Sigur știți bancurile cu ardelenii care zic că băutura-i ca lectura iar cărțile citite de ei sunt, de fapt, sticlele de alcool consumate. Ei bine, cam așa și la Bordeaux. Numai că nu vorbim neapărat de o metaforă. Culmea, Bordeaux e chiar despre cărți și vin. Despre vin și cărți. În drumul de la aeroport spre centru vezi viță de vie și pe stânga, și pe dreapta, orașul e plin de baruri mici și cochete, cu nume inspirate (nah, francezi!), oamenii se cinstesc la colț de stradă cu vin negru direct din sticlă, circulă numai în tramvaie și se laudă cu o librărie imensă – Mollat. 2.700 metri pătrați, rafturi ticsite de cărți bune, 300.000 de titluri și vreo 20 de vitrine ochioase, la stradă. 15 rue Vital-Carles. Mollat e cea mai mare librărie independentă din Franța și e la fel de celebră precum desertul bordelaise canelé. Așa că, dacă ajungeți la Bordeaux, e musai să le “gustați” pe ambele. Cu o gură de vin. Firește. Cin! Cin!
“Grație tramvaiului avem mai mulți clienți. Tramvaiul e agora, legătura socială. Le permite locuitorilor de la periferie să regăsească inima orașului. Tramvaiul e mai mult decât un mijloc de transport, aduce noi stiluri de viață și comunicare, față de alte orașe unde există metrou. Bordeaux accélère!”, Denis Mollat, pentru L’Express.
La librărie – Librairie Mollat
Mollat există de peste 120 de ani și vinde tone de cărți. Mai exact, vreo două milioane de volume în 365 de zile. Am cumpărat și eu trei! Librăria e o tradiție, un “monument” și un loc sacru pentru francezi și turiști. Sunt organizate aici, în fiecare an, peste 200 de lansări și evenimente de tot felul și vă închipuiți deja că librăria e și un actor important în viața culturală din Bordeaux iar cei peste 60.000 de studenți fericiți. Comparată adesea cu Notre Dame, Librairie Mollat e o afacere de familie care rezistă bine mersi de patru generații pe piața marilor lanțuri de librării. Datează din 1896 și, la început, a fost pe mâna lui Albert, apoi au urmat Jean, William, Francine și, azi, Denis Mollat. În 2014, Mollat a raportat o cifră de afaceri de 25 milioane de euro – vânzări inclusiv on-line. Iar la Bordeaux, librăria nu prea are concurență. În anii ‘90, Virgin și-a închis porțile în trei ani și nici faimosul FNAC nu face cine știe ce comerț cu carte la Bordeaux.
Care să fie secretul succesului? Librarii. O declară cât se poate de serios patronul Denis Mollat. Angajații săi sunt oameni bine instruiți care nu sunt vânzători. Sunt 57 de librari citiți, gata să-ți dea sfaturi și să scrie o recenzie chiar și treziți din somn. Iar clienții Mollant știu prea bine și revin aici și pentru socializare, dialoguri spumoase despre texte și autori. Tot librarii sunt cei care fac selecția cărților și le semnalează, discret, cu bilețele d’amour. Ah! Încă de cum am intrat în marea casă a cărților din Bordeaux, am descoperit micile foițe – Coups de Coeur – scrise de mână, cu carioci colorate. Sunt scurte descrieri, mesaje, ori citate atașate cu o agrafă de romanele grozave. Le regăsiți și la Kyralina, librăria de carte franceză de la noi.
Și cum mă plimbam eu printre rafturi, mi-a trecut prin minte soarta librăriei “din fundul curții”, cea mai veche librărie Humanitas, de la București, închisă și distrusă dintr-o dorință de nou și schimbare. Păcat, mare păcat! Ar fi putut oricând să se extindă frumos, ca-n Franța. Avea clienți fideli și o atmosferă romantică. Nu e însă singura librărie de la noi cu final nefericit. Noroc că ne lăudăm cu Cărturești Carusel!
Citiți și: Un, deux, trois – turul librăriilor chic-cool
Cărți, cărți, cărți
Dar să revenim la “aventura” Mollat și succesul deloc întâmplător. Librăria are zeci de raioane puse perfect la punct și ai nevoie de mult timp să le descoperi pe toate. Am zis ore, cred că mai bine ar fi să-ți rezervi o zi întreagă și economiile pe câteva luni! Găsești literatură, SF, filosofie, benzi desenate, cărți pentru copii, dezvoltare personală, art de vivre, cinema, muzică și multă poezie. Chiar dacă nu au externalizat partea de comunicare unei agenții, cei de la Mollat reușesc să facă o treabă tare bună.
Contul lor de Instragram a crescut peste noapte după o campanie deșteaptă, pe care sigur o știți din social-media. Din dorința de a promova cartea ca obiect în epoca e-book, librarii creativi au început să posteze portrete inedite – oameni cu fața acoperită de coperta unei cărți care se potrivește mănușă personajului din spatele ei. Hashtag-ul #BOOKFACE e foarte cunoscut. Investiția a fost mică, ținând cont că toate fotografiile sunt făcute cu o tabletă și deloc editate. Vă închipuiți că n-aveam cum să nu intru în joc și mi-am asortat o copertă roș-albastră la bereta cu ANARCHY. Ha! În spatele , “Comme un nouvel atlas”, c’est moi!
La bar – Ô P’tit bahut
Odată evadați din marea librărie, e musai să vă opriți la (cel puțin) un pahar de vin. Prietenii mei francezi au avut grijă să facă rezervare la un local sympa, Ô P’tit bahut, încă din prima seară. Vinul roșu și cam tare a fost însoțit de multe feluri de fromage și povești. Despre muzica franțuzească, artă franțuzească de tot felul, balene și glumițe. Însă mai multe despre vinul produit en France o să vă povestesc curând. Promit să spun adevărul și numai adevărul. Cin! Cin!
Fotografii: Mollat – pagina de Facebook, Oana Țepeș-Greuruș
Citiți și:
Cum arată și ce face profesorul care schimbă vieți
Poveste de seară: Zău că mă topesc după citit
Partager!
One thought on “Arta de a trăi: citești cărți de la Mollat și bei vin de Bordeaux!”