De la stewardesă la instructor de yoga. Clara Huzu, despre un job la înălțime și o pasiune care o ține cu picioarele pe pământ

clara huzu

Am cunoscut-o pe Clara Huzu, anul trecut, la clubul de fitness World Class America House. A ținut o oră activă de yoga și, la sfârșitul clasei, ne-a mărturisit că job-ul ei de antrenor e ca o vacanță. Își schimbase viața la 360 de grade și renunțase, recent, la meseria de stewardesă pentru yoga. Nu i-am spus atunci că vreau să scriu și să aflu mai multe, apoi n-am mai reușit să o găsesc. Îi uitasem numele, ea preda la alte cluburi și nimeni nu știa “cine e antrenoarea care a fost însoțitor de bord”. Sorții au făcut să revină luna trecută la America House și ne-am reîntâlnit. N-am mai ezitat, i-am zis ce vreau, ea a acceptat și-am ajuns să povestim, la o limonadă, despre pasiunea ei pentru yoga. O pasiune pe care a transformat-o, la 35 de ani, într-un full time job.

“Când unii îmi spun vai, dar e greu, nu o să-ți iasă, știu că eu acolo o să ajung. Dar nu le zic lor, mie-mi zic”. Așa sună moto-ul Clarei Huzu.

JOBUL.

N-a fost sportivă dintotdeauna, însă hotărâtă a fost mereu. Tot timpul Clara a țintit mai sus și a vrut mai mult de la ea și de la viață. A fost secretară, a făcut contabilitate primară și-apoi, la 20 și ceva de ani, și-a dorit să fie stewardesă: Am urmat cursurile la Academia Română de Aviație, apoi m-am angajat la Wizz Air. A fost o perioadă frumoasă, făceam parte dintr-o echipă tânără și călătoream des în Europa. Însă după doi ani, am început să-mi doresc altceva. Nu-mi mai găseam locul, nici pe plan personal nu o duceam prea bine și simțeam că nu e de ajuns ce fac. Eu vreau să merg la Emirates!”

Cum îi plac regulile, Clara a început să-și facă un plan serios care să ducă la împlinirea obiectivului: jobul de însoțitor de bord la Emirates, una dintre cele mai mari companii aeriene din lume. S-a documentat temeinic, a citit recomandări, s-a dus la un interviu la Qatar Airways pe care, deși l-a luat, l-a refuzat, și, în final, după patru zile de teste la un open-day, la Paris, a obținut un loc în echipajul Emirates: Ce-mi pun în cap, fac. Așa că, în ianuarie 2010, eram stewardesă la Emirates și locuiam la Dubai”.

A urmat un training despre customer service la cel mai înalt nivel și, apoi, zboruri lungi în Europa, în Asia și Australia: Meseria de însoțitor de bord are multe părți frumoase. Călătorești, vizitezi, cunoști foarte mulți oameni din diferite culturi. Iar pe mine jobul m-a ajutat să fiu mai sociabilă și mai deschisă”.

Însă meseria de stewardesă presupune și schimbări dese de fus orar, trezit dimineața (prea) devreme, ori pauze de somn în avion. După șase luni, Clara avea insomnii, alergii și dureri lombare puternice. Iar nivelul de stres pe care-l resimțea era foarte mare: Am zburat și 15 ore. La nouă ore jumătate, ai o oră de odihnă, sau la zborurile mai lungi, trei ore”. Însă nu e odihna relaxantă din patul de acasă.

clara huzu

PASIUNEA.

În acest moment intră în viața Clarei bikram yoga. Își cumpără un voucher cu 10 ședințe de yoga la o sală din Dubai, la invitația unei prietene: Am ajuns într-o cameră încălzită la 40 de grade, cu umiditate între 40 și 60 la sută. De parcă în Dubai îmi lipseau! Când m-am văzut acolo, înconjurată de multe oglinzi, eu fiind înnebunită după oglinzi, mi-am zis, asta-i de mine, cu toate că habar n-aveam ce o să urmeze. Din prima secundă m-am îndrăgostit de bikram yoga. Iar la sfârșit, la shavasana, am trăit o relaxare cum n-am simțit în viața mea.”

Bikram yoga sau yoga fierbinte a fost inventată de Bikram Choudhury. Antrenamentul hot este intens, ține 90 de minute și presupune 26 de posturi care se repetă de două ori, plus două excerciții de respirație. Nu e chiar floare la ureche și n-a fost nici pentru Clara: Prima oară mi-a plăcut, a doua oară aveam stări de leșin, a treia oară nu mai puteam să respir. Îmi spuneam că e de la zbor, că am ajuns târziu, că n-am dormit. De fapt, era de la țigări. Am fumat 20 de ani iar yoga m-a ajutat să conștientizez că țigările nu-mi fac bine și să scap ele. Cumva, intuiția îți șoptește să faci schimbarea!”

clara huzu

Chiar dacă prietenele ei au renunțat după câteva ședințe, Clara a continuat să facă yoga. A mers constant patru ani. Dacă era trei zile pe săptămână în Dubai, de tot atâtea ori se ducea la yoga. Și când se întâmpla să ajungă în altă țară și să stea peste noapte, mai ales în Anglia, Noua Zeelandă și Australia, unde avea des zboruri, căuta dinainte locuri cu bikram yoga și mergea musai la antrenament. Își încărca bateriile: Nu-mi plăceau zborurile foarte lungi dar, faptul că la capătul cursei mă aștepta o oră de yoga, m-au făcut să le accept mai ușor”.

De la o lună la alta, Clara începuse din nou să se întrebe ce-și dorește. Chiar dacă yoga îi calmase, în numai șase luni, durerile lombare și o echilibrase emoțional, parcă își dorea să ia o pauză de la zborurile obositoare. Iar când într-o zi nu s-a ținut ora de yoga și tipul de la recepția sălii i-a sugerat că ar putea să fie instructor, în mintea ei a încolțit un nou plan: “Credeam că trebuie să fii perfectă ca instructor. Apoi mi-a mai zis o colegă stewardesă că face cursurile de antrenor și mi-am dat seama că sunt bună și aș putea să le fac și eu. Și atunci m-am decis. Am început să caut pe internet detalii și am aflat de Irene Zaarour, singurul instructor acreditat de Pattabhi Jois Ashtanga Yoga Institute la București. Iar la sfârșitul lui 2014 m-am întors în România și cum nu exista bikram yoga am început cu ashtanga. Mai știam că o să mă angajez la World Class și așa a fost.”

VISUL.

Clara a plecat de două ori în India pentru cursuri de hatha yoga și de fiecare dată când a mers s-au găsit “binevoitori” care să-i frângă elanul și să-i spună tot felul de povești despre cât de periculos e să mergi singur în India și ce greșeală a făcut să renunțe la jobul de la Emirates pentru “yoga lui Bivolaru”. Dar Clara Huzu nu i-a ascultat, s-a ținut de plan și și-a învins temerile: Dacă aș fi stat pe canapea toată ziua și mi-ar fi fost frică, aș fi putut să mai evoluez? Nu! Trebuie să acționezi, să faci ceva și să descoperi ce-ți place. Eram foarte hotărâtă să devin instructor de yoga”.

Să nu vă închipuiți că a renunțat la prima dragoste, bikram yoga. Nu doar că nu a renunțat, ci s-a dus până în Thailanda să-l cunoască pe însuși Bikram Choudhury: A fost cea mai mare provocare, nouă săptămâni de bikram yoga care m-au transformat cu adevărat. Era foarte greu și îți venea să renunți. Făceam yoga de două ori pe zi, dimineața și seara. Plus că aveam și diverse cursuri. 16 ore pe zi eram activă. Am fost într-un proces de învățare continuu”.

clara huzu

Și încă este. Când ne-am întâlnit noi, Clara tocmai se întorsese din Olanda, de la o tabără de meditație vipassana. Zece zile n-a vorbit cu nimeni, doar a meditat. E un exercțiu de reboot pe care îl face o dată pe an. Deși a studiat la facultatea de psihologie, o atrage mai mult anatomia și vrea să se înscrie la cursuri de fizio și kinetoterapie. Nu de alta, dar bikram yoga este o practică terapeutică și sunt mulți oameni care și-au îndreptat oasele cu ajutorul asanelor. Mai multe despre bikram descoperiți AICI.

Planul mare abia acum se coace. Clara Huzu o să-și deschidă propriul studio de bikram yoga, primul din România, iar însoțitorii de zbor sunt așteptați cu un discount de 20%. Până atunci, Clara vă invită la ore de “yoga pe uscat”, cum îi place să spună, la cluburile World Class din București.

Citiți și Romanian Dream. Adriana și Adrian Gheorghiu s-au întors din Canada cu planul perfect, Power Yoga România

Dacă v-a plăcut pe la goinfashion.ro, vă aștept cu un Like și pe pagina de Facebook, AICI.

Share is good! Be good!

 

 

2 thoughts on “De la stewardesă la instructor de yoga. Clara Huzu, despre un job la înălțime și o pasiune care o ține cu picioarele pe pământ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *