Ana Dubyk, cântăreața de jazz care compune povești: “Pentru mine, muzica este tot și în tot!”

Ana Dubyk

Prima oară am ascultat-o pe Ana Dubyk într-o galerie de artă, printre tablourile lui Dimișcă și “fetele” Andrei, în urmă cu 4-5 ani, ori poate a trecut chiar mai mult de atât. Atunci ne-a cântat jazz și era acompaniată de chitaristul Andy Ava. Țin minte că una dintre piese a fost “Summertime / And the livin’ is eays iar Ana era la începutul carierei. O carieră care a crescut tare frumos, s-a îmbogățit de la an la an, cu fiecare nouă experiență, ori concert – și toate merită povestite. Ana Dubyk are 25 de ani, e cântăreață de jazz și compozitoare, dar, până să se prezinte astfel, să știți că în copilărie visa la job-ul de profesoară de engleză și până în liceu nu a știut că are așa o voce.

Ana dă tonul

În familia Dubyk din Petroșani muzica e la ea acasă. Marele pasionat e domnul Dubyk. Iubește jazz-ul de-o viață și, chiar dacă nu a studiat în școli vreodată, are o vastă cultură muzicală, pe care a încercat să le-o transmită și celor patru copii – trei fete și un băiat. Și-ar fi dorit ca aceștia să urmeze calea muzicii.

“Surorile mele mai cântău la cor, fratele meu mai zdrăngănea o chitară. Dar cam atât. Mai mult nu a ieșit cu niciunul. Ai mei părinți au încercat cu fiecare, dar nu a fost să fie. Iar când am apărut eu și-au pierdut orice speranță că aș putea să fac muzică. Ba chiar au vândut și pianul pe care îl aveau!” povestește Ana râzând.

Numai că destinul avea jocurile deja făcute, iar mezina Ana descoperă singură pianul încă de la vârsta de 6 ani. Cum grădinița ei se afla în aceeași clădire cu Școala de Muzică nici n-a fost foarte greu să se petreacă întâlnirea. “Când am văzut prima oară pianul eram cu sora mea mai mare în vizită la colega ei, profesoară de pian. Uau! Ce-i asta? Pianul! Mi s-a părut foarte interesant și am vrut să învăț”. Și-au urmat opt ani de pian și apoi o decizie: admiterea la Colegiul Național de Artă Ion Vidu din Timișoara. Doar că lucrurile nu au mers lin. Din cauza unor probleme cu mâna a fost nevoită să se transfere la secția canto clasic și, uite așa, a început să-și antreneze vocea.

“Abia după o perioadă lungă de timp am înțeles de ce a fost să fie fără pian. Cred foarte tare că lucrurile se întâmplă cum trebuie să se întâmple. Și asta a fost o mare lecție pentru mine. Părinții mi-au arătat opțiunile, mi-au spus ce cred, dar m-au lăsat mereu să aleg”.

Ana Dubyk

Ana își descoperă vocea

“Mai cântam la biserică. Surorile mă luau adesea cu ele la cor, dar cred că eu eram vocea care se auzea în plus”, se alintă Ana, care, prin clasa a X-a, începe să cânte împreună cu prietenul ei de atunci. El chitară, ea voce. Atunci a învățat și primele standarde de jazz. Erau o gașcă mare și cântau tot felul, și pe unde apucau, nimic organizat. Iar primul concert cu multe emoții s-a întâmplat aproape de casă, la Petrila, când Ana era în clasa a XI-a: “Am avut emoții. Mereu am emoții. Asta mi-e firea – cel mai tare îmi era teamă de mine”. Dar frica s-a făcut tot mai mică de la o cântare la alta și Ana, deja studentă la Univeristatea de Muzică din București, tot mai încrezătoare.

„La început nu aveam așa mult curaj. Cântam, dar eram și foarte speriată, cu toate că îmi plăcea foarte mult. Sunt și foarte introvertită. Dar, după primul meu concert în Capitală, am avut un nou moment de revelație: “DA, asta îmi doresc să fac!”

În facultate, la secția Jazz și Muzică Ușoară –  îi cunoaște pe Mircea Tiberian, Luiza Zan și mulți alți tineri muzicieni care sunt acum pe scena de jazz de la noi și urmează o perioadă serioasă de studiu: “Am avut și am multe de învățat și mă bucur, e partea frumoasă a meseriei pe care mi-am ales-o. De la început, mi-a plăcut că sunt multe lucruri de descoperit, și multă muzică de ascultat. Și asta mă îmbogățește mereu”.

Ana Dubyk

Cei mai mari fani ai Anei Dubyk sunt părinții ei, așa că nu puteam să nu o întreb cum au reacționat când au auzit-o cântând pe scenă: “Aoleu, cred că a durat foarte mult timp ca tata să-mi zică ceva direct. Îmi amintesc că a fost la o cântare, unde n-a ieșit foarte bine și atunci mi-a spus. La fel și mama, care deși nu știe muzică, simte și îmi zice mereu când nu am fost așa implicată”.

În afara de muzica instrumentală pe care o ascultă tatăl Anei și care i-a devenit și ei dragă, mai ales albumul Kind of Blue al lui Miles Davies – ascultat de nenumărate ori, Ana i-a descoperit pe Led Zeppelin, Pink Floyd, The Cranberries și vocalistele Billie Holiday, Sarah Vaughan, Jeanne Lee, Shirley Horn, ș.a.m.d. : “Am și perioade în care ascult doar muzică clasică – simfoniile lui Beethoven, Stravinsky sau când nu pot să dorm îmi pun Bach. Muzica pentru mine e ceva firesc. E tot și în tot, în absolut tot”.

Ana Dubyk

Ana compune

Încă din perioada pianului, Anei îi plăcea să se joace cu notele. Prin clasa întâi, se lăuda că a compus prima piesă, deși acum râde și își amintește că erau doar vreo cinci note. “Silence in Petrila”, melodia de pe coloana sonoră a filmului Planeta Petrila, e prima compoziție semnată Ana Dubyk. Linia melodică o avea în minte de multă vreme iar versurile au venit firesc când s-a împrietenit cu o gașcă de oameni faini de-ai locului: “Oricum, nu m-am luat foarte în serios. Au trecut vreo doi ani până să o cânt prima oară într-un concert”.

A urmat “The story”, cântec care a pornit de la o discuție cu mama ei, care i-a povestit despre conversația pe care o avusese cu un domn: “M-a marcat. Bărbatul acela spunea că lumea e haotică și că nu-și dă seama cu ce a greșit și ce ar trebui să facă să fie mai bine. The story este mai mult o intrebare – Ce e de făcut? Ce putem face noi? Prima parte e povestea bărbatului, de fapt, povestea noastră a tuturor. Iar în partea a doua am venit cu răspunsul, care e simplu: iubirea. Iubirea e în tot ce facem și pentru tot ce ne înconjoară. Aș spune că totul pornește cu iubirea de sine – aici avem cel mai mult de lucru”.

Ana Dubyk

În versurile și melodiile Anei sunt  povești despre care află, poate destul de cunoscute, dar sunt povești care trec printr-o grămadă de transformări – se taie ori se adaugă versuri, și, deocamdată, piesele nu sunt despre ea: “Singura compoziție personală am scris-o când a murit bunica și nu am putut să fiu acolo. Acum vreau să-i schimb versurile”.

Ana și 100 de concerte la New York, New York   

Cu toate că și-a dorit mult să guste din experiența studiului în străinătate, încă din perioada facultății, Ana a renuțat să plece cu o bursă Erasmus când a primit oferta unui job – profesoară de canto pentru copii – și-a amânat, până în 2016 când a aplicat la un master la Prins Claus Conservatoire, la Groningen, Olanda, program care include un semestru la New York: “A fost o experiență care m-au ajutat să-mi doresc să lupt mai mult pentru ceea ce vreau. Mi-a dat mai multă încredere în mine – dacă vrei ceva ține de tine să primești”.

Dacă la noi există o programă bătută bine în cuie, care vine la pachet cu frustrarea elevilor că nu pot alege, în Olanda profesorii te ascultă și își schimbă cursul în funcție de cerințele studenților: “Eu sunt norocoasă, am avut lângă mine oameni care m-au ajutat mereu – profesoarea mea de pian, profesorii din generală, apoi din liceu, mentorul meu Mircea Tiberian. Sper din toată inima ca la un moment dat să pot să dau înapoi tot ce am primit”.

Ce a învățat nou la master? “În primul rând să nu mai fiu atât de speriată de bombe și că e okay să pun întrebări, și că meseria noastră nu se rezumă doar la cântat, presupune să ne fim manageri. Am avut un curs de entrepreneurship, am fost nevoită să-mi fac site (îl vedeți aici). Nu prea am vrut să accept partea asta, dar acum nu mă mai deranjează. I-am înțeles utilitatea. E în regulă!” Iar în semestrul petrecut în Statele Unite, Ana Dubyk s-a îndrăgostit de New York, unde în 5 luni a văzut aproape 100 de concerte, și-a înțeles că succesul ți se cuvine dacă muncești și știi ce vrei: “Aveam un ziar în care ne uitam să vedem ce evenimente sunt, iar din 30 îmi plăceau 15! Era foarte greu de ales unul singur.”

Ana are două dorințe

Suntem aproape de finalul anului, iar Ana Dubyk și-a pus în minte și suflet două dorințe pentru 2019. Prima – să plece în Africa și să facă voluntariat și a doua – să înregistreze primul ei album: “Aș vrea să merg în Kenya. Vreau să lucrez cu copiii de acolo. Cred că cel mai fain mod de a cunoaște un loc nou este cu ajutorul copiilor, sunt naturali și nu cosmetizează adevărul. Prin copii ajungi să descoperi cu adevărat o cultură”.

Ana Dubyk are deja 5 piese gata și întâiul disc în pregătire. Nu-și refuză prietenii și le cântă unde se nimerește, chiar și prin bucătării la o adică, cântă în casă, cântă și la duș, și cântă în mai multe formule: “Am început în duo chitară-voce, apoi pian-voce, două variante care m-au făcut să-mi dezvolt pasiunea pentru balade. A urmat formula a capella cu fetele mele – The Twisters. În Olanda, am avut ocazia să experimentez mai mult cântatul în cvartet/cvintet/sextet, ceea ce este complet diferit.”

the twisters

Când nu cântă, Ana citește Herman Hesse, se plimbă, se uită la filme și se jocă cu Veronica, pisica ei răsfățată și care o ajută la vocalize moțăind pe clape, în timp ce stăpâna face exercițiile vocale zilnice. Deși nu-și face planuri, Ana mai proiectează în univers un vis – un master în Music Therapy. O să-l facă!

Fiți cu ochii și urechile pe pagina de Facebook a Anei, aici, și mergeți să o ascultați LIVE în concerte. Vedeți aici și ce mai pune la cale împreună cu fetele de la The Twisters. To jazz or not to jazz, there is no question!

Ana Dubyk merge mai departe.

Fotografii: prin Ana Dubyk

Share the music! Love the jazz!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *