Ego or not ego: “Cine sunt eu? Cine sunt eu și ce vreau?”

În timp ce spectatorii intră în sala Studio de la Odeon și își caută locurile, actorii din “Pescărușul” lui Cehov sunt deja pe scenă. Se încălzesc, își pasează energia de la unul la altul, aleargă și spun replici la foc automat. În tot acest iureș, Marius Damian, cel care-l joacă pe Konstantin Gavrilovici Treplev, repetă cu voce puternică și aproape obsesiv următoarele două întrebări: “Cine sunt eu? Cine sunt eu și ce vreau?” Piesa în regia lui Andrei și a Andreei Grosu merită văzută, dar nu despre “Pescărușul” vreau să vă povestesc acum. O să vin cu răspunsuri la întrebările din titlu. După ce m-a bântuit teatrul câteva zile, mi-am amintit că am găsit soluții, nu demult, în paginile cărții “On est foutu, on pense trop! Comment se libérer de Pensouillard le hamster” (n.r. Suntem pierduți, gândim prea mult. Cum să ne eliberăm de hamster-ego). Cartea e bestseller și a fost scrisă de Serge Marquis un medic francez, specialist în sănătate publică. Mi-am cumpărat-o de la Mollat la începutul anului și am devorat-o. Autorul se folosește de metafora hamsterului ca să ne facă să înțelegem că suntem mai mult decât credem și c-ar fi bine să ne potolim ego-ul și să ne bucurăm de viață.

Adio, dezvoltare personală! Bun venit, décroissance personnelle!

Într-o traducere mot-à-mot, décroissance personnelle ar fi “descreștere personală”. I-aș spune mai cuprinzător smerenie, pentru că implică și umilință și bună-cuviință. E mai mult decât modestie. Pare ciudat să vorbești despre “descreștere personală” în timpuri când la modă e dezvoltarea personală. Însă medicul are o explicație cât se poate de realistă. “Dacă citiți ziarele o să descoperiți cum se împart laudele și gloria. Sunt sportivi, artiști, oameni de afaceri care au reușit. Și atunci începeți să vă spuneți că și voi veți reuși, veți ajunge în vârf. Ce gravă eroare! Dezvoltarea personală e un mit! O iluzie nefastă, periculoasă pentru sănătate. E absurd să credeți că, dacă veți avea tot ce vă doriți în viață, rotița gândurilor negative se va opri. Vă înșelați! Cu cât veți avea mai mult, cu atât vă veți dori mai mult. Trăim într-o lume bolnavă de eu. Descreșterea personală ne ajută să revenim la lucrurile simple ale vieții și să fim liniștiți. Puteți să scrieți poezie, să vizitați pe cineva bolnav, să educați un copil, lista micilor bucurii e infinită.”

Nu vă speriați, diminuarea ego-ului nu înseamnă că veți dispărea. Nu e moartea ego-ului, e doar fracțiunea de secundă în care vă dați seama că sunteți dominați de cuvinte sau imagini contaminate de eu.

Serge Marquis susține că toți oamenii, dar absolut toți oamenii, au în cap un hamster invizibil care le toarnă vinovății, regrete, critci, resentimente, griji și scenarii pesimiste. Discursul animăluțului rozător ne captează întreaga atenție, rămânem blocați în gânduri și uităm să trecem la acțiune. “De ce mi se întâmplă numai mie?”, “De ce el are mai mult succes decât mine?”, “Eu de ce nu am talentul lui?”, “Ce cretin am fost!”“De ce m-a ignorat?”, vă sună cunoscut? Stop! Opriți-vă! E hamsterul care vă sâcâie. Ego-ul. Marele EU! Tot lui îi place să acumuleze cât mai lucruri și să se identifice cu ele. Numai că, ce să vezi, tu nu ești nici job-ul tău, nici mașina ta, nici relația ta, nici vacanța și nici banii tăi. Ești mai mult decât atât. Care-i soluția? Smerenia și întoarcerea în prezent. Numai așa ne putem calma gândurile negative și pune capăt comparațiilor nocive cu ceilalți. Uite un paragraf edificator.

“… Eu eroul… Eu francezul… Eu medicul… Eu războinicul… Eu salvatorul… Eu sfântul… Eu fotograful… Eu artistul… Eu poetul… Eu instalatorul… Eu frumosul… Eu boala… Eu în metrou… Eu ecologistul… Eu deșteptul… E inutil să continui, aș putea să o țin tot așa și să fac o encicopedie. Nu sunteți nimic din toate astea! Ați ales să fiți organizați? Sau dimpotrivă dezorganizați? Vecinul vostru a ales să fie chel? Sau sărac? Sau francez? Sau chinez? Ce o să fiți mâine? Dar peste 10 ani? Imposibil de spus. Așadar ce sunteți voi? Fiți atenți, nu am scris “cine sunteți?”, ci „ce sunteți?”. Luați-vă timp și reflectați la diferența dintre cine și ce. Acum, încercați să nu folosiți deloc “eu” sau “mie” măcar cinci minute, ca în jocul în care ești provocat să nu zici nici da, nici nu, cât mai mult timp posibil. Încercați să faceți asta și când vă întâlniți cu cineva. Fără să le spuneți despre joc, vorbiți fără să rostiți cuvintele mie, al meu, sau a mea. O să observați că nu e deloc ușor. Apoi, reluați exercițiul când sunteți singuri, o să rămâneți surprinși de câți de eu” și „mie” vă circulă prin minte. Timp de cinci minute încercați să numărați cele două cuvinte și o să observați cum devin tot mai puține. E un mic truc pentru a declanșa diminuarea ego-ului. Faceți la fel când vă afați în timpul unei dispute. În loc să distrugeți argumentele celuilalt, spuneți-vă că e doar ego-ul care încearcă să se apere. “Micul eu” care vrea să câștige cu orice preț. Și dacă va câștiga, cu ce schimbă asta evoluția vieții pe pământ?”

Respirați!

După fiecare scenariu “nefast” prezentat în carte, de exemplu, cu nervi și stres de la prima oră a dimineții când te afli în baie și rămâi fără hârtie igienică și începi să bombăni, ori când ești grăbit să ajungi la serviciu și metroul îți închide ușile în nas, Serge Marquis vine cu o soluție la îndemână: respirați! Primul lucru pe care puteți să-l faceți ca să vă calmați e să vă urmăriți respirația. Cu acest gest simplu în aparență, micul hamster “numai mie mi se putea întâmpla” se potolește. “Puteți să vă sprijiniți de un perete, să închideți ochii și să fiți atenți la suflul care vă ține în viață.”

Fiți inteligenți! Nu vă lăsați angrenați în gânduri inutile, asistați la ele ca un spectator. Dacă e greu, scrieți tot ce vă trece prin cap pe o foaie. Absolut tot, fără restricții! Apoi luați o pauză, mâncați un măr, recitiți ce ați scris și recunoașteți. Nu-i așa că e absurd să mergeți pe teritoriul hamster-ego-ului?” 

Învățați să vă detașați de trecut!

Filmele pe care ni le facem în cap sunt regizate tot de hamster-ego. El face montajul și vine cu tot felul de intrigi și întrebări. “De ce mi-a făcut asta?”, “Sunt sigur că a plănuit totul!”, “Cum ar fi fost dacă?” Ego-ul e dispus să rescrie trecutul în zeci de variante, dar asta nu ajută pe nimeni. Să fii conștient înseamnă să distingi între film și viață. “Azi, când mă întreb cine sunt, răspund: Sunt o formă care a împrumutat viață pentru o anumită perioadă. Atât”.

Dragoste egoistă sau dragoste veritabilă?

Vă spuneam că medicul francez scrie cât se poate de aplicat, cu exemple clare și scene din viață, iar dragostea și sexul nu puteau să lipsească din peisaj. Și nu o face ca să atragă atenția cititorilor, ci pentru că între doi oameni cu adevărat îndrăgostiți și care fac amor nu există un hamster-ego. “Toată atenția este cerută de… viață. De mânile care dau și primesc, de buzele care se sărută, de energiile care se schimbă. Ego-ul pare să nu mai existe. O mare vibrație îi ia locul. O vastă prezență la ceea ce este. O senzație pură.” Dar, atenție, hamsterul își poate face rapid simțită prezență iar în mintea voastră pot să circule astfel de idei: În sfârșit mi-am găsit sufletul pereche! Cel/cea cu care pot să fiu eu însumi/însămi. Cel/cea care nu mă va schimba! Cel/cea care mă va ajuta să evoluez! Blablabla!” Aceasta nu e iubirea veritabilă, e amorul egoist, pentru mine, cu mine – e cel mai răspândit fel de iubire. O perioadă ești atent la nevoile celuilalt, până într-o zi când ego-ul se teme să nu-l piardă sau simte că relația nu îl ajută să crească. Pe când dragostea veritabilă e conștientă, e rară, mai puțin cunoscută. “Dragostea veritabilă nu are nimic de-a face cu o stare. Dragostea adevărată e mișcare. E vigilență, prezență, atenție și deschidere. N-are nevoie de publicitate și nu se manifestă ca ceva extraordinar”. Așadar, nu confundați atașamentul cu iubirea. Nu vă identificați cu partenerul! Riscați să vă cânte în cap hamster-ego-ul următorul refren: “Nu pot să trăiesc fără el/ea!” și să vă devalorizați în cazul în care apare separarea. Dar când dragostea a fost reală și nu egoistă, suferința ia o altă formă iar ruptura îți dă ocazia să faci un pas înspre învățarea smereniei. E o lecție utilă.

“Așadar, cine suntem noi cu adevărat? Răspunsul e foarte simplu: suntem ceea ce, în noi, nu îmbătrânește niciodată. Suntem însușirea de a iubi, a contempla, a savura, a da, a crea, a învăța, a transmite… Nu ne putem identifica cu o țară, o mașină, o opinie, o idee, sau o marcă. Tot ce hrănește ego-ul trece, moare, se degradează, dispare. În viață nu ai nevoie să te simți unic. Viața nu are nevoie de identitate”.

Viața se trăiește. Punct.

Cartea lui Serge Marquis “On est foutu, on pense trop! Comment se libérer de Pensouillard le hamster” merită citită de la un capăt la altul. O găsiți pe Amazon. Mai mult ca sigur o puteți comanda și la librăria de carte franceză Kyralina.

Fotografii: ilustrații via www.gilles-rapaport.com

Traducere: Oana Țepeș-Greuruș

Share now! Don’t be selfish!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *