AICI, în această viață, e un total join-venture. Iar din punctul ăsta de vedere, spiritual, criza asta e o oportunitate ca nicio alta. Se întâmplă să fiu creștin-ortodoxă și să remarc că tot acest fenomen se desfășoară acum, în Postul Mare, înainte de Înviere. Iar anul trecut, tot în aprilie, ardea Catedrala Notre-Dame. PS. Catolicii francezi au fost anunțați că nu vor avea slujbe de Paști anul acesta – confinement-ul rămâne prioritar”.

Singur, en balade, la Paris

La New York e (prea) liniște. Iar prietena mea, Ina Bixade, new-yorkină de mai bine de două decenii, tânjește după ceaiul cu iasomie savurat – ritualic – downtown. Diminețile, în zori, când traversa aproape singură orașul au devenit acum actualitate. Iar dacă ești atent, iar Ina e un fin observator dintotdeauna, vezi aproape la fiecare colț de stradă o scenă de film suprarealist. Dar mai ales la metrou. Noroc că ești liber și poți să fugi în parcul de lângă casă să-ți limpezești mintea. La New York, #KeepRunnig e noul #EverythingWillBeAlright.

Ina Bixade, în Central Park – NYC 

New York – noroc la loz în plic și un metrou ca o casă de nebuni

🗽 “Alarmele salvărilor sunt mai frecvente. Până să stau acasă, când intram în clădirea în care lucrez, la intrare mi se lua temperatura. Personal, nu aveam nevoie să trăiesc acest moment istoric de groază, cum îmi place să-l numesc, pentru a aprecia viața mea dinainte. Unii, din ce mai aud, abia acum realizează ce norocoși erau. E o atmosferă suprarealistă. Pentru prima oară în cei 21 de ani de când locuiesc aici, m-am trezit într-un oraș tăcut și abandonat. Pe ușa fiecărui local este același anunț – <Închis temporar!> Cei care arată nepăsători sunt cerșetorii. Probabil că-și spun în sinea lor <Ce-am avut și ce-am pierdut?>” Metroul arată ca o casă de nebuni: dacă nu ești îmbrăcat într-un sac din plastic, singur într-un colț, vezi pe cineva cu mască pe gură, iar ochii acoperiți de niște ochelari giganți transparenți. În alt vagon, poți observa un alt pasager care scoate din buzunar sticla de spirt și, înainte să se așeze, își dezinfectează teritoriul. Mereu am zis că americanii mi se par cei mai obsedați de germeni, microbi, imaginează-ți ce-i în capul lor acum.”

“Dar, chiar și pe câmpul de luptă, new-yorkinii își păstrează stare optimistă. Cel puțin, cei cu care interacționez eu, de la distanță, se înțelege. În parcul de lângă casă e permis să alergi. În unele magazine necesare este și amuzant să vezi cum au improvizat o barieră din plastic care să separe vânzătorul de client. E un haos organizat, să zic așa. Se formează cozi lungi în fața magazinelor de mâncare, băncilor, întrucât doar un anumit număr de oameni este permis înăutru. În anumite locuri, rafturile cu carne și pastă de dinți sun goale, iar în dreptul celor cu hârtie igenică poți citi mesajul <Doar două suluri de persoană!> Pentru cineva care a trăit în comunism e un soi de déjà-vu sau flashback, pentru americanul răsfățat, însă, este o mirare, o frustrare. Rafturile cu medicamente pentru gripă s-au golit instantaneu”.

“Se pare că panica și spaima sunt universale. Nimeni nu scapă de ele, indiferent dacă locuiește la New York sau la Cucuieții de Jos. Instinctul de supraviețuire se declanșează automat, fie că ești Ion sau John. Și ca să exemplific, o colegă a cheltuit 1.500 de dolari pentru produse dezinfectante. Să revenim la cozile din vremurile actuale, am observat un șir imens de oameni și la prăvălia cu lozuri în plic. O doamnă a zis: <Dom’le, de undeva trebuie să apară și veștile bune!> Eu, de exemplu, în primăvara asta neagră, îmi găsesc alinarea în pomii înfloriți și cântecul păsărilor auzit la fereastră. Da, avem și natură la New York City! Aștept cu disperare să simt din nou energia și dinamismul orășelului în care cu drag trăiesc. Ceea ce doresc tuturor!”

Aș fi vrut ca poveștile prietenilor mei – de la Londra, Paris și New York – despre pandemie să fie pură ficțiune. Dar, din păcate, totul e cât se poate de real. Nădăjduiesc că vom vedea împreună cum se scrie următorul capitol și mai ales finalul fericit.

Citiți și: 

Marea lecție

Un, doi, trei, faci sport – on line – cât vrei!

Arta mâinilor curate. Săpunul, mai bun prieten al omului

Fotografii: prin Mihaela Botezatu, Doru Vlad Roșu, Anca Secară, Izabela Rinder și Ina Bixade

Share NOW! Worry later!

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *