Cum arată și ce face profesorul care schimbă vieți

În primăvară, când m-a invitat Andreea Archip să contribui cu o poveste la platforma Scrisul face bine, am ales să vorbesc despre întâlnirea cu profesorul de română din liceu, Lucian Iordăchescu. Și lui îi datorez ce sunt astăzi, un jurnalist care își iubește profesia. Iordă ne-a dat liste interminabile de cărți, a avut încredere în noi, ne-a provocat să fim creativi. Citiți aici Educația, la vânătoare de învățători buni.

Apoi, în vară, am aflat despre Daniel Pennac, un fost elev ratat devenit scriitor de cărți pentru copii, pedagog iscusit și profesor de franceză, grație unui dascăl cu har. Clipul în care Pennac spune cum a scăpat de frică și-a ajuns să iubească școala și lectura m-au convins să-i caut cărțile. Așa am ajuns să citesc Necazuri cu școala” , să descopăr cât de firesc e să fii profesor bun și că nu există loaze. “Într-a treia, un profesor m-a reperat drept ce eram: un mincinos sincer și un sinucigaș vesel. Epatat, cu siguranță, de aptitudinea mea de-a născoci scuze tot mai inventive pentru lecțiile neînvățate sau pentru temele nefăcute, a decis să mă scape de disertații ca să-mi comande un roman. A fost un geniu în materie de învățământ. Poate doar pentru mine și poate doar în această unică împrejurare, dar un geniu”.

Am citit cartea lui Pennac cu creionul în mână și am subliniat paragrafe întregi. Despre profesori și despre elevi. Despre iubirea care ar trebui să existe în școli. Dar, mai cu seamă, am gustat felul în care Pennac, pe bună dreptate, ridică în slăvi lectura, gramatica, dictările și memorarea textelor mărețe. Să înveți pe de rost nu înseamnă să fii papagal, ci să te bucuri de bogăția limbii. “Să mai învățăm pe de rost? La ora la care memoria se numără în gigabiți? Toate acestea sunt adevărate, însă esențialul se află în altă parte. Învățând pe de rost, nu suplinesc nimic, ci adaug la tot. Inima, aici, este aceea a limbii. Trebuie să ne scufundăm în limbă, despre asta e vorba. Trebuie să înghițim și să mai cere.”

Iată ce înseamnă pentru Daniel Pennac să fii un profesor bun:

♣ O parte a meseriei mele de profesor constă în a-i convinge pe elevii mei cei mai abandonați de către ei înșiși că politețea predispune la reflecție mai bine decât palma, că viața în comunitate creează obligații, că ziua și ora înmânării unei teme nu se discută, că o temă răscolită trebuie refăcută pentru ziua următoare, că așa și pe dincolo, bla-bla-bla, dar că în vecii vecilor nici colegii mei, nici eu însumi nu-i vom abandona vreodată în mijlocul apei. Pentru ca ei să aibă o șansă de reușită, trebuie să-i reînvățăm însăși noțiunea de strădanie, așadar să le redăm gustul solitudinii și al liniștii, și, mai ales, gustul, stăpânirii timpului, deci a plictiselii. Mi s-a întâmplat să le indic să le indic exerciții de plictiseală, da, exact așa, pentru a-i instala în durată. Îi rugam să nu facă nimic: să nu se distreze, să nu consume nimic, să nu facă nici măcar conversație, să nu muncească, pe scurt, să nu facă nimic, absolut nimic. 20 de minute. Apoi să se arunce pe lucru ca niște hămesiți.

♣ Să nu vorbești niciodată mai tare ca elevii, ăsta e secretul.

♣ Când sunt cu elevii sau când le corectez lucrările, nu sunt cu gândul în altă parte.

♣ Prima calitate a unui profesor bun este somnul. Profesorul bun e cel care se culcă devreme. Prezența profesorului care se află pe deplin în clasă este imediat perceptibilă.

♣ Fiecare elev cântă la instrumentul lui, nu trebuie să mergi împotrivă. Partea delicată este să ne cunoaștem bine muzicienii și să găsim armonia. O clasă bună nu e un regiment care merge în pas cadențat, ci o orchestră care interpretează aceeași simfonie. Iar dacă ai moștenit micul trianglu care nu știe să facă decât ting-ting sau vechea lăută care nu face decât bloing-bloing, important este ca ele să scoată acele sunete la momentul potrivit, cât mai bine cu putință, să devină un excelent trianglu și o ireproșabilă lăută și să fie mândri de calitatea pe care contribuția lor o conferă ansamblului. Cum gustul armoniei îi face pe toți să progreseze, micul trianglu va cunoaște și el muzica, poate nu la fel de strălucit ca vioara întâi, dar va cunoaște acea muzică. Problema este că vrem să-i facem să creadă într-o lume în care contează doar vioara întâi. Iar unii colegi se cred niște Karajan care nu suportă să dirijeze fanfara municipală. Visează toți doar la Filarmonica din Berlin, e de înțeles…

“Dacă îmi veți vorbi de regres, eu vă voi vorbi de regăsire! Știința e înainte de toate carnală. O captează urechile și ochii noștri, o transmite gura noastră. Desigur, ea ne vine din cărți, dar cărțile ies din ființa noastră. O cugetare face și zgomot, iar gustul de-a citi este o moștenire a nevoii de-a spune.”

♣ Momentul apelului de dimineață. Să-ți auzi numele rostit de vocea profesorului e ca o a doua deșteptare. Sunetul pe care îl scoate numele tău la ora opt dimineța are vibrații de diapazon. În fond, apelul e singurul moment al zilei în care profesorul are ocazia să i se adreseze fiecăruia dintre elevii săi, fie doar și rostindu-i numele. O secundă în care elevul trebuie să simtă că există în ochii profesorului, el și nu un altul.

♣ Stăpânirea dicționarului a făcut întotdeauna parte din prioritățile mele și am format pe acest teren prodigioși atleți, sportivi de 12 ani care își nimereau cuvântul căutat în doi timpi și trei mișcări.

♣ Presupușii mei elevi slabi la carte și cu mine luptam în decursul acelor ore împotriva gândirii magice, cea care, la fel ca-n basme, ne face prizonierii unui prezent perpetuu. Să termini cu nota zero la ortografie, de pildă, înseamnă să scapi de gândirea magică. Sfărâmăm un deochi. Ieșim din cerc. Ne trezim. Punem piciorul în real. Ocupăm prezentul indicativului. Începem să înțelegem. Trebuie să vină o zi în care să ne trezim! O zi, un ceas! Nimeni n-a mâncat pe veci din mărul nulității! Nu trăim într-un basm, victime ale unei vrăji! Poate că asta înseamnă să predai: să o termini cu gândirea magică, să faci în așa fel încât fiecare oră de clasă să sune momentul deșteptării.

În 2007, scriitorul Daniel Pennac a primit distincția Prix Renaudot pentru cartea “Necazuri cu școala”.

Sursă foto: Pixabay, Gallimard Paris

Share now!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *