Actorul Alecsandru DUNAEV: „The show must go on(line)!”

 

„Sunteți gata? Începem!”

9 februarie 2020. Teatrul Arte dell’Anima. Puțin trecut de ora 19.00. Începe spectacolul! Cocoțat pe decor – stând turcește, actorul Alecsandru Dunaev este vocea care ne invită să ne închidem telefoanele mobile. N-a fost chiar un mesaj standard, ținând cont că, la finalul intervenției, a adăugat îngăduitor: „Bine, fie, o să vă las să faceți un story, poate două, pe Instagram. Dar asta la sfârșitul piesei!”. La începutul ei, până am intrat în sală, spectatorii au socializat, cei care se cunoșteau s-au îmbrățișat, și-au dat mâna și au stat împreună. Două ore cât a ținut spectacolul a existat apropiere.

„Referințele la Dalí mă excită”, de la Teatrul Arte dell’Anima din București, este ultima piesă pe care am văzut-o înainte să înceapă pandemia și nebunia. Surprinzător, era tot super-lună, ca acum când scriu (n.r. 7-8 mai ultima super-lună, din 2020. O super-flower moon!).

Să vă uitați la lună și să mergeți la teatru” a rămas notat în arhiva Facebook-ului, într-o scurtă recomandare pe care, țin minte, am transmis-o din taxi cu ochii la luna rotundă care m-a urmărit tot drumul spre casă. În martie n-am mai ajuns la teatru, deși voiam neapărat să văd „Cursa de șoareci”, în regia lui Erwin Șimșensohn. Iar acum, când entuziasmul teatrului online s-a mai domolit, realizez că lumea se schimbă și arta odată cu ea. „Concertele și spectacolele de teatru sunt anulate. Și eu unde mai tușesc?” este noua variantă a glumei la care am râs de-a lungul vremurilor bune. O știți „Foarte puțini dintre oamenii care tușesc merg la doctor. Majoritatea merg la teatru!Dincolo de ilaritatea situației, n-ar fi exclus. Însă vorbim de un altfel de tratament. S-a scris că actorii au rolul să vindece lumea după mari tragedii. Ei pot, grație artei – indiferent care ar fi ea, să (ne) aline. Chiar de la distanță, pentru că, slavă Domnului, azi există tehnologie!

Dunaev, cu cărțile la cap și „în cap”, privind înainte și deloc cu mânie spre un ecran luminos

Deși printre scenariile reale despre viitorul entertainment-ului sunt vânturate, în mass-media internaționale, mai multe finaluri decât începuturi – se vorbește de dead seats (săli cu scaune voit goale), un repertoriu dictat de epidemiologi – cu one-man-show-uri și fără musicals, costume cu măști chirurgicale obligatorii, ori plexiglas în décor, actorii nu și-au uitat menirea. Iar teatrul, nu vă faceți griji, teatrul nu moare, m-a asigurat Alecsandru Dunaev, actor colaborator la Teatrul Național București „I.L. Caragiale” (TNB).

Alecsandru Dunaev n-a mai urcat pe scenă de pe 8 martie. S-a întors acasă, la Tulcea, unde a aprofundat studiul, printre mici pauze de necesară prezență online. A citit literatură slavă, a tradus din rusă, a învățat, a scris eseuri și poezie. A fost un actor care s-a pregătit dar a mai și gătit. Are și pentru noi o rețetă lipovenească. Firește. Nici timp prea mult de mana culturală revărsată pe net n-a avut. Deși spune că e încă debutant în toată joaca virtuală, nu refuză schimbarea, ci o acceptă cu simț de răspundere. Caută să transmită publicului care-l urmărește de acasă conținut relevant, comic, dar și educativ. Astfel, a reluat pe contul său de Instagram schimburile de replici online, în catrene improvizate – pe loc, cu Ionuț Toader, actor la TNB. Tot în rime a fost și invitația pe care i-am transmis-o via Facebook Messanger, pentru interviul pe care urmează să-l descoperiți: „Ca actor în izolare, cât de greu să fie oare? Alecsandru Dunaev a răspuns cu prudență și optimism. Teatrul va fi bine!

Actorul Alecsandru Dunaev, într-una din rarele ocazii când este surprins zâmbind, într-o fotografie

Oana Țepeș-Greuruș: De când stai acasă – Ce-ai (mai) scris? Ce-ai (mai) citit? Că de plictisit, am văzut că nu te-ai plictisit.

Alecsandru DUNAEV: Mă consider un norocos, pentru că eu nu am simțit când a trecut tot acest timp de carantină. Încerc momentan să termin un masterat numit Studii culturale Slave, așadar pot spune că am tot scris eseuri, am tradus din limba rusă în limba română diverse texte și uite așa mi-a trecut mie timpul. În plus, am început să mă joc din nou cu colegul meu, Ionuț Toader și să ne „batem” în catrene compuse pe loc prin instastory-uri. Ca să rezum, citit multă literatură slavă postmodernistă (din care recomand Ivan Stankov cu al său volum de povestiri „Amintiri despre apă: re minor”, Vladimir Nabokov, Ivo Andric, Milan Kundera) compus diverse poezii mai mult sau mai puțin naive și jucăușe, încercat supraviețuirea vizibilității actorului în online.

Sunt multe teatre care ne-au fericit, în toată această lungă perioadă de izolare, cu piese memorabile transmise online. Te-ai uitat? Cum a fost experiența? Mai există catharsis când actorii, decorul și povestea sunt doar pe un ecran?

Teatrul este o artă extrem de subiectivă, depinde foarte mult de perspectivă. În această lungă izolare, UNATC a transmis în online înregistrări cu spectacole de licență ori de masterat. A fost o senzație foarte frumoasă pentru mine să îi văd pe unii din profesori, pe colegii mai mari ori mai mici la vârsta fragedă a licenței, în prospețimea și dorința de joc pe care o are fiecare absolvent. Am avut ocazia să pot spune despre unii mari actori de azi – „Ia, uite, măi, au fost și ei ca noi”.

Teatrul e pentru public, iar publicul vede ce vrea să vadă, ce are nevoie să vadă. Nu mai suntem în vremea în care tezismul era la modă și teatrul îți spunea cu subiect și predicat ce trebuie să înțelegi. Așa e acum și cu teatrul în online: fiecare extrage ce are nevoie dintr-o înregistrare a unui spectacol. Da, e adevărat, nu mai e aceeași atmosferă, nu mai e aceeași energie, dar tot reușim să extragem ceva. În plus, parcă și dorul de teatru e mai mare acum, când știm că-s închise. Poate se vor înmulți pofticioșii de teatru când s-or redeschide, cine știe?

Prea liniște în sală!

Avem deja conceptul de zoom play, iar oferta de artă în izolare a fost (prea) generoasă. În ce teatre, muzee, ori săli de concerte ale lumii ai intrat de când s-a impus carantina? Ai fost curios sau preferi să le descoperi, cândva, pe viu?

Nu vă pot povesti despre teatre, muzee vizitate în online, dar, după cum am afirmat mai înainte, vă pot povesti câte ceva din literatura slavă ori din terminologia economică a limbii ruse. Ca să mă scuz, o să spun că prefer să le descopăr pe viu, de aceea le-am evitat în online.

Teatru în stradă, teatru radiofonic sau teatru online? Ce-ar fi mai bine pentru un viitor în care distanțarea socială schimbă regulile jocului? Cum vezi o sală în care spectatorii sunt ici-colo, la opt scaune unii de alții – cum se zvonește că ar putea fi?

Văd teatrul ca pe o artă care refuză să moară. Și mă bucur că se menține în viață și așa. Sper ca lucrurile la un moment dat să revină la normal și toată criza asta să treacă și sălile să fie din nou pline. Sper că lumea, la acel moment, se va fi săturat de tot acest online și va prefera ceva „pe viu”. Dar mai e până atunci. Iar ca să răspund la întrebare, nu văd teatrul de stradă ca o soluție viabilă în acest context: s-ar crea indirect aglomerări și poate am face mai rău decât dacă i-am ține într-o sală. Cât despre zona online, observ o creștere semnificativă atât a cantității, cât și a calității conținutului. Lumea, în nevoia de menținere a vizibilității se diversifică și, implicit, evoluează.

Lumini și umbre

Eu, de exemplu, sunt mai mult „ascultătoare” decât „onlinespectatoare”. Tu ce crezi – când teatrul „părăsește” sala de spectacol și e transmis prin canale media și online, cine e mai puternic, cine reușește să câștige publicul, să-l țină atent până la final – vocea sau imaginea?

Eu consider că nu e vorba nici de voce, nici de imagine, e vorba de mesaj. Observ o tendință de distanțare a publicului față de materialele fade, lipsite de scop și o îndreptare a atenției către cele care într-adevăr spun ceva, care aduc ceva nou.

Într-o mare de rele pentru lume și performing arts, de unde se ivește oportunitatea. Să existe vreuna? Nu știu, poate educarea unui public greu de adus în sala de spectacol, neinteresat de artă. Ori cucerirea generației tech obișnuită să facă totul online.

Oportunitatea se regăsește în dezvoltarea unui nou canal de transmitere a acestei arte a spectacolului. La fel cum cei care descarcă filme „de pe net” se duc foarte rar la cinematograf, la fel cei care preferă teatrul online vor fi văzuți rar în sălile de teatru. Cei care preferă online-ul reprezintă o categorie aparte de public, iar dacă tot i-am câștigat prin această izolare, ar trebui să nu-i pierdem și să dezvoltăm cât mai mult acest canal de comunicare, lărgindu-ne astfel paleta de spectatori.

Ai în minte toate replicile Lunei, personajul pe care îl joci în piesa „Referințele la Dalí mă excită”, la Teatrul Arte dell’Anima. Ce-ar spune „astrul băgăcios” despre nebunia din „noua realitate”? Cum se vede de acolo de sus?

„Se-amuză și-l las să se-amuze”, vorba poeziei. Eu cred că „astrul băgăcios” e un pic încântat de ce se întâmplă cu noi oamenii.

Super Luna

E o perioadă în care mai lăsăm și noi un pic natura să respire și facem ceva ce demult am uitat să facem, ceva pentru care n-avem niciodată timp – ne întoarcem înspre noi. În această perioadă de izolare nu mai avem unde să fugim, în ce activități să ne refugiem și avem în sfârșit timp să stăm cu noi înșine, cu toate temerile noastre, cu toate complexele noastre și, cine știe, poate chiar reușim să ne cunoaștem și să devenim un pic mai buni.

Mai în glumă, mai în serios, deunăzi, un amic îți spunea „actor, mai nou vlogger”, ți s-au întâmplat și unboxing-uri (de cărți) pe Instagram. Cum ai întors tehnologia în favoarea ta? Există un soi de actorie, să-i zicem, de instastory? Cum se manifestă la tine?

Tot acest univers online este încă o necunoscută pentru mine și îl descopăr pas cu pas. Și ce mod de a descoperi există mai bun decât jocul? Ne jucăm cu colegul Ionuț Toader în rime pe instastory-uri și mai strecurăm niște informații utile din cotidian, ori din istorie; tot așa, în emisiunea noastră de pe Youtube, „Despre tot și despre nimic” (n.r. pentru un binging de rime și jocuri găsiți aici toate episoadele Toader și Dunaev), jucam diverse joculețe, ne simțeam bine, râdeam, în timp ce mai strecuram niște informații utile, niște citate celebre. Încercăm (atât prin Instagram, cât și prin Youtube) să construim un conținut relaxat, ușor de urmărit, dar care să și cultive un pic. Sper să ne iasă.

Dar, cum încă suntem la început în această industrie a virtualului, nu avem un câștig material imediat, așa că facem tot posibilul să ne placă, să ne simțim bine când facem asta. Iar dacă nouă ne place, poate și publicului are să-i placă, cine știe?

Chiar dacă nu s-a mai jucat și cântat nimic, au fost multe aplauze pentru medici. Cine altcineva le mai merită? De la noi sau de la alții. Pot fi și actori care s-au „dezlănțuit” în online.

Se poate face o listă întreagă cu categorii care ar trebui apreciate. Vorbim de MAI, MAPN, transportatori, comercianți, toți cei care își asumă riscul infectării pentru a ne furniza nouă supraviețuirea. Dar, după cum ai spus, poate ar trebui să mulțumim și artiștilor (nu numai actorilor), tuturor celor care prin arta lor ne-au pus un cât de mic zâmbet pe buze și ne-au făcut să uităm pentru câteva clipe de „chinurile” izolării.

Alecsandru Dunaev, fără mască 

De câte zile n-ai mai urcat pe scenă?

În data de 8 mai s-au făcut exact două luni de când am pășit ultima oară pe scenă. Era un 8 martie în care încă nu știam ce amploare o să ia întreaga situație și cât va dura. Dar ne-om întoarce noi la un moment dat.

Cu mască sau fără mască?

Cu mască și mănuși și spălat bine pe mâini când ajung acasă. Uneori și cu panică dacă pun mâna pe față și nu mai știu dacă m-am dezinfectat sau nu.

În final, schimbăm gusturile. Recomandă-ne un fel de mâncare lipovenesc ușor de făcut acasă.

Hai să încercăm niște „malasolcă”. Spălăm niște cartofi bine, bine și îi punem la fiert. Când s-au fiert cartofii, adăugăm peștele și o mână de sare. Când e gata peștele, scoatem tot și servim totul cu un simplu amestec de ulei și oțet. După preferințe, putem înlocui acel amestec cu un mujdei de usturoi și, evident, putem adăuga un pahar de vin, ca să „înoate” peștele. Poftă bună!

Poftă bună și vizionare plăcută pentru că vă invit să-l urmăriți pe actorul Alecsandru Dunaev, deocamdată, în online. Aici pe pagina lui de Facebook, pe contul de Instagram aici, și dați subscribe canalului de YouTube „Despre tot și despre nimic” – Dunaev și Toader sunt unul mai bun ca altul. Mergeți neapărat să-i vedeți și la teatru!

„The show must go on! Online și offline!”

„Se întoarce el Alecsandru Dunaev la un moment dat!” și va anunța, cu siguranță, când va fi să fie, din nou, pe scenă.

Fotografii: Cristian SiminaTudor Popa, Bogdan Brașoveanu și Unsplash 

Citiți și: 

Ne-ar fi de folos un cinema drive-in?

Cum trăiește prezentul actrița viitorului – Alexandra Andrei

“Acum”-ul. “Les plus belles années d’une vie”, un film despre frumusețea prezentă a vieții

Câtă artă am “consumat” într-o lună cu 110 lei

Share NOW!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *